QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate chimie

Laureati ai Premiului Nobel pentru chimie








Laureati ai Premiului Nobel pentru chimie



Moore S.
(4.IX.1913 – 23.VIII.1982)

Biochimistul american Moore S. s-a nascut la Chicago in anul 1913. Termina cursurile Institutului Vanderbilt din Nashville (statul Tennessee) in anul 1935 dupa care ocupa diferite functii la : Universitatea din Wisconsin, Institutul de Cercetari in domeniul medicinii Rockffeler din New York, iar din anul 1952 este profesor la acest Institut.
Lucrarile de baza ale lui Moore, efectuate in colaborare cu Stein W.H., sunt dedicate cercetarii structurii proteinelor. Ei au elaborat metode analitice exacte pentru determinarea compozitiei aminoacide a proteinelor. In 1951 au dezvoltat metoda cromatografica cu schimbatori de ioni folosind-o la extragerea si purificarea ribonucleazei. Datorita combinarii metodei cromatografice de analiza, elaborata de Stein si Moore, cu metoda fotometric-ninhidrica propusa de ei si colectorul de fractii tot al lor, au modelat metodica ce permite analiza hidrolizatului proteic pe parcursul a doua saptamani.
In activitatea de cercetare pe care o efectueaza de-a lungul carierei sale face o serie de descoperiri printre care amintim:
- in anul 1950 – folosirea rasinelor sintetice schimbatoare de ioni (sulfocationiti) le-a permis sa scurteze acest timp pana la o saptamana;
- in anul1958 – automatizeaza procesul si timpul de analiza e micsorat pana la cateva ore.
- in anul 1960 – stabileste structura primara a ribonucleazei ce contine 1876 atomi de C, H, N, O si S; a descoperit, de asemenea, un principiu important, conform caruia grupele functionale ale aminoacizilor, ce formeaza centrul activ al fermentului, poseda o capacitate de reactie anormal de inalta.
In anul1966 devine presedintele Societatii Biochimice din America, membru al unui sir de Academii de Stiinte.
In anul 1972, impreuna cu Stein si C.B.Afinsen, castiga premiul Nobel.



Nernst W.F.G.
(25.VI.1864 – 18.XI.1941)

Fizician si chimist german. S-a nascut la Brizen in anul 1864.
Intre anii 1883-1887 invata la Universitatile din Zόrich, Berlin, Graz, Westerburg,.dupa care, in anul 1887 devine asistentul lui W.F.Ostwald la Universitatea din Leipzig. Apoi detine mai multe functii la: Universitatea din Hattingen, Universitatea din Berlin, director al Institutului de Chimie al Universitatii din Berlin, director al Institutului de Fizica experimentala al Universitatii din Berlin, iar in anul 1926 devine membru al Academiei de Studii din Berlin.
Lucrarile de baza din domeniul chimiei sunt dedicate teoriei solutiilor si cineticii chimice.
Activitatea de cercetare a lui Nernst W.F.G. se prezinta cronologic astfel:
1888 – dezvolta teoria difuziei, stabilind dependenta cantitativa dintre viteza de difuzie a substantelor dizolvate, conductibilitatea electrica si presiunea osmotica;
1889 – folosind ca baza dependenta: viteza de difuzie, conductibilitatea electrica si presiunea osmotica in solutii, elaboreaza teoria elementelor galvanice;
1890 – formuleaza legea distributiei substantei dizolvate intre doi solventi;
1894 – stabileste dependenta disociatiei electrolitice de permitivitatea dielectrica a solventului, de asemenea, si deformatia dielectricilor in camp electric;
1897 – confectioneaza lampa de incandescenta (lampa Nernst); studiaza disociatia vaporilor de apa si a dioxidului de carbon, conditiile de formare a carburii de calciu;
1906 – descopera o noua lege termica, efectueaza lucrari in regiunea temperaturilor joase;
1909-1912 – elaboreaza noi metode de cercetare la temperaturi joase, confectioneaza calorimetrul cu vid; efectueaza masurari ale capacitatii calorice si dezvolta teoria capacitatii calorice;
1906 – se ocupa de studierea reactiilor de formare a oxidului de azot din elemente;
1907 – sintetizeaza amoniacul la presiuni inalte pe catalizator de mangan; dezvolta teoria de difuzie a cineticii proceselor chimice eterogene la limita de separare a fazelor; elaboreaza metoda de determinare a permitivitatii dielectrice a conductorilor;
1920 – descrie hidrura de litiu si-i cerceteaza electroliza in topitura.
In anul 1908 devine presedintele Societatii Chimice Germane, iar incepand cu anul 1926 – membru al mai multor Academii de Stiinte, membru Strain al Academiei de Stiinte a URSS.
In anul 1920 castiga premiul Nobel.



