QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate economie

Cursul de schimb si balanta de plati in trimii ani ai tranzitiei



CURSUL DE SCHIMB SI BALANTA DE PLATI IN TRIMII ANI AI TRANZITIEI


Data fiind practica regimurilor comuniste de a mentine cursul valutar la un nivel artificial, necorelat cu fundamentele macroeconomice, una dintre principalele dificultati de politica economica cu care s-au confruntat bancile centrale ale tarilor cu economii in tranzitie a fost procesul de restituire a rolului cursului de schimb in echilibrarea balantei de plati.


In Romania, apropierea cursului de schimb de nivelul sau de echilibru , stabilit prin mecanisme de piata, s-a dovedit extrem de dificila in conditiile in care publicul nu constientiza constrangerile obiective ale acestui proces si reactiona, in mod firesc, nefavorabil la fiecare decizie a autoritatilor de a devaloriza moneda nationala. In plus, consumarea rezervei valutare in prima jumatate a anului 1990 si dezechilibrul puternic al balantei de plati (importurile au crescut substantial, iar exporturile pur si simplu s-au prabusit) au aruncat Romania in pragul incetarii platilor externe si al haosului financiar. Incercarea de a reintroduce masuri de control al importurilor a esuat, din diverse motive, iar liberalizarea totala a comertului exterior, devenita realitate in 1991, a accentuat dezechilibrul extern din aceasta prima perioada si, implicit, presiunea de depreciere a leului.




In aceste conditii, singurele masuri disponibile de evitare a falimentului financiar extern, cu atat mai grav cu cat tara nu avea in 1990-1991 datorie externa, erau cele cu care a fost imputernicita Banca Nationala prin legile din aprilie 1991: politica monetara si a cursului de schimb. Aplicarea acestor masuri corrective - restrictionarea masei monetare si deprecierea leului - concomitant cu reluarea negocierilor cu creditorii internationali (FMI, Banca Mondiala etc.) au evitat raul cel mare - incetarea platilor externe - dar cu pretul unor efecte nefavorabile pe plan intern: scumpirea importurilor, accelerarea inflatiei, restrictionarea creditului.


Aceasta a fost un inceput extreme de greu pentru noua Banca Nationala a Romaniei. Sursa unei anumite perceptii publice ulterioare ca, in loc sa protejeze moneda nationala, BNR este subjugata intereselor straine, depreciaza leul si creaza inflatie, se regaseste in realitatea concreta din primavera anului 1991: rezerve valutare aproape nule, credibilitate externa scazuta, importuri mari, exporturi mici si tendinta generalizata de a arunca vina in alte directii pentru situatia creata.


BNR a trebuit sa lupte impotriva intelegerii eronate pe care o parte a publicului o avea asupra actiunilor bancii centrale si asupra capacitatii acesteia de a asigura stabilitatea macroeconomica. In acest scop au fost elaborate mai multe lucrari pe care le-am prezentat atat in tara, cat si in strainatate la diverse intalniri, seminarii, conferinte de presa.

Cap 1. Evolutia regimului valutar din Romania si a cursului leului intre 1990-1993



1.1.Caracteristici generale


La inceputul anului 1990, Romania nu inregistra datorii externe si

dispunea de reserve valutare de circa 1,5 miliarde dolari (reserve oficiale de circa 1,2 miliarde dolari si disponibilitati valutare ale Partidului Comunist si ale Securitatii de circa 0,3 miliarde dolari - anexa 1).


Aceasta situatie reprezenta insa rezultatul unei politici economice voluntariste a vechiului regim, care a fortat exporturile pana la secatuirea resurselor tarii si a amputate importurile pana la punerea in pericol a potentialului productiv al economiei. Pozitia financiara externa favorabila era sustinuta exclusive prin parghii administrative: consumul si productia erau strict controlate, exportul si importul erau dirijate centralizat, iar cursul valutar nu avea un rol practic in echilibrarea balantei de plati.


Abandonarea mecanismelor administrative de reglare a comertului exterior a condus rapid, insa din anul 1990,la deteriorarea balantei de plati si la consumarea rezervelor valutare (anexele 1 si 2).


Cauzele acestei evolutii sunt multiple:


o  dezechilibrele structurale (atat cele existente in momentul dat, cat si cele aparute in perioada imediat urmatoare), generate de modelul bazat pe conducerea centralizata a economiei;


o  reorientarea fundamentala a economiei romanesti, respective trecerea de la modelul conducerii centralizate la reglarea prin mecanismele pietei, situatie care antreneaza perioade mai lungi sau mai scurte de nesincronizari in politica economica;



o  socurile economice cauzate de o conjuncture internationala deosebit de nefavorabila: prabusirea comertului cu tarile member CAER, implicatiile crizei din Golf si ale celei iugoslave etc.


Ca si alte mecanisme vitale ale economiei nationale, regimul valutar nu a putut fi reorientat dintr0o data, etapele parcurse conformandu-se, in esenta, conceptiei reformei economice din tara noastra, in conditiile concrete determinate de schimbarile politice de dupa decembrie 1989.


Reglementarea partiala si treptata a regimului valutar si imposibilitatea adoptarii unei legi a devizelor au fost determinate in principal de:


Confuzia responsabilitatilor institutionale. Intrucat in vechiul regim cea mai mare parte a deciziilor de politica valutara si comerciala era concentrate la nivelul cel mai inalt al statului, nu s-a putut stabili imediat modul in care vor functiona comertul exterior si piata valutara. Disparitia Comitetului de Stat al Planificarii si a planului valutar centralizat a generay un vid institutional, care a atras liberalizarea abrupta, de facto, a operatiunilor valutare realizate de populatie si agentii economici.


Pregatirea tranzitiei si strategia de reforma graduala adoptata. La capatul unui deceniu in care societatea romaneasca fusese orientate spre inasprirea mecanismelor de control centralizat si izolarea de exterior - tendinta diametral opusa fata de cea a celorlalte tari est-europene - la inceputul anului 1990 tara noastra nu dispunea, practice, de nici o institutie, structura organizatorica sau sociala capabila sa ofere o strategie viabila postcomunista. Ca urmare, evolutiile au fost, in prima perioada, spontane si necorelate. Intre acestea se inscriu si disparitia parghiilor de control administrative al comertului exterior si al altor operatiuni cu strainatatea, ca si abolirea brusca a monopolului valutar al statului. Acestea au fost insotite doar de reglementari partiale, ceea ce a favorizat, intr-o masura ,dolarizarea economiei nationale. Ulterior, optiunea pentru o reforma graduala - in care s-a inscris si liberalizarea in mai multe etape a preturilor - a justificat in mod rational, sincronizarea strategiei regimului valutar cu gradualitatea celorlalte componente ale reformei.



Respingerea generala a masurilor de control. In perioada 1990-1991, tentativele de instituire a controlului valutar sau de reglementare stricta a operatiunilor valutare si de comert exterior au fost percepute ca forme de revenire la centralism si conducere administrative.


Pe parcurs, o data cu cristalizarea optiunilor si strategiei de reforma ecomomica,

s-a putut contura regimul valutar ca un proces desfasurat in mai multe etape. Privita retrospective, evolutia a fost oscilanta, s-au inregistrat modificari abrupte si, nu de putine ori, masurile adoptate s-au dovedit a fi contraproductive.


