Notiunea si trasaturile esentiale ale
infractiunii
Infractiunea este
fapta care prezinta pericol social, savarsita cu
vinovatie si prevazuta de legea penala. Infractiunea
este singurul temei al raspunderii penale. Pentru ca o fapta pevazuta de legea
penala si savarsita cu vinovatie sa
atraga raspunderea penala a infractorului trebuie sa
prezinte un anumit grad de pericol social. Pericolul social
reprezinta incalcarea normelor in vigoare avind ca rezultat impiedicarea
desfasurarii normale a relatiilor sociale. Gradul de
pericol social al unei infractiuni trebuie sa fie mai ridicat
comparativ cu al celorlalte forme de ilicit juridic (civil, admimistrativ,
disciplinar). Gradul de pericol social cerut pentru existenta
infractiunii trebuie raportat la implinirea cumulativa a
urmatoarelor conditii: sa existe o actiune sau
inactiune; actiunea sau inactiunea sa aduca atingere
anumitor valori sociale (sa puna in primejdie, sa vatame
sau sa lezeze valorile sociale aparate de legea penala); pentru
sanctionarea actiunii sau inactiunii sa fie necesara aplicarea
unei pedepse. Art. 181 din actualul Cod penal
reglementeaza cazul in care o fapta are un grad de pericol social
redus, atingerea adusa in concret vreuneia din valorile sociale
aparate de legea penala este minima si, in
consecinta, nu constituie infractiune. Criteriile de stabilire
in concret a gradului de pericol social sunt: modul si mijloacele de
savarsire a faptei; scopul urmarit de faptuitor in
comiterea faptei; imprejurarile in care a fost comisa fapta; rezultatul
produs sau care s-ar fi putut produce; persoana si conduita
faptuitorului. Pentru ca o fapta prevazuta de legea
penala sa poata fi calificata ca infractiune ea
trebuie sa indeplineasca pe langa cerinta legata de
gradul de pericol social si pe cea legata de vinovatie. Vinovatia
reprezinta atitudinea psihica a faptuitorului
fata de fapta savarsita si fata de
urmarile faptei sale. Ea presupune interactiunea a doi factori: factorul
intelectiv - priveste reprezentarea la nivelul constiintei a
faptei si a rezultatului socialmente periculos; factorul volitiv -
priveste vointa de a savarsi fapta. Art. 19 alin.1 din
actualul Cod penal prevede ca forme principale ale vinovatiei intentia
si culpa, dar remarcam existenta la unele
infractiuni a unei forme mixte de vinovatie, praeterintentia.
Intentia, ca forma a vinovatiei, se poate prezenta,
la randul ei, in doua modalitati: intentia directa -
cand infractorul prevede rezultatul faptei sale si, mai mult,
urmareste producerea rezultatului socialmente periculos (art.19
alin.1 pct.1 lit.a din actualul Cod penal); intentia indirecta -
cand infractorul prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l
urmareste, accepta posibilitatea producerii lui (art.19 alin.1
pct.1 lit.b din actualul Cod penal). Culpa, ca forma a
vinovatiei, comporta la randul ei mai multe
modalitati: culpa cu prevedere sau usurinta - cand
infractorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale, dar nu-l
accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce (art.19
alin..1 pct.2 lit.a din actualul Cod penal); culpa simpla sau
neglijenta - cand infractorul nu prevede rezultatul faptei sale,
desi trebuia si putea sa-l prevada (art.19 alin.1 pct.2
lit.b din actualul Cod penal). Praeterintentia sau intentia depasita
este o forma mixta de vinovatie intalnita in
cazurile in care prin savarsirea faptei se produc doua
rezultate: un rezultat cu o gravitate mai redusa, urmarit sau
acceptat de catre faptuitor, deci savarsit cu intentie
si un rezultat mai grav, imputabil faptuitorului ca fiind
obtinut de acesta din culpa, deoarece l-a prevazut dar nu l-a
acceptat sau nu l-a prevazut, desi putea si trebuia sa-l
prevada. Conceptul de fapta prevazuta de legea penala
nu trebuie confundat cu cel de infractiune. Art.17 alin.1 din actualul Cod
penal: "Infractiunea este fapta care prezinta pericol social,
savarsita cu vinovatie si prevazuta de
legea penala" clarifica acest aspect. Deci, simpla cuprindere intr-un
text de lege penala a caracteristicilor unei fapte nu o califica drept
infractiune. Este necesara indeplinirea si a celorlalte
cerinte, a pericolului social si a formei de vinovatie
prevazuta de norma de reglementare cu care trebuie
savarsita fapta, lipsa oricareia dintre aceste
trasaturi conduce la inlaturarea caracterului penal al faptei.
