Cauze de excludere a raspunderii penale potrivit statutului curtii criminale internationale

CAUZE DE EXCLUDERE A RASPUNDERII PENALE POTRIVIT STATUTULUI CURTII CRIMINALE INTERNATIONALE.

Statutul Tribunalului Militar International de la Nürnberg pentru crimele aflate sub jurisdictia sa nu a admis nici o aparare fondata pe cauze care ar exclude caracterul infractional al faptei: fapte justificative, dupa unele sisteme de drept sau aparari, dupa altele.

Conventiile internationale ulterioare 41, de asemenea, au exclus apararile cu efect exonerativ de raspundere.

Proiectul Codului crimelor impotriva pacii si securitatii omenirii in articolul 14 intitulat "Aparari", lasa posibilitatea Curtii competente sa determine admisibilitatea apararilor pe care le-ar putea ridica un acuzat intr-un caz dat, referitor la infractiunile determinate in competenta sa. 42 Aceasta inseamna ca apararile pe care trebuie sa le ia in considerare Curtea sunt limitate la cele larg recunoscute ca admisibile in sistemul legii nationale sau internationale , iar, pe de alta parte, acestea vor fi pliate pe una din infractiunile din Cod de care este acuzat inculpatul, intr-o situatie particulara, in functie de caracterul infractiunii savarsite.

In perspectiva Proiectului Codului crimelor impotriva pacii si securitatii omenirii, apararea fundamentata pe legitima aparare va trebui distinsa de legitima aparare prevazuta de articolele 51 din Carta ONU.

Astfel, notiunea de legitima aparare, in contextul legii internationale, exclude responsabilitatea individului pentru un act violent comis impotriva altei persoane care, altfel, ar constitui o infractiune cum ar fi crima. Notiunea de legitima aparare in contextul Cartei ONU se refera la folosirea legala a fortei de catre un stat in exercitiul dreptului la aparare legitima individuala sau colectiva si care nu ar fi agresiune din partea acelui stat. Cum agresiunea din partea unui stat este o conditie sine qua non pentru stabilirea responsabilitatii individuale pentru infractiunea de agresiune (asa cum prevede art.16 din acelasi cod ), rezulta ca un individ nu poate fi considerat responsabil pentru o astfel de infractiune, in absenta actiunii necesare corespunzatoare din partea unui stat.

Statutul Curtii Criminale Internationale da semnificatie juridica starilor, imprejurarilor, situatiilor a caror existenta in timpul savarsirii faptei face imposibila realizarea uneia dintre trasaturile esentiale ale infractiunii (ducand la inexistenta acesteia) in partea a III-a, intitulata "Principiile generale ale dreptului penal", in articolele 31-33, fara a fi exhaustive. Cauzele exoneratoare de raspundere sunt sistematizate astfel: articolul 31 din Statut, intitulat "Cauze de inlaturare a caracterului penal al faptei", include alienatia mintala, intoxicatia, legitima aparare; articolul 32 din Statut vizeaza eroarea de fapt si eroarea de drept; articolul 33 reglementeaza ordinele superiorilor si prescriptia legii.

Aceste cauze, desi in realitate sunt cauze care exclud caracterul penal al faptei ( avand in vedere consecinta imediata a incidentei lor ), reprezinta si cauze de inlaturare a raspunderii penale.

Iresponsabilitatea

Potrivit articolului 31 lit.a, o persoana nu este responsabila penal daca in momentul savarsirii infractiunii "suferea de o boala mintala sau deficienta care ii distruge capacitatea de a aprecia caracterul ilicit sau natura faptelor sale ori de a fi stapan pe ele, potrivit exigentelor legii".

Iresponsabilitatea este reglementata ca o stare de incapacitate psihica, din cauza careia persoana, sub aspect intelectiv, nu isi poate da seama de sensul si valoarea actiunilor pe care le savarseste ori, sub aspect volitiv, nu poate sa-si dirijeze vointa in raport cu actiunile pe care le indeplineste, corespunzator cu cerintele legii.

Pentru ca iresponsabilitatea sa inlature raspunderea penala, se cer intrunite urmatoarele conditii:

sa existe starea de incapacitate psihica din cauza careia faptuitorul sa nu poata aprecia caracterul ilicit sau natura faptelor sale sau sa nu le poata stapani, potrivit exigentelor legii, adica acea stare din cauza careia persoana nu poate aprecia caracterul ilicit sau natura faptelor sale (lipsa elementului intelectiv) sau nu poate stapani si dirija actiunile sale potrivit exigentelor legii (lipsa elementului volitiv);

incapacitatea sa fi existat in momentul savarsirii faptei, adica in momentul comiterii infractiunii reglementate de Statut;

starea de incapacitate sa se datoreze unei boli mintale sau deficiente, adica unei stari anormale de incapacitate psihica, din cauza careia este pus in imposibilitate de a-si da seama de actiunile sale, de aspectul iliceitatii lor si de natura infractiunilor savarsite ori de a le putea stapani;

faptuitorul sa fi savarsit o infractiune dintre cele reglementate sub jurisdictia Curtii (crima de genocid, impotriva umanitatii, de razboi, agresiune potrivit articolului5 din Statut).

