QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate economie

Analiza performantelor financiare



ANALIZA PERFORMANTELOR FINANCIARE


Mentinerea si dezvoltarea in afaceri a intreprinderilor este conditionata de desfasurarea de catre acestea a unei activitati rationale, eficiente. In economia de piata, activitatea economica rationala este activitatea care genereaza profit. Profitul sau beneficiul este expresia baneasca a castigului obtinut in urma unei operatiuni, actiuni sau activitati, iar conditia generala a obtinerii profitului este activitatea economica rentabila.

Nivelul rezultatelor obtinute reprezinta, pentru orice manager, masura eficientei activitatii desfasurate. Rezultatele sunt reflectate in contul de profit si pierdere, situatie care prezinta modul de obtinere al acestora pe tipuri de activitati si serveste adoptarii deciziilor la nivelul managementului, in vederea coordonarii intregii activitati a entitatii.



Aspectele esentiale ale analizei performantei (rentabilitatii) financiare sunt urmatoarele:

Analiza de ansamblu a performantei financiare pe baza contului de profit si pierdere;

Analiza performantei financiare cu ajutorul ratelor.


1. Analiza de ansamblu a performantei financiare pe baza

contului de profit si pierdere


Contul de profit si pierdere permite urmarirea activitatii desfasurate de intreprindere pe tipuri de activitati, pe o perioada de timp determinata, de obicei durata exercitiului financiar. Desfasurarea activitatii pentru atingerea scopului intreprinderii, nu este altceva decat o inlantuire continua de operatiuni de achizitii, plati, productie, vanzari si incasari care influenteaza contul de rezultate. Fiecare dintre aceste operatiuni este subordonata obtinerii unui rezultat net, prin realizarea unui surplus financiar la fiecare nivel de activitate.

Contul de profit si pierdere grupeaza veniturile si cheltuielile unei intreprinderi pe tipuri de activitate, si anume:

activitatea de exploatare

activitatea financiara

activitatea extraordinara

Contul de profit si pierdere este una din situatiile financiare care permite atat evidentierea rezultatelor partiale ale celor trei activitati, cat si a rezultatelor globale. Cu ajutorul acestei situatii se explica modul de constituire a rezultatului exercitiului in diferite etape, permitand desprinderea unor concluzii legate de nivelul performantelor financiare ale activitatii desfasurate de o intreprindere intr-o anumita perioada de timp.

Pentru calculul si analiza formarii progresive a rezultatului exercitiului se folosesc "soldurile intermediare de gestiune" (S.I.G.), care reprezinta indicatori ce pun in evidenta etapele formarii rezultatului exercitiului.

Un prim aspect urmarit in cadrul analizei de ansamblu a performantelor financiare, vizeaza modul de formare al fiecarui indicator in parte, pe nivele de activitate, astfel:


a). Nivelul de exploatare

In acest segment de activitate sunt prezentati indicatorii care permit evaluarea performantelor la nivelul activitatii principale (de baza), adica activitatea de exploatare. Marimea absoluta a rentabilitatii activitatii de exploatare este reprezentata de rezultatul exploatarii.

REZULTATUL EXPLOATARII (RExpl) apare ca urmare a derularii fluxurilor de exploatare, care cuprind operatiuni economice cu caracter specific, obisnuit si repetitiv. Aceste operatiuni vizeaza activitatea normala si curenta a unei intreprinderi, excluzand influenta unor factori cu caracter financiar sau extraordinar.


RExpl = Venituri din exploatare (VExpl) - Cheltuieli de exploatare (CExpl)


Formarea rezultatului exploatarii are la baza contributia diferitelor componente (solduri intermediare de gestiune) din activitatea de exploatare la constituirea veniturilor, astfel:

Cifra de afaceri neta (CAN) evidentiaza dimensiunea portofoliului de afaceri realizate de o intreprindere in relatiile cu diferiti parteneri. Fiind un indicator de volum al activitatii unei intreprinderi, cifra de afaceri neta cuprinde "sumele provenind din vanzarea de bunuri si prestarea de servicii ce intra in categoria activitatilor curente ale persoanei juridice, dupa scaderea reducerilor comerciale, a taxei pe valoarea adaugata si a altor impozite si taxe aferente".

Ca si modalitate de calcul, CAN se determina prin insumarea veniturilor rezultate din livrarile de bunuri, executarea de lucrari si prestarea de servicii si altor venituri realizate din relatiile cu tertii, mai putin rabaturile, remizele si alte reduceri acordate clientilor.

CAN = QV + VVM - R + VS


unde:  QV - productia vanduta (venituri din vanzarea produselor finite, a semifabricatelor, a produselor reziduale, din lucrari executate si servicii prestate, din studii si cercetari, din redevente, locatii de gestiune si chirii, din activitati diverse: comisioane, servicii prestate in interesul personalului, punerea la dispozitia tertilor a personalului unitatii, din valorificarea ambalajelor, alte venituri realizate din relatiile cu tertii)

VVM - venituri din vinzarea marfurilor

R - reduceri comerciale acordate

VS - venituri din subventii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete


Productia exercitiului (Qex) evidentiaza dimensiunea activitatii comerciale a unei intreprinderi productive atat in relatia cu tertii (clientii) prin productia vanduta si variatia productiei stocate, pe de o parte, cat si in relatia cu sine insasi prin productia imobilizata, pe de alta parte. Productia exercitiului este un indicator specific unitatilor industriale, masurand volumul global al activitatii desfasurate. Ea include valoarea bunurilor si serviciilor "realizate" de intreprindere pentru a fi vandute, stocate sau utilizate pentru nevoile proprii.

Qex = QV ± ΔQS + Qi


unde:  QV - productia vanduta (venituri din vanzarea produselor finite, a semifabricatelor, a produselor reziduale, din lucrari executate si servicii prestate, din studii si cercetari, din redevente, locatii de gestiune si chirii, din activitati diverse: comisioane, servicii prestate in interesul personalului, punerea la dispozitia tertilor a personalului unitatii, din valorificarea ambalajelor, alte venituri realizate din relatiile cu tertii);

ΔQS - reprezinta variatia in plus (caz de stocaj - sold creditor) sau in minus (caz de destocaj - sold debitor) intre valoarea la cost de productie efectiv a stocurilor de produse si productia in curs de executie de la finele perioadei si valoarea stocurilor initiale a produselor si productiei in curs.

Qi - reprezinta productia exercitiului ce este conservata de intreprinderi sub forma imobilizarilor utilizate in scopuri proprii. Atat in cazul imobilizarilor corporale, cat si a celor necorporale evaluarea se face la nivelul costului de productie.

