Sisteme si conceptii
psihologice despre parinti si copii in urma divortului
Sa fii parinte singur
este o mare provocare. Trebuie sa ai curaj sa-ti asumi responsabilitatea de
a-ti creste copilul, de a-l inlocui pe cel care lipseste, de a fi mama si tata
in acelasi timp. In societatea actuala se vorbeste din ce in ce mai des despre
eliminarea diferentelor dintre feminin si masculin, insa este putin probabil sa
se poata inlatura diferentele dintre rolul matern si cel patern. Uneori divortul poate
constitui solutia cea mai buna, pentru ca neintelegerile dintre parinti pot
afecta in mod negativ dezvoltarea copilului si, din acest motiv, divortul este
singurul mod in care poti trai in armonie si liniste. Este preferabil ca un
copil sa creasca alaturi de un singur parinte, decat intr-o familie aparent
unita si cuprinsa mereu de certuri si dispute conjugale. Barbatii divortati sau
vaduvi sunt in mai mare masura dispusi sa-si transforme 'celibatul'
intr-o recasatorire, dar recasatorirea femeii divortate ramane mai putin
frecventa decat cea a barbatilor. Femeile raman singure in numar mult mai mare
si in general pe perioade mai indelungate.
Parintii sunt pusi in situatia
de a-si educa singuri copilul, dar de regula ei apeleaza si la alte persoane
din familie (bunici, alte rude), bone etc. Exista insa o diferenta intre mamele
singure si tatii singuri. Mamele singure tind sa nu apeleze la fel de mult la
alte persoane pentru ajutor, ajungand de aceea la suprasolicitare si tensiuni
interioare. In plus, ele tind sa preia si rolul tatalui. In cazul barbatilor se
intampla foarte rar sa poata prelua si rolul mamei.
In familiile in care exista un
singur parinte au loc o serie de transformari in ceea ce priveste regulile si
modificarea granitelor. Mamele singure au uneori tendinta de a deveni mai
autoritare, mai rigide in aplicarea regulilor, incercand sa suplineasca lipsa
tatalui; tatii, dimpotriva, inclina sa devina mai delicati, mai afectuosi, dar
si mai restrictivi in unele cazuri (de exemplu, ora la care vin seara acasa
fetele). Granitele dintre parinte si copilul unic sau copilul cel mare tind sa
devina difuze, transformand relatia fie intr-una de prietenie exagerata, fie
intr-una de parteneriat. In ceea ce-i priveste pe tatii singuri, putem spune ca
adesea acestia pastreaza o distanta mai mare fata de proprii copii decat mamele
singure, astfel incat granitele dintre parinte si copil sunt mult mai clar
conturate. Fiicele care raman cu tatal pot ajunge 'stapane si mame'
ale casei, asumandu-si indatoriri cu mult peste capacitatile unei tinere. Ele
vor fi cele care ingrijesc fratii mai mici, fac curatenie, mancare, ofera
suport emotional.
Tatii au o interactiune mult
diferita de cea a mamelor cu copiii mici. In general, provoaca mult mai mult
copiii, au un raport mai vesel, de aceia copiii prefera sa parcurga impreuna cu
tatii activitati de joc. Este o forma de atractie pozitiva pentru copil, un
exemplu diferit despre cum poate interactiona cu alte persoane.
In cazul mamelor singure,
dificultatea cea mai des intalnita este cea de ordin material. Incercand sa
suplineasca veniturile care ar fi fost aduse de tata, mama ajunge sa se
suprasolicite si astfel nu mai poate acorda suportul emotional necesar
copilului. De asemenea, incercand sa detina macar intr-o anumita masura
autoritatea specifica tatalui, diminueaza gesturile de afectiune, privand astfel
copilul de caldura materna.
De multe ori se intampla ca
tanarul sa isi piarda rolul de protejat si sa devina partener, confident si
chiar sustinator moral al parintelui. El este supus unei maturizari pentru care
nu este pregatit si care ii poate afecta serios dezvoltarea.
Ceea ce face un copil fericit si sanatos este hrana emotionala si siguranta pe
care o primeste. Atunci cand echilibrul emotional este asigurat, cand este
iubit si valorizat neconditionat, copilul se va dezvolta armonios.
