Dezvoltarea spiritului intreprinzator in contextul economiei romanesti

Dezvoltarea spiritului intreprinzator in contextul economiei romanesti

INTRODUCERE

In intrega lume, o importanta din ce in ce mai mare o reprezinta noile programe legate de afaceri ceea ce presupune a organiza si a conduce oamenii, a dezvolta activitatea comerciala printr-un plan de actiune structurala si a mobiliza intreaga echipa pentru a reusi in actiunile intreprinse.
Se poate considera ca aparitia si afirmarea intreprinderilor mici si mijlocii se datoreaza tendintei de echilibrare a structurilor economice, in directia scaderii gradului de concentrare economica. In economiile de tranzitie rolul de echilibru apare din necesitatea de a oferi competitie si de a restructura economia.
Expresia modului cum vede managementul politic crearea sectorului privat este atitudinea fata de initiativa privata, cea care creeaza fondul real de experienta de tip capitalist, cu asumarea riscului de a pune in opera o idee. De la deraderea cu care au fost tratati pionierii initiativei private, "buticarii", si pana la hingherirea fiscala si hartuirea prin control a societatilor cu raspundere limitata, privite de administratie ca hotii legiferate si tocmai de aceea ocolite cu dispret, este un traseu al atitudinilor inadecvate fata de capitalul privat. Micile afaceri, baza crearii canalului de acumulare a capitalului autohton si consolidare a clasei de mijloc ramane sectorul cel mai expus dezinteresului liderilor politici, evident cu ezceptia care confirma regula a catorva societati care alimenteaza conturile partidelor.
In Romania, ca si in celelalte tari din centrul si estul Europei, aflate in tranztie spre economia de piata, guvernul nu a luat inca suficiente masuri pentru a incuraja manifestarea spiritului de intreprindere. Sprijinirea sectorului intreprinderilor mici si mijlocii este mai importanta in aceasta zona a lumii decat in tarile dezvoltate.
Trebuie avut in vedere ca intreprinderile mici si mijlocii au o durata de viata mai scurta, prezentand o rata de esec mai mare in comparatie cu cele mari. Aceasta este adevarat, dar trebuie sa se tina seama de faptul ca ratele de natalitate de noi intreprinderi sunt mai mari decat cele de esec, ceea ce contribuie la existenta unui sistem economic viu, dinamic.
In Romania, sectorul micilor intreprinderi a luat nastere intr-o piata neformata, fapt care a creat dificultati mari in ceea ce priveste procurarea resurselor, dar si numeroase oportunitati, ca urmare a cererii nesatisfacute a clientilor. Acei intreprinzatori care si-au asumat riscul de a concura intr-un astfel de mediu si au avut capacitatea manageriala necesara au fost motivati de anumite facilitati de pe urma activitatii antreprenoriale; in primul rand, posibilitatea obtinerii de castiguri finaciare considerabile, obtinerea statului si respectului social. Majoritatea celor care au demarat astfel de afaceri au avut ca pricipal motiv dorinta de a fi independent.
Luand in considerare parerile celor din afara tarii despre economia romanesca, este interesant de consemnat marturia presedintelui Camerei de Comert si Industrie Franceza din Romania, Alain Kremeur, care, intrebat de un reporter ce anume ar schimba in mediul economic romanesc a raspuns: "Daca as avea o bagheta magica as incerca sa schimb un singur lucru in mintea prietenilor mei romani: neincrederea. Nu cunosc un popor care sa se chinuie, care sa se autoflageleze mai tare si care sa fie atat de lipsit de incredere in fortele proprii. Este un fel de sport national pe care il practicati si chiar ati ajuns campionii mondiali la aceasta disciplina. Totusi, cu un pic de incredere si chiar cu un pic de tupeu, Romania ar fi fost acum mult mai in fata in ceea ce priveste integrarea europeana."
In dilema, ori specificul fiecarei tari, caracterul fiecarui popor, ori "valtoarea vremurilor in care traim" ne influenteaza spiritul antreprenorial sau afacerile, intotdeauna trebuie sa tinem cont de ambele variabile pentru ca, asa cum afirma Stephen Covey omul are libertatea de optiune, puterea de a alege si de a fi proactiv.
Motivul pentru care am ales tema lucrarii, "Dezvoltarea Spiritului Intreprinzator in Contextul Economiei Romanesti", a fost acela de a crea o imagine car de cat reala a intreprinderilor mici si mijlocii cat si a activitatii de intreprinzator.