Regimul cursului valutar si politica urmata de statul roman in acest domeniu intre 1989-1993 au avut evolutii ce pot fi incadrate in 5 perioade distincte:

ianuarie - septembrie 1990;

septembrie 1990 - noiembrie 1991;

noiembrie 1991 - mai 1992;

mai - septembrie 1992;

septembrie 1992 - aprilie 1993.


1.2. Perioada ianuarie - septembrie 1990


Imediat dupa abolirea monopolului valutar si asupra comertului exterior, perioada s-a caracterizat prin dolarizarea partiala a economiei si decomprimarea brusca a restrictiilor privind importul, care a condus la cresterea abrupta a acestuia, inca din primele luni ale anului 1990. Concomitent, absenta masurilor de stimulare, ca si evolutiile externe nefavorabile au antrenat scaderea semnificativa a exportului.


Responsabilitatile cu privire la regimul valutar si activitatea de comert exterior au fost repartizate la nivelul Guvernului intre Ministerul Economiei Nationale, Ministerul Finantelor si Banca Romana de Comert Exterior.


Situatia initiala favorabila a rezervelor valutare a condus la optiunea de mentinere a unui curs valutar fix si de alocare administrative a valutei, in conditiile abolirii de facto a masurilor administrative de reglare a exporturilor si importurilor. S-a procedat la devalorizarea monedei nationale, de la 16 lei/dolar la 21 lei/dolar (februarie 1990), iar noul curs a fost mentinut fix, ca o parghie pentru temperarea presiunilor inflationiste.


Evolutiile din economia nationala care au urmat adoptarii acestor optiuni de politica valutara au fost net defavorabile.


Distorsiunile si dezechilibrele mostenite au fost mai adanci decat se anticipase, iar utilizarea unui curs valutar fix ca ancora pentru combaterea inflatiei s-a dovedit iluzorie si a avut efecte dezastruoase.Practic, rezerva valutara oficiala, de 1,2 miliarde dolari existenta la sfarsitul anului 1989, a fost epuizata in numai 9 luni, mai rapid decat in cele mai pesimiste scenarii.


Modificarea balantei comerciale a fost dramatica: in ansamblu, exporturile au scazut intr-un singur an cu 44%, iar importurile au crescut cu 8,1% , evolutie datorata in exclusivitate majorarii, cu peste 50% , a importurilor in devize convertibile. Ca urmare, soldul balantei comerciale pe relatia devize convertibile a trecut de la un excedent de 2,36 miliarde dolari in 1989, la un deficit de 1,96 miliarde dolari in anul 1990. Pe relatia cliring in ruble transferabile, in aceeasi perioada, deficitul a crescut de la 0,67 miliarde ruble transferabile la 1,9 miliarde ruble transferabile.


Dimensiunea reala a acestei deteriorari bruste a fluxurilor comerciale externe este pusa in lumina si de urmatorii indicatori:


in structura PIB s-a trecut de la un export net, reprezentand 2,7% in anul 1989, la un import net de 9,5% in 1990. Deteriorarea corespunzatoare a balantei comerciale a fost cu putin superioara cresterii fondului de consum (care a evoluat de la 70,5% la 79,2%), ceea ce arata ca, practice, imbunatatirea standardului de viata al populatiei, in anul 1990, s-a bazat in exclusivitate pe resurse atrase din exterior;

gradul de acoperire a importurilor prin exporturi s-a redus drastic de la 165,4% in 1989, la numai 66,2% in 1990;

expansiunea importurilor s-a produs concomitent cu scaderea productiei interne (PIB real a scazut in 1990 cu 5,6%). In aceste conditii, importurile au ajuns sa reprezinte 24,9% in 1990, fata de 16,4% in anul precedent (anexa 2).


Excedentul modest inregistrat de balanta serviciilor - pe seama dobanzilor incasata la disponibilitatile valutare si a intrarilor de marfuri sub forma de donatii si ajutoare gratuite - a fost insufficient pentru atenuarea deficitului commercial, consecinta fiind nu numai consumarea activelor in valuta existente in conturile Bancii Romane de Comert Exterior, dar si deteriorarea credibilitatii externe a acestei banici.


Desi aceste evolutii nefavorabile au fost determinate de un complex de factori economici, sociali si politici, consumarea integrala a rezervelor valutare a fost favorizata de cadrul economic rezultat din mentinerea cursului fix stability administrative la un nivel sensibil supraevaluat si alocarea central-guvernamentala a resurselor valutare, in pofida unor profunde schimbari institutionale (desfiintarea instrumentelor de planificare, sa unei mari parti din balantele materiale etc.). Singurul efect practice al acetei optiuni de politica valutara a fost subventionarea indirecta, pe seama rezervei valutare, a unor importuri ieftine, amplificate de existenta unui exces de masa monetara in circulatie.


Asa cum rezulta din calculele prezentate in capitolul urmator, cursul de echilibru al leului era, inca de la inceputul anului 1990, de cel putin 33-35 lei/dolar, nivel care ar fi continuat sa se deprecieze la cel putin 40-50 lei/dolar pe parcursul aceluiasi an, avand in vedere echilibrul dinamic al balantei de plati si impactul inevitabil al scumpirii importurilor asupra costurilor si preturilor produselor exportabile. Este de notat faptul ca, in cursul anului 1990, dolarul era tranzactionat pe piata neoficiala la un prêt de 80*100 lei.


Dupa epuizarea rezervelor valutare la sfarsitul anului 1990 si in absenta finantarii externe, Romania ar fi trebuit sa-si reduca importurile la nivelul exporturilor. Cursul nu a functionat ca instrument de corectare a deficitului commercial, deoarece paritatea de 21 lei/dolar era cu mult sub valoarea medie de echilibru, ceea ce a incurajat importurile. Chiar la un nivel de 35 lei/dolar ar fi existat o serie de produse pentru care importul aparea mai avantajos decat productia interna.


Ar fi fost posibila revenirea la instrumente administrative de control al importurilor si/sau de fortare a exporturilor. Cum mersul reformei nu mai permitea sa se recurga la asemenea solutii, exista riscul, tot mai mare in prima parte a nului 1991, al incetarii platilor externe, care insa ar fi avut efecte economice si politice dramatice.


Alternativa rationala a fost continuarea reformei, inclusive prin folosirea cursului de schimb ca instrument de politica economica, si concentrarea eforturilor pentru obtinerea finantarii externe, in primul rand de la Fondul Monetar International si alte organisme internationale care dau "lumina verde" si celorlalti creditori externi.


Experienta anului 1990 a confirmat, si in cazul Romaniei, ca:

inflatia interna poate fi controlata pe seama unui curs supraevaluat al monedei nationale numai daca exista o rezerva valutara suficienta, iar o astfel de politica poate fi urmata numai o perioada limitata de timp (pana la epuizarea rezervei);

mentinerea echilibrului preturilor interne pe seama dezechilibrarii balantei de plati si a consumarii rezervei valutare este un lux costisitor si fara orizont, daca nu este urmat imediat de masuri realiste care sa duca la cresterea productivitatii;

echilibrul extern este vital pentru independenta economica a tarii si, din acest punct de vedere, poate fi mai important decat evitarea inflatiei; el trebuie mentinut chiar cu costul dureros al cresterii preturilor interne.