Intoxicatia

Statutul Curtii Criminale Internationale, in articolul 31 litra b, se refera la excluderea raspunderii penale a persoanei care,in momentul savarsirii infractiunii, "era in stare de intoxicatie care i-a distrus capacitatea de a aprecia caracterul ilicit sau natura faptelor sale ori de a fi stapan pe ele potrivit cerintelor legii, fara ca persoana sa fi ajuns astfel, in mod voluntar,in conditiile in care nu stia sau nu a luat in considerare riscul angajarii sale ca rezultat al starii de intoxicatie, in comiterea unui fapt ce constituie o crima in jurisdictia Curtii ".

Starea de intoxicatie este o stare anormala in care se gaseste o persoana din cauza intoxicatiei cu substante excitante sau narcotice, care au ca efect paralizarea energiei fizice si tulburarea facultatilor psihice.

Forma de intoxicatie, care constituie o cauza de inlaturare a raspunderii penale, este intoxicatia accidentala cu totul neprevazuta de autorul faptei si absolut independenta de vointa sa si completa.

Pentru a primi semnificatie juridica conform articolului 31 litera b, trebuie sa fie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

persoana trebuie sa se afle, in momentul savarsirii infractiunii, in stare de intoxicatie, deoarece in acel moment persoana nu trebuie sa aiba reprezentarea caracterului ilicit ori natura faptelor sale si puterea de a le dirija potrivit cerintelor legii;

starea de intoxicatie sa fi fost accidentala si completa. Aceasta rezulta din cerinta textului care exclude situatia in care persoana a ajuns in aceasta stare in mod voluntar, prevazand sau trebuind sa prevada riscul comiterii unei infractiuni internationale in aceasta stare. In consecinta, persoana a ajuns intr-o atare stare independent de vointa sa, fara sa fi avut posibilitatea de a prevedea o asemenea situatie, iar intoxicatia sa fi fost completa, lipsind persoana de capacitatea de a intelege si de a-si dirija vointa;

fapta savarsita sa fi fost o crima in jurisdictia Curtii.

Legitima aparare

Legitima aparare este prevazuta in articolul 31 litera c si apara de raspundere penala in situatia in care, in momentul savarsirii infractiunii, "Persoana actioneaza firesc, pentru a se apara pe sine, o alta persoana sau o proprietate in cazul crimelor de razboi, cand este esential pentru supravietuirea sa, a altei persoane ori a unei proprietati, ori este important pentru indeplinirea unei misiuni militare, impotriva folosirii ilicite si iminente a fortei, in mod proportional cu gradul de pericol pentru sine, alta persoana sau proprietate aparata. Faptul ca persoana a fost implicata intr-o operatiune de aparare, realizata prin forta, nu constituie temei de excludere a raspunderii penale conform acestui paragraf".

Aceasta cauza care inlatura raspunderea penala se circumscrie categoriei crimelor si consta in apararea determinata de nevoia de a inlatura folosirea ilicita si iminenta a fortei, indreptata impotriva persoanei, a unei alte persoane, a unei proprietati sau pentru indeplinirea unei misiuni militare, aparare care se realizeaza prin savarsirea unei infractiuni, proportionala cu gradul de pericol si cu imprejurarile in care s-a folosit ilicit forta.

Textul citat presupune realizarea a doua laturi, ambele subsumate existentei starii de razboi.

In primul rand este vorba de un atac, o folosire ilicita a fortei, care justifica apararea prin intermediul careia se inlatura atacul.

Folosirea ilicita a fortei trebuie sa fie iminenta, adica sa ameninte cu producerea ei, sa fie pe punctul de a se produce, neputand fi identificata cu atacul eventual. Folosirea fortei trebuie sa fie ilicita, adica in afara conditiilor impuse de dreptul international.

Folosirea fortei trebuie sa fie indreptata impotriva persoanei, a altei persoane, a unei proprietati ori pentru indeplinirea unei misiuni militare. Pe de alta parte, atacul trebuie sa puna in pericol persoana, proprietatea sau indeplinirea unei misiuni militare, pericolul creand persoanei care se apara starea de constrangere sub imperiul careia actioneaza.