Caracteristici ale intreprinzatorului roman:

In ceea ce priveste tipologia intreprinzatorilor romani, principalele criterii de clasificare luate in considerare au in vedere varsta, sexul, pregatirea si starea civila.
Varsta a permis delimitarea mai multor categorii: tineri (pana in 30 de ani), persoane mature (31-50 ani) si persoane de peste 50 de ani.
Dominanta este cea de+a doua categorie, urmata de intreprinzatorii tineri, aceasta din ultima gupare reprezentand un atu semnificativ, date fiind optimismul, increderea in sine, curajul, initiativa, creativitatea si dinamismul, receptivitatea la modificarile contextuale profunde produse in mediul ambiant, national si international.
Cel de-al doilea criteriu, sexul, evidentiaza preponderenta intreprinzatorilor barbati, situatie justificata de dificultatea acestui demers, solicitarile temporale deosebite si eforturile fizice si politice implicate.

Infiintarea de firme reprezinta actualmente unul din procesele economice cele mai importante ce conditioneaza functionalitatea si dezvoltarea fiecarei economii nationale. Expertii, indiferent de apartenenta politica, sunt astazi convinsi ca "sanatatea unei tari depinde in mare masura de numarul intreprinderilor nou create in fiecare an".
Intr-un recent studiu de management comparat referitor la Japonia si SUA, Michael Porter facea constatarea ca economia si intreprinderile japoneze sunt conduse de intreprinzatori, spre deosebire de corespondentele lor nord-americane dirijate de manageri. Aceasta ar fi, potrivit specialistului citat, unul din secretele miracolului economic japonez.
Am subliniat acest aspect din experienta nipona pentru ca ne poate ajuta sa sesizam mai usor importansa pe care o au, pentru fiecare economie nationala, intreprinzatorii. Fireste, aceasta importanta este cu atat mai mare in Romania, cu cat zeci de ani s-a exercitat o obstructie permanenta prin toate mijloacele (economice, politice, juridice, sociale, culturale etc.) asupra lor. In preyent, pe plan national exista o acuta lipsa de intreprinzatori si o reactie quasigenerala de rezerva si chiar de ostilitate vizavi de ei.
Intreprinzatorul este actorul principal, factorul activ si determinant in
crearea si dezvoltarea unei intreprinderi mici sau mijlocii (IMM), constituind astfel
o veritabila resursa de dezvoltare atat in plan economic cat si social.
In mod justificat considerati drept creatori de intreprinderi, realizatori de
activitati noi, intreprinzatorii formeaza o categorie de veritabili agenti dinamizatori
ai unei economii. Numit cand lider sau manager, cand inovator sau decident,
intreprinzatorul este in fapt "omul orchestra" care indeplineste succesiv fiecare din aceste roluri. Actiunea de a intreprinde, specifica intreprinzatorului, este sinonima de
fapt cu a crea, a aduce o schimbare esentiala, semnificativa sau doar modesta, intr-un
domeniu de activitate, pentru a satisface o nevoie cunoscuta sau presupusa,
pentru a raspunde cererii de pe o piata. Astfel, intreprinzatorul reprezinta prin
conceptiile sale, prin comportament si initiativa, una dintre resursele rare si valoroase pentru activitatea economica.
Rapiditatea si profitabilitatea trecerii Romaniei la economia de piata depind intr-o masura apreciabila de numarul si calitatea intreprinzatorilor sai. Obtinerea abundentei de produse si servicii de calitate ridicata nu este posibila fara acsiunea a mii, a zeci de mii de intreprinzatori. Gratie actiunii lor se pot pune in valoare numeroase resurse material si financiare nefolosite sau insufficient utilizate (constructii, materii prime, utilaje etc.) si se pot crea sute de mii de locuri de munca. Transformarea miilor de unitati economice de stat falimentare sau cu o competitivitate redusa in veritabile intreprinderi, furnizoare de produse multe, bune si la preturi accesibile nu este posibila fara intreprinzatori.
2.1. Definirea intreprinzatorului
Un intreprinzator reprezinta in primul rand un realizator de lucruri noi, un creator de activitati in opozitie cu managerul clasic, care se ocupa de dirijarea si functionarea intreprinderilor existente. Mai concret, intreprinzatorul este inzestrat cu abilitatea de a percepe perspectivele economice si sociale noi si a realizarii pe aceasta baza de lucruri noi sau a efectuarii activitatilor anterioare intr-un mod diferit, inovand deci.
Daca Richard Cantillon are meritul de a fi utilizat pentru prima data intr-un context economic termenul de intreprinzator (cu sensul de "agent care cumpara factori de productie pentru a-i combina in produse destinate vanzarii pe piata), Jean Baptiste Say (1800) (citat in M.Binks si P.Vale-1990) insista asupra calitatilor intreprinzatorului care-i conditioneaza succesul in afaceri, iar austriacul Carl Menger evidentiaza nevoia de informatii a intreprinzatorului pentru alocarea si realocarea corespunzatoare a resurselor.
Economistul american F. Knight aprecia in 1921, ca intreprinzatorul este, in esenta, o persoana care isi asuma riscuri. In 1940, el redefineste conceptul de intreprinzator prin luarea in considerare, pe langa functia de asumare a riscurilor si pe cea de conducere sau pioneriat economic si respectiv cea de adaptare la schimbari.
Pentru A. Sharipo, calitatea de intreprinzator o are orice persoana care are suficienta clarviziune si indrazneala pentru a se angaja intr-o afacere, fie ea si o brutarie sateasca.
Din contra, J. Schumpeter considera ca functia antreprenoriala este intotdeauna o functie inovatoare, care duce la crearea de noi bunuri si servicii, prin combinarea, intr-un mod original, a diversilor factori de productie. Astfel, atat timp cat proprietarul brutariei satesti nu va produce un nou sortiment de paine, pentru Schumpeter el nu va fi un intreprinzator, ci un om de afaceri. Schumpeter subliniaza faptul ca intreprinzatorul este, in esenta, un inovator si nu trebuie sa fie definit ca o persoana care isi asuma riscuri, deoarece profitul sau este remunerarea unei inovatii si nu o prima de risc.
Intreprinzatorii sunt persoane cu reactii rapide in dublu sens. De regula, ei se lanseaza in realizarea de actiuni economice inovative la o varsta frageda, adesea neavand rabdare sa-si termine studiile sau plecand din cadrul familiei. Totodata, ei percep rapid si precoce posibilitatile unui produs sau unei piete pe care le valorifica prin initierea, creaerea si / sau dezvoltarea de intreprinderi economice. Pentru a putea sa le realizeze, intreprinzatorul dispune de puterea de a surmonta rezistenta pe care mediul social o opune intotdeauna schimbarii si agentilor sai, intr-o masura mai mare sau mai mica.
Intre manageri si intreprinzatori exista o serie de diferente din punctul de vedere al naturii activitatii pe care o desfasoara si, mai ales, al modului de actiune in cadrul firmei. Managerul tipic are tendinta ca prin munca sa sa dea raspuns la intrebarile: "Ce resurse trebuie sa controlez? Ce structura determina relatiile organizatiei noastre cu piata? Cum pot sa minimizez impactul celorlalti prin abilitatea mea spre performanta? Care este oportunitatea imediata?". Intreprinzatorul are un alt spectru al intrebarilor, si anume: "Unde exista oportunitate? Cum pot sa stapanesc aceasta oportunitate? De ce resurse am nevoie? Cum pot sa castig controlul asupra lor? Care structura este cea mai buna?".

