Dreptul de proprietate

DREPTUL DE PROPRIETATE

& 1. Definire

Dreptul de proprietate este drept subiectiv ce da expresie aproprierii unui lucru, permite titularului sau sa posede, sa foloseasca si sa dispuna de acel lucru, in putere proprie si in interes propriu, in cadrul si cu respectarea legislatiei existente.

Atributele dreptului de proprietate sunt: posesia, folosinta si dispozitia.

Dreptul de posesie consta in facultatea proprietarului de a stapani in fapt, direct si nemijlocit bunul, prin putere proprie si in interes propriu sau de a consimti ca stapanirea de fapt a bunului sa se faca in numele si in interesul lui de catre o alta persoana.

Dreptul de folosinta este facultatea proprietarului de a utiliza bunul in propriul sau interes, dobandind in proprietate fructele si veniturile pe care le poate obtine din acestea.

Dreptul de dispozitie consta in facultatea proprietarului: de a instraina bunul sau, de a constitui asupra lui drepturi reale in favoarea altuia, adica dreptul de dispozitie juridica; precum si dreptul de a consuma sau de a distruge, chiar fara folos, lucrul ce-i apartine, adica dreptul de dispozitie materiala sau de fapt.

& 2. Formele dreptului de proprietate

Potrivit art. 136 alin. 1 din Constitutia Romaniei "proprietatea este publica sau privata".

A) Dreptul de proprietate publica. Potrivit art.136 pct. 3 din Constitutie ''Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potentialul energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele materiale ale zonei economice si platoul continental, precum si alte bunuri stabilite prin lege organica,, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice''.

Tinand seama de criteriile prevazute de art. 136 din Constitutie si de Legea nr. 213/1998, in literatura de specialitate s-a stabilit ca domeniul public cuprinde totalitatea statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin destinatia legii, sunt de uz si de interes public.

Subiectele dreptului de proprietate publica sunt: statul asupra bunurilor din domeniul public de interes national si unitatile administrativ-teritoriale (comuna, orasul, municipiul, judetul) asupra bunurilor de interes public de interes local.

Persoanele juridice de drept public care primesc in administrare bunuri din domeniul public, precum si cele carora le sunt concesionate asemenea bunuri, dobandesc numai un drept de administrare sau de concesiune, care nu se confunda cu dreptul de proprietate.

Bunurile proprietate publica nu pot fi instrainate, adica sunt inalienabile. Astfel,, bunurile proprietate publica sunt scoase din circuitul civil (art. 136 alin. 4 din Constitutie).

Bunurile proprietate publica sunt imprescriptibile. Potrivit art. 1844 C. civ ''nu se poate prescrie domeniul bunurilor care prin natura lor proprie sau printr-o declaratie a legii nu pot fi obiecte de proprietate privata si sunt scoase afara din comert.''

Bunurile proprietate publica nu pot fi urmarite, sunt insesizabile (art. 11 lit. b din Legea 213/1998).

Art. 11 pct. 2 din Legea nr. 213/1998 prevede ca actele juridice incheiate cu incalcarea prevederilor privind regimul juridic al bunurilor din domeniul public sunt lovite de nulitate absoluta.

Art. 3 din Legea 213/1998 face distinctie intre domeniul public al statului, domeniul public al judetelor si domeniul public al comunelor, oraselor si municipiilor.

B. Dreptul de proprietate privata este un drept real, care apartine statului si unitatilor administrativ-teritoriale, persoanelor fizice sau juridice, asupra unor bunuri mobile sau imobile si care confera titularului dreptul de a intrebuinta aceste bunuri potrivit naturii ori destinatiei lor, de a le folosi si de a dispune de ele in mod exclusiv si perpetuu in cadrul si cu respectarea dispozitiilor legale.

Astfel, potrivit art. 44 alin. 1 din Constitutie proprietatea privata este garantata prin lege, indiferent de titular.

Prin art. 136, alin. 5 din Constitutie, se stipuleaza totodata ca, proprietatea privata este inviolabila.

Dreptul de proprietate privata asupra statului si unitatilor administrativ-teritoriale formeaza domeniul privat al statului, notiune evident mai restrans decat dreptul de proprietate privata, in general, care cuprinde inclusiv dreptul de proprietate privata, apartinand atat persoanelor fizice cat si persoanelor juridice.

Spre deosebire de dreptul proprietatii publice, dreptul de proprietate privata este: alienabil, deci poate fi instrainat, prescriptibil, nu se poate distinge prin neuz si sesizabil. El poate fi deci urmarit de creditor, potrivit prevederilor exceptionale de drept comun, pentru a-si satisface creantele.

& 3. Modalitatile dreptului de proprietate

Principalele modalitati sub care se prezinta dreptul de proprietate sunt: proprietatea comuna, proprietatea anulabila si proprietatea rezolubila.

Caracteristic pentru proprietatea comuna este faptul ca prerogativele dreptului apartin impreuna si concomitent mai multor titulari.

In cazul proprietatii comune pe cote parti nici unul din coproprietari nu este titular exclusiv al unei fractiuni materiale din bun, ci numai asupra unei cote aritmetice abstracte din dreptul de proprietate.

In aceasta situatie, obiectul ramane nefractionat in materialitatea sa si numai dreptul de proprietate este fractionat. Dreptul fiecaruia dintre proprietari fiind astfel bine stabilit printr-o fractiune, fara a fi insa individualizat asupra unei anumite portiuni a lucrului.

Indiviziunea este o modalitate a patrimoniului care, apartinand in comun mai multor persoane are ca obiect o universalitate nedivizata de bunuri.