In cazul intreprinderilor industriale, productia exercitiului este formata din cifra de afaceri la care se adauga productia stocata, respectiv imobilizata. Daca la nivelul intreprinderilor industriale exista decalaje intre momentul fabricarii si cel al facturarii, precum si valori semnificative ale productiei stocate si imobiliazte, atunci productia exercitiului ofera o imagine mai fidela a activitatii intreprinderii decat cifra de afaceri.

Cu toate acestea, datorita faptului ca productia exercitiului este formata din elemente eterogene (unele evaluate in pret de vanzare, altele la cost de productie), iar metoda de evaluare a stocurilor poate modifica rezultatul, productia exercitiului, ca indicator de volum, necesita interpretari detaliate si nuantate.


Marja comerciala (MC) determina performantele entitatilorr care functioneaza in sfera distributiei si comercializarii iar, in cazul intreprinderilor din alte domenii, performantele rezultate din activitatea de comert prin magazinele proprii. Activitatea comerciala presupune cumpararea si revanzarea marfurilor, acestea fiind considerate bunuri cumparate pentru a fi revandute in aceeasi stare. De obicei marfurile sunt vandute in aceeasi stare in care au fost achizitionate sau pot suferi unele mici transformari (ambalare, divizare, sortare etc.).


MC = VVM - Ca


unde:  VVM - venituri din vanzarea marfurilor

Ca - costul de achizitie al marfurilor vandute (cheltuieli privind marfurile)

Ca = Pretul marfii + Cheltuielile accesorii

Cheltuielile accesorii se refera la taxe vamale, prime de asigurare, comisioane, onorarii aferente, cheltuielile de transport.

Marja comerciala trebuie tratata nuantat in functie de tipul politicii de vanzare promovata de intreprindere si tipul activitatii comerciale (cu amanuntul, en gros, produse de larg consum, produse industriale etc.). In general, entitatile specializate in comertul cu marfuri de lux fata de cele care comercializeaza marfuri prin autoservire, vor avea o marja comerciala mai ridicata.


Marja industriala (MI) reprezinta valoarea nou creata in activitatea productiva desfasurata de o entitatee intr-o perioada determinata de timp, respectiv durata exercitiului financiar.

MI = Qex - Consumul intermediar


Consumul intermediar = Cumparari de materii prime (CM) + Alte cheltuilei si cumparari externe (Cheltuieli privind prestatiile externe sau Lucrari si servicii executate de terti (Lt))


Valoarea adaugata (VA) exprima cresterea sau plusul de valoare realizat de entitate prin utilizarea factorilor de productie intr-o perioada de gestiune. Aceasta crestere de valoare, peste valoarea bunurilor si serviciilor provenind de la terti, este generata de activitati de productie si comercializare (calcul prin metoda deductiva).

VA = MC + MI


Valoarea adaugata reprezinta pentru intreprinderi sursa de acumulari banesti care este utilizata pentru remunerarea participantilor directi si indirecti la activitatea sa. Valoarea adaugata va reveni:

personalului si organismelor sociale, sub forma cheltuielilor cu personalul;

statului, sub forma de impozite, taxe, varsaminte asimilate si impozit pe profit;

actionarilor si bancilor, sub forma dividendelor si cheltuielilor financiare;

entitatii, sub forma de autofinantare (amortizare si profit net nerepartizat).

Pornind de la aceasta modalitate de repartizare a valorii adaugate, putem utiliza pentru calculul indicatorului o alta metoda, numita metoda aditiva, care presupune insumarea elementelor componente a acestuia:


VA = S + I + Db + Pn + Am

sau

VA = S + I + Db + Div + Af

unde:  S - salarii;

Am - amortizarea anuala;

Db - dobanzi;

I - impozite, taxe si varsaminte asimilate;

Pn - profit net;

Div - dividende;

Af - autofinantarea (amortizarea + profitul nerepartizat)

In ultima perioada, valoarea adaugata este descompusa in functie de structura productiei in valoare adaugata vanduta, corespunzatoare productiei vandute si valoare adaugata produsa, aferenta productiei stocate si imobilizate.

Utilizarea acestor notiuni obiga intreprinderea producatoare sa separe costurile de productie in costuri externe si costuri interne sau costuri adaugate.

Valoarea adaugata este un instrument de analiza foarte util, deoarece permite:

masurarea contributiei fiecarui factor de productie la crearea bogatiei intreprinderii, cu ajutorul metodei ratelor;

Ratele utilizate in aprecierea contributiei fiecarui element component la realizarea valorii adaugate (numite si rate de remunerare a valorii adaugate) sunt:

pentru personal:

Cheltuieli cu salariile / Valoarea adaugata

pentru stat:

Impozite, taxe, varsaminte / Valoarea adaugata

pentru creditori:

Cheltuieli cu dobanzile / Valoarea adaugata

pentru actionari:

Dividende / Valoarea adaugata

pentru intreprindere:

Autofinantare / Valoarea adaugata

compararea intreprinderilor in vederea masurarii contributiei lor intr-un anumit sector. Daca se compara doua intreprinderi cu o cifra de afaceri comparabila, una limitandu-se la vanzarea de marfuri, cealalta la realizarea de produse, atunci si contributia fiecareia la activitatea economica a sectorului este diferita. Valoarea adaugata are o semnificatie mult mai mare decat cifra de afaceri, deoarece cifra de afaceri insumeaza toate cifrele de afaceri situate in amonte de intreprindere, pe cand valoarea adaugata indica exact care este rolul intreprinderii in realizarea productiei sale;

aprecierea cresterii intreprinderii in mod real, comparativ cu rata cresterii cifrei de afaceri;

masurarea gradului de integrare a intreprinderii, pe baza raportului VALOAREA ADAUGATA / CIFRA DE AFACERI NETA. Pentru doua intreprinderi cu aceeasi cifra de afaceri, cu cat rezultatul raportului este mai mare, cu atat intreprinderea este mai integrata. Prin integrare intelegem o intreprindere care a asimilat un numar mare de faze de fabricatie, fara a recurge la serviciile altor intreprinderi (pentru executarea unor lucrari sau furnizarea unor subansamble).

Rata valorii adaugate (VA / CAN) arata structura productiei intreprinderii care va avea o influenta asupra nevoilor de finantare. Aceasta rata este de 12-20% in sectorul comercial, mai mare de 30% in sectorul industrial si de 40% in sectorul tipografiei si sticlariei. (Peyrard, Josette, Analyse financiere, Ed. Vuibert, Paris, 1996, pag. 23)

aprecierea gradului de utilizare a factorilor de productie. Pentru doua intreprinderi cu acelasi nivel al valorii adaugate si cu structuri de exploatare identice, utilizarea factorilor de productie poate fi diferita. Daca pornim de la relatia productivitatii muncii exprimata cu ajutorul valorii adagate, avem:


Valoarea adaugata/Numar de personal = (Active imobilizate / Numar de personal) * (Valoarea adagata / Active imobilizate)


Productivitatea muncii = Gradul de inzestrare tehnica a muncii * Randamentul activelor imobilizate


Se observa ca productivitatea muncii va fi cu atat mai mare cu cat gradul de inzestrare tehnica (dotari cu echipamente moderne, cu grad inalt de modernizare) si randamentul activelor imobilizate este mai mare.