Starea de pericol rezulta din urmarile grave care s-ar putea produce daca nu ar interveni pierderea vietii, vatamarea corporala, distrugerea unui bun, compromiterea unei misiuni militare.

In acelasi timp, reactia impotriva agresiunii injuste trebuie sa se realizeze prin savarsirea unei infractiuni, necesare pentru a inlatura atacul.

Fapta trebuie sa fie insa proportionala cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul, intre folosirea fortei si riposta trebuie sa existe un echilibru. Nerespectarea acestei conditii nu absolva persoana de raspundere penala.

Ipoteza a doua vizata de text se refera la implicarea unei persoane intr-o operatiune de aparare condusa prin forta. Aceasta situatie nu inlatura raspunderea penala prin ea insasi. Este vorba de respingerea unui atac injust care, de asemenea, trebuie sa se circumscrie proportionalitatii, situatie in care apararea, chiar realizata prin forta, nu trebuie sa fie excesiva, disproportionata fata de atac, pentru a nu se transforma fata de agresorul initial intr-un atac injust supus raspunderii penale.

Constrangerea morala

O alta cauza exoneratoare de raspundere penala este reglementata de dispozitiile articolului 31 litera d din Statut astfel, "Fapta calificata drept crima supusa jurisdictiei Curtii, savarsite in urma unei amenintari cu moartea sau vatamarea corporala grava a persoanei sau a altor persoane, daca persoana actioneaza necesar si rezonabil pentru a evita aceasta amenintare, cu conditia sa nu cauzeze intentionat un rau mai mare decat cel care trebuia evitat". Asemenea amenintari pot fi :

facute de alte persoane; sau

pot aparea din alte circumstante, dincolo de controlul persoanei.

Pentru excluderea raspunderii penale, constrangerea morala trebuie sa realizeze urmatoarele conditii. In primul rand, trebuie sa existe o actiune de amenintare exercitata asupra persoanei. Aceasta conditie se indeplineste in situatia in care o persoana ameninta pe o alta cu moartea sau cu vatamarea corporala grava a sa ori a altor persoane, amenintare ce creeaza la nivelul psihicului acesteia o temere puternica, sub imperiul careia comite o crima aflata sub jurisdictia Curtii. Intr-o asemenea situatie, persoana amenintata nu are posibilitatea de a-si determina liber vointa, aceasta formandu-se sub puterea constrangerii exercitate asupra ei. Amenintarea provine fie de la alte persoane, fie din alte circumstante in afara posibilitatii de prevedere a persoanei amenintate.

Persoana amenintata are de ales intre savarsirea infractiunii ori producerea raului cu care este amenintata ea sau o alta persoana.

Sub o a doua conditie, persoana amenintata trebuie sa fie expusa pericolului de a-si pierde viata sau a fi vatamata corporal grav. Amenintarea cu moartea sau vatamarea corporala grava trebuie sa fie actuala si iminenta. Pe de alta parte, acest pericol nu poate fi inlaturat decat prin savarsirea unei fapte calificate drept crima sub jurisdictia Curtii, cu conditia ca persoana sa nu cauzeze un rau mai mare decat cel care trebuia evitat (sa nu depaseasca limitele constrangerii morale, care nu mai constituie o cauza de inlaturare a raspunderii penale).

Articolul 31 paragrafele 2 si 3 din Statut reglementeaza modalitatea de apreciere a acestor cauze de exonerare de raspundere a caror incidenta este apreciata de catre Curte la inceputul examinarii cazului (paragraf 2). In faza de proces, Curtea poate aprecia incidenta si a altor cauze de excludere a raspunderii penale decat a celor prevazute de articolul 31 paragraf 1 din Statut, care pot rezulta din legea aplicabila, asa cum este prevazuta in articolul 21 44, urmand ca procedurile de aplicare a acestora sa fie stabilite in Regulile de procedura si evidenta a Statutului.

Eroarea de fapt si eroarea de drept

Articolul 32 din Statut reglementeaza eroarea de fapt si eroarea de drept astfel:

Eroarea de fapt constituie cauza de excludere a raspunderii penale numai in situatia inexistentei elementului mental.

Eroarea de drept, ca tip particular de comportament ce constituie o crima in jurisdictia Curtii, nu constituie cauza de excluderea raspunderii penale. Eroarea de drept poate constitui - totusi - un temei pentru excluderea raspunderii penale, daca nu exista elementul mental asa cum este prevazut in articolul 33.

