Tehnica documentarii in asistenla sociala

Tehnica documentarii in asistenla sociala

1. Ce este un document social?

In cercetarea si interventia sociala, tehnica documentarii este utilizata in scopul culegerii de date despre un aspect al socialului la care nu avem acces prin observatie directa sau in scopul informarii teoretice, in sensul consultarii unei bibliografii si a rapoartelor de cercetare cu privire la un domeniu studiat anterior, precum si in incercarea de a reconstitui spiritul unei epoci. Documentele sociale sunt valorificate in cadrul unor stiinte teoretice si aplicative precum istoria, sociologia, antropologia, psihologia, stiintele juridice si administrative, asistenta sociala. In functie de modul de valorificare, documentele vor fi utilizate ca sursa principala de informatii sau, complementar, alaturi de alte metode si tehnici.

Documentele sociale contin relatari despre evenimente, fapte sociale si despre reflectarea acestora in constiinta subiectilor (reprezentari, opinii, credinte, productii literare etc.). Din aceasta perspectiva, un document social este orice obiect material sau text care contine o informatie comprehensibila despre o realitate oarecare; ele sunt 'urme' ale faptelor si proceselor sociale. Urmele lasate de faptele anterioare pot fi urme directe (rezultate din activitatea productiva a oamenilor) si urme indirecte (texte scrise, acte oficiale) (Chelcea, 2001, p. 467).

In categoria documentelor sociale intra, asadar, atat textele scrise, cat si imaginile fotografice si cinematografice, inregistrarile audio, produsele activitatii umane, obiectele casnice, simbolice si de vestimentatie etc. (Bocancea, Neamtu, 1999, p. 119).

In practica asistentei sociale, analiza documentelor sociale oficiale si neoficiale ale clientilor este o activitate curenta, reprezentand una dintre sursele complementare de informare utilizate in scopul realizarii unor investigatii si diagnoze psihosociale cat mai complete.

In asistenta sociala, documentarea este atat o metoda distincta de evaluare a clientului, cat si un proces care se desfasoara pe toata perioada de instrumentare a cazului. Spre deosebire de celelalte metode de evaluare si interventie, documentarea se realizeaza numai de catre asistentul social care stabileste un plan de documentare ce cuprinde resursele cheie din sistemul client care pot oferi informatii relevante despre acesta.

Ex.: pentru un copil institutionalizat cu deficiente psiho-motorii care urmeaza a fi reintegrat in familia biologica, planul de documentare presupune inregistrarea unor informatii privind datele de identificare ale copilului si ale membrilor familiei, situatia juridica, documente medicale privind starea de sanatate a copilului, evaluari psihologice ale parintilor si fratilor, documente privind statutul profesional al familiei si starea materiala, etc. Resursele cheie in acest tip de caz pot fi reprezentate de institutia de ocrotire (Centrul de Plasament), Directia Generala pentru Protectia Drepturilor Copilului, Comisia pentru Protectia Copilului, membrii familiei, Oficiul de Stare Civila, familia largita, dispensarul medical, etc.  

2. Clasificarea documentelor

Marea diversitate a documentelor, utilizate de cercetatori si practicieni pentru descrierea si explicarea fenomenelor sociale din trecutul mai indepartat sau mai apropiat, impune clasificarea lor. Principalele criterii de clasificare mentionate in literatura de specialitate sunt forma (natura), continutul, destinatarul si emitentul. Combinarea acestor criterii acopera diversitatea documentelor sociale (Chelcea, 2001, pp. 468-469).

Clasificarea dupa criteriul formei include: documente scrise (texte propriu-zise; documente oficiale si neoficiale; publice si personale etc.) si nescrise (obiecte cu utilitate practica, documente fotografice, sonore si cinematografice).

Clasificarea dupa criteriul informational include documente cifrice (statistici, recensamanturi) si necifrice (avand ca suport limbajul natural).

In functie de destinatar, deosebim documente personale si publice, iar in functie de emitent, documente oficiale (emise de guvern sau alte autoritati de stat) si neoficiale. Dupa sursa de provenienta

• Surse directe (primare) - ofera documente si informatii direct de la client; aceste tipuri de documente sunt: acte de stare civila, scrisori, jurnale, rapoarte, etc. Aceste tipuri de documnte descriu de cele mai multe ori primele aspecte legate de problema existenta.
• Surse indirecte (secundare) - ofera documente din sistemul client, indeosebi din familia largita, documente juridice si medicale

Pentru clentii ocrotiti in sistemul rezidentia, clasificarea dupa tipul documentelor se face astfel:

• Documente publice - publicatii, rapoarte, acte emise de catre institutiile de ocrotire (centre de plasament) sau institutii juridice unde clientul este cel mai adesea reprezentat de persoane ocrotite in sistemul rezidential.
• Documente private - jurnale si scrisori ale copiilor catre/de la parinti.

