Unitatea universului este mai larga din punct de vedere ontic decat unitatea cunoasterii stiintifice. Iar unitatea cunoasterii stiintifice este mai larga decat universalul universului din punct de vedere al cognitiei. Unitatea universului exista la un nivel ontic fundamental, dar unitatea stiintei umane exista la un nivelul constiintei umane. Constiinta umana este ceva care exista la un nivel ontologic superior, ce depinde de un nivel de organizare mai complex. Dar, constiinta macar ca acopera toata cunoasterea stiintifica, ea acopera deasemenea si activitatile deceptive si o multime de alte aspecte nonstiintifice. Deci nici unitatea constiintei nu este identica cu unitatea stiintei si nici fluxul constiintei nu este identic cu fluxul cunoasterii stiintifice. Daca "particulele elementare" nu sunt elementare, daca exista un ultim si unic tip de primitiv ontologic, totusi, "organization is a property wich cannot be reduced to the
properties of its parts, for the behavior of each part depends on those of the others and on
the aims of the whole."(Del Re, 1998). Prin cuvintele precedente n-am vrut sa apar autonomia chimiei, biologiei, sau a psihologiei impotriva imperialismului microfizicii. Am intentionat doar sa critic tendinta de a reduce explicatia proprietatilor emergente ale sistemelor cu organizare complexa la suma proprietatilor micropartlor lor.
Scurta digresiune
In acord cu Cao, particulele fizice sunt manifestari emergente observabile ale campurilor cuantice fizice. Mi-ar fi placut ca, undele sa fie numai forma miscarii unor entitati subondulatorii, suboscilatorii. Dar, sa presupunem ca autorul este adevarat. Totusi, campurile sunt parti ale intregului univers, sunt parti finite ale universului. Deaceea, relativ la intregul universului ele sunt analog particulelor. Suntem obisnuiti sa gandim ca, ceea ce apare ca fiind continuu la un anumit nivel fenomenal trebuie sa fie discret la un anumit nivel mai fundamental, si in acest sens corpuscular (discontinuu). Sa presupunem ca, aceasta forma de gandire are validitate numai in anumite limite ale experientei nostre anterioare. Ce ar urma? Daca campul nu este discontinuu, atunci trebuie sa fie continuu. Si, ce urmeaza? Se pare ca, in acest caz, trebuie sa existe infinit actual. Daca campul n-are parti, atunci distributia lui spatiala trebuie sa fie infinit de continua. Din nou, daca o particula fizica este numai o aparenta o unor subcampuri cuantice, atunci aceste campuri cuantice nu pot fi
extinse prea mult
dincolo de limitele spatiale ale aparentei particulei, si din acest motiv se pare ca ele trebuie sa aiba dimensiune spatiala finita, deaceea raman parti ale universului
Maimult, nimicul nu se poate misca, ci undele sunt forme ale miscarii
Deci, atat din punct devedere al intradistributiei
(compozitioanle?) cat si din punct de vedere al limitelor marginale campurile trebuie sa fie finite.
Nu sunt de acord cu idea ca, toate fenomenele de la nivelele superioare de complexitate organizationala supervin ca simple sume ale fenomenelor de la nivelele mai fundamentale. Capacitatile cognitive superioare ale creierului uman sunt absente la nivelul neuronului singular, adica neuronii nu sunt creiere mici. Creierul nu este un neuron mare. In acelasi spirit , Alumit Ishai, Leslie G. Ungerleider, Alex Martin, and James V. Haxby(2000)
considera ca:
Although the segregation
of three regions with category-related responses could
be interpreted as evidence for separate modules, the
evidence for broad, overlapping, category-related patterns
of response that extended across these regions led
us to argue that the representation of an object is not
restricted to the regions that respond maximally to that
object but, rather, is distributed across a broader expanse
of cortex. According to our model, the functional
architecture of the ventral temporal cortex is based on a
distributed representation of attributes of object form, in
which attributes that are shared by members of a
category tend to cluster together, thereby giving the
appearance of category-specific modules.
Acest fragment reprezinta un argument antireductionist, deoarece un aspect cognitiv al creierului,
reprezentarea vizuala, nu se reduce la proprietatea unui neuron singular. Si nu se reduce nici la suma proprietatilor
mai multor neuroni din occipital, deoarece,
se considera ca,
ariile cerebrale utilizate in perceptia si imagerie sunt organizate retinotopic (Hubbel, Kossylyn). Sau, un alt exemplu mai inteligibil, un reflex presupune minimum trei componente: un neuron aferent, un neuron eferent, un muschi,,
si un stimul. Ce este reflexul,
in acest caz? Suma proprietatilor elementelor componente? Nu. Reflexul este efectul stimularii unei structuri speciale seriale. Inervarea muschiului de catre neuronul eferent care la randul lui este influentat de neuronul aferent. Acest exemplu de proprietate de nivel superior care nu se reduce la simpla suma a proprietatilor componentelor de la nivelul mai fundamental este inteligibil. Analog, daca luam o multime de rezistori si incercam sa-i conectam in toate structurile posibile, stim ca, exista doar o singura structura non-necesara, care este total seriala, in care rezistenta totala, fenomenul de la nivelul mai inalt, este suma rezistentei fiecarui rezistor, sau suma proprietatilor fenomenelor de la nivelul mai fundamental, dar in structurile care presupun rezistori conectati paralel, rezistenta totala nu este o simpla suma a rezistentelor fiecarui neuron individual. Proprietatea care comuna atat nivelului inalt si nivelului mai fundamental este
"rezistivitatea".
Si, in corpurile non-seriale de rezistori
diferenta in rezistenta totala se datoreaza structurii. Totusi, acest corp de rezitori au o
proprietate aditiva: masa. Numai masa lui nu depinde de structura. Totusi, exemplele anterioare privesc un set de obiecte care sunt de acelasi tip. Daca adaugam la
rezistori condensatori, tranzistori, si alte parti, si incercam sa construim un computer, atunci proprietatile computerului vor fi numai suma proprietatilor partilor lui? Cum vom adauga rezistivitatea cu condensativitatea? Si alt argument antireductionist in spirit, venind din neurostiintele cognitive, este acela a lui Quartz si Sejnowski privind modul in care se dezvolta mintea. Ei prezinta doua paradigme care incearca sa explice dezvoltarea mintii: "For selectionism, then, development marks a reduction in representational complexity. In
contrast, neural constructivism sees development as a progressive increase in
representational complexity." (Quartz, S. & Sejnowski, T.J., 1997).
Cu privire la masura complexitatii reprezentationale, ei prezinta trei mari candidati: numerele sinaptice, arborizarea axonala, si arborizarea dendritica. Si, cu multe probe empirice (ex., Bourgeois et al. 1994) ei arata ca nu exista in intervalul temporal al dezvoltarii o schimbare (o selectie eliminativa brusca asa cum pretinde selectionismul), dimpotriva, ei argumenteaza in favoarea constructivismului neuronal, adica pentru dezvoltarea ca o crestere in complexitatea reprezentationala.
