Familia. Conceptul de familie. Principalele ei caracteristici

1.1. Notiuni generale privind familia

Familia reprezinta institutia fundamentala in toate societatile. Ea este cea mai veche dintre institutiile create de om de-a lungul existentei sale social-istorice si reprezinta o forma de comunitate umana, intre membrii careia exista o serie de relatii (biologice, spiritual-afective, moral-juridice).

Definita, in mod obisnuit, ca "grup de persoane unite prin casatorie sau rudenie, care au o viata comuna bazata pe sentimente, aspiratii si interese comune, familia, desi se regaseste la toate popoarele si comunitatile", totusi, se individualizeaza in raport de alte grupuri sociale prin stilul de viata practicat, prin normele, obiceiurile, valorile promovate si transmise de la o generatie la alta.

Perenitatea societatii e realizata prin reproducerea biologica si sociala, iar aceste functii sunt asigurate de familie.

Intr-un sens mai larg, familia e definita ca grup social care are membrii legati prin raporturi de varsta, casatorie sau adoptie si care traiesc impreuna, coopereaza si au grija de copii.

In sens restrans, familia este definita ca "grup social format dintr-un cuplu casatorit si copiii acestuia"

Etimologic, acest cuvant vine din latinescul "familia", care desemneaza ansamblul locuitorilor casei, ansamblul celor care traiesc sub acelasi acoperis.

In Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, familia este definita ca "forma sociala de baza, intemeiata prin casatorie si care consta din sot, sotie si din descendentii acestora"

In Dictionarul de Filosofie, definitia familiei este urmatoarea: "forma primara de comunitate umana care cuprinde un grup de oameni legati de consangvinitate si inrudire"

O definitie a familiei o intalnim si la Florica Manoiu si Viorica Epuran, respectiv familia reprezinta "o forma superioara de comunitate - in principal a sotului, sotiei si copiilor - care se bazeaza pe relatii sociale si biologice, avand drept scop principal pregatirea unei generatii viitoare, sanatoasa si temeinic educata, care sa participe la dezvoltarea societatii"

Hartman si Laird adopta o definitie fenomenologica a familiei, afirmand ca "o familie devine familie cand doi sau mai multi indivizi decid ca ei formeaza o familie si asta inseamna ca, in momentul respectiv pe care il traiesc impreuna, ei dezvolta o intimitate in care isi impartasesc nevoile emotionale de apropiere, de a trai intr-un spatiu numit de ei «caminul lor» si in care se definesc roluri si sarcini necesare pentru a satisface nevoile biologice, sociale si psihologice ale indivizilor implicati"

Din punct de vedere juridic, familia este un grup de persoane intre care s-a stabilit un set de drepturi si obligatii reglementat prin norme legale. Aceste norme legale se refera la modul de incheiere a casatoriei; stabilirea paternitatii; drepturile si obligatiile sotilor; relatiile dintre parinti si copii; modul de transmitere a mostenirii

In conceptia altor autori, familia este o forma de comunitate umana alcatuita din cel putin doi indivizi, uniti prin legaturi de casatorie si/sau paterne, realizand "mai mult sau mai putin, latura biologica si/sau cea psihosociala"

In domeniul social, familia poate semnifica, in acelasi timp, indivizi si relatii. Ea cuprinde celula conjugala (sot-sotie) la care se adauga copii, parinti, bunici, veri etc.). Aceasta notiune se refera la o dinastie de rude care nu coabiteaza, dar au un patrimoniu comun. De asemenea, sunt legate de termenul de familie, sentimente ca: dragoste, afectiune etc.

Considerand familia "unitatea sociala constituita din adulti (si copii) intre care exista relatii de filiatie - naturala sau sociala -" , cu structura, roluri si functii conditionate social-istoric, se ofera tocmai coordonate principale in formularea definitiei oricarui tip particular de (micro) grup familial.

Familia se afirma permanent ca celula de baza a oricarei societati; relatia familie-societate este biunivoca , de interconditionare si cu greu s-ar putea afirma cine are rolul determinant.

Este evident, modul de fiintare a familiilor intr-o anumita perioada este capabil de a caracteriza intreg ansamblul social; reciproca este, de asemenea, valabila.

Familia confera societatii valori de solidaritate umana, de sens al existentei, de perpetuare a unor conceptii, mentalitati, religii sau interese materiale. Societatea, la randul sau, este datoare sa asigure familiei protectie, conditii de perpetuare si dezvoltare, care sa-i permita sa-si indeplineasca menirea.

Din punct de vedere sociologic, familia reprezinta "exemplul tipic de grup primar, caracterizat prin puternice relatii de tipul «face to face» prin asocierea si colaborarea intima a tuturor membrilor ei"

Aceste caracteristici atribuite grupului familial fac din el un adevarat sistem social, constand in urmatorul mod de organizare si functionare:

- membrii familiei ocupa pozitii diferite, care se afla in relatii de interdependenta, adica o schimbare in comportamentul unuia din membrii sai aduce o modificare a comportamentului celorlalti;

- familia, prin reteaua de relatii ce leaga pe membrii sai unul de celalalt, este o unitate relativ inchisa si semiautonoma, care-si mentine limitele si pare sa excluda orice interventie din afara; rolul de intermediar in raport cu comunitatea este exercitat de ambii soti;

- familia-grup ce indeplineste un numar de sarcini care raspund atat cerintelor factorilor sociali externi, cat si necesitatilor sau revendicarilor membrilor ei.

Specificul familiei e dat de functiile pe care le indeplineste, de sentimentele de dragoste ce-i unesc pe soti, atasamentul emotional al acestora, solidaritatea si coeziunea grupului.

