Capacitatea civila a subiectelor de drept civil

Capacitatea civila a subiectelor de drept civil

Capacitatea juridica este elementul definitoriu esențial al calitații de subiect de drept in general, indiferent de natura raporturilor juridice la care acesta participa; ca urmare, semnificația ei ramane mereu aceeași, de aptitudine generala și abstracta a celor ce iau parte la viața sociala de a participa la raporturi juridice, bucurandu-se de posibilitatea de a avea drepturi legal recunoscute și de a uza de ele, precum și de libertatea de a-și asuma obligațiile fiind indatorați sa suporte consecințele negative decurgand din exercitarea constrangerii de stat pentru eventualitatea incalcarii normelor ce reglementeaza conduita lor in cadrul unei atare participari. Dimensiunile acestei aptitudini, ca și finalitațile in vederea carora ea este recunoscuta diverselor categorii de subiecți de drept difera insa, pe de o parte, in funcție de conținutul normelor juridice care definesc statutul juridic al fiecarei clase de atare subiecți, iar pe de alta parte in funcție de natura raporturilor juridice in care ei sunt implicați.

Sub aceste aspecte se poate distinge capacitatea civila, capacitatea de drept administrativ, cea de drept penal, capacitatea procesuala, etc. Desigur, o asemenea distincție contureaza ipostaze diferite și nu parți alcatuitoare ale capacitații juridice. In orice ipostaza se prezinta capacitatea juridica ea da expresie aptitudinii subiectului de drept de a participa ca titular de drepturi și obligații la raporturile juridice de o anumita natura: civila, administrativa, penala etc.

Capacitatea juridica constituie o premisa a calitații de subiect de drept, dar subiectele de drept nu devin in mod automat purtatoare ale unor drepturi și obligații concrete in raporturile juridice determinate, ci doar ca titulari ai facultații recunoscute de lege de a avea drepturi și obligații in viitor. In principiu, capacitatea juridica este unica.

In dreptul civil, capacitatea juridica are doua accepțiuni: capacitatea de folosința și capacitatea de exercițiu. Capacitatea de folosința și cea de exercițiu sunt componente ale capacitații civile care se gasesc in corelație una cu cealalta: capacitatea de folosința este, așa cum s-a remarcat in literatura de specialitate[1], premisa necesara și obligatorie a capacitații de exercițiu. Este exclus ca o persoana sa aiba capacitate de exercițiu fara sa aiba capacitate de folosința.

In literatura de specialitate se arata ca "divizarea capacitații juridice in capacitatea de folosința și capacitatea de exercițiu  a fost opera științei dreptului civil" fiind consacrata de legislația civila . Aceste categorii ale dreptului civil au fost uneori generalizate in mod neintemeiat .

Autorii considera capacitatea juridica ca fiind unica. Ea presupune atat posibilitatea de a fi titular al drepturilor și obligațiilor, cat și facultatea de a le exercita. Aceasta concepție a capacitații juridice sta la baza stabilirii capacitații de subiect de drept in toate ramurile dreptului, in afara de dreptul civil. Prin urmare, aceasta este situația general valabila, iar cea din dreptul civil reprezinta numai o excepție. Autorii argumenteaza opinia invocand o situație specifica dreptului constituțional și una specifica dreptului familiei, aratand ca in primul caz nu poate fi desparțita capacitatea de a avea dreptul de vot de capacitatea de a-l exercita, iar in al doilea caz capacitatea de a incheia o casatorie nu poate fi separata de exercitarea dreptului corespunzator ei. De asemenea, se mai precizeaza ca, și in dreptul civil, delimitarea capacitații juridice in cele doua forme nu este aplicabila tuturor subiectelor de drept, caci nu exista persoana juridica care sa aiba capacitate de folosința, dar carora sa le lipseasca capacitatea de exercițiu. Capacitatea juridica a tuturor subiecților colectivi de drept include in mod firesc ambele forme ale capacitații.

Cu privire la terminologia utilizata, in literatura de specialitate se observa opinia conform careia expresia "capacitate de folosința" a fost rau aleasa pentru a desemna capacitatea de a avea drepturi și obligații, deoarece termenul "folosința" semnifica dreptul de a folosi un bun, adica de a-l utiliza, intrebuința, folosi de el.