1.3. Perioada septembrie 1990 - noiembrie 1991


Responsabilitatea privind gestionarea regimului si a rezervelor valutare a continuat sa fie impartita, in aceasta perioada, intre Guvern - prin Ministerul Resurselor si Industriei si Ministerul Finantelor - si Banca Romana de Comert Exterior.


In baza legii privind statutul sau, Banca Nationala a Romaniei si-a asumat, in luna mai 1991, conducerea regimului valutar si a politicii cursului de schimb. Incepand cu luna martie 1991, BNR a gestionat imprumuturile externe primate de la Fondul Monetar International, Banca reglementelor Internationale si Grupul-24. BNR a analizat toate operatiunile valutare effectuate de Banca Romana de Comert Exterior in numele si in contul statului, ceea ce a intarziat pana in luna noiembrie prelucrarea efectiva a administrarii resursei valutare de catre banca centrala.


Trebuie precizat ca, in intreaga perioada de dupa reorganizarea sa (decembrie 1990), Banca Nationala a acordat, impreuna cu Ministerul Finantelor, in numele si in contul statului,garantii de plata pentru importuri de importanta deosebita effectuate pe credit. Aceste garantii au fost solicitate de partenerii straini ca urmare a incertitudinilor legate de evolutiile institutionale si politice din tara noastra.


Prin Legea nr.15 (august 1990) s-a emis prima reglementare valutara dupa 1989: a fost stabilit dreptul regiilor autonome si al societatilor comerciale cu capital de stat de a efectua direct operatiuni de comert exterior si de a dispune de o parte din veniturile nete in valuta (initial, 30%, iar de la 1 februarie 1991, 50%).Aceasta prevedere legala a constituit premise pentru o politica de cursuri duale.


A fost mentinuta optiunea pentru un curs official fix, care sa limiteze cresterea pretului intern al importurilor. Modificarea cursului official la 35 lei/dolar o data cu liberalizarea preturilor din noiembrie 1990, iar apoi la 60 lei/dolar, in aprilie 1991, concomitant cu a doua etapa de liberalizare a preturilor, au reprezentat tentative de tinere sub control a procesului de depreciere a monedei nationale, cursul official mentinandu-se insa de fiecare data puternic supraevaluat.


Trebuie subliniat ca, imediat dupa prima etapa de liberalizare a preturilor (noiembrie 1990), cursul pe piata neoficiala a ajuns la 180 lei/dolar.


Avand in vedere prevederile Legii nr.15/1990, Banca Nationala, in colaborare cu Guvernul, a trecut la organizarea si deschiderea pietei valutare interbancare (februarie 1991), unde s-a tranzactionat partea de valuta (50%) ramasa la dispozitia exportatorilor. S-a creat astfel regimul valutar bazat pe doua cursuri ale monedei nationale, prin care o parte a tranzactiilor externe se deconteaza la cursul oficial, iar cealalta la cursul stability pe piata.


In baza Legii nr.34 privind Statutul sau (intrata in vigoare la 3 mai 1991) Banca Nationala a emis Regulamentul privind operatiunile curente si transferurile de capital cu mijloace de plata straine (Monitorul Oficial nr.101/13 mai 1991). Hotararea Guvernului nr.352/13.05.1991 privind aplicarea regimului devizelor in Romania (Monitorul Oficial nr.138/3.07.1991) a confirmat Regulamentul Bancii Nationale a Romaniei si noul regim valutar. S-a declansat astfel procesul de dedolarizare a economiei nationale.


In luna iulie, conform reglementarilor Bancii Nationale, au fost deschise casele de schimb valutar, ceea ce a permis accesul legal al persoanelo fizice la piata valutara si a limitat drastic proportiile "pietei negre" si ale "dolarizarii" economiei nationale.


In esenta,sistemul valutar dual a reprezentat a doua incercare de a utiliza cursul ca o ancora pentru stabilirea preturilor - in special cele pentru energie - ,in intentia de a sprijini adaptarea la restructurare, fara perturbatii majore, a intreprinderilor consumatoare de materii prime din import. Este de remarcat ca Romania a fost singura dintre tarile centrale si est-europene unde Fondul Monetar International a acceptat o asemenea abordare gradualista.


In practica, cursul official al leului a ramas supraevaluat si a mentinut presiunea pentru cresterea in continuare a importurilor, ajustarea dorita a consumurilor producandu-se pe o scara modesta. Mecanismul a stimulat importurile si a descurajat exporturile, in conditiile in care exportatorii aveau obligatia sa schimbe jumatate din incasarile valutare la un curs neacoperitor. De astfel, exportatorii au adoptat diverse subterfugii pentru a nu repatria incasarile valutare, promovand operatiuni de barter sau intarziind deliberat incasarile.


In aceste conditii si in absenta unei strategii de stimulare a exporturilor, a crescut dependenta echilibrarii balantei de plati curente de finantarea externa. Dar creditele externe au fost utilizate, in cea mai mare parte, nu pentru restructurarea productiei si retehnologizare, ci pentru continuarea unor consumuri nerationale si de multe ori lipsite de finalitate (productia pe stoc).


Faptul ca finantarea externa s-a realizat intr-un volum mai scazut decat cel negociat si consemnat in acordul cu Fondul Monetar International (in 1991 Romania a primit numai creditele Fondului Monetar International, finantarea de la Grupul-24 incepand, din motive politice, abia din 1992) a condus la aparitia unor tensiuni in asigurarea mijloacelor de plata straine pentru onorarea angajamentelor scadente ale statului. Asemenea momente de tensiune s-au produs in lunile martie, iulie si octombrie 1991, cand lichiditatea in sistemul bancar al tarii a scazut la cote periculoase (anexa 1).


Presiunile pentru decontarea importurilor la cursul oficial mai avantajos au crescut, pe masura ce decalajul intre acesta si cursul pietei interbancare s-a amplificat. Tinerea sub control a preturilor materiilor prime de baza s-a facut pe seama consumarii unor resurse valutare inseminate, accumulate prin imprumuturi externe. In perioada aprilie-octombrie 1991,intrarile efective la fondul valutar al statului, din schimbul la cursul oficial a 50% din incasarile la export, au fost de 611 milioane dolari, in timp ce platile pentru importuri la acest curs au fost de 1269 milioane dolari.


Mecanismul cursului dual a limitat, pentru o perioada scurta de timp, presiunile inflationiste, intrucat cea mai mare parte a importurilor energetice si de materii prime s-a realizat la cursul official. Aceasta a reprezentat, practice, finantarea prin credite externe a unei relative stabilitati a preturilor interne. Pe langa faptul ca o asemenea optiune este nesustenabila pe termen mediu, mentinerea decalajului intre preturile interne si cele externe (de fapt o subventionare mascata a consumului intern) a stimulat risipa si intarzierea restructurarii economice.


In plus, capacitatea evident limitata a autoritatilor de a mentine o asemenea orientare a amplificat anticipatiile inflationiste ale agentilor economici, care au fost tentati sa-si constitue marje suplimentare in preturi. Cu alte cuvinte, efectul antiinflationist obtinut direct pe seama consumarii rezervelor valutare a fost contracarat, in mod indirect, de comportamentul efectiv al producatorilor.