Cele mai semnificative functii ale familiei pot fi clasificate astfel:

- mentinerea continuitatii biologice a societatii prin procrearea, formarea si educarea copiilor;

- mentinerea continuitatii culturale prin transmiterea mostenirii culturale in procesul socializarii;

- transmiterea de la ascendenti la descendenti a unei pozitii sociale;

- satisfacerea nevoilor emotionale, a trebuintelor intime, asigurarea sentimentului sigurantei si mentinerii personalitatii;

- integrarea sociala a membrilor ei prin procesul de orientare, educare si socializare.

Familia, ca grup fundamental al societatii, fixeaza locul indivizilor intr-un sistem de organizare sociala, creeaza cadrul necesar dezvoltarii personalitatii, facilitand relatiile acestora cu celelalte sfere si domenii ale vietii sociale.

Pentru a desemna unitatea dintre membrii unei familii, s-au elaborat mai multe concepte care din punct de vedere social individualizeaza doua tipuri familiale:

- familia extinsa (de tip traditional);

- familia nucleara (de tip modern).

Familia extinsa este o structura de tip autoritar sau autocratic, condusa de un sef-partener, incluzand mai multe generatii care convietuiesc laolalta intr-o precisa diviziune si stratificare a rolurilor. In acest tip de familie, alegerea partenerului este facuta de parinti pe baza status-ului economic si social, mentinerea si respectarea traditiei fiind asteptari majore.

Familia cu cea mai mare raspandire este familia nucleara. Acest tip de familie reprezinta forma universala cea mai elementara, cuprinde parintii si copii necasatoriti, avand de indeplinit mai multe functiuni necesare pentru indivizii ce o alcatuiesc, dar si pentru societate. Familia nucleara este o structura democratica bazata pe egalitate, consens, participare activa a copiilor. Alegerea partenerului se bazeaza pe afectiune si libera optiune, scopul acestei uniuni constituindu-l fericirea mutuala a indivizilor.

In afara acestor doua tipuri, se mai pot aminti: familia de origine, conjugala, de rezidenta, de interactiune, cu probleme, migranta.

Ceea ce ramane stabil de definit pentru orice tip de existenta familiala, este esenta sa de unitate de interactiuni si intercomunicari personale, ce cuprinde rolul social de sot, sotie, mama, tata, fiu, fiica, frate, sora.

In toate societatile, familia s-a impus ca grup specific, caracterizat printr-o puternica sudura interna, mentinuta prin cooperare si afectiune reciproca a membrilor.

Varietatea definitiilor familiei contureaza anumite caracteristici ale familiei

a) existenta unui anumit numar de persoane;

b) reunirea lor este urmarea actului casatoriei;

c) intre membrii grupului familial exista ansamblul de drepturi si de obligatii garantate juridic;

d) relatiile interpersonale, de ordin biologic, psihologic si moral dintre membri;

e) climatul si atmosfera psihosociala;

f) ansamblul de norme si reguli privind conduita membrilor grupului familial;

g) organizarea structurala cu o anumita distributie a rolurilor si sarcinilor familiale;

h) indeplinirea unor functii in raport cu societatea.

Deci, sfidand vastitatea gamei de forme pe care familia le poate lua, cat si rigurozitatea adevarului ca orice familie este unica, irepetabila, isi are propria istorie si evolutie, marcata nu doar de factori externi, ci si (mai ales) de cei interni, se poate, totusi, afirma existenta unui punct de convergenta: normalitatea familiei in societate.

1.2. Functiile familiei

Familia indeplineste numeroase functii pe care alte grupuri nu le pot satisface, departajandu-se de acestea, asigurandu-si specificitatea, durabilitatea si universalitatea ca forma de comunitate.

Dupa R. Hill , sase sunt functiile ce sunt asteptate ca familia sa le indeplineasca pentru membrii ei si pentru societate. Acestea sunt:

1. subzistenta fizica a membrilor familiei, prin producerea de hrana, adapost si imbracaminte;

2. marirea numarului de membri ai familiei prin reproducere;

3. socializarea copiilor;

4. mentinerea ordinii intre membrii familiei, intre acestia si straini;

5. pastrarea moralei si a motivatiei necesare pentru indeplinirea unor sarcini in familie si in alte grupuri sociale;

6. producerea si distributia de bunuri si servicii necesare pentru mentinerea unitatii familiei.

Realizarea acestor functii antreneaza o serie de sarcini pe care fiecare familie le indeplineste in diferite moduri, in functie de compozitia de varsta si sex care predomina la un moment dat in familie.

Functiile familiei se schimba in timp, in relatie cu schimbarile culturale si de civilizatie ale societatii. Cu toate acestea, apar doua functii generale ale familiei, care, desi sub aspectul practic al realizarii lor pot varia de-a lungul istoriei, raman ca sarcini majore ale familiei din orice timp si loc

- asigurarea confortului prin satisfacerea nevoilor tuturor membrilor familiei;

- cresterea noilor generatii.

Emilia Sorescu si Ioan Berila amintesc urmatoarele patru functii ale familiei

1. functia economica;

2. functia de socializare;

3. functia de solidaritate;

4. functia biologica (sanogena, sexuala).

Cadrul dezvoltarii copilului in familie este conturat de modul in care sunt realizate functiile parentale. De gradul si modul in care sunt realizate functiile parentale depinde masura in care familia devine un cadru mai mult sau mai putin propice dezvoltarii copilului.

1.2.1. Functia biologica-reproductiva

Avandu-se in vedere functia biologica a familiei, s-a spus ca familia este realitate biologica, prin uniunea dintre barbat si femeie si prin procreatie.

Aceasta dimensiune biologica a familiei cuprinde doua aspecte:

- satisfacerea necesitatilor sexuale ale partenerilor;

- procrearea, asigurarea descendentilor.

Functia biologico-reproductiva asigura si reproducerea populatiei, deoarece fara perpetuarea speciei umane societatea e de neconceput. Atractia catre sexul opus este inerenta naturii umane, dupa cum tot astfel este si nevoia de a avea si creste copii.