Analiza valorii adaugate trebuie efectuata cu prudenta deoarece cresterea sa nu este neaparat un semn al prosperitatii entitatii, putandu-se inregistra in acelasi timp o scadere a rezultatelor comerciale si o inrautatire a trezoreriei. Astfel, daca are loc majorarea cheltuielilor cu personalul si a preturilor produselor finite fara ca vanzarile sa urmeze aceeasi tendinta, rezultatul si rentabilitatea intreprinderii se pot reduce brusc.

In concluzie, in ceea ce priveste importanta analizei valoarii adaugate, putem aprecia faptul ca:

valoarea adaugata reprezinta sursa principala de autofinantare a rezultatului din exploatare si a rezultatului net al exercitiului;

valoarea adaugata reprezinta sursa principala de autofinantare a activitatii entitatii;

valoarea adaugata exprima gradul de integrare economica a unei entitatii;

valoarea adaugata reprezinta sursa de remunerare a personalului;

valoarea adaugata constituie sursa de finantare a obligatiilor bugetare;

valoarea adaugata reprezinta sursa de sporire a rezervelor entitatii;

valoarea adaugata reprezinta sursa de remunerare a capitalurilor proprii;

valoarea adaugata reprezinta sursa de remunerare a capitalului strain (imprumutat);

valoarea adaugata masoara contributia entitatii la obtinerea PIB al unei tari.


Excedentul brut al exploatarii (EBE), Rezultatul brut din exploatare (RBExp) sau insuficienta bruta de exploatare, reflecta rezultatul economic brut al entitatii degajat de activitatea de exploatare, fiind considerat primul sold intermediar de gestiune cu semnificatie in termeni de rentabilitate. Acest indicator reflecta rezultatul obtinut de o intreprindere din activitatea de exploatare, rezultat neinfluentat de volumul altor venituri din exploatare, respectiv de volumul amortizarilor si provizioanelor.

Cu alte cuvinte, indicatorul nu este influentat de politica economica interna a intreprinderii reflectata in amortizari si provizioane, pe de o parte, iar pe de alta parte, excluderea altor venituri si cheltuieli din exploatare se justifica prin faptul ca acesti indicatori se refera la perioade de activitate, altele decat cele ale exercitiului financiar curent.

Ca indicator care evidentiaza performantele economice ale unei intreprinderi legate de activitatea de exploatare (operatii legate de productie, de activitatea comerciala sau prestari de servicii), excedentul brut al exploatarii este resursa principala a entitatii care influenteaza atat indicatorii de eficienta cat si capacitatea de autofinantare a acesteia. Din acest motiv se considera ca excedentul brut al exploatarii reflecta contributia capitalului la crearea bogatiei intreprinderii.

Pe de alta parte, se considera ca indicatorul constituie un rezultat partial, in sensul ca nu tine cont de toate cheltuielile suportate de entitate in activitatea sa de exploatare (neluand in calcul cheltuielile cu amortizarea si nici provizioanele din exploatare).

Relatia de calcul a excedentului brut al exploatarii este:


EBE = VA + VS - (It + CP)


unde:  VA - valoarea adaugata;

VS - venituri din subventii de exploatare (reprezinta subventiile primite de intreprindere pentru acoperirea pierderilor, pentru diferentele de pret la produsele subventionate si alte subventii din partea statului sau a altor unitati patrimoniale) ;

It - cheltuieli privind impozite, taxe si varsaminte asimilate (cuprind cheltuielile cu impozitele, taxele si varsamintele suportate de catre intreprindere, cu exceptia impozitului pe profit, cum ar fi: impozitul pe salarii ca urmare a depasirii fondului de salarii, impozitul pe cladiri, taxa pentru folosirea terenurilor, taxa asupra mijloacelor de transport);

CP - cheltuieli cu personalul (reprezinta cheltuielile cu salariile cuvenite personalului cat si alte cheltuieli cu personalul suportate de entitate: asigurari sociale, ajutorul de somaj etc.).

Excedentul brut al exploatarii obtinut prin deducerea remunerarii statului si a personalului din valoarea adaugata reprezinta de fapt contributia capitalului la crearea bogatiei intreprinderii, permitand mentinerea si dezvoltarea capitalului tehnic si remunerarea capitalurilor investite.

Daca EBE se calculeaza prin metoda aditiva atunci se porneste de la rezultatul exploatarii:

Rezultatul exploatarii

+ Amortizari si provizioane

+ Alte cheltuieli de exploatare

- Venituri din provizioane privind exploatarea

- Alte venituri din exploatare

= Excedentul brut al exploatarii


O alta modalitate se bazeaza pe diferenta dintre veniturile din exploatare incasabile (venituri monetare) si cheltuielile de exploatare platibile (cheltuieli monetare):


EBE = Venituri monetare - Cheltuieli monetare


Veniturile monetare imbraca forma intrarilor de disponibilitati (imediat sau la termen) si sunt aferente vanzarilor de marfuri, productiei exercitiului si subventiilor pentru exploatare. Cheltuielile monetare constituie iesiri de numerar (imediat sau la termen) si se concretizeaza in costul de achizitie al marfurilor vandute, consumurile intermediare provenite de la terti, cheltuielile de personal, precum si impozite, taxe si varsaminte asimilate.

In acest caz, excedentul brut al exploatarii este o rezultanta a fluxului potential de disponibilitati aferent ciclului de exploatare, deoarece momentul inregistrarii veniturilor nu coincide cu momentul incasarii, iar momentul inregistrarii unor cheltuieli nu coincide cu momentul platii.

Relatia de mai sus devine:


Excedentul  Venituri din Venituri din Cheltuieli de Cheltuieli de

brut al = exploatare incasate + exploatare de incasat - exploatare platite - exploatare de platit

exploatarii (in cursul exercitiului ) (in exercitiul urmator) (in cursul exercitiului) (in exercitiul urmator)


de unde:


Excedentul    Excedentul de Venituri din Cheltuieli de

brut al   = trezorerie + exploatare - exploatare de

exploatarii al exploatarii (ETE) de incasat platit


Veniturile si cheltuielile realizabile in exercitiul urmator au o influenta directa asupra variatiei nevoii de fond de rulment pentru exploatare (ΔNFRE).


Excedentul Excedentul de Productia Variatia Variatia

brut al    = trezorerie + Variatia + imobilizata + creantelor - datoriilor

exploatari al exploatarii (ETE) stocurilor de exploatare de exploatare


De unde rezulta ca:

EBE = ETE + ΔNFRE


Cand indicatorul EBE are valoare negativa el se numeste Insuficienta bruta sau Deficit brut al exploatarii.