1.4. Perioada noiembrie 1991 - mai 1992



In luna noiembrie 1991, cursul interbancar, ajuns la circa 300 lei/dolar, a fost unificat cu cel oficial de 60 lei/dolar, noul curs, unic, fiind stabilit la 180 lei/dolar. La acest nivel au fost aliniate preturile materiilor prime si ale tuturor celorlalte importuri, fapt care a reprezentat un pas decisive in directia eliminarii decorelarilor dintre preturile interne si cele internationale.


A fost introdus un nou regim valutar, prin care toate incasarile din exporturi ale

agentilor economici erau automat decontate in lei la cursul unic (cedarea valutei catre sistemul bancar), iar importurile se realizau pe seama cumparaturilor de devize pe piata valutara.


Avand in vedere experienta anterioara nefavorabila in domeniul politicii cursului de schimb fix, prin noul regim valutar s-a declarat optiunea pentru flotarea controlata a cursului monedei nationale. O data ce instituirea noului mechanism, Banca Nationala a intrat pe deplin in atributiile care-I revin, potrivit legii, in domeniul valutar.


Deprecierea leului cu numai 5% pana la sfarsitul anului - mult mai lenta decat crestereas din aceiasi perioada a preturilor interne - are doua explicatii majore:

impactul initial al majorarii preturilor energiei si altor materii prime fusese luat in considerare la stabilirea cursului unic;

Banca Nationala a sprijinit prin vanzari de valuta pe piata stabilizarea cursului de schimb la un nivel care sa nu induca presiuni inflationiste nejustificate.


Incepand cu primele luni din anul 1992 s-a intrat ins ape o evolutie in general nefavorabila:


Pe plan intern, s-a accentuat presiunea inflationista, avand la baza cel putin 2 cauze principale:


impactul unificarii cursurilor asupra preturilor interne. Practic, s-a produs majoritatea cvasiautomata, in lant, a preturilor, eforturile de restructurare a productiei si de reducere a consumatorilor fiind modeste;


excesul de lichiditate de pe piata monetara interna, determinat de efectuarea compensarii globale a arieratelor agentilor economici. Aceasta masura a fost adoptata de Parlamentul Romaniei in decembrie 1991, intr-un moment in care blocajul platilor ameninta sa prejudicieze grav activitatea din economie. Intrucat masura a atacat nu cauzele, ci efectele blocajului financiar, rezultatele imediate au fost cresterea creditului cu circa 490 miliarde lei si un spor de peste 200 miliarde lei al masei monetare. Aceasta din urma cifra a echivalat cu aceea a cresterii depozitelor in lei constituie pentru cumpararea de valuta la inceputul anului 1992.Transpare astfel relatia dintre expansiunea monetara interna - neacoperita in productie suplimentara - si presiunea asupra balantei de plati externe si a cursului valutar.


Pe plan extern, intarzierea finantarii negociate cu institutii internationale (Grupul-24 si Banca Mondiala) a scazut capacitatea de plata si a pus in dificultate Banca Nationala in asigurarea si mentinerea rezervelor valutare . S-a creat un decalaj insemnat intre cererea si oferta de valuta, producandu-se perturbatii in derularea importurilor si a productiei interne.


Conditiilor interne si externe convergent nefavorabile li s-a adaugat decizia politica de blocare a cursului valutar in perioada februarie-mai 1992. Inghetarea cursului la nivelul de 198 lei/dolar pana in luna martie, iar apoi la 226 lei/dolar pana in luna mai, a fost facuta de Banca Nationala la cererea expresa a Guvernului. Pentru a treia oara de la inceputul anului 1990, pentru temperarea inflatiei interne a fost aleasa calea mentinerii leului la un nivel fix - din ce in ce mai supraevaluat in termini reali. In consecinta, s-au produs aceleasi efecte:



Stimularea importurilor si penalizarea exporturilor;


Dezechilibrul valutar in crestere, acoperit prin majorarea datoriilor externe;



Influenta cu totul marginala asupra evolutiei preturilor interne, ancora cursului valutar fiind prea slaba pentru controlul unui process inflationist cu radacini adanci si necredibila avand in vedere nivelul scazut al rezervei valutare.


Mecanismul de cedare integrala a valutei, instituit in noiembrie 1991, si-a putut dovedi viabilitatea numai in primele 2 luni, cand au fost respectate regulile pietei. Ulterior, credibilitatea mecanismului a fost in totalitate compromisa, amplificand distorsiunile si dezechilibrele deja existente pe piata interna. Este de mentionat ca regimul cedarii in totalitate a valutei a functionat bine in Ungaria, Polonia, Cehia si Slovacia.


Asa dupa cum rezulta din anexa 5, cursul leului la casele de schimb, care ramasese constant in perioada semtembrie-decembrie 1991 - intrucat noul mechanism valutar se dovedea viabil si conducea la atenuarea anticipatiilor inflationiste - a cunoscut un proces rapid de eroziune in primele 5 luni ale anului 1992.


In aceiasi perioada, incasarile efective din exporturi s-au diminuat ingrijorator, ca urmare a intarzierii voluntare a repatrierii acestora. Introducerea, de catre Banca Nationala, in luna februarie 1992, a declaratiei de incasare valutara a aparut, in acest context, ca fiind o restrictie cu caracter administrativ, desi, de fapt, in conditii normale, nu are decat un rol statistic.


Conditiile adverse prezentate anterior au indepartat momentul in care rezervele valutare ale Romaniei ar putea atinge un nivel asigurator. In intreaga perioada de la prelucrarea de facto a gestiunii rezervelor valutare de catre BNR ca, si inainte de aceasta data, rezervele valutare oficiale au fost folosite in cea mai mare parte pentru achitarea unor importuri de importanta deosebita si pentru vanzari pe piata pentru sprijinirea cursului valutar. Astfel spus, dezechilibrele au fost acoperite prin consumarea rezervelor valutare si prin imprumuturi externe.


Privita prin aceasta prisma, indatorarea tarii produsa dupa anul 1990 a servit, in cea mai mare parte, alimentarii cu resurse pentru atenuarea temporara a gravelor probleme din unele sectoare ale economiei; de exemplu, importurile de produse agroalimentare au insumat 3-4 miliarde dolari, mai mari decat toate creditele externe primite in aceasta perioada de Romania si apropiate de totalul exporturilor tarii din 1992.


Pe de alta parte, a reiesit inca o data ca inghetarea administrative la un nivel supraevaluat a cursului leului nu este de natura sa conduca la cresterea increderii populatiei si a agentilor economici in politica economica, in general, si in cea valutara, in special. Practica a aratat ca, daca se mentine anticipatiile inflationiste , este antrenata inevitabil deprecierea suplimentara a monedei pe piata libera. Agentii economici, la randul lor, sunt tentati sa-si constituie rezerve in preturi pentru a acoperi previzibila deteriorare a leului. Totodata, a fost evident ca fara o politica a dobanzilor adecvata si masuri ferme de ameliorare a disciplinei financiare nu se poate realiza stabilizarea evolutiei cursului de schimb.



