QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.

AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate drept

Actele institutiilor juridice comunitare




loading...

Actele institutiilor juridice comunitare

1.1. Regulamentele

            Asa cum este prevazut in art. 249 alin. 2 CE si art. 161 Euratom, un regulament trebuie sa intruneasca trei caracteristici:

            a. sa fie de aplicabilitate generala, ceea ce presupune caracterul nedeterminat, neindividualizat, al situatiilor la care se aplica si al efectelor produse sub raportul subiectelor juridice carora li se adreseaza, persoane fizice si juridice si statele membre. Regulamentele nu sunt aplicabile unor destinatari limitati, desemnati sau identificabili, ci unor categorii infatisate abstract si in ansamblul lor.

            b. sa fie obligatorii in toate elementele lor, fapt care le deosebeste de directive, intrucat acestea sunt obligatorii pentru state numai in ce priveste rezultatul de obtinut. Regulamentele obliga nu numai statele, ci si intreprinderile, fiind creatoare de drepturi subiective in beneficiul particularilor[1].

            c. sa fie direct aplicabil in fiecare stat membru, aceasta trasatura fiind data de faptul ca, asa cum s-a aratat in practica, statele au adoptat un anumit sistem juridic care, “ in baza Tratatului, a fost integrat in sistemele lor juridice”[2]. Aplicabilitatea directa inseamna ca nu este necesara vreo actiune legislativa formala din partea statelor membre pentru ca ele sa intre in vigoare, neimpunandu-se de exemplu, un act legislativ de ratificare, nici nu pot fi adoptate masuri prin care sa le modifice domeniul lor de aplicare sau formulate dispozitii suplimentare.

            Regulamentele se pot clasifica in regulamente de baza si regulamente de executare. Aceasta distinctie, desi neprevazuta de art. 189 (249), a fost introdusa prin practica institutiilor si confirmata de Curte[3]. Regulamentele de executare pot fi adoptate de catre Consiliu sau de catre Comisie, cu abilitarea data de acesta, si ele sunt subordonate, din punct de vedere al interpretarii si validitatii, regulamentului de baza fata de care trebuie sa fie conforme.

            Regulamentele se publica obligatoriu in Jurnalul oficial al Comunitatilor europene. Data intrarii lor in vigoare este mentionata in chiar textul lor. In absenta acestei precizari, ele intra in vigoare in a douazecea zi de la data acelei publicari.

            In privinta conditiilor de fond,  un regulament trebuie sa indice temeiul legal al adoptarii sale, avizele care trebuie sa fie obtinute (din partea Parlamentului, Comitetului economic si social, Comitetul regiunilor etc., dupa caz) si indeplinirea procedurilor formale prevazute pentru adoptarea actului in cauza (cine a avut initiativa sau propunerea legislativa, consultarea altor organisme). In sfarsit, in preambulul sau mai trebuie avuta in vedere si o motivare in fapt si in drept pentru hotararile luate. Aceste conditii sunt cerute, potrivit art. 190 (253) din Tratat, si in cazul deciziilor si directivelor.

1.2. Directivele

            Directivele au forta obligatorie pentru fiecare stat membru caruia i se adreseaza numai in ce priveste rezultatul de atins, lasandu-se autoritatilor nationale competenta alegerii formelor si mijloacelor de aplicare a lor, potrivit art. 249 alin. 3 CE, art. 161 alin. 3 Euratom si art. 14 alin. 3 CECO.

            Posibilitatea de a invoca o obligatie impusa prin directiva nu poate fi exclusa in ce priveste persoanele, avand in vedere efectul obligatoriu atribuit directivelor. Curtea a precizat ca “in special atunci cand autoritatile comunitare, prin directiva, au impus statelor membre obligatia de a urma o anumita conduita, efectul util al acestui act ar fi diminuat daca persoanele ar fi impiedicate sa invoce in fata tribunalelor nationale si daca acestea din urma ar fi impiedicate sa o ia in considerare ca element de drept comunitar”.

            Directivele se adreseaza numai statelor membre si, ca atare, numai acestora le pot fi impuse obligatii, efectul lor fiind, deci, limitat.

            Directivele nu pot fi invocate in raporturile dintre particulari, ci numai contra unui stat membru caruia ii sunt adresate, ele neputand sa impuna obligatii persoanelor.

            Directivele sunt destinate sa promoveze armonizarea sau coordonarea legislatiilor nationale, tinzand sa ingradeasca in anumite domenii autoritatea statelor in materie de reglementare juridica prin stabilirea in sarcina lor a unor obligatii de a face, a unor restrictii sau a unor interdictii. (Este cazul directivelor pe care Consiliul le adopta in materia liberei circulatii a lucratorilor – art. 40, art. 44 par. 1, part. 47 par. 2).

            In principiu, rezultatul “de atins”, in privinta caruia directiva este obligatorie, face necesara modificarea legislatiilor nationale sau adoptarea de prevederi legale in domeniile ce fac obiectul ei. Asa, de exemplu, in cazul Directivei nr. 77/249 din 29 martie 1977 a Consiliului privind facilitarea exercitarii efective de catre avocati a libertatii de a furniza servicii, statele membre urmau sa ia masurile necesare spre a aduce la indeplinire Directiva intr-un anumit termen (doi ani) de la notificarea ei si trebuia sa comunice Comisiei textele principalelor prevederi ale legislatiilor nationale pe care ele le vor adopta in domeniul avut in vedere.

            Un stat membru care nu a adoptat masurile de implementare pretinse de directiva, in termenele stabilite sau nu a implementat-o corect, nu poate invoca impotriva persoanelor propria neindeplinire a obligatiei pe care o presupune directiva.

            Formele si metodele alese de catre state trebuie sa duca la aplicarea directivei astfel incat prevederile din legislatia nationala care urmeaza sa fie modificate si (sau) adaptate sa asigure certitudinea si eficienta juridica in sensul garantarii fortei lor obligatorii.

            Simplele practici administrative, care si prin natura lor sunt modificabile, dupa dorinta, de catre autoritatile nationale si carora nu li se da publicitatea adecvata, nu pot fi considerate ca o indeplinire corespunzatoare a obligatiei ce incumba statelor membre, conform art. 189 (249) alin. 3 CE.

            In legatura cu aplicabilitatea directa a unei directive[4] s-a afirmat ca, de vreme ce statul destinatar a satisfacut obligatia sa de transpunere, aceasta problema nu se pune, deoarece, prin ipoteza, exista masuri nationale de aplicare, iar problema de a sti daca aceste masuri constituie sau nu o aplicare corecta nu este o chestiune de aplicare directa, ci de conformitate a dreptului national cu dreptul comunitar[5]. Aceasta aplicabilitate directa nu este de interes decat atunci cand directiva nu a fost transpusa in termenele prescrise, ipoteza in care aceasta calitate constituie o garantie minimala.

            Ratiunea pentru care o persoana poate sa invoce prevederile unei directive inaintea unui tribunal national consta in faptul ca obligatiile ce se nasc potrivit acelei directive privesc toate autoritatile statelor membre.

            In cazul in care o directiva nu este transpusa in legislatia nationala de catre un stat membru, persoanele vatamate prin faptul netranspunerii pot sa permita repararea daunelor incercate, statul in cauza avand obligatia de despagubire potrivit criteriilor stabilite in dreptul sau intern in masura in care sunt intrunite trei conditii:

            1. rezultatul prevazut de directiva sa comporte atribuirea de drepturi in beneficiul persoanelor;

            2. continutul acestor drepturi sa fie identificabil pe baza dispozitiei directivei;

            3. existenta unei legaturi cauzale intre incalcarea obligatiei ce incumba statului si daunele suferite de persoana lezata.

1.3. Deciziile

            Deciziile sunt obligatorii in intregul lor pentru cei carora li se adreseaza conform art. 249 alin. 4 CE, art. 161 alin. 4 Euratom si art. 14 alin. 2 CECO.

            Deciziile nu cuprind reguli generale care sa fie valabile erga omens, nu au caracter normativ. Ele sunt numai acte administrative, individuale, prin care dreptul comunitar este aplicat.

            Se poate distinge intre deciziile declarative, cele relative la concurenta, care au o natura cvasijudiciara, si deciziile administrative, care sunt pur de executare, adoptate cu deosebire in contextul politicilor comunitare si in materie de numire si promovare a functionarilor[6].

1.4. Recomandarile si avizele

            Aceste categorii de acte nu au forta obligatorie, potrivit art. 249 alin. ultim CE, nici pentru autorul, nici pentru destinatarul lor. Necontinand reguli susceptibile de a fi aplicate obligatoriu, ele nu pot fi contestate in justitie.

            Ele sunt instrumente de orientare, invitand pe destinatar sa adopte o linie de conduita determinata[7].

            In sfera avizelor nu intra acele avize care se incadreaza in procedura de adoptare a unor acte comunitare obligatorii, ele neavand o adevarata autonomie juridica. Acestea nu se adreseaza unor subiecte exterioare, precum statele, persoanele fizice sau juridice[8].



[1] G. Lyon-Caen, A. Lyon-Caen, Droit social international et européen, Dalloz, 1991, pag. 166; Pierre Rodière, Droit social de l’Union Européenne, L.G.D.J., Paris, 1999; Louis Dubois si Claude Bluman, Droit communautaire matériel, Montchrestie, Paris, 1999.

[2] A se vedea W. Cairns, op. cit., pag. 66.

[3] A se vedea D. Simon, op. cit., pag. 202.

[4] A se vedea G. Arr (I) – Grands arrêts de la Court de justice des Communautes européennes, Dalloz, 1991, (Tone 1), J. Boulouis, J. M. Chevalier, pag. 46-48.

[5] A se vedea si J. Boulouis, op. cit., pag. 253.

[6] A se vedea si W. Cairns, op. cit., pag. 68.

[7] D Simon, op. cit., pag. 211.

[8] A se vedea G. Arr (I), pag. 51.


loading...
Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2017 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:





loading...


Cauta referat