Starea de indiviziune izvoraste din succesiune, dintr-o conventie, dupa cum poate apare ca efect al desfacerii casatoriei.

Coproprietatea exista atunci cand dreptul de proprietate comuna pe cote parti are ca obiect unul sau mai multe bunuri determinate.

Proprietatea comuna ca modalitate a dreptului de proprietate poate fi de doua feluri: in devalmasie sau pe cote parti.

Dreptul de proprietate comuna in devalmasie este acea forma a dreptului de proprietate comuna in conformitate cu care bunurile ce fac obiectul acestui drept apartin nefractionat tuturor titularilor Codevalmasi care are ca obiect bunuri nefractionate in materialitatea lor (coproprietarii nu au nici o cota parte ideala din dreptul de proprietate)

Cazul tipic de proprietate comuna in devalmasie este reprezentat de comunitatea de bunuri a sotilor. Astfel, bunurile dobandite de oricare dintre soti in timpul casatoriei sunt bunuri comune in devalmasie, neavand stabilita fiecare o cota ideala din dreptul de proprietate.

Dreptul de proprietate pe cote parti se caracterizeaza prin faptul ca acel bun ramane nefractionat in materialitatea sa, apartinand concomitent mai multor titulari.

Proprietatea comuna pe cote parti poate fi ordinara sau temporara, caz, in care coproprietatea poate fi facuta sa inceteze prin imparteala sau partaj sau fortata si perpetua. In aceasta ipoteza, in raport de destinatia bunului aflat in coproprietate, aceasta stare nu poate sa inceteze, o imparteala a bunului nefiind posibila. Ex.: coproprietatea fortata asupra partilor comune din cladirile cu mai multe apartamente etc.

Din cazurile de coproprietate fortata enumeram: partile comune din cladirile cu mai multe etaje ori apartamente, precum si a terenului aferent; mormintele; ziduri, santuri, garduri care despart doua proprietati, fantanile, potecile aflate pe linia despartitoare a acestora.

Caracterele coproprietatii fortate si perpetue: coproprietarul nu poate cere iesirea lui din indiviziune; are dreptul sa se foloseasca de lucrul comun cu indatorirea de a participa la cheltuielile de intretinere si conservare proportional cu cota parte care o are acest lucru.

Proprietatea comuna pe cote parti obisnuita sau temporara (vremelnica) poate inceta oricand la cererea oricarui proprietar.

Spre deosebire de starea de indiviziune obisnuita, care poate inceta oricand la cererea coproprietarilor, in situatia proprietatii pe etaje sau apartamente drepturile celor in cauza asupra partilor din imobil, destinate folosintei in comun, subzista pe toata durata existentei constructiei, coproprietarii neavand posibilitatea sa solicite iesirea din indiviziune prin partaj, asa cum s-a stabilit in practica judecatoreasca.

Proprietatea rezolubila apare cand vointa celui care transmite dreptul este afectata de o conditie.

Conditia poate fi rezolutorie sau suspensiva cu consecinte stabilite de art. 1017 C. civ..

Proprietatea rezolubila poate rezulta din lege sau din conventia partilor.

Proprietatea anulabila este proprietatea dobandita in virtutea unui act viciat si ca atare, supus actiunii in anulare.

Proprietatea anulabila, la fel cu cea rezolubila, produce efecte retroactiv.

& 4. Dezmembramintele dreptului de proprietate

Dreptul de proprietate este un drept complex, al carui continut cuprinde trei atribute: posesia, folosinta si dispozitia.

Operatiunea de dezmembrare a proprietatii in aceste atribute din cuprinsul dreptului de proprietate, conduce la nasterea unor noi drepturi reale denumite dezmembraminte ale dreptului de proprietate.

Dezmembramintele dreptului de proprietate sunt drepturi reale rezultate din separarea atributelor dreptului de proprietate.

In aceasta situatie proprietarul lucrului asupra caruia se exercita un alt drept real nu are asupra lucrului respectiv decat un drept de proprietate restrans.

Dezmembramintele dreptului de proprietate reglementate de Codul nostru civil sunt: dreptul de uzufruct, abitatia, dreptul de uz si servitutea (la ele alaturandu-se si dreptul de superficie).

Dezmembramintele privesc numai dreptul de proprietate privata, nu si dreptul de proprietate publica care, asa cum am vazut este inalienabil, deci nu poate fi dezmembrat.

Dreptul de uz este un drept real in virtutea caruia titularul poate folosi bunul si culege fructele pentru trebuintele sale si ale familiei sale.

Dreptul de uz care are ca obiect o casa de locuit se numeste drept de abitatie. Titularul unui asemenea drept va putea folosi casa impreuna cu familia dar nu va putea inchiria decat acea parte din locuinta pe care nu o ocupa (art. 572 C. civ.).

Dreptul de uzufruct este dreptul unei persoane de a se bucura de bunurile altcuiva ca si proprietarul insusi, cu obligatia de a le pastra substanta.

Dreptul de uzufruct are in continutul sau dreptul de a folosi bunul si de a-i culege fructele, iar cel in patrimoniul caruia intra se numeste uzufructuar.

Titularul dreptului de proprietate in aceasta situatie isi mentine dreptul de dispozitie purtand numele de nud proprietar.

Dreptul de uzufruct este un drept real temporar, dezmembramant al dreptului de proprietate ce-i confera titularului sau posesia si folosinta asupra unui bun ce apartine altuia, care isi mentine insa dreptul de dispozitie.