In concluzie, orice infractiune trebuie prevazuta de legea
penala, dar nu orice fapta prevazuta de legea penala
este si infractiune. Continutul
infractiunii reprezinta totalitatea conditiilor obiective
si subiective, cerute de norma de incriminare pentru ca un anumit tip de
fapta sa constituie infractiune. Obiectul
infractiunii este constituit din valoarea sociala si
relatiile sociale constituite in jurul acestei valori care sunt puse in
pericol sau prejudiciate efectiv prin savarsirea infractiunii. Distingem
intre: obiectul
juridic al infractiunii - constituit din relatiile sociale
ocrotite de normele de drept; obiectul material - bunul, lucrul sau
corpul persoanei asupra careia este indreptata activitatea
infractionala Subiectii infractiunii sunt
persoanele implicate intr-un raport juridic penal de conflict fie ca urmare a
savarsirii infractiunii, fie a suportarii
consecintelor determinate de comiterea acesteia, respectiv: subiecti
activi - persoane fizice sau juridice care savarsesc sau
contribuie la comiterea unei infractiuni si pot fi trasi la
raspundere penala, potrivit legii; subiecti pasivi -
persoane fizice sau juridice titulare ale valorilor socaile ocrotite de legea
penala, vatamate prin savarsirea infractiunii. Latura obiectiva -Activitatea
fizica materiala desfasurata de subiectul activ,
susceptibila sa produca o schimbare in lumea inconjuratoare
prin punerea in pericol sau lezarea efectiva a uneia valori sociale
si a relatiilor sociale corespunzatoare acesteia constituie latura
obiectiva a infractiunii. Structura laturii obiective a
infractiunii cuprinde trei componente: elementul material -
reprezinta actul de conduita interzis sau impus prin norma de
reglementare si se poate realiza, de regula, printr-o actiune
sau o inactiune; urmarea imediata, numita si urmare
socialmente periculoasa - reprezinta rezultatul propriu-zis al
infractiunii, imediat, schimbarea in lumea obiectiva produsa
prin savarsirea faptei prevazute de legea penala, schimbare
care determina atingerea in orice mod a vreuneia din valorile sociale
ocrotite din punct de vedere penal. Acest rezultat poate consta: fie intr-o stare
de pericol - cand se creeaza o amenintare pentru obiectul
infractiunii; fie intr-o vatamare efectiva - prin
modificarea obiectului sau a pozitiei acestuia; legatura de
cauzalitate - reprezinta legatura de la cauza la efect,
respecziv intre elementul material si urmarea socialmente
periculoasa, legatura pretinsa de legea penala pentru
existenta infractiunii. Stabilirea legaturii de cauzalitate: este
obligatorie - in cazul infractiunilor de rezultat, cind are loc o
vatamare efectiva a obiectului ocrotirii penale; rezulta
din savarsirea faptei - in cazul infractiunilor de pericol. Latura subiectiva -Totalitatea
conditiilor cerute de lege, pentru calificarea ca infractiune a
faptei prevazute de legea penala, cu privire la atitudinea
constiintei si vointei infractorului fata de
fapta si urmarile socialmente periculoase ale acesteia.Continutul
laturii subiective a infractiunii cuprinde trei componente: elementul
subiectiv (sau vinovatia) este constituit din formele si
modalitatile vinovatiei si reflecta atitudinea
psihica a faptuitorului fata de fapta sa si
fata de urmarile acesteia, exprimata in forma ceruta
de lege pentru existenta infractiunii. Vinovatia, ca
element subiectiv al infractiunii, se poate prezenta sub forma
intentiei, culpei sau a praeterintentiei; mobilul -
reprezinta impulsul intern al faptuitorului din care ia nastere
rezolutia infractionala, deci este legat de momentul
initial al adoptarii hotararii. Lipsa mobilului reprezinta
un indiciu de anormalitate psihica si determina cercetarea
responsabilitatii faptuitorului. Cunoasterea mobilului
serveste la stabilirea pericolului social concret si individualizarea
pedepsei, dar exista si situatii cand mobilul este prevazut
in mod expres in norma de incriminare ca element al laturii subiective sau
apare ca element circumstantial in continutul agravat al unor
infractiuni.; scopul - reprezinta telul urmarit prin
savarsirea faptei si presupune reprezentarea clara a faptei
de catre faptuitor, deci este legat de momentul finalizarii
actului. Cunoasterea scopului are relevanta, in general, doar in
stabilirea pericolului social concret si individualizarea pedepsei. Uneori
poate insa apare si ca element circumstantial al variantei
agravate a infractiunii.