Comportamentul procreativ este expresia unui model cultural complex, care se formeaza in timp si suporta influenta unei multitudini de factori, dintre care cei mai importanti sunt:

- varsta sotiei;

- durata casatoriei;

- starea de sanatate a cuplului;

- utilizarea mijloacelor contraceptive;

- dorinta cuplului de a avea copii;

- nivelul de instructie al partenerilor;

- angajarea profesionala a sotilor;

- distributia rolurilor si a autoritatii intre parteneri;

- comunicarea intre parteneri.

La nivel social, fertilitatea este influentata de factori social-economici, de procesele de urbanizare si de modernizare care au redimensionat structura familiei. In ceea ce priveste comportamentul procreativ, exista modele de la o societate la alta, de la un popor la altul, de la familia traditionala la familia moderna. Astfel, in unele comunitati, tinerii incearca o serie de experiente "casatorie de proba", concubinaje, care sunt expresia unor mari tolerante fata de acest tip de comportamente, care sunt acceptate in mod diferit de la o societate la alta.

Dar, conditiile naturale de dezvoltare a familiei trebuie sa fie privite in stransa legatura cu relatiile sociale, atat din cadrul familiei, cat si din societate. Copiii constituie, in cadrul familiei, un puternic "factor de coeziune, de echilibru moral" si juridic, de potentare a sentimentelor de bucurie, de incredere in viitor. Ei reprezinta in acelasi timp viitorul natiunii

In ultimii ani, familia a constituit in numeroase randuri obiect de reflexie si reglementare al mai multor organizatii internationale.

Astfel, ocrotirea copilului si promovarea drepturilor femeii nu numai in viata sociala, ci si in raporturile conjugale, au condus la adoptarea unor importante reglementari internationale, indeosebi de catre Organizatia Natiunilor Unite (ONU), dintre care trebuie amintite: Conventia privind drepturile copilului si Conventia eliminarii formelor de discriminare fata de femei

Paradoxal, totusi s-a ajuns la concluzia ca politicile familiale dau dovada de o capacitate limitata de a modifica atitudinile in privinta fecunditatii. Cuplurile sunt adesea gresit informate si considera ca scaderea populatiei ar putea facilita lupta contra somajului si ar permite ridicarea nivelului de viata si acesta este rationamentul cel mai frecvent.

Aceleasi informatii eronate, cat si transformarea mentalitatii a condus la optiunea fie pentru structuri familiale monoparentale, fie pentru cuplul fara descendenti.

Problematizarile asupra functiei reproductive a familiilor contemporane conduc la concluzia evidenta a slabirii importantei acesteia (raportata la perioada anterioara), exprimandu-se printr-o minimalizare a fertilitatii (concomitent cu maximizarea sexualitatii)

Se poate spune ca functia sexuala si reproductiva a cunoscut cele mai spectaculoase schimbari in trecerea de la traditional la modern. Aceste schimbari au convers catre maximizarea sexualitatii (se acorda o importanta tot mai mare performantelor sexuale) si minimalizarea fertilitatii.

Functia biologica si sanitara inglobeaza si asigurarea cerintelor de sanatate pentru toti membrii familiei.

Familia este cea care trebuie sa asigure conditiile dezvoltarii biologice a membrilor ei.

Pentru membrii familiei trebuie sa se asigure controale periodice de sanatate, igiena fiind esentiala. Toti membrii familiei este de preferat "sa fie deprinsi cu respectarea riguroasa a tuturor normelor de igiena, incepand cu igiena individuala si mergand pana la cea colectiva"

Igiena constituie o caracteristica a civilizatiei. Fiecare familie trebuie sa se deprinda si sa invete regulile de igiena, deoarece aceasta reprezinta progres si dezvoltare sociala.

Din punct de vedere sociologic, problemele igienico-sanitare cuprind:

- starea de sanatate a membrilor familiei;

- igiena locuintei;

- igiena alimentelor.

In concluzie, functia biologica a familiei rezida in satisfacerea nevoilor vitale pentru indivizi si grupuri si prin acestia pentru societate, si anume:

- satisfacerea unor nevoi sexuale;

- asigurarea reproducerii;

- intarirea unitatii grupului, a solidaritatii familiale;

- crearea premiselor pentru indeplinirea celorlalte functii; pentru armonia si stabilitatea cuplului, contribuie la integrarea sociala a indivizilor.

1.2.2. Functia economica

Pentru a exista, familia trebuie sa-si asigure venituri suficiente pentru satisfacerea nevoilor de baza. Atat timp cat reuseste acest lucru, ea se poate concentra mai mult asupra realizarii celorlalte functii. In caz contrar, se pune in pericol nu numai realizarea acesteia, ci insasi existenta familiei ca institutie sociala.

Analiza familiei contemporane din perspectiva functionarii sale economice urmareste doua dimensiuni principale:

1. Acumularea unui buget comun, a veniturilor pentru intreg colectivul familial;

2. Interinfluentele dintre nivelul de integrare in viata conjugala (familiala) si cea socioprofesionala

Functia economica reprezinta indicatorul principal de echilibru dintr-o familie.

In familia in care sunt rezolvate problemele de ordin economic se poate vorbi despre o familie organizata, care are posibilitatea de a-si rezolva in mod competent intreaga gama de obligatii catre stat si societate.

Bugetul comun de venituri si cheltuieli (latura financiara) reprezinta modalitatea practica de satisfacere a nevoilor materiale si culturale ale familiei.

Analiza bugetului familiei permite cunoasterea unor aspecte: relatia dintre venituri si marimea familiei; modul de obtinere a veniturilor si formele acestora; numarul si calitatea persoanelor in incapacitate de munca temporara sau partiala; structura cheltuielilor, tipuri predominante de cheltuieli

Functiile economice ale familiei variaza de la o generatie la alta si de la o societate la alta.