Ca si destinatie, EBE este utilizat pentru:

remunerarea capitalurilor investite, proprii sau imprumutate (plata dividendelor si plata dobanzilor catre creditori);

plata impozitului pe profit;

rambursarea imprumuturilor;

mentinerea echipamentului pe baza amortizarii;

dezvoltarea entitatii prin sumele repartizate din profitul net.



Ratele utilizate in aprecierea eficientei utilizarii (destinatiei, repartitiei) EBE sunt:

- rata marjei brute a exploatarii, determinata ca raport intre excedentul brut al exploatarii si cifra de afaceri neta;

- rata rentabilitatii economice calculata ca raport intre excedentul brut al exploatarii si capitalul investit;

- rata cheltuielilor financiare =

- rata de rambursare a imprumuturilor =

- rata dividendelor =

- rata amortizarii =

Analiza excedentului brut al exploatarii evidentiaza rolul pe care acest indicator il detine in cadrul entitatii:

- permite masurarea performantelor economice ale intreprinderii prin calculul indicatorilor relativi ai rentabilitatii (rata marjei brute a exploatarii, rata rentabilitatii economice)

- permite acoperirea obligatiilor intreprinderii, daca nivelul indicatorului este suficient de mare. In acest caz se vor putea rambursa imprumuturile si plati dobanzile aferente, se vor putea reinnoi imobilizarile pe seama amortizarii si se vor acoperi riscurile din provizioanele constituite. Diferenta va fi distribuita: statului (impozit pe profit), actionarilor (dividende) si entitatii (autofinantare).

- excedentul brut al exploatarii este independent de de politica financiara a entitatii (nu este influentat de structura financiara a intreprinderii care modifica nivelul cheltuielilor si veniturilor financiare), de politica de investitii (reflectata in amortizare), de politica de provizioane (nu ia in considerare provizioanele), de politica de dividend (reflectata in repartizarea profitului net), de politica fiscala (nu ia in considerare modul de calcul al impozitului pe profit) si de elementele extraordinare ale activitatii desfasurate (rezultatul extraordinar). Cu alte cuvinte, EBE reflecta rezultatul exploatarii obtinut doar din efortul propriu al intreprinderii.


Astfel, rezulta ca:

Rezultatul exploatarii = Excedentul brut + Alte venituri din exploatare, - Alte cheltuieli din exploatare,

( Rexpl) al exploatarii (EBE) Venituri din provizioane privind Cheltuieli cu amortizarea si

exploatarea  provizioanele din exploatare


Alte venituri din exploatare cuprind veniturile din creante recuperate de la clienti si debitori diversi si alte venituri din exploatare, altele decat cele enumerate la categoriile anterioare.

Veniturile din provizioane privind exploatarea constituie venituri care provin din diminuarea sau anularea provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli, pentru deprecierea activelor imobilizate si a activelor circulante.

Alte cheltuieli de exploatare se refera la pierderile de creante provenind de la clientii in litigiu sau incerti.

Amortizarile si provizioanele reprezinta cheltuieli de exploatare privind amortizarile imobilizarilor corporale si necorporale, precum si provizioanele constituite pentru deprecierea activelor imobilizate si circulante.


b). Nivelul financiar

Acest nivel evidentiaza operatiunile economice care se refera la activitatea financiara si care au un caracter obisnuit, repetitiv si specific. Derularea acestor operatiuni sta la baza determinarii REZULTATULUI FINANCIAR (RF).

Rezultatul financiar ar trebui sa exprime eficienta operatiunilor financiare ale intreprinderii ca: plasamentele financiare sau participatiile intreprinderii, datoriile si imprumuturile.


RF = Venituri financiare (VF) - Cheltuieli financiare (CF)


In sfera activitatii financiare, rezultatul care reflecta efortul propriu al intreprinderii in ceea ce priveste aceasta activitate este Rezultatul brut financiar (RBF).


RBF = Venituri financiare brute (VFB) - Cheltuieli financiare brute (CFB)


unde:   RBF - rezultatul brut financiar

VFB - venituri financiare brute calculate ca diferenta intre veniturile financiare totale si veniturile financiare privind provizioanele;

CFB - cheltuieli financiare brute calculate ca diferenta intre cheltuielile financiare totale si cheltuielile privind amortizarile si provizioanele.

Sau:

RBF = [Veniturile financiare - (Alte venituri financiare + Venituri privind provizioanele)] - [Cheltuieli financiare - (Alte cheltuieli financiare + Cheltuieli privind provizioanele si amortizarea)]


Sau:

RBF = Rezultatul - Alte venituri financiare, + Alte cheltuieli financiare,

financiar (RF) Venituri privind provizioanele Cheltuieli privind provizioanele

si amortizarea

O categorie aparte de indicatori care reflecta rezultatele partiale ale intreprinderii o constituie REZULTATUL CURENT (RC).


RC = Rezultatul exploatarii (RExpl) + Rezultatul financiar (RF)


c). Nivelul extraordinar

Pune in evidenta fluxurile financiare care rezulta din operatiuni ce nu au legatura directa cu obiectul normal de activitate al entitatii. Operatiunile din aceasta categorie au un caracter accidental si stau la baza determinarii REZULTATULUI EXTRAORDINAR (RExtr).


RExtr = Venituri extraordinare (VExtr) - Cheltuieli extraordinare (CExtr)

iar:

RBExtr = Venituri extraordinare brute (VExtrB) - Cheltuieli extraordinare brute (CExtrB)


unde : RBExtr - rezultatul brut extraordinar

VExtrB - venituri extraordinare brute calculate ca diferenta intre veniturile extraordinare totale si veniturile extraordinare privind provizioanele;

CExtrB - cheltuieli extraordinare brute calculate ca diferenta intre cheltuielile extraordinare totale si cheltuielile privind amortizarile si provizioanele.

Sau:

RBExtr = [Veniturile extraordinare - (Alte venituri extraordinare + Venituri privind provizioanele)] - [Cheltuieli extraordinare - (Alte cheltuieli extraordinare + Cheltuieli privind provizioanele si amortizarea)]


Sau:

RBExtr = Rezultatul - Alte venituri extraordinare, + Alte cheltuieli extraordinare,

Extraordinar (RExtr) Venituri privind provizioanele Cheltuieli privind provizioanele

si amortizarea



d). Nivelul global


1. Rezultatul brut total (RBT)

RBT = RBExp + RBF + RBExtr

2. Rezultatul brut inainte de deducerea dobanzilor si impozitelor (RBDI)

RBDI = RC + RExtr + CHD

unde:   RC - reprezinta rezultatul curent

RExtr - reprezinta rezultatul extraordinar

CH - reprezinta cheltuieli privind dobanzile

Acest indicator evidentiaza capacitatea entitatii de a finanta din resurse proprii serviciul datoriei fata de banca finantatoare.