1.5. Perioada mai - septembrie 1992


Initiativele anterioare de stabilizare a cursului leului la un nivel nerealist au condus la esecuri, materializate in continuarea inflatiei, mentinerea dezechilibrului extern, intarzierea restructurarii interne, imposibilitatea cinstituirii rezervelor valutare adecvate.


Obiectivul declarat al temperarii presiunilor inflationiste nu aputut fi atins si datorita liberalizarii in mai multe etape a preturilor, ceea ce a sporit neincrederea agentilor economici si a populatiei in sustenabilitatea politicii economice antiinflationiste. Miscarea eratica, greu previzibila a preturilor, si volatilitatea ratei lunare a inflatiei in perioada noiembrie 1990 - aprilie 1992 au condus la imposibilitatea practica a corelarii politicii de dobanzi cu evolutia inflatiei interne. In plus, caracterul preponderant corectiv al inflatiei din intreaga perioada a justificat o politica prudenta a dobanzilor. Nu este mai putin adevarat ca, dincolo de limitele sugerate de aceste considerente, dobanzile practicate in economie, de 10-20% annual, au fost puternic negative in termini reali, avand in vedere ratele inflatiei ce au depasit 200% pe an. Ca urmare, deprecierea monedei nationale nu a putut fi conracarata prin politica de dobanzi urmata in perioada mentionate.


Tinand seama de acest context, in luna mai 1992, dupa consultarea Guvernului si altor forte politice interne si in conformitate cu prevederile noului acord stand-by cu Fondul Monetar International, Banca Nationala a decis adoptarea unui nou pachet de masuri de politica monetara. Astfel, urmarindu-se recastigarea increderii agentilor economice, prin noul regim valutar s-a permis acestora mentinerea integrala a incasarilor din exporturi, in conturi deschise la banci din Romania. Totodata, cursul de schimb a fost lasat, treptat, sa isi regaseasca echilibrul la nivelul stabilit de piata. Ratele dobanzii au fost majorate la 50-80%, in vederea combaterii inflatiei inalte si stabilizarii cursului, prin marirea atractivitatii activelor in lei.


Rezultatele obtinute in primele luni de aplicare a acestui mecanism au fost bune:

ca urmare a stimularii exportatorilor, volumul mediu lunar al exporturilor a crescut in perioada iunie - septembrie 1992 cu 25% fata de media primelor 5 luni ale anului si cu aproape 30% fata de media perioadei corespunzatoare din anul 1991;

pentru prima oara, dupa 1989, timp de 3 luni consecutiv (iulie-septembrie 1992), balanta comerciala a fost excedentara;

la casele de schimb valutar s-a inregistrat o intarire a leului, de la 450 lei/dolar in mai, la circa 400 lei/dolar in perioada iunie-august (la sfarsitul lunii august, marja dintre cursul de referinta interbancar si cel al caselor de schimb valutar ajunsese la un nivel nesemnificativ, asemanator celui din unele tari cu moneda convertibila).



1.6. Perioada septembrie 1992 - aprilie 1993


In ultimul trimestru al anului 1992, BNR a incercat o noua stabilizare a cursului, la nivelul de 430 lei/dolar. Aceasta decizie a avut 2 ratiuni:


Pe plan economic, evolutia indicatorilor privind productia, preturile, exporturile si a celorlalte aggregate macroeconomice putea conduce la concluzia ca a fost identificat un moment de echilibru, iar inghetarea cursului in asemenea conditii ar fi permis intr-adevar stabilizarea preturilor interne. La aceeasi concluzie ar fi putut conduce si faptul ca volumul tranzactiilor pe piata valutara crestea, nivelul acestora fiind, in luna decembrie, de 80,1 milioane dolari, de peste 3 ori mai mare decat in luna august si cu 21,6% mai mare decat in luna anterioara.


Pe plan politic, Banca Nationala a trebuit sa tina seama de momentul electoral, in intentia de a nu afecta in vreun fel optiunea alegatorilor. Prin aceasta prisma, noua tentativa de inghetare a cursului a reprezentat pretul platit pentru continuarea netulburata a procesului democratic.


Rezultatul acestei decizii a Bancii Nationale a fost insa nefavorabil:

exporturile au inceput sa scada, iar soldul balantei comerciale a inregistrat deficite tot mai mari, dincolo de nivelul datorat factorilor sezonieri;

cursul practicat de casele de schimb s-a indepartat din nou, puternic, de cel interbancar, iar tranzactiile pe piata "neagra" s-au intensificat;

increderea operatorilor pe piata a fost erodata, ceea ce a mentinut anticipatiile inflationiste.


Aceste consecinte au fost amplificate de faptul ca rata inflatiei s-a situat cu mult peste nivelul anticipat. In conditiile mentinerii cursului nominal la nivelul de 430 lei/dolar si ale cresterii preturilor interne cu peste 10% lunar, cursul real fata de dolarul SUA s-a apreciat cu circa 40% in trimestrul IV 1992, iar aceasta intr-o perioada in care moneda americana s-a intarit la randul ei pe plan international.


De asemenea,dupa ce dobanzile au fost real positive in perioada iunie-septembrie 1992, incepand cu octombrie 1990 s-a ajuns din nou la rate negative in termini reali, ca urmare a accelerarii inflatiei si a valului de presiuni pentru credite preferentiale din partea agriculturii si a altor sectoare ale economiei.


In fata ansamblului evolutiilor adverse, Banca Nationala a optat pentru scaderea treptata si controlata a cursului leului in primele 4 luni ale anului 1993, in corelatie cu rata inflatiei. La data de 30 aprilie, cursul in vigoare s-a situate la 615 lei/dolar, cu 43% mai slab decat era la data de 30 septembrie 1992. In acest fel s-a urmarit anularea partiala a supraeveluarii monedei nationale intervenite in trimestrul IV 1992. In fapt, efectele acestei masuri au fost insuficiente pentru a elimina anticiparile inflationiste ale agentilor economici, acestea actionand in directia deprecierii, in continuare, a leului.


Cursul de schimb al leului nu este o variabila independenta , ci se fla in stransa corelatie cu evolutia de ansamblu a economiei. Pe aceasta linie agregatele macroeconomice de care depinde direct sau indirect nivelul cursului au inregisterat evolutii nefavorabile in intreaga perioada de dupa 1989:

preturile au crescut de circa 18 ori, in 2 ani si jumatate;

produsul intern brut in anul 1992 a reprezentat numai 67,8% din nivelul anului 1989, scaderea cea mai accentuatainregistrandu-se in industrie;

s-au inrautatit productivitatea muncii, utilizarea timpului de munca si a capacitatilor de productie, in conditiile in care tara noastra are cea mai redusa saptamana de lucru din Europa;

contul current al balantei de plati externe a marcat deficite care au reprezentat 9,5%, 4% si, respective 6,5% din PIB al anilor 1990-1992;

gradul de acoperire a importurilor prin exporturi, desi a inregistrat o anumita redresare, ramane fara subunitar,fara a putea fi anticipat in mod realist momentul echilibrarii balantei comerciale, atata vreme cat preocuparea cvasigenerala este pentru asigurarea importuriloe la niveluri cat mai inalte, iar promovarea exporturilor nu constituie inca o prioritate nationala.