In societatile traditionale din mediul rural, familia reprezinta si un atelier de munca ce asigura cele necesare traiului prin munca tuturor in interiorul familiei.

Astfel, se muncea impreuna - sotii si copiii - potrivit unor riguroase distribuiri a sarcinilor, parintii fiind interesati ca proprii lor copii sa mosteneasca nu doar numele si bunurile, ci si ocupatiile pentru a asigura continuitatea neamului. Dar, in familia moderna, lucrurile s-au schimbat datorita specializarii membrilor familiei in planul vietii.

Prin trecerea la familia nucleara sau la alte forme atipice ale ei, s-au redimensionat componentele functiei economice, atat in ceea ce priveste productia de bunuri, cat si administrarea bugetului de venituri si cheltuieli. Astfel, "familia nu mai e unitate productiva autosuficienta membrilor ei, fiind dependenta de veniturile castigate in afara gospodariei"

Apoi s-a modificat si componenta privind pregatirea profesionala a descendentilor.

Transmiterea ocupatiei de la parinti la copii se intalneste din ce in ce mai rar, si aceasta datorita deplasarii locului de munca al individului din interiorul familiei in exteriorul ei

O latura destul de importanta in cadrul functiei economice a familiei o formeaza "locuinta" , respectiv spatiul material locuit de membrii grupului familial.

Locuinta favorizeaza sau stanjeneste desfasurarea vietii de familie, in sensul ca in conditii normale, asigura o atmosfera placuta la lucru si odihna membrilor familiei.

In cazul unei locuinte necorespunzatoare si insuficiente ca spatiu sau neigienica, membrii familiei nu au posibilitatea sa se odihneasca, sa se recreeze, sa se refaca din punct de vedere fizic si psihic pentru reluarea activitatii de a doua zi. "Pe glob, populatia creste in mod vertiginos, iar ritmul executarii locuintelor este cu mult ramas in urma. Deci, locuinta in viitoarea etapa, va deveni un factor determinant in echilibrul familiei. Astfel, daca numarul de locuinte nu este in concordanta cu ritmul cresterii populatiei, starea sociala a familiei si a societatii va fi intr-o continua degradare"

Alaturi de problemele locuintei in studiul familiei, mai intervine si studiul bugetelor de familie, care sunt menite sa scoata in evidenta raportul dintre venituri si cheltuieli.

In tarile dezvoltate economic si social, raportul dintre venituri si cheltuieli intr-o familie este echilibrat, dar, mai mult, volumul cheltuielilor e cu mult sub cel al veniturilor si, in acest mod, familia isi creaza o rezerva de venituri, care poate fi utilizata in diverse forme ca excursii si concedii, achizitionarea unor bunuri

La noi, familia contemporana e caracterizata printr-un buget dezechilibrat datorat surselor sporadice de venit si/sau cheltuieli exagerate intr-o anumita directie (cheltuieli referitoare la subzistenta).

Dupa revolutia din 1989 a urmat un an bun pentru populatie, acestuia urmandu-i o cadere a standardului de viata intr-un ritm accentuat. Se poate vorbi, in acest context, de o explozie a nevoilor "provocate de procesul de crestere, atat a bunurilor, cat si a nevoilor"

Nivelul de adaptare al familiilor la societatea contemporana, capacitatea sa de a supravietui atacurilor altor componente ale sistemului social, posibilitatea de a-si asigura existenta sunt sintetizate in Legea lui Engel, care afirma existenta unei relatii direct proportionale intre nivelul de saracie al unei familii si volumul cheltuielilor subzistentei fizice. Cu cat veniturile sunt mai mici, cu atat ponderea cheltuielilor pentru subzistenta este mai mare

Referitor la cel de-al doilea aspect important al acestei functii, principala problema este cea a contributiei familiei la adaptarea individului in societate si la locul de munca. Randamentul cantitativ si calitativ al unei persoane la locul de munca poate fi influentat in mare masura de climatul familial. Un climat pozitiv, bazat pe relatii armonioase de profunda intelegere, pretuire, respect reciproc, influenteaza pozitiv randamentul in munca si gradul de integrare socioprofesionala; pe cand un climat negativ, bazat pe frecvente stari conflictuale, influenteaza negativ ansamblul factorilor motivationali care stau la baza conduitei de munca, ducand deseori la instalarea unor stari de inadaptare

Functia economica a familiei are o importanta centrala, de realizarea ei depinzand in mare masura realizarea celorlalte functii cu care se gaseste in relatii de interdependenta.

1.2.3. Functia de socializare

Una dintre functiile de baza ale familiei este socializarea primara a copiilor. Familia este cea care ofera copiilor socializarea necesara, care le permite sa devina membri activi ai societatii.

In primii ani de viata, pentru a supravietui, copilul este complet dependent de altii (de obicei, de membrii familiei). Pe langa satisfacerea nevoilor biologice, noul-nascut reclama interactiune sociala constanta cu alte fiinte umane. Aceasta nevoie este atat de mare incat, daca copilul este privat de ea o perioada mai lunga, este posibil ca niciodata sa nu fie capabil sa devina "normal". Absenta totala a interactiunii cu alti oameni produce indivizi cu o comportare anormala, care nu pot participa la viata sociala. Efectele izolarii sociale ilustreaza nevoia fiintei umane de socializare.

Definitii ale socializarii:

"socializarea este un proces de transmitere-asimilare a atitudinilor, nevoilor, conceptelor sau modelelor de comportare specifice unui grup, in vederea formarii, adaptarii si integrarii sociale a unei persoane"

"socializarea este procesul prin care oamenii invata, prin interactiune unii cu altii, ce trebuie sa cunoasca pentru a supravietui si activa in societatea lor"

Unii autori abordeaza socializarea ca pe un proces fundamental prin care se transmite mostenirea culturala, normele si valorile perene, ca mecanism prin care cultura unei societati formeaza personalitatea umana. Omul se formeaza, se modeleaza prin procesul de socializare in contact cu mecanisme si exigente specifice, promovate de familie, de scoala, de grupul profesional.