Dupa modalitatea de emitere a documentului se poate vorbi de :

• Documente solicitate - reprezinta documente publice care pot fi solicitate de catre asistentul social diferitelor institutii implicate in sistemul client (Comisia pentru Protectia Copilului, Tribunal, Politie, Dispensar). Aceste documente nu se elibereaza decat la o solicitare scrisa (cerere) si bine argumentata de catre asistentului social.
• Documente nesolicitate - reprezinta documente care fac parte din dosarul clientului si care ulterior, atunci cand cazul este redeschis, sunt din nou reanalizate si comparate cu alte documente noi. Cele mai des documente de acest fel sunt actele medicale, evaluarile psihologice, actele scolare, anchetele sociale, etc.

In asistenta sociala, o utilitate speciala o au documentele publice oficiale cu caracter infonnativ (cu privire la aspecte ale vietii politice, economice etc.) sau prescriptiv (legi, ordonante de guvern, regulamente de ordine interna, coduri deontologice); documentele personale oficiale (certificate de nastere, casatorie, deces, buletin de identitate, acte de proprietate, testamente, adeverintele si dovezile eliberate de autoritati, documente scolare, fise medicale etc.) servesc in primul rand pentru identificarea subiectilor investigati. Documentele personale neoficiale jurnale, memorii, scrisori, produsele activitatii) ofera asistentului social un bogat material informativ, relatand experiente individuale unice sau reprezentative pentru o categorie de populatie. Speci­ficul documentelor sociale consta in ambivalenta subiectiv - obiectiv, individual ­social. Acestea sunt utilizate de psihologi si asistenti sociali pentru studierea perso­nalitatii si a conditionarii sociale a acesteia.

Gordon W. Allport sintetizeaza astfel motivele posibile pentru care oamenii scriu documente personale: 'pentru autojustificare, din egotism, cu intentia de a se prezenta intr-o lumina favorabila, din dorinta de a pune in ordine propria viata, in scop estetic, in vederea gasirii unei perspective sigure in viata, pentru autoexplicarea conflictelor traite, din motive pecuniare, cu intentia de a le publica, la cererea expresa a cerce­tatorilor sau a oficialitatilor, spre a gasi «mantuirea» sau pentru a facilita reintegrarea in societate, cu scop stiintific, spre a servi ca exemplu celorlalti sau din dorinta de a-si asigura «nemurirea» ()' (apud Chelcea, 2001, p. 502). Cunoscand motivele care ii determina pe oameni sa scrie jurnale, autobiografii etc., cercetatorul (asistentul social) poate verifica gradul de obiectivitate a relatarilor. In acelasi timp, deformarea voluntara sau involuntara a relatarilor poate fi interpretata si exploatata stiintific. Documentele personale ofera o importanta baza de date investigatorului pentru elaborarea sau verificarea ipotezelor, pentru intelegerea concreta a motivatiei sociopsihologice a clientului. Analiza si interpretarea acestor date pot fi facute la nivelul simtului comun sau realizate sistematic prin metode stiintifice de studiu al documentelor sociale.

3. Analiza documentelor sociale

Analiza documentelor sociale face apel la un ansamblu de tehnici de cercetare calitativa si cantitativa pentru descifrarea semnificatiilor explicite si implicite ale textului. Analiza calitativa a unui document, utilizata deopotriva in critica literara, in cercetarea istoriei, in sociologie si asistenta sociala, se remarca prin faptul ca nu aplica sisteme precodificate de inregistrare a informatiilor, presupunand o minima sistematizare a instrumentelor de lucru cu textul. Spre deosebire de aceasta, analiza cantitativa, subordonata dezideratului obiectivitatii si preciziei, recurge la cuantificarea documentului (stabilirea unor categorii de analiza, semnalarea frecventei acestora, clasificarea, ierarhizarea lor etc.) si la analiza statistica a datelor (Uut, 1997, p. 162). Desi introduce un plus de rigoare in cercetare, analiza cantitativa se opreste mai ales asupra mesajului manifest al comu­nicarii, asupra componentelor vizibile si repetabile, pierzand semnificatiile profunde si inedite. De asemenea, analiza cantitativa nu este aplicabila oricarui tip de document si nici nu se utilizeaza in 'forma pura'.

