Actiunea in revendicare mobiliara
Revendicarea bunurilor mobile se
deosebeste de revendicarea bunurilor imobile, fiind supusa unor
reguli care stabilesc un regim juridic diferit. Dupa felul cum este
reglementata dovada proprietatii in materia bunurilor mobile,
revendicarea acestora apare practic imposibila. Astfel, potrivit Codului
civil, "lucrurile miscatoare se prescriu prin faptul posesiunii
lor, fara a fi trebuinta de vreo scurgere de timp". "Cu
toate acestea, cel ce a pierdut sau cel caruia i s-a furat un lucru, poate
sa-l revendice, in curs de trei ani, din ziua cand l-a pierdut sau i s-a
furat, de la cel care care-l gaseste, ramanand acestuia recurs
in contra celui de la care-l are". Codul
civil instituie o prezumtie absoluta (juris et de jure) de
proprietate. Astfel, valoarea oricarei probe care ar fi
invocata de reclamant ar fi fara rezultat de indata ce
paratul, reuseste sa faca dovada bunei credinte.
Prezumtia absoluta de proprietate instituita in favoarea posesorului
de buna credinta al bunului mobil, paralizeaza orice
actiune in revendicare, cu exceptia celei indreptate impotriva
posesorului de buna credinta care a dobandit bunul de la
gasitor sau hot. REVENDICAREA
BUNULUI MOBIL DE LA HOT, GASITOR SAU TERTUL DOBANDITOR DE
REA-CREDINTA Dovedirea de catre
reclamant a dreptului sau de proprietate este suficienta prin ea
insasi sa conduca la admiterea actiunii in
revendicare, fie ca bunul mobil se afla la autorul furtului sau la
cel care si-a insusit bunul gasit, fie ca se afla la o
alta persoana care este de rea-credinta. Reaua
credinta rezida in aceea ca aceasta persoana a
intrat in posesia bunului in conditii in care a cunoscut sau putea sa
cunoasca imprejurarea ca a dobandit dreptul de proprietate asupra
bunului. De exemplu, ipoteza dobandirii bunului mobil de catre posesorul
actual de la o persoana despre care stie sau ar fi trebuit sa
stie ca nu are calitatea de proprietar. Paratul posesor de
rea-credinta al bunului mobil poate sa paralizeze actiunea
in revendicare prin invocarea prescriptiei achizitive de 30 de ani. REVENDICAREA BUNURILOR MOBILE DE LA
TERTUL DOBANDITOR, POSESOR DE BUNA-CREDINTA Art. 1909 alin. 1 C. civ. dispune: "lucrurile miscatoare se prescriu
prin faptul posesiunii lor, fara sa fie trebuinta de
vreo scurgere de timp". Textul este
contradictoriu, intrucat pe de o parte, se evoca o dobandire prin efectul
prescriptiei, in timp ce, pe de alta parte, se arata ca nu
este necesara scurgerea timpului, conditie esentiala a
prescriptiei. In realitate, prin aceasta formulare improprie,
legiuitorul a urmarit sa confere posesiei in materie mobiliara o
forta probatorie speciala, considerand simplul fapt al posesiei
ca fiind un adevarat titlu de proprietate care nu poate fi contracarat.
Cu alte cuvinte, daca sunt intrunite unele
conditii privitoare la bunuri, persoane si la posesia tertului
dobanditor, posesia acestuia capata valoarea unei prezumtii
absolute de proprietate, cu consecinta respingerii actiunii in revendicare
intentate de catre adevaratul proprietar. Conditii privitoare la
bunuri. Bunurile in privinta carora
se aplica art. 1909 alin. 1 C. civ. sunt: bunurile mobile corporale, acestea fiind susceptibile de o posesie efectiva. In
mod exceptional, prezumtia absoluta de proprietate se poate
naste in privinta unui bun mobil incorporal. Este cazul titlului la
purtator - o obligatiune, de ex. emisa de stat ori de o
societate comerciala pe actiuni - deoarece se intra in posesia
efectiva a unui inscris ce constituie suportul material in care se
corporalizeaza un bun incorporal, si anume un drept de
creanta; bunul mobil trebuie
sa fie privit in mod individual, art. 1909 alin. 1 C. civ. nefiind
incident asupra universalitatilor juridice de ex. o succesiune
mobiliara; bunurile mobile aflate in
proprietatea publica a statului ori a unitatilor
administrativ-teritoriale nu-si pot schimba aceasta situatie
juridica prin invocarea art. 1909 alin. 1 C. civ. de catre un
tert dobanditor de buna-credinta al unui astfel de bun;
bunul mobil sa nu faca parte din categoria bunurilor
supuse inmatricularii, precum navele, aeronavele etc. Conditii privitoare la
persoane. Art. 1909 alin. 1 Cod civil trebuie
interpretat ca referindu-se la dobandirea proprietatii bunului mobil
de catre tertul dobanditor care, cu buna-credinta, intra
in posesia acestuia ca urmare a instrainarii sale de catre un
detentor precar in favoarea caruia adevaratul proprietar s-a
desesizat in mod voluntar. Ex. proprietarul bunului mobil il inchiriaza
unei persoane a carei calitate de detentor precar o evidentiaza
obligatia de restituire a bunului izvorata din contractul de
locatiune. Cu incalcarea acestei obligatii, locatarul
instraineaza bunul catre o terta persoana care
intra in posesie, avand convingerea ca a dobandit bunul de la
adevaratul proprietar. Asadar,
singura persoana indrituita sa se prevaleze de prezumtia
absoluta de proprietate consacrata in art. 1909 alin. 1 C. civ. este
tertul dobanditor de buna-credinta, care a intrat in
posesia efectiva a bunului mobil. Drept urmare, actiunea in
revendicare va fi respinsa independent de proba pe care reclamantul ar
face-o cu privire la dreptul sau de proprietate. Daca tertul a
dobandit bunul chiar de la adevaratul proprietar, temeiul dobandirii
dreptului il va constitui nu prezumtia absoluta de proprietate, ci
conventia translativa de proprietate. Este
necesar sa se fi produs o desesizare voluntara din partea
adevaratului proprietar. O desesizare involuntara, constand intr-un
furt sau o pierdere a bunului ulterior va atrage incidenta art. 1 909
alin. 2 C. civ. Detentorul precar nu poate invoca in beneficiul sau art.
