Probleme prvind psihologia invinuitului, inculpatului si a organului judiciar

PROBLEME PRVIND PSIHOLOGIA INVINUITULUI, INCULPATULUI SI A ORGANULUI JUDICIAR

Interogatoriul judiciar este un razboi psihologic in care cele doua parti, desi nu se afla intr-un raport juridic de egalitate ci intr-unul de putere , se studiaza reciproc, fiecare avand interese contrarii. Organul judiciar, trebuie sa stapaneasca foarte bine anumite cunostinte de psihologie judiciara, cunostintele aflate la baza aplicarii regulilor tactice criminalistice de ascultare a invinuitului, inculpatului. Din punct de vedere procesual penal, aceasta persoana poate avea calitatea de invinuit cand impotriva sa se desfasoara urmarirea penala sau de inculpat cand impotriva sa se desfasoara urmarirea penala si s-a pus in miscare actiunea penala .

Interogatoriul judiciar este un duel psihologic, unde organul judiciar, actioneaza in vederea stabilirii realitatii faptelor, iar cel venit in contradictie cu justitia, se foloseste de toate posibilitatile (legale sau ilegale) pentru a evita tragerea la raspunderea penala .

Cunoasterea de catre magistrat a componentelor psihologice ale personalitatii invinuitului, inculpatului ( temperamentul, caracterul, aptitudinile ), a mecanismelor psihice care stau la baza formarii si redarii declaratiilor, constituie o garantie a aflarii adevarului si, in consecinta, a realizarii scopului procesului penal . In functie de tipul temperamental (coleric, sanguin, melancolic sau flegmatic), de trasaturile de caracter ale invinuitului, inculpatului (trasaturi pozitive sau negative ), anchetatorul alege un anumit procedeu tactic de ascultare.

Doua dintre sursele directe de cunoastere a temperamentului si caracterului invinuitului,

inculpatului, le constituie perchezitia (domiciliara sau corporala) si retinerea sau arestarea, observarea atenta a persoanei banuite in timpul acestor activitati, putand furniza anchetatorului informatii pretioase privind adoptarea unei anumite tactici de audiere. Organele judiciare pot culege date cu privire la persoana faptuitorului prin studierea unor inscrisuri provenite de la acesta, prin audierea vecinilor, a colegilor de serviciu, prin informarea cu privire la studii, la profesiile detinute anterior comiterii infractiunii, la mediul familial, la anturaj, etc. De la primul contact al celor doua parti ale anchetei judiciare anchetator-anchetat fiecare isi creeaza o anumita imagine despre celalalt. Relatia interpersonala stabilita in cabinetul de ancheta trebuie sa evidentieze pentru magistrat impactul psihologic pe care il are asupra invinuitului, inculpatului.

Atmosfera oficiala in care se desfasoara interogatoriul, contactul cu organele judiciare, pozitia defensiva pe care o detine, constituie pentru invinuit sau inculpat un puternic factor emotional pe care un anchetator cu experienta trebuie sa-l observe si sa-l valorifice in scopul aflarii adevarului. Audierea infractorilor minori, care datorita experientei reduse de viata, a lipsei discernamantului, a mediului familial din care provin, nu trebuie efectuata in aceleasi conditii ca audierea unui adult, fie si infractor ocazional.

1.Elemente psihologice privind formarea declaratiei invinuitului, inculpatului

Comiterea unei infractiuni, este rezultatul unor indelungate procese psihice in care individul actioneaza pe baza unui plan, odata savarsita infractiunea, elementul caracteristic fiind doar dorinta ca fapta lui sa ramana nedescoperita de autoritati. Pentru organele judiciare care efectueaza ascultarea este primordial sa cunoasca mecanismele proceselor psihice ce stau la baza comiterii infractiunilor, astfel putand alege un procedeu tactic de ascultare adecvat.