Rezultatul brut al exercitiului (RBE)

RBE = RC + RExtr

4. Rezultatul net al exercitiului (RNE)

RNE = RBE - IP

5. Rezultatul net comparabil al exercitiului (RNEC)

unde:   RNE - reprezinta rezultatul net al exercitiului

IR - reprezinta rata anuala a inflatiei

6. Capacitatea de autofinantare (CAF)

Capacitatea de autofinantare este indicatorul care reflecta potentialul financiar determinat de activitatea rentabila a unei entitati la sfarsitul unei perioade, destinat sa remunereze capitalurile proprii (prin dividende), sa finanteze dezvoltarea viitoare (prin partea din profit repartizata pentru constituirea rezervelor) precum si sa mentina si sa reinnoiasca activele corporale (prin amortizari).

Capacitatea de autofinantare nu reprezinta propriu-zis un sold intermediar de gestiune. Astfel, spre deosebire de Rezultatul brut al exploatarii (RBExp) sau de Excedentul brut al exploatarii (EBE), care se refera la numai la activitatea de exploatare, CAF tine cont de toate laturile activitatii intreprinderii (de exploatare, financiara si extraordinara). Inseamna ca fata de EBE, capacitatea de autofinantare constituie un indicator mai global al performantelor entitatii.

CAF reprezinta surplusul monetar net global, efectiv sau potential, degajat de ansamblul operatiunilor de gestiune in cadrul unei anumite perioade, care ramane la dispozitia entitatii pe termen lung. Caracterul net se explica prin determinarea acestui indicator dupa deducerea impozitului pe profit, iar caracterul global prin faptul ca este degajat de intreaga activitate a intreprinderii.

Capacitatea de autofinantare reprezinta un indicator monetar privind rezultatul exercitiului care rezulta din confruntarea veniturilor monetare cu cheltuielile monetare (inclusiv impozitul pe profit).

Capacitatea de autofinatare se poate determina prin doua metode:
a). Metoda deductiva

b). Metoda aditiva

a). Prin metoda deductiva CAF este calculata ca diferenta intre veniturile monetare (incasabile, corespunzatoare unor incasari efective sau viitoare) si cheltuielile monetare (platibile, corespunzatoare unor plati efective sau viitoare). Punctul de plecare in determinarea capacitatii de autofinantare este excedentul brut din exploatare (EBE) la care se adauga toate veniturile susceptibile de a fi incasate (din activitatea de exploatare, financiara si extraordinara) si se scad toate cheltuielile susceptibile de a fi platite (din activitatea de exploatare, financiara si extraordinara).

Adica:

EBE

+ Alte venituri din exploatare

- Alte cheltuieli din exploatare

+ Venituri financiare (cu exceptia veniturilor din provizioane)

- Cheltuieli financiare (cu exceptia cheltuielilor financiare privind amortizarea si provizioanele)

+ Venituri extraordinare (cu exceptia veniturilor extraordinare din provizioane)

- Cheltuieli extraordinare (cu exceptia cheltuielilor extraordinare privind amortizarea si provizioanele)

- Impozitul pe profit

= CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE A EXERCITIULUI


b). Prin metoda aditiva, calculul CAF pune in evidenta elementele contabile negeneratoare de fluxuri monetare. In acest caz se porneste de la rezultatul net al exercitiului la care se adauga cheltuielile calculate (amortizari si provizioane), neplatibile la o anumita scadenta si se scad veniturile calculate (reluari asupra provizioanelor).


Adica:

Rezultatul net al exercitiului (RNE)

+ Amortizari si provizioane calculate

(din activitatea de exploatare, financiara si extraordinara)

- Venituri din provizioane

(din activitatea de exploatare, financiara si extraordinara)

= CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE A EXERCITIULUI


Indiferent de modul de calcul, CAF este un indicator care reflecta performantele entitatii, punand in evidenta capacitatea acesteia de a degaja resurse interne de finantare din propria activitate. Ca si resursa, CAF permite finantarea totala sau partiala a noilor investitii, finantarea unor nevoi ale activitatii curente, cresterea fondului de rulment, rambursarea imprumuturilor si remunerarea capitalurilor investite.

In concluzie, CAF este un indicator al esentei financiare a entitatii, reflectand un flux de trezorerie real sau potential (pentru ca se transforma treptat in disponibilitati pe masura incasarilor efective), modificarea sa fiind rezultatul politicii de amortizare, a politicii fiscale si a actiunii intreprinderii pe linia cresterii rentabilitatii.

Astfel, factorii care determina cresterea CAF se refera la:

cresterea veniturilor pe seama:

cresterii cantitatii vandute

cresterii ponderii produselor cu un grad ridicat de prelucrare

cresterii preturilor ca urmare a cresterii nivelului calitativ

cresterii productivitatii muncii

diversificarea portofoliului de produse (a gamei sortimentale) prin asimilarea unor produse care asigura o marja mai mare a profitului

plasarea eficienta a surplusului de disponibilitati

optimizarea cheltuielilor de exploatare si financiare, prin:

imbunatatirea tehnicilor de fabricatie

modernizarea tehnologiilor

controlul riguros al cheltuielilor

obtinerea unor dobanzi acceptabile la credite, in corespondenta cu rentabilitatea intreprinderii

practicarea unor politici salariale coerente.

Pe baza CAF se pot determina urmatoarele marimi:

► CAF / Investitii -reda posibilitatea entitatii de a-si finanta investitiile

► Datorii financiare / CAF   -indica numarul de ani necesari pentru a asigura rambursarea datoriilor pe baza CAF degajata de entitate

► EBE / CAF   -reflecta participarea fluxului potential de disponibilitati rezultate din activitatea de exploatare la formarea fluxului de disponibilitati aferente activitatii totale a entitatii

► RNE / CAF -reflecta participarea rezultatului net la formarea CAF


7. Autofinantarea sau Capacitatea de autofinantare neta (CAFN)

Capacitatea de autofinantare reflecta surplusul financiar degajat in cursul exercitiului de activitatile industriale, comerciale, financiare si extraordinare. Din acest surplus financiar numai o parte va fi destinata finantarii dezvoltarii entitatii. Cealalta parte va fi destinata remunerarii aportului actionarilor sub forma dividendelor. Capacitatea de autofinantare ramasa dupa distribuirea dividendelor este reprezentata de Autofinantare sau de Capacitatea de autofinantare neta (CAFN) care pune in evidenta aptitudinea reala a intreprinderii de a se finanta din resurse proprii.