Daca se raporteaza semnificația acestui termen la ințelesul ce-i este atribuit de alin. 2 al art. 5 din Decretul nr. 31/1954 - a avea drepturi și obligații - se poate constata o discrepanța intre acestea. Intrucat aceasta capacitatea este un element intrinsec, o condiție sine qua non a calitații de subiect de drept, se considera ca expresia cea mai adecvata pentru a-i reda semnificația și specificitatea ar fi aceea de capacitatea subiectivala[4].

De altfel, expresia capacitații de folosința este utilizata de catre legislație, literatura de specialitate și practica judiciara cu precadere pentru persoanele fizice; cu privire la persoanele juridice legiuitorul folosește expresia "personalitate juridica", fie formula "capacitatea de a avea drepturi și obligații".

In stransa corelație cu capacitatea de folosința se afla capacitatea de exercițiu. Potrivit art. 5 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954 "capacitatea de exercițiu este capacitatea persoanei de a-și exercita drepturile și de a-și asuma obligațiile, savarșind acte juridice". Capacitatea de exercițiu se fundamenteaza pe capacitatea de folosința, pe calitatea de subiect de drept. Exprimand aptitudinea subiectului de drept de a-și exercita direct și nemijlocit drepturile și de a-și asuma tot astfel obligațiile prin incheierea de acte juridice in nume propriu, capacitatea de exercițiu se bazeaza pe doua premise esențiale: existența capacitații de folosința și un anumit grad de maturitate a persoanei fizice care sa implice puterea de discernamant a acesteia.

Discernamantul exprima facultatea omului de a-și judeca valoarea sociala a actelor sale de conduita, de a aprecia corect semnificația lor, puterea sa de a patrunde in esența fenomenelor, de a ințelege și evalua corect consecințele acțiunii sale in planul relațiilor sociale. Incheierea oricarui act juridic comporta in mod necesar o atare facultate, caci actul juridic este in esența sa, manifestarea de voința facuta cu scopul de a produce consecințe juridice. Existența discernamantului este condiționata de atingerea unui anumit stadiu de dezvoltare a vieții psihice a omului precum și de desfașurare normala a proceselor gandirii individului uman. In acest sens, legea a condiționat recunoașterea capacitații de exercițiu de putința omului de a ințelege și de a evalua corect semnificația participarii lui la viața juridica. Cum puterea de ințelegere se dobandește treptat, pe masura depașirii unor anumite stadii de varsta și a atingerii unui anumit grad de maturitate, legea a stabilit ca aceasta condiție este indeplinita de varsta majoratului. In raport cu existența sau inexistența discernamantului, legea ii recunoaște persoanei fizice capacitatea deplina de exercițiu sau nu ii recunoaște o asemenea capacitate. Intre cele doua situații extreme exista și o situație intermediara, aceea a discernamantului in formare care este insuficient pentru a putea fonda o capacitate de exercițiu deplina. De aceea, a fost reglementata capacitatea de exercițiu restransa pe care legea o recunoaște minorului intre 14 și 18 ani, intrucat acesta dispune de un discernamant in formare.

Indisolubila legatura dintre discernamantul și capacitatea de exercițiu nu trebuie sa conduca insa la confundarea celor doua concepte, deoarece ele sunt și raman esențialmente diferite: discernamantul este o chestiune de fapt, in timp ce capacitatea de exercițiu este o problema de drept.

Caracterele juridice ale capacitații de folosința se infațișeaza și in cazul capacitații de exercițiu.

Capacitatea de exercițiu lipsește in cazul minorilor care nu au implinit varsta de 14 ani și persoanele puse sub interdicție. Lipsirea de capacitate se bazeaza pe lipsa discernamantului, care la randul ei iși gasește explicația in insuficienta dezvoltare somato-psihica a lor. Privandu-i de capacitate de exercițiu, legea ii protejeaza impotriva propriilor lor acte de conduita care, savarșite pe fondul lipsei de maturitate, asociata cu o totala inexperiența de viața, ar putea determina pe plan juridic consecințe foarte grave pentru ei.

Existența capacitații depline de exercițiu comporta pe de o parte, posibilitatea persoanei fizice de a participa direct și singura la viața juridica, iar pe de alta parte, facultatea acesteia de a-și concretiza o atare participare prin incheierea oricaror acte juridice civile, cu excepția celor oprite de lege.