Dincolo de coordonatele obiective ale evolutiei economice, cursul de schimb este influientat, intr-o masura ce nu poate fi neglijata, de anticiparile agentilor economici si ale populatiei cu privire la politica economica si rezultatele din productie. Nici aceste anticipari nu au fost dintre cele mai favorabile, in conditiile:

o  absentei unui program coerent si credibil de sustinere a monedei nationale, de redresare a productiei si asanare a pierderilor;

o  modificarilor frecvente si abrupte ale regimului valutar sub presiunea tensiunilor acumulate;

o  mentinerii unui raport nefavorabil in termini reali intre dobanzile interne si cele externe si a altor factori de influientare a anticipatiilor agentilor economici si populatiei privind deprecierea, in continuare, a monedei nationale.

Pe baza argumentelor prezentate, se poate afirma ca deprecierea leului a fost un fenomen inevitabil. Desi aparent aceasta a fost prea puternica, in realitate leul a fost mentinut in mod artificial la un nivel supraapreciat.


Factorii de decizie politica pot influienta in mod favorabil valoarea pe piata a monedei nationale numai prin masuri coerente de combatere a cauzelor deprecierii de pana in present. Realizarea unui pachet de masuri va putea sa contribuie decisive la recastigarea increderii agentilor economici si a populatiei in moneda nationala, franand astfel procesul de devalorizare.




Cap 2. O incercare de determinare prin calcul a cursului de echilibru al leului



2.1. Cursul de echilibru pana in anul 1990



In incercarea de adetermina prin calcul cursul de echilibru al leului in 1990 am pornit de la cursul de schimb afferent marfurilor exportabile si respective, importabile. Cursul astfel obtinut a fost apoi corectat cu influientele date de:


Elasticitatea exporturilor si importurilor fata de evolutia cursului;


Gradul in care acestea sunt substituibile;


Aprecierile de ordin subiectiv privind stabilitatea orientarilor de politica macroeconomica si coerenta acesteia.


De notat faptul ca un curs de echilibru este de regula cursul pietei valutare si, ca atare , chiar ideea de "calcul" al cursului de echilibru este atacabila. Efortul in acest domeniu s-a justificat pentru perioada de inceput a reformei (1990-1991), datorita discutiilor aprinse legate de deprecierea ulterioara a leului.


In tabelul nr.1 sunt prezentate cursurile de revenire efective la exporturile si importurile efectuate in perioada 1985-1989, precum si unele corelatii intre acesti indicatori si alte agregate macroeconomice.





Tabelul nr.1


INDICATORI U.M. 1985 1986 1987 1988 1989 Media perioadei

(1985-1989)


1. Curs de revenire lei/USD 26,9 26,7 25,5 21,6 22,2 24,5

la export (CRE)

2. Curs de revenire lei/USD 18,1 19,8 20,1 16,8 15,3 18,1

la import (CRI) 

3. Curs comercial lei/USD 17,1 16,2 14,6 14,3 14,9 15,5

(CC)

4. CRE/CC    % 157,3 164,8 174,7 151,0 149,0 158,1

5. CRE/CRI  % 148,6 134,8 126,2 128,6 145,1 135,4

6. Export

-in dolari mil.USD 6518,4 5422,4 5987,9 6541,0 5990,1 6092,0

-in lei la CRE mld.lei 175,3 144,8 152,7 141,9 132,9 149,3

-in lei la CC mld.lei 111,5 87,8 87,4 93,5 89,3 94,4

7. Diferente

nefavorabile din export mld.lei 63,9 57,0 65,3 48,4 43,7 54,8

8. Produs Intern Brut mld.lei 817,3 838,6 845,2 857,0 800,0 831,6

9. Diferente nefavorabile

din export fata de PIB % 7.8 6.8 7.7 5.6 5.5 6.6










2.2. Cursul de echilibru in perioada 1990-1993



In economiile de piata, cursul de echilibru al monedei nationale este dat de raportul cerere-oferta care,la randul sau, este influientat de factori obiectivi (de exempl, raportul dintre preturi,pe piata interna fata de cea externa, pentru produsele comercializate) ca si de o serie de factori subiectivi, unii dintre acestia dificil de cuantificat.


Practic, cursul de schimb se stabileste la nivelul la care cererea se echilibreaza cu oferta. Supraevaluarea, respective subevaluarea unei monede se evidentiaza prin faptul ca, in mod sistematic, autoritatea monetara vinde, respective cumpara devize straine pe piata pentru mentinerea unui anumit curs.


In cazul economiei Romaniei, chiar si in perioada de dupa unificarea cursurilor de schimb, cererea de valuta a depasit cu mult oferta - fapt care arata ca leul a fost supraevaluat. Spre deosebire de practicile curente din economiile cu moneda convertibila, dezechilibrul dintre cerere si oferta nu a putut fi acoperit in totalitate de Banca Nationala prin vanzare de devize, cursul fiind uneori mentinut in mod adminstrativ la un anumit nivel.

Avand in vedere aceasta situatie, cursul de echilibru pentru perioada 1990-1993 nu poate fi practice determinat in functie de rezultatele fixingului sau ale licitatiei valutare.


O tentativa mai rationala este ca, pornind de la raportul leu/dolar apreciat ca fiind de echilibru pana in anul 1990, evolutia ulterioara sa fie calculata pe seama diferentialului de inflatie intre Romania si Statele Unite. Avand in vedere ca tranzactiile valutare se fac la preturi ale producatorilor, iar ceilalti indici de pret au fost distorsionati in tara noastra de mentinerea subventiilor pentru populatie, cel mai fidel indice de preturi ce poate fi luat in considerare este cel cu ridicata.

In aceste conditii, cursul de schimb nominal mediu pentru anii 1991 si 1992 apare supraevaluat in raport cu cel actualizat pe baza diferentialului de inflatie. Aceeasi concluzie se desprinde si din analiza evolutiei cursurilor din fiecare luna.


Este de remarcat faptul ca nivelul cursului nominal s-a apropiat in mod sensibil de cel real numai in lunile iulie-septembrie 1992, perioada in care Romania a inregistrat o balanta comerciala activa. Aceasta suprapunere in timp confirma corectitudinea alegerii indicelui preturilor cu ridicata pentru calcularea cursului de echilibru.


Experienta de pana in prezent arata ca determinarea prin calcul a cursului de echilibru are doar o valoare orientativa. Piata, prin actiunea nedistorsionata a mecanismelor sale specifice, este singura in masura sa stabileasca nivelul real al cursului valutar.


Cap 3. Comparatii intre regimul valutar si politicile de curs din Romania si din alte tari est-europene



Principalele caracteristici ale regimului valutar al unei tari sunt:

sistemul de determinare a cursului de schimb;

dreptul rezidentilor de a detine sau nu conturi in valuta si de a transfera valuta in strainatate;

gradul de limitare a schimbului valutar.

Regimul valutar aplicat in Romania nu a fost in mod essential deosebit de cel intalnit in celelalte tari est-europene la inceputurile tranzitiei catre economia de piata.Acolo unde au existat, deosebirile s-au datorat :

o  conditiilor economice de pornire in tranzitie;

o  politicilor macro si microeconomice aplicate de autoritati cu implicatii asupra credibilitatii si sprijinului popular al reformei;

o  stadiului neomogen al tranzitiei atins de diferitele tari,inclusive in privinta dezvoltarii pietelor valutare si de capital;

o  prioritatilor de moment stabilite de autoritatile din fiecare tara.