Aceasta inseamna ca - potrivit paragrafului 1 - in situatia in care faptuitorul nu cunoaste sau cunoaste gresit actiunea sau inactiunea pe care o efectueaza, cat si prezenta unei circumstante, el implicit nu are prevederea a ceea ce va urma, deci, datorita erorii de fapt cu privire la aceasta, ii va lipsi intentia si, ca atare, vinovatia. Fiind in eroare asupra actiunii si a conditiilor de savarsire a acesteia -eroare esentiala - este exclusa vinovatia faptuitorului si deci, raspunderea penala. 45

Potrivit paragrafului 2, eroarea de drept, ca tip particular de comportament ce constituie crima in jurisdictia Curtii, nu constituie o cauza de excludere a raspunderii penale. Eroarea de drept va constitui temei pentru excluderea raspunderii penale, daca nu exista elementul mental, asa cum este prevazut in articolul 33 din Statut, referitor la ordinele superiorilor si prescriptiile legii.

Ordinele superiorilor si prescriptiile legii

Articolul 33 se refera la ordinele superiorilor si prescriptiile legii.Faptul ca o crima din jurisdictia Curtii a fost comisa de catre o persoana care a indeplinit ordinul Guvernului sau ori al superiorului militar sau civil nu va exonera persoana de raspundere penala decat daca :

a) persoana, conform obligatiei legale, s-a supus ordinelor Guvernului sau ale superiorilor in chestiune;

b) persoana nu a stiut despre ilegalitatea ordinului si

c) ordinul nu a fost evident ilegal.

In sensul acestui articol, ordinul de a comite genocid sau crime impotriva umanitatii este evident ilegal.

In consecinta, cu exceptia crimei de genocid si a celor impotriva umanitatii, ordinele superiorilor si prescriptiile legii exonereaza de raspundere persoana care a comis o crima aflata sub jurisdictia Curtii, daca sunt indeplinite cumulativ trei conditii:

a) persoana s-a supus, potrivit obligatiei legale, ordinelor Guvernului sau ale superiorului in chestiune;

b) persoana nu a cunoscut ca ordinul pe care l-a executat este ilegal;

c) ordinul nu prezenta in mod evident caracter ilegal.

Aceste trei conditii sunt identice cu acelea ce trebuie realizate in cazul erorii de drept pentru a constitui cauze exoneratoare de raspundere penala.

Conventia asupra genocidului 1984; Conventiile de la Geneva 1949 si Protocoalele aditionale 1977; Conventia asupra apartheidului, 1983.

Articolul 14 dispune: "Curtea competenta va determinaadmisibilitatea apararilor in conformitate cu principiile generale ale legii, in functie de caracterul fiecarei infractiuni".

Conventia asupra sigurantei Natiunilor Unite si a personalului afiliat in 1994 recunoaste implicit dreptul unui individ de a actiona in legitima aparare im clauza salvarii.

Legea aplicabila articolului 21 din Statut este reglementata astfel:

"1. Curtea va aplica:

(a) In primul rand, acest Statut, Elementele infractiunilor si Regulamentul de proceduri si evidenta;

(b) In al doilea rand, acolo unde este cazul, tratatele, principiile si regulile dreptului international, inclusiv reglementarile de drept international privind conflictul armat;

(c) In afara de acestea, principiile generale ale legii ce deriva din legile nationale ale instantei, ale sistemelor legale mondiale, inclusiv acolo unde este cazul, legile nationale ale statelor care, in mod normal, exercita jurisdictia asupra infractiunilor, cu conditia ca aceste principii sa nu fie incompatibile cu acest Statut, cu dreptul international si cu normele si standardele recunoscute international.

Curtea poate aplica principii si reguli de drept international dupa ce le-a interpretat in deciziile sale anterioare.

Aplicarea si interpretarea legii, conform acestui articol, trebuie sa fie compatibile cu drepturile omului recunoscute pe plan international si sa fie bazate, fara distinctie, pe motive ca acela definit in articolul 7 paragraful 3, varsta, rasa, culoare, religie, optiuni politice sau alte opinii, originea nationala, etnica sau sociala, nastere ori alte stari".

Articolul 30 din Statutul Curtii Criminale Internationale dispune:

"1. Daca nu se prevede altfel, o persoana va fi responsabila pentru o crima supusa jurisdictiei Curtii, numai daca este savarsita cu intentie si in cunostinta de cauza.

2. In sensul acestui articol, o persoana are intentie atunci cand:

(a) in legatura cu o fapta, persoana urmareste sa o savarseasca;

(b) in legatura cu o consecinta, urmareste sa o produca sau este constienta ca se va produce in desfasurarea normala a evenimentelor.

3.In scopul acestui articol, cunoastere inseamna constiinta ca aceste circumsatante exista sau ca se vor produce in cursul obisnuit al evenimentelor. A sti si a intentiona vor fi intelese in concordanta".