QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate drept

Aplicarea legii straine in dreptul international privat








APLICAREA LEGII STRAINE IN DREPTUL INTERNATIONAL PRIVAT

*     Notiunea de lege straina

            Una din solutiile procesului jurisdictional de rezolvare a conflictelor de legi, este aceea a aplicarii de catre instanta forului a legii straine.



Prin notiunea de lege straina se intelege, in sens larg, intregul sistem de drept strain, respectiv: actele normative, cutuma, uzantele, etc, iar in sens restrans, legea propriu – zisa. Dreptul international privat are in vedere sensul larg al notiunii de lege straina, si anume intregul sistem de drept.

*     Temeiul aplicarii legii straine

Legea straina nu se aplica in temeiul propriei autoritati (in sens contrar s-ar incalca principiul suveranitatii statelor) ci numai in masura si in conditiile prevazute de legea forului.

 Asa cum arata si alti autori[1] o lege straina nu se aplica in Romania prin propria ei forta, ci numai pentru ca o norma juridica romana trimite la ea. Daca norma conflictuala romana nu face trimitere la sistemul de drept strain, instantele romane nu ar putea face aplicarea legii straine, deoarece, in aceasta situatie, ar fi incalcate in mod flagrant normele conflictuale romane.

Nici un stat prin propria sa vointa, nu poate sa aplice legea tarii sale pe teritoriul unui alt stat. Dar orice stat, in masura intereselor sale fundamentale, poate sa admita pe teritoriul sau aplicarea legilor altui stat. Dreptul strain se aplica, in aceasta situatie, numai pentru ca aplicarea lui este consimtita, printr-o incuviintare expresa sau tacita, de catre legea forului[2].

Aplicarea corecta a dreptului strain, asa cum arata un teoretician[3], constituie insa pentru statul forului o obligatie juridica pe care el insusi si-a asumat-o in cadrul unor concepte ale dreptului in virtutea unei curtoazii internationale.

*     Titlul cu care se aplica legea straina

1. Teorii privitoare la titlul cu care se face aplicarea legii straine

            Cu privire la modul in care o lege straina se aplica in sistemul de drept al forului exista mai multe teorii:

            - prima teorie pleaca de la ideea ca legea straina este un element de drept, in aceasta conceptie, dreptul strain urmand a se aplica cu acelasi titlu ca si dreptul forului. Legea straina nu este insa componenta a lex fori fapt pentru care judecatorul nu este tinut sa o cunoasca. Se naste in aceasta situatie, obligatia pentru instanta de a determina ex officio  legea aplicabila, de a uza de toate mijloacele pentru a-i determina continutul, solicitand in acest scop ajutorul partilor, expertilor, sau sprijinul institutiilor (Ministerul Justitiei, Ministerul Afacerilor Externe etc);

            - o alta teorie este fundamentata pe ideea ca legea straina constituie un element de fapt, pentru determinarea continutului ei urmand a se aplica regulile de proba pentru faptele juridice. In aceasta situatie, proba legii straine cade in sarcina partilor raportului juridic. Daca partile cad de acord asupra continutului legii straine, instanta este obligata sa aplice dreptul strain in interpretarea data de acestea, chiar daca ar fi evident ca aceasta interpretare este gresit;

            - adeptii teoriei drepturilor castigate (iura quaesita) considera ca aplicarea legii straine se bazeaza pe respectul drepturilor dobandite in strainatate, fara a se lua in considerare legea straina. Practic ceea ce se recunoaste de catre statul forului sunt doar drepturile concrete dobandite in strainatate, sub imperiul legii competente acolo.

            - teoria receptiunii dreptului strain considera ca legea straina se incorporeaza in sistemul de drept al forului, aplicandu-se cu titlu de drept propriu.

2. Titlul cu care se aplica legea straina in Romania

            In dreptul international privat roman se considera ca legea straina la care norma conflictuala trimite se aplica in calitate de element de drept. In aceasta conceptie, legea straina se bucura de aceeasi consideratie ca si legea nationala.

 Instanta are sarcina de a determina continutul legii straine, oferindu-i-se posibilitatea de a se informa oficial asupra oricaror aspecte privind continutul acesteia, prin atestari obtinute de la organele care au edictat-o, prin avizul unui expert, sau in alt mod adecvat. Partea care invoca legea straina poate fi si ea obligata sa faca dovada continutului ei.    

1. Moduri de aplicare a legii straine

3.1 Aplicarea legii straine ca lex causae

        Norma conflictuala romana poate trimite la sistemul de drept roman ( lex fori) sau poate trimite la un sistem de drept strain.

        Atunci cand norma conflictuala romana trimite la sistemul de drept al altui stat, aplicarea dreptului strain devine obligatorie. Asadar, raportul juridic va fi supus legii straine declarata competenta, lege aplicata ca lex causae in virtutea normei conflictuale romane.

        Legea straina, atunci cand devine aplicabila prin faptul ca o norma conflictuala trimite la ea,  trebuie privita ca un intreg sistem de drept (lex causae), in sensul ca se au in vedere totalitatea izvoarelor sale, indiferent ca sunt norme juridice, practica judiciara ( sistemul common law), cutume etc.

3.2 Aplicarea legii straine altfel decat ca lex causae

3.2.1 Conditia reciprocitatii

Potrivit art.6 din Legea 105/1992, aplicarea legii straine este independenta de conditia reciprocitatii, afara numai daca, prin aceasta lege sau prin legi speciale se prevede altfel.

Prin reciprocitate se intelege o identitate de reglementare intre cele doua sisteme de drept in prezenta, si anume dreptul roman respectiv cel strain.

Ca regula, aplicarea legii straine nu este conditionata de principiul reciprocitatii si nu depinde de faptul daca statul strain aplica legea forului in acelasi domeniu. Reciprocitatea nu este ceruta nici la nivelul normelor conflictuale, nici a celor materiale.

Pentru o mai buna intelegere a conceptului, ne vom referi la fiecare dintre aceste norme.





Astfel, in privinta normelor conflictuale regula consta in aceea ca se va aplica legea straina la care norma conflictuala romana trimite, indiferent daca norma conflictuala din  dreptul strain – in cazul in care s-ar aplica  – ar trimite, prin reciprocitate, la sistemul de dreptul forului sau nu.

 Reciprocitatea nu este ceruta in privinta normelor materiale, in sensul ca aplicarea legii straine se face independent daca dispozitiile acesteia au acelasi continut cu cele din sistemul de drept roman. Asadar, un drept al unei persoane straine sau efectele unui act al unei autoritati straine, pot fi recunoscute in Romania, chiar daca persoanele sau actele supuse legii romane nu se bucura de acelasi tratament in tara respectiva.

Prin exceptie, conditia reciprocitatii este ceruta atunci cand este prevazuta fie de dispozitiile Legii 105/1992 fie de alte legi speciale.

Pentru a opera principiul reciprocitatii normele conflictuale trebuie sa aiba aceleasi puncte de legatura. De exemplu, conditia reciprocitatii este ceruta in privinta normelor conflictuale, in materia statutului personal, in conditiile art.168 alin.(2) din Legea 105/1992, in sensul ca norma conflictuala straina in materie de stare civila si capacitate trebuie sa aiba acelasi punct de legatura (cetatenia) ca si norma conflictuala romana in materie, pentru ca, astfel, sa trimita in ceea ce priveste starea si capacitatea cetatenilor romani, la legea romana.

Aplicarea legii materiale straine atunci cand opereaza conditia reciprocitatii, este conditionata de aplicarea simetrica a legii forului.

Legea 105/1992 cere expres conditia reciprocitatii, in urmatoarele cazuri: in materia recunoasterii persoanelor juridice straine fara scop patrimonial - art.43 alin.(2), scutirea de supralegalizare a actelor oficiale sau legalizate de o autoritate straina – art.162 alin.(3), scutiri sau reduceri de taxe si cheltuieli de procedura, precum si de asistenta jueridica gratuita in cazul proceselor purtate in fata instantelor romane – art.163 alin.(2), obligatia depunerii cautiunii sau a altei garantii – art.163 alin.(3), recunoasterea hotararilor judecatoresti si a autoritatii de lucru judecat – art.167 alin.(1) lit.c.

Conditia reciprocitatii este prevazuta si in alte acte normative, cum ar fi: Ordonanta Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, aprobata, cu modificari, prin Legea nr.246/2005, care in art.76, prevede ca persoanele juridice straine fara scop patrimonial pot fi recunoscute in Romania, « sub conditia reciprocitatii »; Decretul – Lege nr.122/1990 privind autorizarea si functionarea in Romania a reprezentantelor societatilor comerciale si a organizatiilor economice straine, cu modificarile ulterioare, care prevede, in art.19, ca, atunci cand prin conventii sau acorduri internationale la care Romania este parte se stabilesc, alte conditii de autorizare si functionare decat cele prevazute de acest act normativ, se vor aplica dispozitiile cuprinse in acele conventii sau acorduri. 

Reciprocitatea poate fi, in principiu, de trei feluri: 

Ř     legislativa, atunci cand izvorul reciprocitatii este norma din sistemul legislativ strain respectiv roman ;

Ř     diplomatica, cand reciprocitatea isi are izvorul in conventiile internationale la care Romania este parte;

Ř     de fapt, cand reciprocitatea este aplicata in practica autoritatilor competente din statele respective.

            De subliniat este faptul ca, in cazul existentei reciprocitatii, legea straina nu este aplicata cu titlu de lex causae, ci reprezinta o conditie a aplicarii legii forului. 

*Noul Cod Civil reglementeaza conditia reciprocitatii in art.2557 “(1) Aplicarea legii straine este independenta de conditia reciprocitatii. 

         (2) Dispozitiile speciale prin care se cere conditia reciprocitatii in anumite materii raman aplicabile. Indeplinirea conditiei reciprocitatii de fapt este prezumata pana la dovada contrara care se stabileste de Ministerul Justitiei si Libertatilor Cetatenesti, prin consultare cu Ministerul Afacerilor Externe”.

3.2.2       Incorporarea contractuala a legii straine

            Vorbim de receptiune contractuala sau incorporarea legii straine, atunci cand  partile unui contract fac trimitere la o lege straina, nu in scopul de a se aplica contractului cu titlu de lex causae, ci pentru a servi ca mijloc de interpretare sau completare a respectivului contract. 

            Legea straina la care partile fac trimitere prin contract, devine parte din cuprinsul acestuia, reglementandu-i continutul.

            Intre aplicarea sistemului de drept ca lex causae si incorporarea contractuala a legii straine exista deosebiri semnificative:

Ř          in cazul receptiunii contractuale a legii straine, aceasta nu este privita ca un intreg sistem de drept, si asta pentru ca partile contractului fac referire la o anumita reglementare din sistemul de drept strain;

Ř          spre deosebire de situatia aplicarii legii straine ca lex causae, cand aceasta isi pastreaza tipologia sa de element de drept, in cazul incorporarii contractuale, legea straina are valoarea juridica a unei clauze contractuale, si capata astfel caracterul unui element de fapt, ceea ce face ca din punct de vedere al probei sa urmeze regimul juridic aplicabil in general clauzelor contractuale.

Ř          ceea ce intereseaza atunci cand legea straina este incorporata contractual, este forma sa in vigoare la data incorporarii, fara a se mai tine seama, daca in timpul executarii contractului aceasta a suferit modificari sau a fost abrogata, spre deosebire legea straina privita ca lex causae, care se aplica intotdeauna cu continutul sau in vigoare la momentul in care norma conflictuala a forului trimite la ea.







*               Invocarea legii straine in fata autoritatilor forului

            In privinta invocarii legii straine, sistemul roman de drept imbina principiul rolului activ al instantei, cu principiul disponibilitatii partilor.

            Astfel,

            a) instanta de judecata, in virtutea rolului sau activ prevazut de art.129 C.proc.civ. poate invoca din oficiu si pune in discutia partilor aplicarea legii straine la care norma conflictuala romana trimite. Aceasta posibilitate este aplicabila, in principiu, si pentru arbitraj precum si pentru orice autoritate jurisdictionala romana competenta.

            Atunci cand norma conflictuala romana este imperativa, aplicarea legii straine la care aceasta face trimitere devine obligatorie pentru instanta.

            b) partea interesata, in temeiul principiului disponibilitatii, poate invoca dreptul strain, indiferent daca norma conflictuala romana este sau nu imperativa.

            In materiile in care functioneaza lex voluntatis (ex : domeniu contractual) partile, prin acordul lor, pot renunta la aplicarea legii straine. De exemplu, daca partile unui contract au inserat o « clauza de alegere a legii aplicabile » (pactum de lege utenda) in favoarea dreptului strain, pot renunta la beneficiul acestei legi, urmand a se aplica dreptul roman.

*               Proba legii straine

1. Sarcina probei

            In dreptul intern, se aplica prezumtia ca toti cetatenii sunt obligati sa cunoasca legea, astfel ca normele juridice nu pot constitui obiect de proba cata vreme se presupune ca judecatorul le cunoaste (« jura novit curia »).

            Spre deosebire de dreptul intern, in cazul legii straine, ea trebuie cunoscuta pentru a fi aplicata. De aceea sarcina probei legii straine este impartita intre judecator si parti, aspect care rezulta din art.7 alin.2 din Legea 105/1992 care prevede: « partea care invoca o lege straina poate fi obligata sa faca dovada continutului ei ».

            In situatia in care aplicarea dreptului strain este obligatorie, instanta va lua toate masurile si va depune toate diligentele pentru a stabili continutul si intelesul legii straine, putand dispune din oficiu administrarea mijloacelor de proba necesare.

            Instanta poate cere concursul partilor sau sprijinul autoritatilor abilitate, si anume Ministerul de Justitie, Ministerul Afacerilor externe, etc, pentru a primi informatiile necesare despre legea straina.

            Regula impartirii sarcinii probei este aplicabila si in litigiile supuse arbitrajului comercial international.

 

* Noile dispozitii ale Codului Civil din art.2558 prevad in ceea ce priveste sarcina probei atunci cand se aplica legea straina – « (1) Continutul legii straine se stabileste de instanta judecatoreasca prin atestari obtinute de la organele statului care au   edictat-o, prin avizul unui expert sau printr-un un alt mod adecvat.

         (2) Partea care invoca o lege straina poate fi obligata sa faca dovada continutului ei”.

       

            2 Mijloacele de proba

            2.1 Reglementarea interna

            Art.7 alin.1 din legea 105/1992 prevede « Continutul legii straine se stabileste de instanta judecatotreasca prin atestari obtinute de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert sau in alt mod adecvat ». Se consacra astfel, principiul libertatii instantei si a partilor in alegerea mijloacelor de dovada a legii straine, la care norma conflictuala romana face trimitere.

            In practica, atat in cea judiciara cat si cea arbitrala, se folosesc fie mijloace de proba directe (culegeri de acte normative, culegeri de jurisprudenta), fie mijloace de proba indirecte, procurate de la autoritatile competente din statul strain ori de la organismele reprezentative ale acestuia in Romania: certificate eliberate de ministerul justitiei din statul respectiv, certificate de cutuma sau alte atestari emise de notarii publici sau Camera de Comert din acel stat, certificate eliberate de ambasadele sau consulatele statelor respective in Romania, informatii de la organizatiile de cult corespondente in Romania etc.

            Instantele romane pot consulta si experti ori pot apela la sprijinul unor institutii, care, asa cum am aratat pot fi Ministerul Justitiei, Ministerul de Externe, facultatile de drept, etc.   

            Potrivit Legii nr.189/2003 privind asistenta juridica internationala in materie civila si comerciala, lege de reglementeaza o procedura de obtinere a informatiilor asupra dreptului strain, instanta poate cere sprijinul autoritatilor, respectiv Ministerului de Justitie, care transmite ori primeste de la ministerele de justitie din alte tari, informatii privind dreptul intern in materie civila si comerciala, precum si in domeniul procedurii civile si comerciale si al organizarii judiciare, pentru cazuri judiciare determinate.

            In ceea ce priveste forta probanta a mijloacelor de dovada provenind din strainatate, ea trebuie sa fie asimilata, in pirncipiu, celei prevazute de legea romana. Astfel, daca proba utilizata are caracter oficial, ea face dovada irefragabila, in caz contrar avand caracter juris tantum, putand fi combatuta prin proba contrara.

            2.2 Prevederi cuprinse in conventii internationale la care Romania este parte

            In aceasta categorie intra:

Ř               Tratatele bilaterale de asistenta juridica care prevad obligatia statelor semnatare de a se informa reciproc in legatura cu dreptul tarilor lor;

Ř               Conventia europeana in domeniul informatiilor asupra dreptului strain, semnata la Londra in 7 iunie 1968, si Protocolul aditional semnat la Strasbourg la 15 martie 1978, care mentioneaza expres ca judecatorul dintr-un stat membru al conventiei, poate cere informatii autoritatilor altui stat semnatar, a carui lege este desemnata prin regula de conflict. In acest sens, in fiecare stat semnatar s-a instituit un organism desemnat a raspunde.





            Prin aderarea la aceasta Conventie, in 1991, Romania a intrat in circuitul european de informatie asupra dreptului altor state. Din partea tarii noastre, organul national de legatura este Ministerul de Justitie.Cererea de informatii trebuie sa emane intotdeauna de la o autoritate judiciara si poate fi facuta cand este vorba de un proces deja pornit. Raspunsul la  cerere trebuie sa fie obiectiv si impartial, cuprinzand texte de lege, regulamente si decizii judiciare, putand fi insotit de lucrari de doctrina, lucrarile pregatitoare si eventual, cometarii explicative.

            Statul solicitat poate refuza informarea in doua situatii:

-        cand interesele sale sunt afectate de litigiul care a ocazionat formularea cererii;

-        cand se constata ca raspunsul ar fi de natura sa aduca atingere suveranitatii sau securitatii sale.    

            3. Consecintele imposibilitatii de probare a legii straine

            Atunci cand exista imposibilitate de a stabili continutul legii straine, se aplica legea romana, potrivit art.7 alin.3 din Legea 105/1992 (« in cazul imposibilitatii de a stabili continutul legii straine, se aplica legea romana »).

* Art. 2558 alin. (3) din noul Cod Civil dispune in acest sens: “in cazul imposibilitatii de a stabili, intr-un termen rezonabil, continutul legii straine  se aplica legea romana”.

            Pentru a se aplica dreptul roman, ca lex fori, trebuie sa existe o imposibilitate evidenta de a proba continutul legii straine si nu o simpla dificultate generata, cu titlu de exemplu, de departarea geografica a statului strain  sau lipsa izvoarelor scrise din sistemul de drept vizat.

            Aplicarea legii forului este asadar subsidiara, justificata numai de imposibilitatea de proba a legii straine. Argumente in spijinul aplicarii subsidiare a legii forului sunt:

            a) litigiul nu poate ramane nesolutionat pe motivul necunoasterii legii straine sau pe motiv ca dispozitiile acesteia sunt neindestulatoare. In caz contrar, judecatorul ar fi culpabil de denegare de dreptate.

            b) se prezuma relativ ca, odata stabilita competenta instantelor romane, partile au acceptat aplicarea subsidiara a legii romane, daca nu pot determina continutul legii straine.

*               Interpretarea legii straine

            Prin « interpretarea legii straine » se intelege lamurirea intelesului notiunilor si termenilor utilizati de legea straina, avand in vedere sensul de lege materiala straina. Se poate pune si problema interpretarii normei conflictuale straine care retrimite, in cazul in care se admite retrimiterea.

            Interpretarea legii straine competente se face conform regulilor de interpretare existente in sistemul de drept a statului care a edictat-o. Legea straina trebuie aplicata asa cum este aplicata in tara de origine, deoarece numai in acest caz aplicarea sa este efectiva.

* Regula interpretarii si aplicarii legii straine potrivit propriului sau sistem de drept este aplicabila si conform noilor dispozitii ale Codului Civil, mai exact art.2559 potrivit caruia, « Legea straina se interpreteaza si se aplica potrivit regulilor de interpretare si aplicare  existente in sistemul de drept caruia ii apartine ».

*                 Caile de atac in cazul gresitei aplicari a legii straine

             Neaplicarea legii straine atunci cand norma conflictuala romana trimite la ea, sau nerespectarea regulilor de interpretare si aplicare conform sistemului de drept caruia ii apartine, constituie motiv de: apel, recurs, contestatie in anulare, revizuire.

            In ceea ce priveste recursul, se aplica dispozitiile art.304 pct.9 Cod. Proc.civ. care dispun : « se poate declara recurs cand [.] ori hotararea a fost data cu aplicarea gresita a legii »

            In ceea ce priveste recursul in interesul legii, acesta nu poate fi promovat pentru gresita aplicare sau interpretare a legii straine, intrucat:

            1) rolul instantei supreme a Romaniei este aceea de a asigura interpretarea si aplicarea  unitara a legii romane, pe intreg teritoriul tarii;

            2) partile nu au interes direct sa solicite promovarea acestei cai de atac, intrucat solutia nu are efect asupra hotararilor supuse examinarii;

            Recursul in interesul legii poate fi promovat pentru gresita interpretare si aplicare a normei conflictuale romane.



[1] Dragos - Alexandru Sitaru, Drept International Privat, Ed.Lumina Lex, editia 2000, pag.49

[2] Ioan Chelaru, Gheorghe Gheorghiu, Drept International Privat, Ed.C.H.Beck, editia 2007, p 71

[3] Ibidem




{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:







Cauta referat