Tintirea inflatiei si criza economica financiara

Tintirea inflatiei si criza economica financiara

Inflatia este procesul de crestere semnificativa si persistenta a nivelului preturilor. Inflatia reprezinta acea stare de dezechilibru economic in care masa monetara existenta in economie depaseste necesarul real de moneda, ducand la cresterea generalizata a preturilor si la scaderea puterii de cumparare a banilor. Nu orice sporire a preturilor inseamna inflatie. Inflatia este, inainte de toate, un fenomen monetar, fiind legata de excedentul de masa monetara peste nevoile reale ale economiei, determinate de oferta de bunuri si servicii scazuta.

In continuare ma voi referi la strategia de politica monetara a BNR - tintirea inflatiei - in stransa conexiune cu criza financiara actuala si cu problemele cu care tara noastra se confrunta.

Optiunea pentru adoptarea tintirii inflatiei ca strategie de politica monetara a fost justificata de necesitatea realizarii unei dezinflatii sustenabile. Implementarea strategiei de tintire a inflatiei nu a fost usoara nici inainte de aparitia crizei financiare si dominanta fiscala, intrarile masive de capital, pozitia de debitor net a BNR fata de sistemul bancar si mecanismul de transmitere a politicii monetare s-au combinat, astfel ca, intre 2005 si 2007, au existat perioade in care anticipatiile inflationiste si aprecieri accentuate ale monedei au coexistat. Aceasta a ridicat o dilema serioasa pentru banca centrala. Cresteri ale ratei dobanzii, necesare pentru a aduce anticipatiile in linie cu tinta de inflatie, atrageau si mai multe capitaluri straine, apreciind nesustenabil leul.

Odata cu declansarea crizei financiare in iulie 2007, o parte dintre aceste conditii a disparut. Astazi BNR tinde sa fie creditor net al sistemului bancar, iar intrarile de capital strain s-au atenuat in mod semnificativ. Dar aceasta nu simplifica implementarea politicii monetare. Dimpotriva, criza financiara a sporit volatilitatea pe pietele monetara si valutara si tinde sa amplifice incetinirea activitatii economice. Pe de o parte, reducerea finantarilor externe si existenta dezechilibrelor externe mari au declansat deprecierea leului, care alimenteaza inflatia si face necesara o rata a dobanzii relativ inalta. Mai mult, cei cu datorii in euro si alte valute, si astfel sistemul financiar,

sunt vulnerabili la o depreciere semnificativa a leului. Pe de alta parte, rate mai inalte ale dobanzii ar tinde sa franeze cresterea economica si, mai mult, ar crea costuri pentru cei ce au datorii,riscand sa destabilizeze sectorul financiar. In aceste conditii apare problema delicata a compromisului dintre obiectivele politicii monetare: asigurarea stabilitatii preturilor si asigurarea stabilitatii financiare.

Rata anuala a inflatiei are un trend descendent, dar se mentine la nivele situate deasupra intervalului de variatie. Presiunile inflationiste raman puternice - in principal ca urmare a cresterii preturilor alimentelor si a politicii salariale taxe adoptate de politicieni in perspectiva alegerilor. In trimestrul II, Romania a ocupat locul intai intre cele 27 state membre UE, cu o rata de crestere de 9,3% ( rata prognozata pentru 2008 - 9,1% ). In 2008, deficitul de cont curent ( principala vulnerabilitate) a crescut semnificativ iar pana la sfarsitul anului a ajuns pana la 18,6 miliarde EURO ( 13,4%) din PIB. In primele luni ale anului 2009, Romania a atras sub forma de investitii straine directe 6,5 mild. EURO, acestea ajungand probabil la 8-10 mild. EURO la sfarsitul anului.

Se estimeaza ca in urma mai multor rectificari bugetare, care au dus la cresterea cheltuielilor, precum si a deciziilor recente de a devansa in octombrie cresterile de pensii programate pentru 2009 si a majorarii cu 50 % a salariilor din invatamant si a altor decizii de acelasi gen, deficitul bugetar al anului 2008 a depasit norma europeana de 3 % ( fata de o tinta propusa de 2,3%).

Cresterea volumului creditelor neguvernamentale continua sa se tempereze, insa rata anuala de crestere a fost in septembrie 50,5%; creditele in valuta au inregistrat un puternic declin, insa ponderea lor in totalul creditului neguvernamental se mentine ridicata (56%).

Volumul depozitelor bancare a continuat sa creasca, insa raportul credite/depozite a crescut mai rapid.

BNR a majorat de sapte ori consecutiv rata dobanzii de politica monetara ( de la 7,5% la 10,25%) pentru a atenua presiunile inflationiste.

Fig. 1.1.

Fig. 1.2.