Tiselius A.W.K.
(10.VIII.1902 – 29.X.1971)

Chimist suedez. S-a nascut la Stockholm.
In anul 1925 termina cursurile Universitatii din Uppsala, iar in anul 1938 devine profesor la aceasta universitate. In anul 1951 este numit director al Institutului de Biochimie, iar intre anii 1946 si 1950 este presedinte al Consiliului de Stat de cercetari in domeniul stiintelor reale din Suedia.
Lucrarile de baza sunt dedicate cercetarii adsorbtiei si electroforezei:
1931-1935 – elaboreaza metoda cromatografica de adsorbtie frontala, cu al carei ajutor a putut analiza calitativ si cantitativ amestecuri ce contineau aminoacizi, peptide, hidrati de carbon.
1935 – in urma efectuarii cercetarilor asupra electroforezei a elaborat metoda electroforetica de analiza a biocoloizilor cu diferite modificatii – microelectroforeza, electroforeza pe hartie, imunoelectroforeza; a utilizat metoda de electroforeza la rezolvarea unui sir de probleme in biochimie – cercetarea si separarea serurilor normale si patologice, cercetarea proteinelor pure si a amestecurilor lor, a fermentilor, a nucleoproteinelor, a acizilor nucleici, a aminoacizilor s.a.; cu ajutorul imunoelectroforezei a pus baza cercetarii structurii proteice a serului sanguin normal, extragand din el trei proteine diferite (in prezent au fost detectate peste 20).
1951-1955 – presedinte al Uniunii Internationale de chimie teoretica si aplicata.
1960-1971 – presedinte al Comitetului Nobel pentru Chimie, membru al mai multor Academii de Stiinte si Societati Stiintifice.
In anul 1948 castiga premiul Nobel.



Ernest Rutherford
(1871 – 1937)

La data de 30 august 1908, s-a nascut fizicianul neozeelandez Ernest Rutherford, laureat al
Premiului Nobel pentru descoperiri in chimie.
Rutherford prezinta o analogie cu sistemul planetar. Dupa acest model, intreaga masa este
concentrata intr-un nucleu incarcat pozitiv. Electronii graviteaza pe orbite circulare sau eliptice, raza atomului fiind de 1Ĺ. Raza atomului fiind de ~10.000 ori mai mare decat cea a nucleului. Electronii in miscare circulara pe orbite nu cad pe nucleu datorita fortei centrifuge care echilibreaza forta de atractie dintre nucleu si electroni. Modelul planetar al lui Rutherford explica unele proprietati ale atomilor. Rotatia electronilor in jurul nucleului poate fi considerata ca producand niste curenti electrici inchisi, echivaland ca un magnet permanent. Aceasta miscare explicand comportarea magnetica a materiei.
Rutherford a stabilit ca masa atomului este concentrata in atom. El, de altfel, a propus ca electronii se misca pe orbite in jurul nucleului. Electonii fiind incarcati negativ iar nucleul fiind incarcat pozitiv rezulta ca atomul este neutru din punct de vedere electric.
Conform teoriei lui Rutherford si legilor electrodinamicii clasice, o sarcina electrica in miscare accelerata ar trebui sa radieze unde electromagnetice. Pierzand prin aceasta energie, electronul ar
trebui sa se roteasca pe orbite cu raze din ce in ce mai mici (de fapt pe o spirala), sfarsind prin o cadere peste nucleu, intocmai ca un satelit artificial ce a intrat in atmosfera Pamantului. Un astfel de sistem
nu poate fi stabil si deci atomul de hidrogen nu corespunde acestui model. O dovada ca acest rationament este corect ne ofera comportarea electronilor intr-un betatron. In acest instrument, electronii sunt accelerati pana la viteze foarte mari, fiind mentinuti de un camp magnetic pe un traseu circular. Desi raza acestor orbite este mult mai mare decat raza atomului de hidrogen, argumentul de mai sus ramane valabil: electronii in miscare in betatron radiaza unde electromagnetice si deci pierd energie, ceea ce limiteaza energia pe care o pot dobandi din acest aparat.