Fiind un proces foarte complex, socializarea incepe inca din primele clipe dupa nastere si continua in intreaga viata a oamenilor, care astfel invata modurile de existenta a societatii lor si a grupurilor carora le apartin.

Functia fundamentala a familiei se regaseste in socializarea primara, data fiind importanta raporturilor afective dintre parinti si copii pentru sanatatea psihica a acestora din urma.

Aceasta socializare primara constituie fundamentul formarii comportamentului. Prin socializare, oamenii invata rolurile lor si ale altora din societatea in care traiesc si isi formeaza o imagine despre propria persoana, la fiintele umane existand constiinta de sine.

Parintii exercita influente educationale asupra copiilor lor prin doua modalitati:

1. in mod direct, prin actiuni mai mult sau mai putin organizate si dirijate, utillizand metode si tehnici educative;

2. in mod indirect, prin modelele de conduita oferite, precum si prin climatul psiho-social existent in grupul familial

In cadrul familiei se dezvolta personalitatea copilului in anii timpurii, copiii invata tipurile de comportament necesare pentru a se incadra in societate.

Personalitatea este o constelatie de atitudini, trasaturi, modalitati de comportament, care se dezvolta in timp, dar, odata formata, ramane constanta pe toata durata vietii.

Copiii observa cum se comporta parintii lor, incercand sa-i imite, la inceput. Unii cercetatori remarcau ca, copilul joaca roluri ca si un actor, cu atata convingere si uneori cu atat talent, roluri pe care si le insuseste de la membrii familiei (parinti, frati, bunici etc.) cu care este permanent in contact.

Familia asigura dezvoltarea personalitatii copiilor ca personalitate independenta, dezvoltandu-i responsabilitatea pentru actele proprii, capacitatea de a se orienta in anumite situatii. "Educatia este privita ca un proces neintrerupt de producere si actualizare a sinelui, inteles ca unitate tensionata a unei componente reproductive (eu social) si a alteia creatoare (eu individual). Acest proces are ca finalitate atat socializarea, cat si individualizarea, atat identificarea, cat si diferentierea subiectului si presupune interactiune, cunoastere, comunicare, sisteme simbolice (culturale)"

Cei mai importanti agenti ai socializarii sunt: familia, scoala, religia, colegii, mass-media. Ei sunt raspunzatori de procesul socializarii, prin faptul ca interactioneaza cu indivizii intr-un mod care ii permite copilului sa devina membru participant in societatea umana.

Functia de socializare a fost si ea afectata de mutatiile lumii contemporane. Sistemul scolar a inlocuit, in mare masura, procesul instructiv-educativ al familiei, inlocuire datorata atat unor cauze subiective, cat si obiective. In prezent, parintii nu mai pot asigura transmiterea de cunostinte copiilor lor, nu le mai pot satisface nevoia de instructie si standardul exigentelor actuale.

Ei nu numai ca nu dispun de timpul necesar unei socializari firesti dar, de multe ori, nici nu mai au constiinta necesitatii acesteia

Din aceasta perspectiva, se pot contura trei tipuri de familii

1. "Familii inalt educogene, care sprijina educatia copiilor si realizeaza o legatura stransa cu scoala, pentru a asigura un control activ;

2. Familii satisfacator educogene, care asigura copilului conditii de educare familiala, dar nu organizeaza si controleaza sistematic activitatile in aceasta directie;

3. Familii slab educogene, caracterizate prin lipsa educatiei familiale si a controlului parental".

Insa cea mai mare greseala ramane aceea a considerarii copilului ca fiinta pasiva, socializabila dupa voia fiecaruia, ignorandu-se faptul ca el este un subiect care gandeste si actioneaza, care intervine constant si direct in procesul propriei sale dezvoltari.

Familia nu mai este capabila sa asigure transmiterea valorilor sociale, nici integrarea sociala, nici consensul social, nici conservarea ordinii universale. Singurul care poate asigura aceste functii este statul national care "inventeaza" pentru aceasta institutii specializate (cea mai importanta dintre ele fiind scoala).

Se vehiculeaza tot mai des formula "scoala face parte din familie" , iar in prezent socializarea devine sarcina actiunii colaborate a sistemului familie-scoala.

Totusi, familia detine, in continuare, un rol important in educarea si formarea tinerei generatii.

1.2.4. Functia de solidaritate

Solidaritatea familiei este elementul prezent in toate momentele vietii familiale, antrenand totalitatea membrilor acesteia. Ea asigura unitatea, intimitatea, coeziunea, securitatea emotionala, protectia, trairea si este o functie fundamentala pentru bunul mers al grupului familial, deoarece:

- asigura indivizilor securitate emotionala, incredere, sprijin, protectie, cadrul necesar formarii personalitatii;

- orice dereglare in aceasta functie conduce la subminarea unitatii grupului familial, antreneaza perturbari in celelalte functii, reprezinta un indiciu al dezagregarii familiei.

Formarea si manifestarea solidaritatii incepe inca din familiile de origine ale partenerilor, prin modul in care acestia au fost pregatiti, educati, orientati spre intelegerea celuilalt, spre oferirea protectiei si afectivitatii. Totodata, solidaritatea familiala nu este un dat, ea se construieste, se perfectioneaza in procesul firesc al vietii de familie, prin concesii si ajutari reciproce ale vietii de familie

Complexitatea acestei functii impune analiza sa in sfera a trei tipuri principale de relatii : relatia conjugala, relatia parentala si relatia fraternala.

Manifestarea solidaritatii in fiecare din cele trei niveluri implica o familie echilibrata, armonioasa si functionala.