1909 alin. 1 C. civ. intrucat el este tinut, in general, pe temeiul
contractului incheiat cu adevaratul proprietar, sa restituie bunul
mobil adevaratului proprietar. Conditii privitoare la posesia tertului dobanditor. Tertul dobanditor poate invoca art. 1909 alin. 1 C.
civ. numai daca posesia sa este reala, utila si de
buna-credinta. Cele trei trasaturi trebuie intrunite
in mod cumulativ. O
posesie reala este aceea care presupune
coexistenta la un moment dat asupra aceleiasi persoane a ambelor
elemente ale posesiei, si anume animus si corpus. Art. 1909 alin. 1
C. civ. nu-si va gasi aplicarea atunci cand tertul dobanditor
stapaneste corpore alieno, adica nu a capatat
inca detentiunea materiala a bunului desi a incheiat actul
juridic translativ cu detentorul precar. Posesia utila este posesia continua,
pasnica, publica si precara. Problema continuitatii nu se pune in acest
context in care dobandirea dreptului de proprietate de catre tert
este efectul asa-numitei "prescriptii instantanee", iar
violenta posesiei face destul de greu de conceput indeplinirea celei de-a
treia conditii a posesiei, conditia bunei-credinte. Utilitatea
posesiei se prezuma relativ, pana la proba contrarie facuta
de persoana interesata, care, in cazul nostru, este adevaratul
proprietar. Prin posesie de
buna-credinta in materia prescriptiei instantanee se
intelege posesia exercitata de o persoana care are convingerea
sincera ca a dobandit bunul mobil nu de la un simplu detentor precar,
ci de la adevaratul proprietar al acestuia. Pentru a produce efectul
"prescriptiei instantanee", este suficient ca
buna-credinta sa existe la momentul intrarii in posesia
efectiva a bunului. Proba bunei-credinte se face printr-o
prezumtie relativa legala, C. civ. aratand ca "buna-credinta
se presupune totdeauna si sarcina probei cade asupra celui ce alege
reaua-credinta". O problema controversata, a fost aceea
daca, distinct de buna-credinta, tertul dobanditor trebuie
sa aiba un just titlu, adica un act juridic translativ de
proprietate viciat prin faptul ca nu provine de la adevaratul
proprietar. S-a conturat un raspuns negativ, admitandu-se, in acest
mod, ca justul titlu, ca element component al bunei-credinte, poate
fi putativ, in sensul de a exista numai in imaginatia posesorului. Spre
exemplu, tertul dobanditor crede ca intrarea sa in posesie are la
baza un contract de vanzare-cumparare care, in realitate, nu s-a
incheiat. Interesul discutiei se
refera la continutul probei, caci in includerea justului titlu
in sfera bunei credinte determina posibilitatea ca, prin prezumarea
existentei celui de-al doilea element, sa se ajunga la dovedirea
celui dintai. Cu alte cuvinte, tertul dobanditor nu va fi pus in
situatia de aproba in mod distinct existenta justului titlu. REVENDICAREA BUNURILOR MOBILE PIERDUTE SAU
FURATE DE LA TERTUL DOBANDITOR DE BUNA-CREDINTA Sediul
materiei se afla in art. 1909 alin. 2 C. civ. Conform acestui text de
lege, cel ce a pierdut sau cel caruia i s-a furat un lucru, poate
sa-l revendice, in curs de trei ani, din ziua cand l-a pierdut sau cand i
s-a furat, de la cel la care-l gaseste, ramanand acestuia recurs
in contra celui de la care-l are. Potrivit acestei dispozitii legale,
actiunea in revendicare va fi intentata cu succes de catre adevaratul
proprietar daca va fi indeplinit termenul mentionat, nemai operand "prescriptia
instantanee".Conditii generale
de aplicare a art. 1909 alin. 2 C. civ. Sunt valabile pentru aplicarea
acestei dispozitii legale conditiile privitoare la bunuri, precum
si acelea care se refera la posesia tertului dobanditor. Aceasta inseamna, printre altele, ca
buna-credinta a tertului dobanditor, chiar daca nu mai este
atat de eficace incat sa paralizeze actiunea in revendicarea
intentata de proprietar in trei ani de la data pierderii sau a furtului,
este, in orice caz, indispensabila pentru a-i asigura "recursul"