Marie Curie si Pierre Curie
(7.XI.1867 – 1934) si (15.V.1859 – 1906)

Marie Sklodowska s-a nascut la 7 noiembrie 1867 intr-un cartier din Varsovia. Ea mai avea trei surori si un frate. De la varsta de cinci ani da dovada de o memorie exceptionala. In luna ianuarie 1876, cand Marie avea noua ani, moare sora ei Sofia. La 9 mai 1878, cand Marie avea 11 ani moare mama sa. La 16 ani Marie isi termina cursurile secundare cu medalie de aur. Urmeaza clandestin Universitatea volanta la care se fac cursuri stiintifice. Dupa ce un timp lucreaza ca guvernanta la diferite familii ea urmeaza universitatea de la Sorbona. Aici este fascinata de intalnirea cu fizicieni cunoscuti. In 1893 devine licientiata in fizica iar in 1894 in matematica. In primavara anului 1894 ea il intalneste pe Pierre Curie.
Pierre Curie s-a nascut la 15 mai 1859 la Paris. Tatal sau Eugen Curie era doctor dar era interesat si de cercetare. Pierre a mai avut un frate mai mare Jacques. Pierre era o persoana chibzuita fata de fratele sau care era mai vioi. Inca de mic Pierre incerca sa explice fenomenele cu care se intalnea zilnic. La 16 ani isi ia Bacalaureatul si la 18 ani licenta. Este luat de la 19 ani ca preparator la Sorbona. Avand traiul asigurat el poate sa se dedice cercetarii stiintifice. Impreuna cu profesorul Desains studiaza lungimile de unda ale radiatilor calorice iar impreuna cu fratele sau efectueaza lucrari asupra cristalelor descoperind piezoelectricitatea. In 1882, el paraseste Sorbona pentru a deveni sef de lucrari la Scoala de fizica si chimie din Paris. Aici lucreaza aproape 22 ani. Isi da teza de doctorat din cercetarile asupra magnetismului, care au ramas celebre.
La 25 iulie 1895 se casatoresc Marie Sklodowska si Pierre Curie.
Marie isi incepe studiul substantelor care emit radiatii. Studiaza saruri si minerale de uraniu observand ca acestea au o puternica activitate radioactiva. Acest studiu al radioactivitatii il face pe Pierre sa renunte la proiectele sale si sa se alature sotiei. In iulie 1898 anunta descoperirea poloniului iar in luna decembrie a aceluiasi an existenta radiului. Dupa aceasta descoperire cei doi isi impart sarcinile. Astfel Marie va incerca sa izoleze radiul pur iar Pierre va determina efectele fizice ale radiatiilor. In 1900 Marie este solicitata sa tina cursuri la Scoala normala superioara de fete din Sθvres. In anul 1903 le este decernat lui Marie Curie, Pierre Curie si Henri Becquerel Premiul Nobel pentru fizica. In octombrie 1905, Pierre Curie devine titularul unei catedre de fizica creata pentru el la Sorbona. La aceasta catedra este prevazut si un laborator de care sotii Curie aveau mare nevoie. In 1906 insa moare Pierre Curie calcat de un camion. Acest lucru a adus o mare tristete in familia Curie.
La 13 mai 1906 se decide ca catedra de la Sorbona creata pentru Pierre Curie sa fie incredintata lui Marie Curie. Ea reuseste sa-si revina dupa moartea sotului ei si isi continua cercetarile. La laborator ea colaboreaza cu Andrθ Debierne. Din 1908 este numita profesor titular iar in 1910 anunta ca a reusit izolarea radiului metalic de aer. Marie depune la Biroul de masuri si greutati o mostra de 21 mg de clorura de radiu pura. Aceasta avea sa constituie etalonul radioactivitatii. In anul 1911 Academia de Stiinte din Stockholm acorda lui Marie Curie al doilea Premiu Nobel (cel de chimie) pentru prepararea radiului pur.
Insa Marie incepe sa aiba probleme cu ochii si urechile datorate probabil expunerii prelungite la radiatii. Ea este operata in 1923. Dupa 11 ani, in 1934 ea moare in urma unor complicatii aparute in urma operatiei.
Fiica ei Irčne impreuna cu sotul ei Frιdιric continua munca lui Marie si Pierre si descopera radiatiile artificiale pentru care primesc Premiul Nobel in 1934.




{ Politica de confidentialitate } Descarca referat



E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:







Cauta referat