Relatia conjugala este reglata, in mare masura, din interior, de normele si valorile acceptate si promovate de cuplul conjugal. Aceasta, in cazul unui cuplu conjugal functional, armonic, in cadrul caruia partenerii ajung la un inalt nivel de adaptare si integrare. In urma cunoasterii si confruntarii psihologice, cei doi parteneri constata similitudini in ceea ce priveste ritmurile lor psihologice, dorintele si aspiratiile lor, modul de raportare la diferite norme si valori. Intercunoasterea si intrepatrunderea psihologica a consortilor, in cazul unui cuplu conjugal armonic, duc la conturarea unui substrat motivational puternic al conduitei de rol marital, nevoia de celalalt ca de un alt "eu insumi". Este, de altfel, unul dintre cele mai inalte varfuri ale intensitatii acomodarii interpersonale ale integrarii in viata si activitatea cuplului conjugal.

Se creeaza, astfel, conditii optime pentru indeplinirea functiilor familiale la cote tot mai inalte de eficienta

In cazul cuplului conjugal dizarmonic, insa, in cadrul caruia este mai mare frecventa actelor si momentelor conflictuale tensionale, nu numai ca se contureaza piedici in calea indeplinirii optime a functiilor familiale, dar cuplul conjugal poate sa se dezorganizeze maximal si chiar sa se desfiinteze, cu toate consecintele sale asupra personalitatii consortilor, a copiilor etc.

In asemenea cupluri se regasesc frecvent cazuri de participare asimetrica la deciziile si activitatile familiale, neintelegeri, conflicte chiar, care au efecte psihotraumatizante asupra consortilor si asupra copiilor.

Optimizarea relatiei conjugale poarta amprenta masurii in care s-a realizat armonizarea, echilibrarea intre personalitatea, instructia, caracterul fiecarui partener, cat si a actiunii unei categorii complexe de factori:

1. anteriori mariajului (durata convietuirii in concubinaj, aprobarea casatoriei de catre parinti, concordanta varstei si a nivelului de instructie);

2. posteriori mariajului (acceptarea/neacceptarea modelului egalitar, concordanta privind existenta si numarul copiilor, complementaritatea in planul aspiratiilor)

Relatia parentala trebuie surprinsa in evolutia sa: pe de o parte, de la modelul mamei traditionale (caracteristicile fiindu-i perseverenta, rigiditatea) la modelul mamei moderne (dezvoltarea capacitatii instructiv-formative, mai putine constrangeri; si, pe de alta parte, de la modelul tatalui traditional -sever, rigid - la modelul tatalui modern - flexibil, mai putin restrictiv).

Relatia contemporana mama - copil a alunecat in sfera culpabilizarilor mamei de toate relele ce i se pot intampla copilului. Insa, relatia mama - copil nu se desfasoara ca relatie izolata, ci este modelata de celelalte subsisteme familiale

In perioada actuala se constata implicarea barbatilor din ce in ce mai mult in viata de familie, in ingrijirea copiilor si in responsabilitatile domestice, in timp ce in societatile traditionale acestea erau lasate doar in grija femeii.

Este important de retinut ca, daca pentru societatea traditionala a fi parinte era mai curand o obligatie fata de societate, pentru familia moderna parentalitatea e mai mult un privilegiu pe care si-l asuma din proprie convingere. Ca atare, relatia parentala ar trebui sa fie una caracterizata de echilibru, cadru relational optim, afectiune, cooperare, colaborare. Si aceasta, pentru ca relatia parentala influenteaza in mare masura procesul de formare a personalitatii copiilor si, totodata, modul de adaptare in perspectiva a propriului rol conjugal si parental.

Dar problemele cotidiene din societatea moderna in care sunt antrenati si membrii familiei, cresterea numarului familiilor care traiesc sub nivelul minim de subzistenta datorita lipsei locurilor de munca si disponibilizarilor facute in mai toate domeniile de activitate etc., se intalnesc tot mai frecvent familii cu probleme, parinti care-si uita sau ignora rolul si obligatiile pe care le au fata de proprii copii, aparand astfel copii delincventi, fie datorita modelului parental, fie datorita lipsei familiei care nu-l doreste, il renega si nu-l sustine.

Relatia fraternala implica ansamblul relatiilor interpersonale dintre copiii ce apartin aceleiasi familii.

Identificarea cu grupul fratilor contribuie la diminuarea dependentei fata de adult si la dezvoltarea autonomiei.

Relatia fraternala poate genera doua tipuri de situatii:

- situatia in care fratii dezvolta o afectiune reciproca si o solidaritate durabila;

- situatia in care fratii amplifica rivalitatea si accentueaza conflictualitatea.

In cadrul familiei, pentru frati, mama detine rolul principal, ea fiind primul obiect de iubire al copilului, fiind un partener de relationare, de joc si factor de centrare a legaturilor. Pozitia aceasta ocupata de mama genereaza rivalitate intre frati.

In sens larg, rivalitatea fraternala se constituie initial in raport cu mama la nasterea unui alt copil (frate sau sora). Fata de noul nascut se contureaza o relatie de gelozie, o tendinta de respingere ce poate merge uneori pana la agresiunea fizica.

Copilul se simte marginalizat, neglijat, deoarece acum o parte a atentiei parintilor se indreapta spre fratele sau sora care ocupa acum primul loc - real sau doar aparent.

In sens restrans, rivalitatea fraternala consta in concurenta dintre frati pentru a obtine primul loc in atentia si iubirea mamei sau tatalui si se exprima prin conduite de punere in valoare compensative sau regresive: "Rivalitatea genereaza ori reactii agresive, ori reactii demisionare, cu valoare de esec"

Psihologii si sociologii observa ca fratii mai mari pot reprezenta modele de identificare mai influente decat parintii si ca mijlocesc intrarea fratilor mai mici in diferite medii sociale.

