In procesele economice apar numerosi factori interesati in vanzarea sau cumpararea capitalurilor disponibile pe o perioada mai scurta sau mai indelungata si ca in realizarea dezideratelor lor privind fructificarea capitalurilor ei negociaza , se confrunta si se pun de acord in cadrul unor relatii specifice de piata .
Totalitatea relatiilor dintre diferitele subiecte economice , intreprinderi si persoane , intre acestea si intermediarii bancari , precum si a raporturilor dintre banci si alte institutii de credit privind transferul de disponibilitati monetare ca forma specifica de creante si fructificare a capitalului , formeaza pietele de capital sau pietele creditului .
Aceste piete sunt segmentate in functie de natura participantilor si scopurile urmarite de acestia .
Astfel , potrivit celei mai acceptate considerari ale structurii pietelor distingem :
- piata capitalurilor sau piata financiara ;
- piata monetara ;
- piata valutara .
Piata monetara sau piata creditului are drept obiect capitalurile disponibile pe termen scurt si piata valutara este un compartiment obligatoriu pentru fluxurile de capital din si catre exterior .
Asa cum s-a subliniat , aceste piete se individualizeaza prin institutiile functionale si modul de desfasurare a tranzactiilor pe aceste piete . Dar se apreciaza , pe buna dreptate , ca pe de o parte granitele dintre aceste piete nu pot fi precis delimitate , iar pe de alta parte , legaturile dintre aceste piete sunt foarte stranse . Astfel , evenimentele si tendintele dintr-o piata pot influenta desfasurarea evenimentelor si tendintelor de pe alte piete , cu atat mai mult cu cat multi participanti opereaza pe mai multe piete si implicit pot transfera, in cazul in care considera favorabila , participarea lor pe alte piete .
Intre cele doua extreme posibile : angajarea "permanenta" a capitalului prin achizitii de actiuni si obligatiuni si imprumuturile de la zi la zi , exista o gama diferentiata de modalitati de plasare a capitalurilor pe pietele de capital si ale creditului , deosebite , dar apropiate gradual una de alta .
Piata monetara sau piata creditului functioneaza cu participarea ampla a populatiei , a firmelor si indeosebi a intermediarilor bancari , institutii cu larga functionalitate pe aceasta piata .
Complexitatea relatiilor din cadrul pietei monetare conduce la segmentarea ei specifica , functie de diversitatea fireasca a unor laturi ale procesului de modernizare si angajare a capitalurilor disponibile . Astfel , functionalitatea generala a pietei creditului este asigurata prin activitatea unor piete componente , avand fiecare in parte participanti si operatiuni specifice .
Astfel , in cadrul pietei monetare distingem :
- piata monetara (clasica) ;
- pietele paralele .
Piata monetara , asa-zisa clasica , are in fapt mai multe ipostaze :
- piata monetara sau piata scontului ;
- piata monetara propriu zisa ,
considerate ca doua parti componente complementare ale pietii monetare clasice .
Ansamblul relatiilor din piata monetara sunt reprezentate in figura 1.1. care poarta amprenta specifica a sistemului bancar englez prin prezenta bancilor de compensare sau de decontare (clearing banks) si a caselor de scont si de garantie , in fapt institutii bancare participante la procesul de creditare .