3.1. Regimuri valutare


Tipurile de regim valutar aplicate in present in Romania si in tarile est-europene la inceputurile tranzitiei au fost asemanatoare celor utilizate in trecut de majoritatea tarilor OECD.Ca trasaturi generale, iesirile de capital sunt supuse unor restrictii mai severe decat intrarile de capital, iar operatiunile pe termen scurt sunt mai cuprinzator reglementate decat cele pe termen lung.Declarat explicit sau nu, regimul valutar actual practicat in tarile in cauza caracterizeaza asa-numita convertibilitate interna de cont current a monedei nationale(ce se refera la exporturi si importuri de bunuri si servicii,dobanzi,profituri,dividende,limitate la operatiunile efectuate de rezidenti).


Actualele regimuri valutare din tarile est-europene sunt in continua schimbare.Ca si in Romania, in majoritatea celorlalte tari est-europene -datorita necesitatii crearii unui cadru legislative specific economiei de piata - noile reglementari au fost grefate pe legi mai vechi, ceea ce a putut genera omisiuni sau necorelari ce urmeaza a fi corectate.In plus, aparitia sectorului privat si a primelor elemente ale pietelor de capital au creat un cadru in care reglementarile necesita adaptari repetate, in concordanta cu evolutia instrumentelor financiare.

Ca urmare, cu exceptia Cehiei, unde exista o lege a devizelor, in toate celelalte tari reglementarea regimului valutar se face prin acte normative emise de Guvern sau de banca centrala.


Adoptarea unui anumit regim valutar presupune optiunea politica a factorilor de decizie din tara respectiva existenta unor conditii de natura general-economica si financiara specifice si aplicarea unui set de politici economice in concordanta cu regimul valutar adoptat.Diferentele existente in privinta regimului valutar in tarile est-europene -concretizate ca atare si in acordurile cu Fondul Monetar International - reflecta tocmai conditiile diferite din fiecare tara (anexele 1-5).


Dreptul exportatorilor de a retine incasarile valutare proprii.In Polonia, Ungaria, Cehia si Slovacia firmele exportatoare au obligatia de a vinde integral bancilor comerciale valuta incasata in urma exportului.

Repatrierea incasarilor din export trebuie facuta imediat in cazul Cehiei si Slovaciei si in maximum 2 luni in Polonia; in Ungaria nu este stabilita o limita legala.

In cazul Bulgariei, ca si al Romaniei, exista obligatia legala de repatriere a incasarilor din export, dar nu si de cedare a valutei,aceasta putand fi pastrata in conturi ale exportatorilor.


3.2. Accesul persoanelor fizice (populatiei) la valuta


Cu exceptia Poloniei, celelalte tari limiteaza accesul persoanelor fizice la resurse valutare.In general, sunt create facilitati pentru calatorii de studii.Limitele superioare anuale impuse alocatiilor valutare pentru excursiile individuale au fost, in 1992, de 500 $ pentru Bulgaria, 350 $ pentru Ungaria si 250 $ pentru Cehia si Slovacia , niveluri apropiate cu cele din Romania (circa 300 $).

In toate aceste tari, ca si in Romania, persoanele fizice au dreptul d e a detine valuta - fara a avea obligatia de a justifica provenienta acesteia - si o pot utiliza liber pentru turism sau alte tranzactii care nu reprezinta investitii de capital in strainatate.Suma depunerilor de valuta in conturi bancare personale se ridica la niveluri considerabile in Ungaria (2 miliarde $), Polonia, Cehia si Slovacia, fenomen aflat in legatura cu interdictia pentru persoanele juridice de a detine conturi in valuta.


In Romania depunerile persoanelor fizice in conturi bancare, de numai 100 milioane $, reflecta in larga masura si neincrederea in regimul valutar, dupa mai multe schimburi ale acestuia.

Comparativ cu celelalte tari est-europene, particularitatea regimului valutar din Romania a fost aceea ca a cunoscut fluctuatii insemnate in perioada de dupa anul 1989, explicate prin mai multe cauze:


optiunea politica pentru un proces de liberalizare in mai multe etape a preturilor, care are o semnificatie deosebita pentru regimul valutar, intrucat mentine inflatia pe o perioada mai lunga, cu tendinta de multiplicare in ultimele etape;

preocuparea autoritatilor pentru a nu produce socuri majore unei industrii mai rigide si mai dependente de import decat in alte tari ale fostului bloc rasaritean;

mentinerea, explicita sau implicita, a supraevaluarii leului fapt care a antrenat presiunea importurilor si dezechilibrul balantei de plati.S-a creat astfel impresia ca regimul valutar este inadecvat, desi in realitate problemele erau cauzate de nivelul cursului leului.


Modificarile frecvente ale regimului valutar din Romania nu au fost de natura sa sporeasca increderea operatorilor pe piata - inclusiv a investitorilor straini - marind incertitudinile cu privire la evolutia viitoare si afectand credibilitatea intregului program de stabilizare macroeconomica.

Actualul regim valutar, orientat in principiu catre mecanismele pietei, reprezinta un bun castigat pe calea reformei structurale a economiei.Eficacitatea lui depinde de stabilirea efectiva a cursului valutar la un nivel real de echilibru, care se poate realize prin mecanismul cererii si ofertei.Evitarea unui derapaj inflationist necontrolabil poate fi realizata cu succes printr-un ansamblu de politici la nivel macro si microeconomic.


3.3. Cum se explica devalorizarea monedei nationale si consumarea rezervelor valutare in Romania anilor 1990-1991



La inceputul anului 1990, Romania inregistra cea mai favorabila pozitie financiara externa dintre toate tarile fostului bloc est-european. Aceasta situatie nu fusese insa obtinuta ca urmare a unei functionari normale a economiei ci, dimpotriva, prin fortarea exporturilor si prin amputarea importurilor. Asemenea celorlalte rezultate ale economiei de comanda, pozitia favorabila a rezervelor valutare era sustinuta exclusiv prin parghii administrative, cursul valutar fiind determinat arbitrar, iar exportul si importul dirijate centralizat.


Abandonarea, inca de la inceputul anului 1990, a mecanismelor administrative de reglare a comertului exterior a fost un process obiectiv si inevitabil. In conditiile dezechilibrului economic pronuntat, aceasta a condus insa la deteriorarea rapida a balantei de plati externe.


Un aspect insuficient relevant pana in present este acela ca procesul de consumare a rezervei valutare prin cresterea importurilor si reducerea concomitenta a exporturilor a fost stimulat printr-un curs puternic supraevaluat al monedei nationale. Analizele efectuate anterior anului 1990 aratau ca, spre sfarsitul deceniului trecut, cursul mediu de revenire la export era de 27-30 lei/dolar, in conditiile in care pentru importuri se mentinea cursul de 15-16 lei/dolar, diferenta fiind acoperita prin mecanisme bugetare si de redistribuire.


La inceputul anului 1990, deprecierea monedei nationale numai pana la paritatea de 21 lei/dolar a blocat practice interesul oricarui producator, stimuland acele importuri , deosebit de numeroase, pentru care cursul oficial era avantajos.