Solidaritatea fraterna isi evidentiaza importanta in reusita scolara si sociala, imbracand formele cele mai diverse (ajutor material si financiar, aviz asupra orientarii scolare, ajutor intelectual, sustinere morala etc.), ea devenind elementul cel mai important, fundamental, in dobandirea succesului pe plan profesional si/sau social.

Nu trebuie omisa o dimensiune aparte a functiei de solidaritate: ajutorul (asistenta) membrilor dezavantajati ai familiei (batrani, cei aflati in capacitate de autoservire).

Contemporaneitatea aduce din ce in ce mai multe exemple de plasare a acestor atitudini (datorii) specifice familiei institutiilor sociale (aziluri, sanatorii), urmarea fiind nu doar inevitabila slabire a legaturilor intre membrii familiei, cu consecintele negative evidente, ci si, mai ales, extrapolarea fenomenului disfunctionalitatii si la alte niveluri ale sistemului familial (socializare, educatie, dimensiunea afectiva).

Solidaritatea inseamna coeziune, aderenta la un ideal comun, mobilizarea pentru atingerea unui anumit scop, este elementul ce conditioneaza (si coordoneaza) optima functionalitate familiala.

1.3. Evolutia familiei din societatea traditionala spre societatea  contemporana

Trecerea de la familia specifica societatii traditionale la cea contemporana cunoaste doua faze principale: mai intai, familia comunitara este inlocuita de familia nucleara, pentru ca, ulterior, modelul acesteia sa fie abandonat in favoarea familiei societale.

Daca prima trecere a avut mai multe efecte pozitive decat negative, cea de-a doua implica adanci si complexe consecinte negative in toate palierele vietii familiale.

1.3.1. Familia comunitara

Reprezinta doua-trei generatii reunite si, uneori, colaterale (fratii) care locuiesc in acelasi spatiu. Este formata din cel putin doua familii nucleare (bunici, parinti si copii) dispunand de un sistem de norme si reguli de convietuire, care sa perpetueze de la o generatie la alta.

Caracteristica ei functionala este conservatorismul, pastrarea traditiilor, obiceiurilor si stilului familial dominant. Functionand prin reguli oarecum rigide, menite sa asigure stabilitatea si "spiritul de clan" , ea nu este lipsita de dramatism interactional, favorizand frecvent exacerbarea conflictelor intre generatii.

Sistemul valorilor etnico-religioase si culturale are un grad de inertie si transmisibilitate mare. Acest tip de organizare familiala pare a trai dupa regula circularitatii, ceea ce confera membrilor sai un sentiment de apartenenta si securitate, relativ crescut.

Propunandu-si pastrarea coeziunii si stabilitatii la nivelul intregului sistem familial, defavorizeaza adesea evolutia si calitatea relatiilor intime, proiectandu-le si confirmandu-le mai mult din perspectiva experientei subiective de "crestere si dezvoltare" a personalitatii sotilor in rolurile masculine si feminine.

Avand drept scop de baza reproducerea grupului social, familia traditionala actioneaza dincolo de indivizi, ca o modalitate institutionala ce se bazeaza pe solidaritate mutuala elementara. "Ele isi asuma, la un moment dat, trecutul colectiv si  garanteaza viitorul, devenind spatiul in care cuplurile parentale transmit copiilor lor riscul si "sansa existentei"

1.3.2. Familia nucleara

Redusa numeric la soti si copiii lor necasatoriti, familia nucleara este o structura democratica, bazata pe consens, egalitate si complementaritate a rolurilor sot-sotie, precum si pe o participare crescanda a copiilor. Alegerea partenerului in cadrul acestui tip de familie este motivata de afectiunea mutuala si libertatea optiunii, scopul sau fiind fericirea ambilor soti si a copiilor lor.

Cuplul modern este profund marcat de libertatea alegerii si de exercitarea dreptului la autodezvoltare, iar cand sentimentul iubirii dispare, cuplul si ratiunea de a fi, de cele mai multe ori, se separa.

In contextul societatii moderne, familia nucleara isi construieste un nou stil de viata, caracterizat prin concentrare afectiva, comunicationala si actionala, separarea treptata si, uneori, rapida de intreaga ramificatie de rudenie, ceea ce ii confera o independenta proprie, cu marcata posibilitate de autoconducere si autodezvoltare.

Desprinderea familiei conjugale din familia extinsa implica o noua structura de raporturi ale acesteia cu exteriorul si, in primul rand, cu familia de origine

Familia nucleara este o structura preferata de majoritatea oamenilor, in cea mai mare parte a globului terestru, in contextul civilizatiei industriale, ea fiind apta sa asigure cel putin patru functii esentiale: cooperarea economica intre soti, relatiile sexuale, reproducerea si socializarea copiilor. Din punct de vedere psihologic, familia nucleara are o posibilitate crescuta de asigurare a suportului emotional, de satisfacere a nevoilor de securitate, protectie si apartenenta ale fiecarui membru, precum si a nevoilor de comunicare si crestere a personalitatii.

Crescand in intimitate, relatiile interpersonale, in acest caz, sunt totodata mult mai complicate si presupun un grad de "competenta relationala", bazat pe flexibilitate si creativitate, care sa le permita sotilor sa se interadapteze optim, iar copiilor sa evolueze sanatos din punct de vedere psihic si social. "Creativitatea interpersonala in cuplul marital devine astfel o conditie indispensabila a dezvoltarii capacitatii familiei de a face fata stresurilor externe si interne, de a rezolva cu succes probleme firesti ale vietii cotidiene"

Incapacitatea nucleului familial de a se autoregla "aici si acum" pericliteaza treptat si chiar stopeaza "cursa" maritala si, implicit, pe cea a autodezvoltarii personalitatii, nemaifacand posibil un dezirabil "acolo si atunci".