impotriva hotului sau gasitorului de la care a dobandit bunul. Per a
contrario, daca tertul a cunoscut sau trebuia sa fi cunoscut
ca a tratat cu un neproprietar, nu va putea, dupa ce va fi fost evins
de catre adevaratul proprietar, sa se regreseze impotriva
hotului sau a gasitorului. Conditii
speciale de aplicare a art. 1909 alin. 2 C. civ. Elementele de
diferentiere se manifesta la nivelul conditiilor privitoare la
persoane, fiind vorba de calitatea persoanei care instraineaza
tertului bunul mobil, precum si din punctul de vedere al termenului
de trei ani, termen a carui depasire conduce la respingerea
actiunii in revendicare. Tertul dobandeste bunul de la hot
sau de la cel care si-a insusit nelegitim bunul pierdut de catre
adevaratul proprietar. Nu mai suntem deci in prezenta unei
desesizari voluntare, produse in temeiul unui contract prin care bunul se
incredinteaza temporar unui detentor precar. Pe de alta parte,
bunul nu se afla la momentul introducerii actiunii in revendicare la
hot sau la gasitor, caci, in aceste situatii actiunea
in revendicare mobiliara se deruleaza in regimul dreptului comun,
fiind in consecinta, imprescriptibila. Cu insusirea bunului
prin savarsirea infractiuni de furt este asimilata
desesizarea produsa pe calea talhariei ori pe aceea a pirateriei. Actiunea in
revendicare va fi admisa numai daca introducerea acesteia va avea loc
in termen de trei ani de la data furtului sau, dupa caz, a pierderii.
Termenului de trei ani a fost apreciat ca fiind un termen de decadere.
Astfel, actiunea in revendicare mobiliara va fi admisa daca
adevaratul proprietar o introduce in maximum trei ani de la data pierderii
sau furtului, precum si daca dovedeste dreptul de proprietate
asupra bunului, iesirea, fara voia sa, a bunului din posesia sa,
identitatea dintre bunul revendicat si bunul pierdut ori furat. REVENDICAREA BUNURILOR MOBILE
PIERDUTE SAU FURATE DE LA TERTUL DE BUNA-CREDINTA CARE LE-A
DOBANDIT IN ANUMITE CONDITII Art. 1910
C. civ. precizeaza ca "daca posesorul actual al
lucrului, furat sau pierdut l-a cumparat la balci sau la targ, sau la o
vindere publica, sau de la un negutator care vinde asemenea
lucruri, proprietarul originar nu poate sa ia inapoi decat intorcand
posesorului pretul ce l-a costat". Ca si in ipoteza
reglementata in art. 1909 alin. 2 C. civ., actiunea in revendicare
mobiliara este admisa, dar proprietarul va trebui sa
plateasca tertului o suma de bani egala cu pretul
pe care acesta l-a platit pentru a dobandi bunul respectiv. Aceasta
suma va putea fi recuperata de la hot sau de la gasitor pe
calea unei actiuni in despagubiri introduse ulterior impotriva
acestuia de catre adevara tul proprietar. Art. 1910 C. civ. cuprinde in domeniul sau de aplicare
conditiile privitoare la bunuri, posesia tertului dobanditor,
desesizarea involuntara si termenul de trei ani. Regula speciala
instituita de art. 1910 va fi incidenta atunci cand tertul a dobandit
bunul mobil intr-un spatiu in care se deruleaza in mod obisnuit
operatii de instrainare a unor bunuri de aceeasi natura (de
exemplu, bursa de marfuri), in cadrul unei vanzari prin
licitatie publica sau de la o persoana, fizica sau juridica,
ce are calitatea de subiect de drept comercial, exercitata in
legatura cu asemenea bunuri.Asadar, legiuitorul a considerat
ca dobandirea bunului in conditii care, prin natura lor sunt
susceptibile de a intari buna-credinta a tertului
ramane insuficienta pentru a justifica actiunea unei "prescriptii
instantanee", insa este apta sa-l protejeze pe tert de
riscul insolvabilitatii hotului sau a gasitorului. Acest risc
este intotdeauna asumat de persoana care are la indemana regresul
impotriva hotului sau a gasitorului, aceasta persoana urmand a
fi proprietarul si nu tertul caci acesta din urma poate
pretinde proprietarului insusi restituirea sumei platite hotului
sau gasitorului cu titlu de pret.