Cererea mare de importuri, amplificata de excesul de masa monetara in circulatie, in conditiile cursului nerealist, a condus la epuizarea rapida a rezervei valutare. In luna decembrie a anului 1990, cand s-a trecut la reorganizarea sistemului bancar, iar Banca Nationala si-a preluat, mai intai de facto, iar mai apoi de jure, functiile de banca centrala, rezerva valutara oficiala fusese epuizata.


Desi devalorizata in repetate randuri, atat explicit, prin schimbarea paritatii oficiale, cat si implicit, prin aparitia pietei interbancare, moneda nationala a ramas supraevaluata, ca urmare a inflatiei accelerate care a caracterizat economia nationala cu incepere din noiembrie 1990: in perioada noiembrie 1990 - mai 1992 preturile au crescut de 6,45 ori, ca urmare a preocuparii Guvernului si a Bancii Nationale de a evita alimentarea inflatiei prin deprecierea cursului.


Mentinerea unei relative supraaprecieri a monedei nationale s-a dovedit insa incapabila sa asigure o evolutie mai putin rapida a preturilor, in schimb a descurajat exporturile si a stimulat importurile, contribuind astfel la deterioararea balantei comerciale si la utilizarea unei parti insemnate a creditelor rxterne pentru sustinerea acesteia.


La inceputul anului 1992 s-a incercat inghetarea cursului valutar, in tentativa de a limita procesul inflationist. Rezultatele sunt binecunoscute: avalansa de cereri de import, reducerea continua a exporturilor pe masura continuarii procesului inflationist intern, incapacitatea Bancii Nationale de a satisface cererea de valuta, alimentarea coruptiei, agravarea dezechilibrelor, punerea sub semnul incertitudinii a continuarii procesului de reforma.


In conditiile in care revenirea la alocarea centralizata a resurselor valutare nu este numai extreme de periculoasa pentru mersul inainte al reformei, ci si imposibila, practice, schimbarea macanismului valutar si a politicii cursului de schimb in vara anului 1992 a reprezentat singura solutie realista si care se inscrie perfect in logica reformei.


Desi trecerea la stabilirea cursului de schimb prin mecanismele pietei s-a produs in conditiile unei deprecieri substantiale a leului, trebuie subliniat faptul ca devalorizarea monedei nationale, daca se inscrie in limite justificate economic, contribuie la restabilirea echilibrului valutar si financiar, precum si la relansarea economiei pe baze sanatoase si stabile.


Categoric, deprecierea competitive a monedei nationale nu poate fi acceptata ca o solutie permanenta, datorita efectelor pe care perpetuarea ei le are asupra intretinerii presiunilor inflationiste din economie. Alternativa pentru cresterea exporturilor si a incasarilor valutare consta in imbunatatirea competivitatii, pe baza reducerii, in termini reali, a costurilor unitare, imbunatatirii tehnologiilor, cresterii eficientei utilizarii resurselor de orice fel. Cum aceste evolutii au intarziat sa se produca, singurul mijloc disponibil in prezent pentru corectarea dezechilibrul extern a fost devalorizarea leului. Neutilizarea acestui mijloc ar fi insemnat, insa, acceptarea riscului de incetare a platilor externe, greu de depasit in conditiile capacitatii limitate de a atrage resurse financiare externe. In perspectiva, reducerea costurilor de fabricatie, retehnologizarea , relansarea investitiilor in domenii profitabile vor antrena cresterea competivitatii produselor romanesti si, pe aceasta baza, stoparea procesului de devalorizare a monedei nationale.




*) Medie ponderata


**) Pe baza CRE mediu


***) Pe baza CC mediu




Rezulta ca, in intreaga perioada analizata, cursul oficial a fost puternic supraevaluat fata de cel rezultat efectiv pe seama operatiunilor de comert exterior. Astfel, raportul intre cursul efectiv al exporturilor si cursul comercial a fost cuprins in perioada analizata intre 1,49 si 1,75 cu o medie de 1,58. In aceste conditii, calcularea cursului de echilibru pentru 1190 nu poate porni de la mai putin de 24,50 lei/dolar, care reprezinta cursul mediu ponderat la export in perioada 1985-1989. In perioada analizata s-a produs o intarire a monedei nationale cu mai bine de 18% in ultimii 2 ami fata de primii 2 ani, datorata in parteunei situatii conjuncturale favorabile exporturilor traditionale ale Romaniei, care insa s-a inversat incepand cu 1990. De exemplu, pretul aluminiului a crescut de la 1258 dolari/tona in 1986 la 2582 dolari/tona in 1988, pentru a reveni la 1641 dolari/tona in 1990. In cazul laminatelor de otel, preturile mondiale au fost, in 1989, cu 40-90% mai mari decat in 1986, dupa care au inceput sa scada.


Ca urmare, in 1990 un curs de echilibru al exporturilor era de cel putin 26 lei/dolar. Aceasta cu atat mai mult cu cat evolutia favorabila a cursului in anii 1988 si 1989 s-a datorat si uno masuri pentru reducerea administrative a preturilor interne aferente produselor destinate exporturilor,in scopul imbunatatirii artificiale a eficientei acestora. Aceasta perioada nu a facut altceva decat sa mascheze ineficienta productiei exportate, prin transferul costurilor asupra produselor destinate pietei interne.


Intre cursul de revenire al exporturilor si al importurilor a existat permanent un decalaj. In aceste conditii, unificarea cursului la nivelul de 24,50 lei/dolar ar fi antrenat scumpirea importurilor, in medie, cu 35,4%, ceea ce ar fi exercitat noi presiuni asupra preturilor interne si, implicit, asupra cursului de echilibru. Pentru evitarea intrarii pe o spirala inflationista necontrolabila nu poate exista alta solutie decat ajustarea consumului intern de produse de import si absorbirea in costuri a impactului nefavorabil. Aceasta nu se poate produce instantaneu, fapt pentru care cursul de echilibru, chiar in conditiile preturilor de pana in 1989, s-au fi putut situa, in cel mai bun caz, la nivelul mediu (24,50 lei/dolar) sau la nivelul apreciat ca fiiind de echilibru pentru export (26 lei/dolar), corectat cu raportul dintre cursul de export si cel de import (1,35).


Din aceste calcule rezulta ca pentru 1990 un curs de echilibru al leului atat pentru export, cat si pentru import era de 33-35 lei/dolar, cu o marja de flexibilitate la 40 lei/dolar tinand seama si de ajustarea dinamica a balantei de plati.


Avand in vedere dificultatiile de cuantificare a celorlalti factori de influienta a cursului (elasticitatea exporturilor si a importurilor, gradul lor de substituibilitate si coerenta politicii macroeconomice etc.), calculele au un character orientativ.


Aceasta, cu atat mai mult cu cat si cursurile anuale de revenire la export si import reprezentau medii ale unei plaje extreme de largi de cursuri de revenire ce se stabileau pentru produse si grupe de produse, ca si pe ministere. Este edificator in acest sens faptul ca in perioada 1985-1989 cursul mediu de revenire la export, pe ministere, a oscilat intre 14 si 43 lei pentru un dolar, iar in cadrul acestei plaje, a avut variatii mai ample pe produse.


Aceste cursuri reflectau nu numai conditiile diferite de productie, ci si distorsiunile induse de mecanismul de formare a preturilor interne.







Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }