QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate diverse

Personalitatea umana








Definirea conceptului de personalitate


Analiza functionala a diferitelor elemente luate separat da rezultate pozitive numai atunci cand le consideram ca verigi aflate in stransa legatura ale unui intreg indivizibil. In plan psihologic, „elementele” ar fi procesele, functiile si insusirile psihice; intregul - Personalitatea. Problema personalitatii ocupa azi un loc central atat in cercetarile teoretice cat si aplicative. Cu toate acestea, in afara de „inteligenta” , nici un alt concept al psihologiei nu este atat de complex si nedeterminat ca cel de „personalitate”. In 1931, G.W. Allport enumera peste 50 de definitii, iar astazi McClelland gaseste peste 100 de definitii ale termenului. Se apreciaza ca la ora actuala pot fi delimitate cu usurinta cel putin 10 – 12 scoli personologice. Printre cele mai cunoscute se numara: teoria psihanalitica (S. Freud, A. Adler, K. Jung, s.a.); teoria factoriala (G. Allport); teoria personalista (C. Rogers); teoria organismica; teoria socio-culturala s.a.
Fiecare dintre aceste teorii urmareste sa gaseasca un cadru specific de referinta si un inceput unic care sa deduca intreaga constructie. Unii autori incearca sa exprime in definitie caracterul complex al structurii personalitatii, accentuand asupra ordinii si regulii de compunere a unor elemente calitativ distincte: biologice, fiziologice, psihologice si socio-culturale. Astfel Sheldon defineste personalitatea ca ansamblu de caracteristici bio-fizio-psihologice care permite o adaptare la ambianta. R.B.Cattell considera personalitatea o constructie factoriala dinamica, exprimata in modalitatea raspunsurilor la situatii. G. Allport deriva sensul notiunii de personalitate in intersectarea structurilor bazale, tipologice si individuale.
In ciuda deosebirii punctelor de plecare si a procedeelor de analiza, majoritatea autorilor contemporani releva, in calitate de radical comun al definirii personalitatii, atributul unitatii, integralitatii, structuralitatii. Chestiunea care continua sa fie controversata este aceea a raportului dintre ponderea determinarilor interne (ereditare) si cea a conditionarilor externe in structurarea intregului personalitatii, dintre stabil si dinamic.
Toate acestea sunt probleme de cea mai mare importanta stiintifica si nu pot fi ocolite. Ele apar inevitabil in procesul cercetarii, concretizandu-se in fapte, fenomene care nu erau prevazute initial de ipoteza de lucru si care nici nu se subsumeaza ei.
O definitie clasica a personalitatii, prin gen proxim, probabil ca nici nu este posibila. Cel putin la ora actuala nu putem avea pretentie la asa ceva; vom continua multa vreme sa operam cu definitii relative, partiale, care delimiteaza diferite directii concrete de investigatie, diferite laturi ale personalitatii.
Intalnim frecvent intrebari ca acestea: Cat de multe date trebuie sa avem despre cineva pentru a-i cunoaste personalitatea ? Pe ce aspecte trebuie sa ne bazam pentru a trece de la simpla inventariere a faptelor de conduita ale omului la explicarea cauzalitatii lor. La nici una dintre ele raspunsul nu poate fi formulat in termeni categorici.
Spre deosebire de fizica, astronomie sau chimie, in psihologia personalitatii trecerea de la un model teoretic general la cazul individual nu este niciodata rectilinie si corespondenta niciodata perfecta. La nivelul personalitatii conditionarile si relatiile se desfasoara sub semnul posibilului, al probabilului, si nu sub cel al unei cauzalitati liniare.
Adoptand ideea ca personalitatea este un sistem dinamic hipercomplex, trebuie sa admitem o serie de conventii de ordin operational-logic si anume:
• delimitarea ei de la un anumit nivel de abstractizare;
• organizarea ierarhica, plurinivelara;
• realizarea unei comunicatii bilaterale cu mediul si efectuarea unor sarcini specifice de reglare;
• caracterul emergent si independenta relativa fata de elementele componente;
• imbinarea analizei structurale cu analiza concret-istorica;
• analiza structurii interne pe baza metodei blocurilor functionale complementare, si nu prin reductie la elementele substantiale, energetice sau informationale.
Personalitatea este o dimensiune supraordonata, cu functie integrativ-adaptativa a omului, care presupune existenta celorlalte dimensiuni – biologica si fiziologica - , dar nu este nici o prelungire, nici o imagine proiectiva a continutului acestora.
In cadrul omului real putem delimita relativ doua blocuri functionale de baza: individul si personalitatea. La prima vedere, delimitarea pare artificiala si inutila, mai ales ca, in limbajul cotidian, cei doi termeni se folosesc adesea ca sinonime. Folosind anumite criterii cele doua notiuni se raporteaza la entitati calitativ diferite, corelate printr-un proces de integrare.
Prin „individ” se intelege acea totalitate a elementelor si insusirilor, ereditare sau dobandite, care se integreaza intr-un sistem pe baza mecanismului adaptarii la mediu. Individul se asociaza cu unicitatea. Notiunea de individ este in aceeasi masura aplicabila tuturor organismelor vii: plantelor, animalelor, oamenilor, indiferent de varsta si nivel de dezvoltare.
Mecanismul fundamental care asigura formarea structurii personalitatii este integrarea ierarhica. Din procesul general al integrarii sistemului uman se desprind trei tipuri principale de legaturi:
• legaturi primare, innascute, determinate de relatiile din interiorul organismului;
• pe baza acestora se sintetizeaza legaturi secundare dupa principiul conditionarii;
• definitorii pentru sistemul personalitatii sunt legaturile de ordinul III (tertiare). Spre deosebire de cele secundare care se elaborau pe baza valorii de semnalizare a stimulilor, acestea se formeaza pe baza sensului, a desemnarii categoriale a situatiilor, prin raportarea lor concomitenta la starile proprii de motivatie si la un ansamblu de norme si etaloane valorice elaborate social.
Legatura tertiara devine posibila atunci cand copilul incepe sa faca deosebirea intre lucrul asa cum exista el in mod obiectiv si lucrul luat in raport cu propriile sale trebuinte, trecerea de la orientarea egocentrica la orientarea autocritica.
„ Prima nastere a personalitatii ” se leaga de momentul cristalizarii „constiintei de sine”, care presupune si raportarea critica la propriile acte de conduita, la propriile dorinte, prin comparare cu altii; aplicarea la sine a acelorasi criterii, conditii si restrictii care se aplica altuia. Intreaga evolutie a personalitatii se desfasoara pe fondul interactiunii contradictorii dintre „constiinta obiectiva” si „autoconstiinta”. Acesta este un proces de desprindere, formulare si integrare permanenta de semnificatii, criterii, de simboluri si modele actionale care se desfasoara dupa cu totul alte legi decat comportamentele care definesc individul ca dat biologic.
In structura si dinamica personalitatii sunt incluse nu aspecte de ordin fizic ale corpului in sine, ci semnificatia lor valorica, ce se cristalizeaza in cadrul relatiilor interpersonale si al aprecierilor sociale; nu perceptia sau gandirea in sine, ci constiinta valorii lor in realizare eului prin compararea cu altii.






















Problema ereditatii


Dinamica personalitatii, asa cum a reiesit de mai sus, este propulsata de tendinte si, in functie de diversitatea de combinatii ale acestora, se dirijeaza spre un obiectiv sau spre altul, creste sau scade in tensiune, se exteriorizeaza printr-o cromatica sau alta. Tendintele nu se manifesta in afara unor cauzalitati si a unor factori obiectivi iar, in consecinta, combinatiile dintre ele nu pot lua orice forma. Prin constatarea unor factori obiectivi, care determina activitatea persoanei, se demonstreaza ca personalitatea nu este un simplu concept, ci constituie o realitate indubitabila. In felul acesta mediul intern ai individului, de care depind in mare combinatiile dintre tendinte, apare ca un domeniu al unor succesiuni de procese cu o anumita motivatie, al unor relatii cauzale, ca interioritate a unei organizari, a unei formatii.
Organizarea in cauza este opera a doi factori: a factorului endogen – mediul intern – si a factorului exogen – mediul extern. Nici unul dintre acesti doi factori nu poate fi eliminat, primordialitate in timp are insa factorul endogen. Ontogeneza eului coincide la inceput cu maturizarea functiilor nervoase si, cu toate ca primul act al personalizarii nu se pune in scena decat atunci cand subiectul reuseste sa se detaseze de obiect, personalitatea se realizeaza pe un anumit fond nervos, endocrin si umoral. Dar fondul nervos, endocrin si umoral individul il primeste, datorita ereditatii, de la parintii si stramosii sai.
Ereditatea poate fi studiata din doua puncte de vedere: ca proces de transmitere, prin plasma germinativa, a genelor si ca substrat transmis. In 1809 Lamarck in „Philosophie zoologique” a explicat diferentele de viata prin variatia conditiilor de mediu. Doctrina lui Lamarck a produs o revolutie in gandirea umana si mari framantari in sanul Academiei Franceze. In 1859 Darwin a emis teoria selectiei naturale si a luptei pentru existenta. In 1863 G. Mendel a publicat rezultatele sale privind experientele facute pe mazare. 1886 – Hugo de Vries a elaborat o teorie a mutatiilor. A urmat apoi Th. Morgan cu observatiile sale intreprinse asupra musculitei de otet. In raport de doctrina lui Mendel si a lui Morgan, genele sunt considerate suporturi materiale ale tuturor caracterelor morfologice, fiziologice si psihologice ale unui individ. Dar nu cumva si mediul il influenteaza pe individ ? In acest caz, modificarile dobandite se transmit sau nu ?
In 1883 Weisman a intreprins o critica distructiva a teoriei lui Lamarck, accentuand imposibilitatea transmiterii caracterelor castigate. Cu mici exceptii oamenii de stiinta au impartasit teza lui Weisman.

Cercetari asupra ereditatii intreprinse pe animale

Mc Dougall a incercat sa demonstreze contrariul. Intreprinzand unele experimente pe 38 generatii de sobolani, el a aratat ca deprinderile se mostenesc. In legatura cu teza lamarckiana sunt interesante cercetarile lui Pavlov. Bazandu-se pe teoria sa asupra actelor reflexe, sub directa-i supraveghere, s-a inregistrat numarul de repetitii de care a avut nevoie prima generatie de animale pentru castigarea unui reflex, dupa aceea de care a avut a doua, a treia s.a.m.d. Dupa constatarile lui Pavlov, incepand cu generatia a doua, numarul de repetitii a descrescut. In spiritul acelorasi cercetari Tryon a selectionat soarecii cei mai lenti in rezolvarea unor probleme, ca si soarecii cei mai rapizi si a operat incrucisari intre soarecii din aceeasi categorie. La capatul experientelor el a obtinut doua grupe de soareci complet diferiti.




{ Politica de confidentialitate } Descarca referat



E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:







Cauta referat