Reglementarea legala, de principiu, a capacitații de exercițiu se gasește in art. 8 al Decretului mai sus amintit, care prevede: "capacitatea deplina de exercițiu incepe de la data cand persoana devine majora. Persoana devine majora la implinirea varstei de 18 ani. Minorul care se casatorește dobandește, prin aceasta, capacitate deplina de exercițiu". Din conținutul dispoziției legale menționate rezulta ca dobandirea capacitații de exercițiu depline poate avea loc pe doua cai: implinirea varstei de 18 ani sau prin efectul incheierii casatoriei.

Incetarea capacitații de exercițiu depline are loc prin efectul morții fizic constatate sau a celei judecatorești declarate, prin punerea sub interdicție judecatoreasca, prin desființarea casatoriei mai  inainte ca femeia sa fi implinit varsta de 18 ani. In cazul morții fizic constatate, incetarea este definitiva deoarece incetarea calitații de subiect de drept a celui in cauza este ireversibila. In schimb, in situația declararii judecatorești a morții, incetarea capacitații de exercițiu poate fi definitiva sau vremelnica dupa cum cel disparut nu mai reapare sau dimpotriva, iși face reapariția ulterior ramanerii definitive a hotararii judecatorești declarative de moarte. Punerea sub interdicție judecatoreasca poate determina incetarea definitiva sau numai temporara a capacitații de exercițiu depline, dupa cum cauza care a determinat luarea acestei masuri este susceptibila a fi combatuta printr-un tratament medical adecvat. In cazul dispariției acelei cauze ca și urmare a ridicarii starii de interdicție, persoana vizata iși redobandește capacitatea de exercițiu deplina.

Desființarea casatoriei mai inainte ca femeia sa fi implinit varsta de 18 ani va atrage incetarea capacitații de exercițiu depline, daca aceasta are caracter temporar, deoarece urmeaza a fi redobandita de catre minora care fusese casatorita, fie prin efectul implinirii varstei de 18 ani, fie ca urmare a incheierii unei noi casatorii mai inainte de implinirea majoratului.

Semnificația juridica a capacitații de exercițiu este in cazul persoanei juridice aceeași ca in cazul persoanei fizice: ea desemneaza aptitudinea subiectului de drept de a participa la viața juridica exercitandu-și drepturile civile și asumandu-și obligațiile civile prin acte juridice.

Deși s-a incercat limitarea problematicii capacitații juridice la tradiționala imparțire a acesteia in capacitate de exercițiu și capacitate de folosința, analiza aprofundata  a acestora reliefeaza insa ca, aceasta imparțire nu se regasește in toate ramurile de drept.

Daca in materia dreptului civil imparțirea capacitații juridice in capacitate de folosința și capacitate de exercițiu este posibila, nu aceeași este situația in cazul dreptului constituțional, imparțirea capacitații in cele doua forme nu mai este posibila. Capacitatea juridica in dreptul constituțional este deplina și restransa insa, aceasta imparțire  nu se identifica cu cea din dreptul civil. Daca in aceasta din urma situație, imparțirea se face ținand cont de faptul daca subiectul raportului juridic are sau nu nevoie de incuviințarea prealabila a parinților sau tutorelui ceruta de lege pentru ocrotirea intereselor sale, imparțirea capacitații juridice in dreptul constituțional se refera la posibilitatea persoanei fizice de a fi subiect al tuturor raporturilor juridice sau numai a unora, atunci cand nu este cetațean.

O alta modalitate a capacitații juridice, capacitatea de a raspunde se intalnește in toate ramurile de drept carora le este proprie o forma sau alta de raspundere. Capacitatea de a raspunde reprezinta aptitudinea persoanei de a evalua corect consecințele faptei sale și de a suporta sancțiunile prevazute de lege și aplicate de organele competente in urma savarșirii faptei. Capacitatea de a raspunde se deosebește de capacitatea de folosința și aceea de exercițiu; daca capacitatea de exercițiu și cea de folosința confera persoanei calitatea de subiect de drept, respectiv posibilitatea de a-și exercita direct aceste drepturi, capacitatea de a raspunde atribuie subiectelor de drept calitatea de subiecte pasive ale raspunderii juridice, ale raportului juridic de constrangere.