Astfel, in viata cuplului modern si a copiilor sai, fiecare clipa prezenta est sansa trairii impreuna a clipelor viitoare, ceea ce implica un nivel considerabil de responsabiliate; nu toti cei care se angajeaza de bunavoie in casatorie sunt "apti" sa si-l asume.

Familia nucleara - ca etapa de trecere in evolutia de la familia comunitara la familia societala - reprezinta simbioza comunitate/societate (femei comunitara - barbat societal), mentinand echilibrul, unitatea si coerenta familiei.

Simbioza femeie/barbat reprezinta, de fapt, omul universal care insumeaza trasaturile comunitare si societale prezente in fiecare membru al cuplului.

Aceasta conduce la concluzia ca familia nucleara reprezinta familia absoluta, in sensul de unitate a echilibrului intre doua stari structural opuse: traditionalitate versus modernitate.

1.3.3. Familia societala

In discursurile privind familia societatii contemporane se utilizeaza cu tot mai mult succes termenul de "familia restructurala", care presupune co-existenta unor stiluri de viata nenucleare, a neo-formatiunilor familiale, substitute maritale si simulacre adaptate realitatii sociale impuse in secolul XX.

Aceste configuratii , desi foarte diferite, au, in esenta, un punct comun: nici una nu indeplineste toate functiile atribuite in mod clasic institutiei familiale. Fiecare configuratie tinde sa maximalizeze unele functii si sa minimalizeze altele, ajungand chiar la ignoranta.

Specifica este orientarea spre "decadenta calitativa", numarul membrilor restrangandu-se treptat spre o "contractiune" progresiva, societatea preluand treptat din functionalitatea familiei

In planul relatiei dintre membrii sai s-a constatat evolutia spre o anumita "democratizare" manifesta in raporturi si o structura de cooperare a cuplurilor, in noi raporturi intre parinti si copii etc., deci o "redistribuire" a autoritatii. Familia societala constituie si o sursa de afectiune, refugiul pentru individul instrainat intr-o societate ostila.

Familia contemporana reflecta, in mare masura, influenta migratiei, a urbanizarii si a industrializarii.

1.3.4. Explicatia trecerii de la familia comunitara la cea societala

Renuntarea la structura familiei traditionale a fost impusa de necesitatea adaptarii la conditiile impuse de revolutia industriala. Schimbarea a fost impusa de conditiile de trai ; primii care au raspuns acestei necesitati au fost barbatii, evoluand spre tipul de om societal.

A doua transformare s-a produs in mod analog. Emanciparea, progresul din intreg sistemul social, au condus femeile la schimbarea statutului lor, "cuibul" care il constituia familia nucleara a inceput sa fie distrus sau, cel putin, serios afectat in multe societati

Familia nucleara a fost dezintegrata de dezvoltarea societatii si de ritmul accelerat al desfasurarii evenimentelor, nu de membrii cuplului sau de femeie in mod constient.

Schimbarile in cadrul familiei pot fi explicate prin teza accentuarii idealului individualitatii, argumentarea avandu-si originea in ideea potrivit careia la popoarele aristocratice familiile ramaneau - timp de secole - in aceeasi stare si, adesea, in acelasi loc. Un om isi cunostea aproape intotdeauna stramosii si ii respecta. Isi crea indatoriri, atat fata de ei, cat si fata de stranepoti si i se intampla frecvent sa isi sacrifice placerile personale pentru aceste fiinte, care nu mai existau sau care nu se nascusera inca. In societatea contemporana, oamenii isi sunt suficienti lor insisi. Ei nu mai datoreaza nimic si nu mai asteapta nimic de la nimeni.

Mutatiile produse in familie privita ca institutie sociala pot fi explicate si prin raportarea la teoriile clasice al sociologiei - semnificativa fiind cea referitoare la polaritatea comunitate/societate initiata de F. Tonnies

Omul comunitar - caracterizat prin constiinta religioasa, sentimente modelate de traditii si obiceiuri, prin valorizarea familiei, prin importanta si puterea legaturilor - considera familia fundamentul comunitatii. Toate manifestarile comunitare au la baza vointa organica, ale carei principale forme de manifestare sunt: placerea, obisnuinta, memoria.

Omul societal se caracterizeaza prin conventionalism, sentimente modelate de politica si, mai ales, prin accentuarea idealurilor individualitatii. Din aceasta perspectiva, toate manifestarile societale au la baza vointa reflectata, care reprezinta produsul gandirii. Formele de manifestare ale vointei reflectate sunt reflectia, calculul, decizia. Omul societal reprima tot ceea ce este act negandit si nereflectat.

Trecerea de la omul comunitar la cel societal are multiple consecinte in planul familiei. In primul rand, se observa scaderea nuptialitatii; apoi individul isi alege partenerul de viata fara a mai fi constrans de traditie sau de opinia publica.

Aceste fenomene implica serioase consecinte, deoarece individul incepe sa-si puna o serie de intrebari, incepe sa reflecteze tot mai mult, incepe sa gandeasca asupra necesitatii legalizarii unei relatii sau a nasterii unui copil.

Trecerea de la comunitate la societate se manifesta si ca o comprimare a emotionalitatii si o accentuare a intelectualitatii. Si aceasta pentru ca societatea moderna, dezinteresata de emotionalitate, este dominata de calcul si profit, de relatii interpersonale abstracte, derivate din interes. Impactul acestei treceri este acela al abandonarii unitatii in favoarea separarii.

Concluzia este: "in vreme ce in comunitati oamenii raman uniti, in ciuda oricarei forme de separare, in societate ei sunt separati in ciuda oricarei legaturi

Se poate spune ca trecerea la societate este un fenomen general, iar omul societal devine om universal (caruia ii lipseste, insa, sociabilitatea comunitara).