Capacitatea de autofinantare (CAFN) Capacitatea de autofinantare Dividende

Autofinantarea = (CAF) - varsate(DIV)


Daca resursele degajate prin autofinantare nu sunt suficiente pentru a sustine dezvoltarea entitatii prin investitii, atunci se poate recurge la finantari externe. Astfel, autofinantarea desemneaza resursele financiare degajate de activitate in scopul finantarii cresterii viitoare, iar recurgerea la finantarile externe aditionale are loc atunci cand autofinantarea este insuficienta in raport cu amploarea proiectelor de investitii.

Avantajele pe care le ofera autofinantarea intreprinderii se regasesc in:

constituie resursa interna, proprie esentiala, destinata finantarii, in totalitate sau partial, investitilor, necesarului de fond de rulment si de asemenea cresterii lichiditatii intreprinderii. Autofinantarea este o sursa permanenta de finantare la dispozitia intreprinderii;

asigura entitatii libertatea totala in alegerea investitiilor (de mentinere, de dezvoltare)

permite, pe de o parte reducerea cheltuielilor financiare, iar pe de alta parte, conditioneaza recurgerea la noi imprumuturi, adica in conditiile obtinerii unui nivel ridicat al autofinantarii, entitatea nu are nevoie sa apeleze la resurse de finantare externe (acestea presupunand costuri), lucru care contribuie la cresterea autonomiei fata de banci care impun anumite restrictii in a acorda credite.

Astfel, autofinantarea mareste independenta financiara a intreprinderii si consolideaza capacitatea ei de indatorare. De asemenea, ea permite o strategie de pret mai competitiva, precum si cresterea valorii bursiere a actiunilor.

Cresterea CAFN se poate realiza fie prin cresterea CAF, fie prin reducerea dividendelor. In schimb, privilegierea autofinantarii prin inlocuirea platii imediate a dividendelor, cu speranta unui castig mai important, dar incert, in viitor, poate genera neincrederea actionarilor.

De asemenea, sporirea CAF si a CAFN printr-o politica de sporire a preturilor nejustificata sau nesustinuta pe baze economice (competitivitate, cresterea nivelului calitativ al produselor) poate avea consecinte nefavorabile asupra rezultatelor si rentabilitatii comerciale a intreprinderii.

In analiza financiara, pe langa evolutia autofinantarii in marimi absolute, se urmaresc si ratele autofinantarii (in marimi relative):

► Rata autofinantarii imobilizarilor corporale    = CAFN / ACP

► Rata autofinantarii imobilizarilor corporale si financiare = CAFN / (ACP + AF)

►Rata de autofinantare

a nevoilor globale     = CAFN / Nevoia de finantare

= CAFN / (ACP +∆NFR)

unde : CAFN -reprezinta capacitatea de autofinantare neta (autofinantarea)

ACP - reprezinta imobilizarile corporale

AF - reprezinta imobilizarile financiare

∆NFR - reprezinta variatia nevoii de fond de rulment



2. Analiza performantei cu ajutorul ratelor de rentabilitate


Analiza performantei cu ajutorul ratelor de rentabilitate urmareste sa evidentieze raportul de eficienta dintre efectele de natura profitului si eforturile ocazionate de obtinerea acestor efecte. Fiind un raport intre efectele totale si efortul depus, se poate considera ca ratele de rentabilitate sunt o forma de masurare sintetica a eficientei activitatii economice. Ratele de rentabilitate reprezinta, in general, un raport in care este "asezat fata in fata" un rezultat (efect) de natura profitului, cu un flux de activitate, stoc, capitaluri avansate (eforturi), urmarind sa caracterizeze cat mai bine, in marimi relative, performanta entitatii.

In functie de marimile utilizate in constructia ratelor de rentabilitate, performanta se poate reflecta prin urmatorul sistem de rate, si anume:

a). Ratele rentabilitatii economice;

b). Ratele rentabilitatii capitalurilor proprii;

c). Ratele de randament bursier (Ratele rentabilitatii investitiilor de capital).

Ratele utilizate au putere informativa diferita, oglindind eficienta diferitelor laturi ale activitatii desfasurate de intreprindere. Ratele reprezinta instrumente utile de analiza care sintetizeaza un volum mare de date intr-o forma mai usor de inteles, de interpretat si comparat, dar ele prezinta si anumite limite de care trebuie sa se tina seama, pentru fiecare caz in parte. Astfel, atunci cand se compara rate din perioade diferite trebuie avute in vedere: conditiile in care isi desfasoara activitatea intreprinderea, modificarea conditiilor economice, a procesului productiv, a diferitelor linii de productie sau a pietelor geografice deservite.

Interpretarea ratelor trebuie sa aiba in vedere, pe de o parte, atat natura activitatii intreprinderii, gradul de maturitate si pozitia intreprinderii in cadrul sectorului, iar pe de alta parte, strategia adoptata de intreprindere pe piata. De asemenea, analiza separata a unei singure rate sau interpretarea ratelor de rentabilitate fara o analiza corelata cu alte informatii privind conditiile economice concrete in care intreprinderea isi desfasoara activitatea, poate conduce la concluzii eronate in ceea ce priveste situatia performantei acesteia. De aceea, in analiza ratelor de rentabilitate trebuie tinut cont de toti factorii enumerati pentru a putea stabili schimbarile ce pot interveni in functionarea entitatii si posibilul impact pe care aceste schimbari il pot produce asupra echilibrului financiar al intreprinderii.


a). RATELE RENTABILITATII ECONOMICE

Ratele rentabilitatii economice masoara, pe de o parte, performanta activului total al entitatii fara a tine seama de modul de procurare a capitalurilor (proprii sau imprumutate) alocate pentru constituirea acestui activ, iar pe de alta parte, eficienta politicii comerciale (a procesului de aprovizionare, stocare si vanzare) precum si eficienta resurselor consumate. In cadrul acestei grupe de rate, deosebim:


1. Rata rentabilitatii economice se determina ca raport procentual intre rezultatul brut al exercitiului si activele totale si pune in evidenta contributia elementelor patrimoniale la obtinerea rezultatelor

unde: RBE - reprezinta rezultatul brut al exercitiului

AB - reprezinta activul bilantier (activul total)


2. Rata rentabilitatii exploatarii exprima contributia activelor totale la obtinerea rezultatelor din exploatare si masoara eficienta cu care sunt utilizate activele entitatii in activitatea operationala.

unde: RExpl - reprezinta rezultatul exploatarii

In opinia altor specialisti, indicatorul este denumit Rata rentabilitatii activelor, se determina ca un raport procentual intre profitul net si valoarea activelor totale ale intreprinderii si masoara gradul de rentabilitate a intregului capital investit in entitate. In literatura anglo-americana, indicatorul mai poarta denumirea de Rata rentabilitatii activelor totale (Return on Total Assets - ROA) sau Rata rentabilitatii investitiei (Return on Investment - ROI).