2.Particularitatile psihologice ale invinuitului, inculpatului in timpul audierii

Invinuitul, inculpatul aflat fata in fata cu anchetatorul, trece printr-o stare de puternica tulburare emotionala. De la primul contact anchetatorul trebuie sa analizeze comportamentul expresiv al invinuitului, inculpatului, gesturile pe care acesta le face, mimica sa, modul in care priveste organele de cercetare penala, atitudinea acestuia fata de situatia in care se afla (o atitudine ostila sau una cooperanta) . Starile emotionale, tensiunile psihice si nervozitatea , cele mai importante si evidente in activitatea de ancheta sunt : accelerarea si dereglarea respiratiei ; cresterea volumului vaselor si a presiunii sanguine; modificarea batailor inimii; contractarea muschilor scheletici, ( inlemnit de frica ); schimbarea mimicii si pantomimicii; modificarea timpului de latenta sau de reactie (intarzierea raspunsurilor la intrebari). Aceste manifestari trebuie interpretate cu profesionalism. Cel mai dificil pentru anchetator, este sa stabileasca nevinovatia unui invinuit, inculpat, cand acesta se comporta ca un vinovat, prin studierea atitudinii acestuia si evidentierea motivelor care provoaca o asemenea stare emotionala, prin studierea componentelor sale psihologice. Invinuitul emotiv, daca nu este ajutat, va fi foarte instabil si incoerent in declaratii. De aceea este foarte importanta crearea "momentului psihologic" in care anchetatorul poate aborda problema infractiunii cercetate fara riscul de a nu obtine nici un raspuns. Spre deosebire de aceasta situatie, atunci cand invinuitul, inculpatul este autorul infractiunii cercetate, lucrurile sunt diferite. Oricat de mult ar incerca anchetatorul o discutie colaterala prin abordarea unor subiecte ce privesc strict persoana invinuitului, sau a unor subiecte amuzante ori de interes general, persoana anchetata nu are o atitudine participativa, cooperanta. Aceste manifestari au o explicatie in plan psihologic prin ceea ce autorii de specialitate denumesc "mecanism psihologic extrem de subtil". Experienta a invederat ca cele doua atitudini a persoanei inocente si a celei vinovate se pot deosebi relativ usor prin observarea si interpretarea manifestarilor psiho - comportamentale si a reactivitatii de expresii ale acestora fata de intrebarile directe in raport cu aspectele critice.

3.Conduita psihologica a organului de urmarire penala

Cunoasterea teoretica a posibilelor particularitati psihice ale persoanei ascultate de catre organul de urmarire penala nu este suficienta, fiind necesar ca anchetatorul, prin propriile calitati psiho sociale, sa intuiasca structura psihica a celui pe care il are in fata. Pregatirea moderna de specialitate, abilitatea anchetatorului in tehnologia judiciara integrata stiintei criminalisticii, de a solicita contributia expertizelor de specialitate pentru solutionarea cauzelor judiciare reprezinta cateva aspecte de competenta necesare oricarei persoane implicata in misiunea de gasire, strangere a probelor, dovedire si sanctionare a celor care incalca legea

Anchetatorul trebuie sa-si stapaneasca unele trasaturi precum nervozitatea, superficialitatea, duritatea, supraaprecierea propriilor calitati, tendinta de exagerare, de suspectare a oricarei persoane audiate. Un real sprijin pe parcursul efectuarii urmaririi penale il constituie utilizarea mijloacelor de inregistrare audio-vizuala a declaratiilor invinuitului, inculpatului. Chiar daca in cursul ascultarii invinuitului, inculpatului sunt sesizate inadvertente, contraziceri, anchetatorul trebuie sa isi reprime tendintele de a intrerupe manifestarile de nervozitate, plictiseala sau nerabdare, dovedind o buna stapanire de sine, rabdare si stiinta de a asculta. Este foarte important ca anchetatorul sa-si aiba toate reactiile proprii (dezgust, plictiseala, sila, agresivitate, simpatie etc.) sub control, astfel incat sa ofere infractorului imaginea unei "suprafete psihice perfect plane" . Anchetatorul mai are nevoie si de calitati actoricesti pentru a putea, la nevoie, sa simuleze perfect orice stare, traire sau sa joace orice fel de personaj. El trebuie sa poata simula furia, nerabdarea, simpatia, fara a-si pierde vreodata sangele rece, importanta fiind si sincronizarea mimico-gesticulara, tonala si atitudinala.

Alte calitati ale anchetatorului ar trebui sa fie : obisnuinta de a privi interlocutorii in ochi, sondandu-le si interpretandu-le corect comportamentul in raport cu intrebarile semnificative, deprinderea de a asigura anchetei linistea necesara , deprinderea de a intra in ancheta cu incredere in capacitatea lui, calm si echilibrat, precum si "taria morala de a mai insista inca putin din momentul in care s-a ajuns la concluzia ca totul este zadarnic" .