Contextul economiei romanesti

Subiectul inapoierii economice relative a Romaniei a coagulat intotdeauna spirite din cele mai diverse

preocupate sa ajunga la raspunsurile potrivite. Mihai Eminescu, Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu,

Nicolae Iorga, Constantin Radulescu Motru, Mihail Manoilescu, Virgil Madgearu fac parte din grupul de ganditori luminaŃi care au deschis aceasta dezbatere la trecerea dintre secolele 19 si 20. Unul dintre

argumente revenea mereu in explicatiile date: poporul roman nu este suficient de adaptat muncii

productive. Aceste lucruri erau impartasite intr-o vreme in care maturitatea tehnica a specialistilor

romani rivaliza cu cea a colegilor lor din  tarile mai dezvoltate in ramuri diverse precum mecanica,

aviatia, constructiile industriale, geologia (Radulet,2000)

Nota pesimista a traditiei intelectuale avea sa fie intr-un fel confirmata de existenta unor semnificative

decalaje de dezvoltare intre regiunile istorice ale tarii, care particularizau de fapt discutia la nivel

local. In 1938, Oltenia participa doar cu 2% la productia industriala a  Ńarii faŃa de o contribuŃie

maxima de 31,4% a regiunii Sud-Est (Turnock, 1974: 147).  Una dintre prioritatile industrializarii socialiste a fost o distributie mai buna in plan teritorial a activitatilor economice, dar in special a

industriei, politica care cel putin statistic si-a atins obiectivul: in 2001, cele opt regiuni de dezvoltare contribuiau la formarea produsului intern brut in ponderi apropriate cuprinse in 9%  si 12%,

Bucurestiul cu o participare de 21% fiind exceptia asteptata (INS, 2005).