Profesorii economisti Friedman si Phelps au aratat ca nu exista compromis pe termen lung intre inflatie si somaj. De aici rezulta ca obiectivul pe termen lung al politicii monetare trebuie sa fie atingerea unei inflatii scazute si stabile. S-a observat ca inflatia scazuta si stabila ajuta cresterea economica sustenabila pe termen lung. In consecinta inflatia scazuta si stabila reprezinta atat un scop in sine, cat si un mijloc de realizare a unei cresteri economice sustenabile.

Eficienta politicii monetare in atingerea acestui obiectiv este insa limitata daca nu exista stabilitate financiara. Unul dintre principiile macroeconomice de baza afirma ca frictiunile pe plan financiar influenteaza in mod substantial ciclul de afaceri. Astazi, pe plan mondial, acest lucru este foarte evident. Bancile centrale ale lumii incearca sa mentina stabilitatea financiara si sa evite recesiunea si depresiunea economica.

Experientele anterioare par sa confirme viziunea conform careia inflatia este principala sursa de instabilitate financiara. De obicei perioade caracterizate de inflatie inalta au fost si cele cu instabilitate financiara severa si cu crize la nivelul sectorului bancar sau au fost urmate de recesiune in urma adoptarii de catre autoritati a unor masuri inadecvate de temperare a inflatiei.

Totusi, literatura economica recenta evidentiaza faptul ca un nivel scazut al inflatiei nu reprezinta o conditie suficienta pentru asigurarea stabilitatii financiare pe termen lung. In economiile contemporane, un nivel scazut si stabil al inflatiei a condus la crearea unui climat economic nou, care necesita reconsiderarea cu rigurozitate a relatiei dintre stabilitatea preturilor si stabilitatea financiara. Ca atare, s-a trecut la deschiderea unui nou front de lupta, cel consacrat combaterii instabilitatii financiare. In acest sens, experienta unor tari asiatice din anii 1997-1998 si actuala criza economica si financiara conduc la reconsiderarea masurii in care banca centrala detine capacitatea de a asigura concomitent stabilitatea preturilor si stabilitatea financiara in ipoteza in care realizarea acestora necesita adoptarea unor masuri conflictuale.

Experienta Romaniei arata ca stabilitatea financiara prezinta o importanta deosebita pentru stabilitatea preturilor. Pe buna dreptate, Romania a fost criticata pentru intarzieri in dezinflatie. Acestea s-au datorat reformelor structurale insuficiente. Tara noastra a realizat o rata medie de dezinflatie de 5,8 puncte procentuale pe an in perioada 2000-2007, in paralel cu mentinerea stabilitatii sistemului financiar. Dar daca BNR ar fi suplinit acest deficit de reforme prin cresteri mai abrupte ale ratelor dobanzii situatia financiara a firmelor si a gospodariilor s-ar fi deteriorat. Si astfel s-ar fi deteriorat stabilitatea financiara a sectorului bancar. In final, insasi ritmul dezinflatiei ar fi fost, probabil, mai mic decat cel realizat.

Interventiile valutare

Prin adoptarea tintirii inflatiei am optat sa facem cat mai mult loc pietei in stabilirea cursului de schimb. Totusi, au fost situatii cand fluctuatiile leului au fost cu mult in afara limitelor justificate de fundamentele cursului de schimb. Asa a fost cazul de mai multe ori in intervalul 2004-2007, cand au existat intrari masive de capital si leul s-a apreciat foarte mult. Asa s-a intamplat, in anumite perioade, si dupa declansarea crizei financiare internationale actuale, inclusiv in 2009. Acestea au fost motivele pentru care am adoptat o flotare controlata a cursului de schimb. Ceea ce nu inseamna ca intervenim in piata valutara in mod discretionar.

Politica BNR privind interventiile pe piata valutara a fost ghidata de filozofia conform careia o volatilitate inalta a cursului de schimb este daunatoare atat pentru obiectivul privind inflatia, cat si pentru sanatatea financiara a sectorului real si a celui financiar. Cu aceasta filozofie, BNR a promovat un curs de schimb flotant, care i-a permis atat sa utilizeze valentele pietei libere si sa descurajeze comportamentele speculative, cat si sa evite aprecierile excesive.

Implementarea consecventa a acestei filozofii a necesitat cumparari relativ importante de valuta de pe piata de catre BNR in perioada 2004 - august 2007. La momentele cumpararii valutei, BNR a fost criticata ca nu lasa cursul sa se aprecieze in linie cu cerintele pietei. Astazi se dovedeste ca aceasta politica a fost adecvata. Criza financiara actuala a introdus o inversare abrupta a trendului de apreciere a leului, cu importante episoade de volatilitate. Asa cum, in trecut, intrarile de valuta au supraapreciat leul cu mult peste nivelul indicat de factorii fundamentali ai cursului de

schimb, astazi reducerea finantarii externe si incertitudinea tind sa determine deprecieri ale leului nejustificate de factorii fundamentali ai cursului de schimb. Rezervele cumparate pe piata valutara in momentele de supraapreciere servesc astazi pentru interventii pentru calmarea deprecierii leului.