Rata profitului activelor calculata ca un raport procentual intre profitul inainte de plata dobanzilor si impozitelor si totalul activelor.

unde: RBDI - reprezinta rezultatul brut inainte de plata impozitelor si dobanzilor

4. Rata rentabilitatii brute/nete (Rata marjei brute/nete a exercitiului sau Rata rentabilitatii comerciale) indica eficienta globala a intreprinderii, adica arata capacitatea entitatii de a degaja profit (nivelul brut reflectat de indicator), respectiv eficienta globala a intreprinderii dar influentata de nivelul impozitului pe profit (nivelul net reflectat de indicator).

unde: RNE - reprezinta rezultatul net al exercitiului

CAN - reprezinta cifra de afaceri neta


5. Rata rentabilitatii generale exprima eficienta consumului de resurse.

unde:   CTE - reprezinta cheltuielile totale ale exercitiului (mai putin cheltuielile cu impozitul pe profit)


b). RATELE RENTABILITATII CAPITALURILOR PROPRII

1. Rata rentabilitatii capitalului propriu evidentiaza eficienta capitalului investit intr-o afacere.

unde: CPR - reprezinta capitalurile proprii


Rentabilitatea capitalului propriu mai poate fi pusa in evidenta cu ajutorul unei alte rate care se exprima prin raportul procentual dintre rezultatul net al exercitiului si capitalul propriu, numita Rata rentabilitatii financiare..

In literatura de specialitate straina indicatorul este intalnit sub denumirea de Return on Equity - ROE si masoara gradul de rentabilitate a investitiilor facute de actionari atat in activitatea de exploatare cat si in activitatea financiara.

Importanta acestui indicator rezulta din urmatoarele considerente:

indicatorul pune in evidenta gradul de alocare a fondurilor actionarilor in activitatea curenta, precum si eficienta cu care entitatea angajeaza capitalul actionarilor;

indicatorul reflecta rentabilitatea capitalului actionarilor constituind o masura a capacitatii intreprinderii de a plati dividendele cuvenite acestora;

indicatorul permite estimarea castigurilor pe o unitate de capital investit in actiuni sau profitul care revine proprietarilor pentru investitiile facute in entitate.

Rentabilitatea financiara este influentata de trei factori, si anume: marja profitabilitatii (rata rentabilitatii comerciale), viteza de rotatie a activelor si levierul financiar.

unde: RR - reprezinta marja neta a exercitiului (Rata rentabilitatii comerciale)

Nr - reprezinta viteza de rotatie a activelor (numar de rotatii)

Lf - reprezinta levierul financiar

Ca urmare a competitiei, rentabilitatea financiara se egalizeaza la nivelul intreprinderilor. Atingerea unui grad ridicat al rentabilitatii financiare de catre o intreprindere atrage competitori dornici sa atinga si ei o astfel de performanta. In timp, aceasta competitie acerba va redirija spre medie, rentabilitatea capitalului propriu obtinuta de entitatea prospera.

Marja neta a exercitiului arata capacitatea intreprinderii de a obtine profit, ea reprezentand un indicator specific al performantei financiare, fiind functie atat a levierului de exploatare, cat si a valorii adaugate, sintetizand castigurile obtinute de fiecare unitate monetara rezultata din vanzari.

Viteza de rotatie a activelor, ca factor de influenta al ratei rentabilitatii financiare, pune in evidenta eficienta cu care sunt utilizate activele, reflectand vanzarile realizate de fiecare unitate monetare a activelor utilizate.

Levierul financiar (Factorul de multiplicare a capitalului propriu): reflecta dimensiunea fondurilor utilizate de intreprindere pentru finantarea activelor, prezinta in mod sintetic datoriile intreprinderii, constituie o functie a structurii activelor si reprezinta o masura a increderii creditorilor in capacitatea entitatii de a genera suficient numerar si echivalente ale numerarului necesar pentru rambursarea datoriilor.

Levierul financiar exprima de fapt, atitudinea intreprinderii fata de risc si rentabilitate, deoarece entitatea utilizeaza atat resurse atrase si imprumutate, cat si sursele actionarilor.

Inseamna ca rata rentabilitatii financiare este influentata de trei politici ale intreprinderii:

politica ratei rentabilitatii comerciale, care exprima comportamentul comercial al intreprinderii. Maximizarea ratei rentabilitatii financiare se poate realiza prin cresterea rezultatului net al exercitiului pe seama sporirii volumului de activitate si a ameliorarii marjelor;

politica vitezei de rotatie a capitalului investit. In acest caz, maximizarea ratei rentabilitatii financiare se poate obtine prin cresterea randamentului activelor totale prin utilizari a imobilizarilor corporale si reducerea nevoii de fond de rulment;

politica indatorarii, care joaca rolul de amplificator a deciziilor comerciale si industriale, care contribuie la maximizarea ratei rentabilitatii financiare prin imbunatatirea structurii financiare, fie pe calea cresterii capitalurilor proprii, fie pe calea cresterii indatorarii, cu conditia ca rata rentabilitatii economice sa fie mai mare decat rata dobinzii.


Intre primii trei factori si rata rentabilitatii financiare exista o relatie directa, in timp ce influenta levierului financiar depinde de raportul existent intre intre rata rentabilitatii economice si rata dobanzii practicate pe piata. In functie de corelatia dintre rata rentabilitatii economice si rata dobanzii, entitatea se poate afla in una din urmatoarele situatii:

dobanzile de pe piata sunt mai mici decat rata rentabilitatii economice. Apelarea la resurse externe pentru finantare va determina cresterea pasivului, care se va reflecta si in cresterea raportului (PB - reprezinta pasivul bilantier, iar PB=AB), efectul regasindu-se in cresterea ratei rentabilitatii financiare;

dobanzile de pe piata sunt mai mari decat rata rentabilitatii economice. Riscul nerambursarii resurselor imprumutate limiteaza accesul entitatii la contractarea de credite si determina rambursarea creditelor contractate anterior, conditie care va conduce la reducerea pasivului, respectiv a raportului , efectul fiind de micsorare a ratei rentabilitatii financiare.

Pentru a constitui un stimulent pentru potentialii investitori, rata rentabilitatii financiare a entitatii trebuie sa fie superioara ratei medii a dobanzii de pe piata financiara.

In scopul evidentierii contributiei capitalului investit in active imobilizate, la obtinerea profitului financiar, modelul ratei rentabilitatii financiare se poate descompune astfel:

unde: GF - reprezinta gradul de acoperire a activelor imobilizate din capitalul propriu;

Nr - viteza de rotatie a activelor imobilizate (ca numar de rotatii);

RR - reprezinta rata marjei nete a exercitiului (rata rentabilitatii comerciale);

Din analiza indicatorului se desprind urmatoarele concluzii:

in cazul in care investitia in imobilizari finantata din capitalul propriu creste, sporeste rentabilitatea financiara a entitatii;

in situatia in care numarul de rotatii a activelor imobilizate este mai mare fata de exercitiul financiar precedent, atunci se inregistreaza o crestere a rentabilitatii financiare;

daca rata marjei nete a exercitiului este in crestere in comparatie cu perioada precedenta, atunci se va inrergistra o sporire a ratei rentabilitatii financiare.