Cu toate acestea, atat abordarile teoretice curente, cat  si evidenta economica sugereaza ca existenta

unor conditii diferite de dezvoltare locala este o realitate cu un impact considerabil asupra prosperitatii nationale. Parasirea economiei de comanda a adus cu sine dezintegrarea sistemelor

industriale formate. Acest proces se regaseste in forme variate de manifestare, cum ar fi divizarea marilor intreprinderi in unitati pentru productia componentelor, renuntarea la etape intermediare in

productie in favoarea firmelor straine sau schimbari institutionale, dar care toate rezulta intr-un proces

de fragmentare industriala (Iancu, 2002: 57-71) in care localizarea regionala a activitatilor are loc din

ce in ce mai mult de o maniera arbitrara.

Evaluarile teoretice sunt sustinute de evolutiile din economie. In 2004, volumul investitiilor straine

angajate se concentra in proportie de 1,8% in regiunile Nord-Est si Sud-Est in contrast evident cu 8%

pentru Centru, 6,7% pentru regiunea Sud sau 6,1% pentru cele trei regiuni din Vest (ARIS, 2004: p.

10). Tendinta nu este singulara in cazul Romaniei. Alte  tari care au parcurs un proces de deschidere

similar (Ciupagea et al., 2002: 62-65) au trebuit sa confrunte aceleasi situatii privind evolutiile inegale

ale regiunilor. Pe de alta parte,  tari cu traditie industriala, precum SUA, Franta, Marea Britanie sau

Japonia, au inceput sa aplice politici dedicate dezvoltarii initiativei locale (OECD, 2003: 9).

STUDIU DE CAZ

Dan Dima, un intreprinzator bucurestean, a pus in 1998 bazele unei agentii de presa destinata posturilor de radio. Agentia sa, Standard Media, a adus ca element de noutate faptul ca fiecarei stiri ii corespundea un document audio (astfel incat daca, de exemplu, in stire era vorba despre reducerea taxelor sau impozitelor, acest document audio reda ceea ce spune ministrul finantelor despre subiect).

Deoarece numele agentiei era necunoscut, iar serviciul oferit era absolut nou, beneficiarii au fost foarte reticenti la inceput. Dan Dima a inceput prin a obtine o lista cu licentele de radio active si cu adresele de contact ale posturilor de radio. Apoi a trimis oferte, pana cand 12 posturi de radio locale au semnat contracte cu agentia sa.

Aceste posturi de radio faceau parte din retele media, astfel incat in curand au venit noi clienti: in 1999 au fost incheiate contracte cu 29 de posturi de radio, iar in 2001 numarul acestora a trecut de 80.

Statiile de radio nu aveau bani sa plateasca serviciile oferite de agentie si atunci le-a fost propusa o colaborare in regim barter: Standard Media oferea flux de stiri si primea in schimb spatiu publicitar. Dupa cateva luni de lucru aparut o noua situatie neprevazuta: agentia avea foarte mult timp publicitar, insa nici un ban.

Solutia a fost dezvoltarea unui departament special pentru comercializarea spatiului publicitar, agentia fiind in acel moment proprietara celei mai mare cantitati de timp publicitar disponibil pentru cumparare in Bucuresti.

La sfarsitul anului 1998 firma a inregistrat pierderi. in 1999 a inceput sa-si plateasca datoriile, iar in 2000 si-a achitat impozitele si penalizari de aproximativ 300 milioane de lei, reusind simultan sa inregistreze profit. (Sursa: adaptare dupa revista Capital nr. 30 din 26 iulie 2001)

CONCLUZII FINALE

Este cumva in traditia intelectuala ca posibilitati diferite de dezvoltare regionala sa fie intelese pe

seama deprinderilor diferite de afaceri, a 'mentalitatilor' favorizante, in general pe seama unor

conditii inerent mai bune in anumite regiuni fata de altele. Materialul a incercat sa faca referire la

argumente teoretice potrivit carora exista intr-adevar practici diferite privind initiativele de afaceri,

dar abilitatile pentru stabilirea unor activitati economice performante gasesc cadru favorabil de

manifestare indiferent de regiune prin intelegerea adecvata a conditiilor de dezvoltare locale.

Varietatea conditiilor locale si a aptitudinilor formeaza un cadru particular de dezvoltare care ar trebui

valorificat prin politici publice si strategii de afaceri.

BIBLIOGRAFIE

1.Cojanu, V., Comertul international  si dezvoltarea economica in Romania, Bucuresti: IRLI; 1997

2. Institutul National de Statistica, Statistica teritoriala 2004, CD-ROM, Bucuresti, 2005

3. Guvernul Romaniei, 'Primul document consultativ pentru Planul National de Dezvoltare

2007-2013', Ministerul Finantelor Publice, octombrie, 2004