Adeptii perspectivei calitativiste in cercetarea socioumanului aplica, la randullor, si un tratament de tip cantitativ, de stabilire a unor categorii, de codare si numarare. 'Adoptand strategia multiperspectivala (.. .) si coroborand in aceeasi cercetare metode structurate (cantitative) cu unele mai flexibile, nestructurate (calitative), se poate ajunge () la rezultate care sa depaseasca truismele stereotipizate ale simtului comun sau interpretarile speculative fara acoperire in date sistematice - oricat de subtile si seducatoare ar fi ele -, dar si datele empirico-statistice care, in sine, nu spun nimic sau spun orice' (Ilut, 1997, pp. 171-172).    J

La ora actuala, in metodologia cercetarii sociale se sustine ideea imbinarii adecvate intre cercetarea de tip cantitativ si cea de tip calitativ, dorindu-se o 'temperare' a cantitativismului, dublata de aspiratia spre rigoare a calitativismului. Aceste tendinte metodologice se reflecta si in practica asistentei sociale in cadrul carei a analiza documentelor se raporteaza la premisa ca documentele sociale, cele scrise, ca si cele materiale, se prezinta ca adevarate' texte sociale' ce ofera informatii asupra unui caz particular si asupra contextului general in care acesta se incadreaza. Avand in atentie documentele personale oficiale si neoficiale de tipul jurnalelor, memoriilor, scrisorilor, produselor activitatii, asistentul social realizeaza, indeosebi, analize calitative centrate pe analiza interna (descifrarea sensurilor si semnificatiilor) si externa (contextuala) a documentelor. Aceste tipuri de analiza necesita aplicarea cunostintelor din campul psihologiei si sociologiei.

Dupa cum s-a amintit mai inainte, documentarea implica si o foarte atenta analiza de catre asistentul social a documntelor stranse, respectandu-se in general urmatoarele principii:

Analizarea datelor pe parcursul documentarii

Analizarea documentelor este o activitate care trebuie sa se desfasoare inainte ca etapa documentarii sa se fi incheiat, evitand astfel o supraincarcare a cazului cu documente care nu prezinta nici o coerenta interna si nici un ajutor in vederea rezolvarii problemei. In literatura de specialitate aceasta abordare este cunoscuta sub numele de "principiul interactiunii dintre documentare si analiza".[1]

Concentrarea asupra contextului problemei

Documentarea, ca si alte tehnici si metode folosite, nu se poate desfasura fara o prealabila determinare a contextului problemei, a granitelor ei si a punctelor de interactiune cu un alt domeniu. De foarte multe ori, in instrumentarea unui caz, asistentii sociali uita care este problema care a generat situatia de urgenta, abordand aspecte auxiliare acesteia si de o mai mica importanta. Aceasta abordare gresita determina o perioada mai mare de instrumentare a cazului, mai multe resurse cheltuite si de cele mai multe ori, solutii neadecvate.

Confidentialitate

De cele mai multe ori, asistentii sociali intra in contact cu documente care reprezinta diferite nivele de interes pentru client. Adesea, clientul isi exprima verbal dezaprobarea ca o parte din documentele "personale" din dosar sa nu fie facute publice; in cele mai multe dintre cazuri asistentul social trebuie sa tina cont de aceasta parere. Dar, exista situatii in care clientul nu constientizeaza faptul ca anumite documente persoanle, o data facute publice I-ar aduce atingere si discomfort. In aceste situatii, asistentul social trebuie sa fie reflexiv si sa anticipeze efectele unui astfel de gest, punand in balanta avantajele si dezavantajele pentru solutionarea cazului. Este posibil ca "deconspirarea" clientului prin prezentarea publica a anumitor documente sa provoace inhibitii si bariere de comunicare intre acesta si asistentul social si sa afecteze negativ imaginea clientului.

4. Argumentarea cu documente a deciziilor si actiunilor asistentului social

Una din regulile de baza in instrumentarea oricarui caz social este ca orice interventie si decizie a asistentului social sa poata fi verificata prin documente atasate la dosarul cazului.