Rata de acoperire a dobanzilor reflecta capacitatea profitului rezultat din activitatea entitatii de a acoperi dobanzile bancare.

unde: RBDI - reprezinta rezultatul brut inainte de plata impozitelor si dobanzilor

CHD - reprezinta cheltuieli privind dobanzile


Indiferent de modul de analiza utilizat, caile de sporire a rentabilitatii trebuie sa urmareasca doua directii: minimizarea eforturilor si maximizarea efectelor, sau devansarea ritmului de crestere a cheltuielilor de catre ritmul de crestere a veniturilor.

Avand in vedere ratele de rentabilitate prezentate anterior, putem evidentia urmatoarele cai de crestere a performantei financiare:

► Reducerea costurilor bazata pe diminuarea cheltuielilor materiale si a celor cu munca vie prin:

utilizarea cat mai completa si mai eficienta a capacitatii de productie existenta;

automatizarea, mecanizarea si modernizarea utilajelor si instalatiilor existente;

introducerea de noi utilaje si tehnologii, cu randamente superioare;

sporirea fondului de timp efectiv utilizat prin eliminarea pierderilor de timp de orice natura;

scurtarea duratei de timp de efectuare a reviziilor si reparatiilor;

perfectionarea tehnologiilor de fabricatie;

aprovizionarea la timp cu materii prime si materiale intr-o cantitate si calitate corespunzatoare procesului de productie;

dimensionarea optima a stocurilor de materii prime, produse in curs de executie si produse finite;

ridicarea nivelului calificarii fortei de munca;

reducerea tipului normat pe unitate de produs, prin masuri de crestere a productivitatii muncii;

►Cresterea volumului productiei constituie o cale indirecta de crestere a ratei rentabilitatii activitatii, deoarece ea actioneaza indirect, prin reducerea costurilor, deoarece costurile fixe si cele lent variabile nu cresc sau cresc intr-un ritm inferior cresterii volumului productiei.

► Realizarea unei structuri eficiente a productiei trebuie sa fie corelata cu cerintele pietei si sa urmareasca asimilarea de produse noi, cu performante superioare, precum si imbunatatirea structurii pe calitati a productiei. O structura eficienta a productiei se reflecta in nivelul ratei medii a rentabilitatii, deoarece cresterea ponderii produselor cu o rata a rentabilitatii mai mare decat rata rata medie a perioadei de baza va conduce la cresterea ratei medii a rentabilitatii in perioada analizata.

► Accelerarea vitezei de rotatie a resurselor, respectiv scurtarea duratei unui circuit are, de asemenea, efecte pozitive asupra ratelor de rentabilitate, ca urmare a faptului ca se obtine un volum mai mare a profitului, fara a fi necesara sporirea volumului resurselor.

►Folosirea parghiei de preturi stimuleaza intreprinderile in vederea asigurarii si cresterii rentabilitatii, dar aceasta se poate face doar in corelatie cu cresterea nivelului calitativ si a complexitatii produselor.


c). RATELE DE RANDAMENT BURSIER (RATELE RANDAMENTULUI INVESTITIILOR DE CAPITAL)

Ratele de randament bursier, numite si rate ale actiunilor si dividendelor, exprima rentabilitatea prin prisma remunerarii investitorilor in actiuni, prezentand interes, in primul rand, pentru actionari. Importanta acestor rate a crescut in ultima perioada deoarece, finantarea de pe piata de capital este o alternativa a finantarii de pe piata monetara.

Actionarii sau investitorii care achizitioneaza actiuni ale entitatii urmaresc un scop dublu:

sa incaseze un dividend mai mare decat in cazul in care isi investesc capitalul intr-o alta afacere sau daca isi constituie un depozit bancar, asumandu-si in acest caz riscul neincasarii diivdendelor prognozate

sa speculeze valoarea titlului la bursa, asumandu-si riscul scaderii cursului actiunilor cotate la bursa.

Analiza ratelor de randament bursier se poate efectua pe baza profitului net sau pe baza dividendelor repartizate, informatiile fiind destinate actionarilor care manifesta interese diferite in functie de optiunea de investitii a fiecaruia.

In acest sens, idicatorii de interes major pentru actionari/investitori sunt:

1. Castigul pe actiune (Earning per Share - EPS) evidentiaza randamentul intern al unei actiuni si se determina ca raport intre rezultatul net al exercitiului si numarul de actiuni emise si aflate in circulatie.

unde: RNE - reprezinta rezultatul net al exercitiului

NA - reprezinta numarul de actiuni


2. Rata capitalizarii profitului arata profitul net generat de capitalul investit intr-o actiune.

unde: EPS- reprezinta castigul pe actiune

PPA - reprezinta pretul de piata al unei actiuni (cursul actiunii)

Capitalizare bursiera = Ultimul curs bursier la incheierea exercitiului (PPA)

x Numarul de actiuni emise (NA)


Coeficientul de capitalizare bursiera (Price to Earning Ratio - PER) este forma inversa a ratei capitalizarii profitului care arata de cate ori investitorii sunt dispusi sa plateasca nivelul profitului net pe o actiune.


4. Raportul dintre valoarea de piata si valoarea contabila a unei actiuni (Market to Book Ratio - MTBR) indica valoarea pe care pietele financiare o confera echipei manageriale si structurii entitatii in functiune.

unde: VCA - reprezinta valoarea contabila a unei actiuni


5. Rata distribuirii dividendelor arata proportia din rezultatul net al exercitiului care este repartizata pentru remunerarea actionarilor.

unde: DIV - reprezinta dividende totale anuale repartizate


6. Rata capitalizarii dividendului (Randamentul dividendelor) se determina ca raport procentual intre dividendul pe o actiune si pretul de piata al unei actiuni (cursul actiunii).


unde: DIVA - reprezinta dividendul net pe o actiune


7. Rata de acoperire a dividendelor (Capacitatea de acoperire a dividendelor) se determina ca un raport procentual intre rezultatul net al exercitiului si dividendele care se cuvin actionarilor.

Indicatorul masoara proportia in care profitul net al exercitiului este distribuit actionarilor sub forma de dividende. In cazul in care entitatea repartizeaza intregul profit sub forma de dividende, piata nu permite obtinerea unor profituri suplimentare cu acelasi capital investit si atunci este de asteptat ca profitul sa ramana constant, iar actiunile intreprinderii sa fie cotate la acelasi pret. Indicatorul ofera un indiciu despre politica entitatii in ceea ce priveste reinvestirea profitului si plata dividendelor.

Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }