QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate filozofie

Banchetul lui Platon








Scurta analiza a „Banchetului” lui Platon
Pentru a aborda analiza Banchetului, noi ne putem opri la discursul lui Socrate. Este foarte sigur ca alte cinci discursuri contin o mare parte de adevar, pe care Platon il retine pentru propria sa teorie. Dar trebuie sa recunoastem de asemenea ca aceasta parte de adevar fiind lamurit degajata in discursul lui Socrate, uneori cu referinta la opiniile unora sau altora, acest ultim discurs trebuie sa demonstreze valabilitatea doctrinei platoniene despre Iubire. Avem deci nevoie sa analizam doar aceasta parte a Banchetului.
O studiere a iubirii se imparte evident in doua parti: se va determina mai intai natura sa, mai apoi se va spune care sunt efectele sale: acesta-i planul lui Aghaton. Nu e suficient totusi de a afirma necesitatea de a defini, apoi, imediat dupa, sa ne marginim la laudarea meritelor a ceea ce trebuie sa definim. Care este deci natura iubirii ?
A. Iubirea este scopul iubirii.
Trebuie mai intai sa privim in fata aceasta intrebare despre natura iubirii intr-o maniera foarte generala. Dragostea este prin esenta dragostea de ceva, sau nu ? intrebarea pusa e analoga la aceasta, a carei ocazii ne este precis furnizata prin posibilitatea de a interpreta prima intrebare intr-un mod gresit: un tata sau o mama, in calitate de tata si de mama nu au nevoie ei de ceva, sa stie de la un fiu sau de la o fiica? De asemenea vom spune , dragostea e neaparat dragostea de ceva. Daca iubirea este iubirea de ceva, de ce anume ? aceasta noua intrebare trebuie sa fie examinata cu aceeasi generalitate ca si precedenta. Poti sa raspunzi spunand ca iubirea doreste ceea ce iubeste si, ca daca ea doreste, inseamna ca ei asta-i lipseste. Aici nu-i o simpla verosimilitate, dar o consecinta necesara de premise puse: un om mare si puternic, de exemplu, nu va dori sa fie mare si puternic, caci el de acum este astfel. E posibil ca un observator superficial sa pretinda totusi ca dorinta poarta deseori ceea ce ai sau sa fi eu sanatos sau bogat, asta nu ma-mpiedica sa doresc sa fiu sanatos, sa doresc sa fiu bogat. Dar va trebui atunci sa raspunzi ca ceea ce-ti doresti, de a fi sau de avea , in continuare, sau de a fi inca ceea ce esti acum. Iubesti deci ceea ce n-ai acum, sa stii pastrarea de sine in viitor de care sa te bucuri acum.
Insa iubirea, se spune, e iubirea frumosului si nu a uratului. Daca iubirea este iubirea a ceea de ce esti lipsit, trebuie neaparat de admis ca iubirea e lipsita de frumusete, ca prin urmare, contrar a ceea ce spune Aghaton, nu este frumoasa. Exista o serie irezistibila de consecinte asupra identificarii frumosului si binelui.
Dar din faptul ca iubirea nu este frumoasa, nici buna, nu rezulta sa fie neaparat rea. Se va spune deci despre iubire ca este ceva intermediar intre frumos si urat, intre bun si rau: incepand de aici personajul lui Diotime intra in scena. Dar toata lumea oare nu e de acord sa recunoasca ca iubirea e un mare zeu?
Insa cum asta ar fi posibil, caci zeii poseda tot ce-i frumos si bun si ca iubirea, din contra e lipsita de frumos si de bine? Nu poti spune totusi ca iubirea este nemuritoare. Mai ales ca mai inainte, trebuie sa vedem in ea o fiinta intermediara, intermediara intre nemuritor si vesnic. In alti termeni, ea nu e un mare zeu, ea e un mare geniu. Un demon de acest gen este un intermediar intre zei si oameni : de la unii la altii nu poti avea o comunicare imediata, demonii sunt atunci acolo, pentru a transmite mesajele si ofrandele zeilor. Pentru a aduce de asemenea oamenilor ordinele zeilor si remuneratiile pentru ofrandele primite. Ei indeplinesc functia de intermediar intre sfera divina si sfera muritoare si astfel dau universului unitatea si legatura sa. La un om sau altul, genii dau cunostinte si asta ii face sa fie pe drept geniali. Inspiratia geniala lipseste la ceilalti care nu poseda acest contact cu divinul, acela nu va fi decat un fauritor in domeniul sau si nu un geniu. Aceste gene sunt intr-un numar mare si iubirea este unul dintre ei.
Care este originea acestui geniu. Pentru a o intelege trebuie sa revenim la nasterea lui Eros pentru a verifica calitatile proprii naturii sale. In ziua nasterii Afroditei, zeii facura un mare ospat. Printre comeseni se gasea Poros (spiritul castigului, belsugului) fiul lui Metis (intelepciunea). La sfarsitul mesei Penia (saracia), veni la usa pentru a cersi cate ceva. Ea zari pe Poros si isi dadu seama in mizeria sa de a avea un copil de ala el si ea concepuse iubirea. Toate calitatile dragostei se explica prin aceasta origine. Cum el a fost generat in timpul sarbatorii nasterii Afroditei, el ramane insotitorul sau si servitorul sau. Afrodita e frumoasa si e o frumusete a naturii ca iubirea sa fie amoroasa. In calitate de fiu al Peniei (saracia) el e mereu sarac, el nu este nici gingas, nici frumos cum se crede, dar murdar; el merge cu picioarele goale, n-are locuinta, n-are niciodata alt pat decat pamantul dur, culcandu-se sub frumoasa stea, sub porti sau pe drumuri, mereu localizat in aceeasi saracie lucie. Din alta parte, fiindca se trage de la tatal sau, el sta mereu la panda la ceea ce-i frumos si bun, el e indraznet, inaintand cu iutime, plin de ardoare, vanator abil, combinand necontenit vreun artificiu, dornic de a sti si priceput in gasirea mijloacelor de a ajunge, utilizand toata existenta sa in eforturi filosofice, va sa zica, in vederea obtinerii intelepciunii. Surprinzator de abil ca vrajitor, magician, sofist. Aceasta enumerare in forma succesiva a calitatilor opuse iubirii in calitate de fiul lui Poros si a Peniei (ca si dorinta amoroasa), conduce la o determinare sintetica a naturii sale, ca si analiza generala, convinsa in prima parte, se gaseste astfel desavarsita. Natura sa, vom spune noi, nu este nici muritoare, nici eterna, dar in cursul uneia si aceleiasi zile, ea este stinsa, apoi revine la viata. Tot ceea ce el gaseste mediocru de a dobandi i se scurge din maini. Astfel ca el nu este niciodata fara resurse si niciodata fara belsug.
De asemenea privind stiinta si ignoranta, el este intr-o stare intermediara. Ratiunea consta in aceea ca oricine este intelept (si acesta e si cazul zeilor) nu poate avea dorinta de a deveni intelept si prin consecinta nu mediteaza, nu face eforturi pentru a sti, n-are dorinta sincera de a cunoaste. Aceasta e valabil si pentru ignoranti, ei nu cunosc starea lor si ei nu doresc sa dobandeasca ceea de ce nu se cred lipsiti si nu gandesc ca au necesitate. De altfel cunoasterea este printre cele mai frumoase lucruri care exista si spunem ca e frumos ca iubirea este iubirea. Deci iubirea, datorita aceleasi origini, e prietena intelepciunii. Asta e natura iubirii, asta e esenta sa.
B. Efectele dragostei
Trebuie acum sa ne-ntrebam asupra efectelor iubirii, asupra rolului ei in viata umana. E foarte evident de altminteri ca aceasta determinarea rolului iubirii ne va ajuta sa intelegem mai bine natura. Se va incepe prin a face aceasta cercetare dintr-un punct de vedere general, astfel incit sa descoperim o formula, care ne va arata apoi aplicatiile. Cuvintul iubire e utilizat de obicei intr-un sens restrins si este aplicat numai lucrurilor frumoase. Dar sensul cuvintului in realitate e mult mai desfasurat. Iubirea nu-i cercetarea unui scop stabilit. Ea nu-i cercetarea unei simple parti care-ti lipseste. Noi vom avea o definitie satisfacatoare plecand de la ideea ca iubirea este dorinta lucrurilor bune, a fericirii. Aceasta dorinta se exprima prin dorinta bogatiei n afaceri sau in chiar a exercitiilor trupesti, sau dorinta sincera de a sti. Noi iubim ceea ce contribuie la fericirea noastra, la bucuria noastra. Dorinta astfel participa la bine si la bunatate, chiar daca noi stim unde se gasesc. Si totusi noi nu folosim in acele cazuri termenii de iubire si de amant. De fapt, cine iubeste, iubeste lucrurile bune? De fapt noi iubim ca ele sa ne apartina si chiar pentru totdeauna. Dragostea rimeaza cu eternitatea. Daca am reusit sa gasim ceea ce ne apartine, noi suntem fericiti. Deci posesia binelui il face pe om fericit. In sens larg deci, putem spune ca iubirea este dorinta comuna a tuturor oamenilor care poseda binele.
Dar vom considera acceptarea cea mai obisnuita a cuvantului iubire: definitia generala nu va fi de loc infirmata. In acest sens mai ingust, iubirea este iubirea a ceea ce-i frumos. Sau, vom spune, cel ce iubeste lucrurile frumoase, ce iubeste el? El iubeste ca ele sa-i apartina. Daca ele ii apartin ce se va intampla pentru el. aceasta intrebare ne-a aparut mai intai foarte incurcata, dar in prezent, e posibil de inteles in ce sens trebuie de raspuns. Ceea ce facem imediat pentru iubire in general, este ultimul scop al dragostei, priceput cu semnificarea ingusta care este semnificarea uzuala, si astfel vom putea defini functia noastra in viata. Iubirea, vom spune acum, este procreatie in frumusete, dupa corp, dupa spirit. Trebuie acum sa dezvoltam aceasta formula, obscura la prima abordare, si sa aratam prin ce efecte se manifesta, intr-un mod general functia iubirii. Se vor indica mai intai conditiile. Insa exista pentru toti oamenii, o rodnicie a corpului si a sufletului, si deoarece noi suntem originali la o anumita varsta de la dezvoltarea corporala si spirituala, natura noastra vrea sa procreeze. Dar asta ii imposibil in uratenie; e posibil, din contra, in frumusete. In rest, aceasta rodnicie si aceasta procreatie sunt ceva divin, caci ele introduc in animalul muritor un principiu de vesnicie; este imposibil deci ca ele sa se produca unde exista o discordanta, caci intre urat si divin exista o discordanta, iar intre frumos si divin din contra – un acord. Initiatoarea unui destin, muncitoarea unei eliberari, iata deci ce este frumusetea in raport cu toata generarea, in general. Iata de ce, cu cat fiinta fertila se apropie de frumusete, el este atunci mai bucuros de aceasta fericire care-l face mai luminos si el procreeaza sau produce. Iar cu cat se apropie de urat, fata sa devine posaca; el e plin de tristete, el se face ghem, el se indoieste pe el insusi si nu produce dialog; dar, retinand in el dovada rodniciei sale, el poarta cu greu povara. De acolo vin, spre cel care e fertil si deja umflat de dorinte, aceste elanuri de pasiune care il retin pe langa frumusete, pentru ca scopul in care rezida aceasta frumusete poate pune sfarsit durerilor care sunt o urmare a rodniciei. Concluzia e ca iubirea nu-i adevarata iubire a frumusetii, dar astfel sa-l zicem mai mult se zice mai tare, iubirea generarii din frumusete. Iubirea este intr-adevar iubire de posesia eterna a bunului, si pe de alta parte generarea, producerea, sub vreo forma ca ceasta, sau, pot singure sa dea fiintei muritoare eternitatea. Iubirea este deci dorinta de nemurire.




{ Politica de confidentialitate } Descarca referat



E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:







Cauta referat