QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate asistenta sociala

Asistenta sociala de specialitate in cazul copiilor abuzati








ASISTENTA  SOCIALA  DE  SPECIALITATE  IN  CAZUL  COPIILOR  ABUZATI

            Fenomenul abuzului are inca o slaba recunoastere si constientizare la nivelul societatii. Paternul cultural specific confera familiei un statut inchis, procesul de constientizare colectiva a situatiilor de abuz fiind abia la inceput.

            Problema abuzului copilului este a societatii romanesti in ansamblu pentru ca aceasta suporta consecintele incapacitatii de adaptare si integrare a victimelor prin comportamentele antisociale dezvoltate, lipsa unei profesii, a unui loc de munca, prin perpetuarea unui comportament abuzi



            Efectele fenomenului au un impact social de lunga durata, presupunand eforturi la nivel organizatoric, administrativ si economic. Ingrijirea, recuperarea si reabilitarea copilului care a fost supus abuzului sau exploatarii de orice fel implica eforturi complexe pe termen lung. Familia victimelor nu are adesea resursele necesare (materiale si psiho-emotionale) de a face fata situatiei.

            Nu exista servicii de prevenire si monitorizare a situatiilor de risc, forme de interventie sociala, servicii de asistare si recuperare a victimelor, servicii comunitare de supraveghere si reintegrare sociala. Autoritatile locale sunt concentrate in acest caz mai mult pe administrarea problemei si mai putin pe solutionarea sa. Interventia juridica greoaie si birocratica, fara a promova protectia si recuperarea pe termen lung a victimei. Interventia politiei, limitata legislativ si institutional, reprezinta deocamdata singurul raspuns al autoritatilor publice.

            Initiativele private in domeniu, desi notabile, sunt departe de a se cristaliza intr-un sistem coerent si generalizat, reducandu-se de cele mai multe ori la programe de constientizare, de schimbare a atitudinii.

1. Practica asistentei sociale privind copiii abuzati

            Victima violentei in familie se poate adresa urmatoarelor institutii:

Ø     Politiei – pentru a depune o plangere;

Ø     Unitatii de Primiri Urgente din cadrul Spitalului / Medicului de familie – pentru a obtine ingrijiri medicale;

Ø     Institutului/Serviciului/Laboratorului de Medicina Legala – pentru a obtine un certificat medico-legal;

Ø     Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului – pentru a beneficia de servicii sociale complexe;

Ø     Centrului de Violenta in Familie (adapost sau centru de recuperare pentru victimele violentei in familie) – pentru a beneficia de gazduire temporara, asistenta sociala, consiliere psihologica si juridica, reinsertie sociala si profesionala, informare, indrumare catre alte institutii;

Ø     Unui ONG care ofera servicii sociale specializate pentru victimele violentei in familie;

Ø     Directiei de Munca si Protectie Sociala – Compartimentului combaterea violentei in familie – pentru a obtine informare, consiliere si indrumare catre institutiile competente ((A.N.P.F.)  ’’Ghid de interventie in cazurile de violenta in familie’’, 2007).

Ø     Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului este institutia publica cu personalitate juridica, infiintata in subordinea consiliului judetean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului Bucuresti, prin comasarea serviciului public de asistenta sociala si a serviciului public specializat pentru protectia copilului de la nivelul judetului, respectiv al sectorului municipiului Bucuresti, prin preluarea, in mod corespunzator, a atributiilor si functiilor acestora.

            Directia Generala realizeaza la nivel judetean, respectiv la nivelul local al sectoarelor municipiului Bucuresti, masurile de asistenta sociala in domeniul protectiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor varstnice, persoanelor cu handicap, precum si a oricaror persoane aflate in nevoie.

            D.G.A.S.P.C are responsabilitatea dezvoltarii si diversificarii serviciilor sociale specializate, in functie de nevoile sociale identificate, cu scopul prioritar de a mentine functionalitatea sociala a persoanei, urmarind reintegrarea in mediul propriu de viata, familial si comunitar al celor in dificultate.

Functii :                 

Ø     de coordonare a activitatilor de asistenta sociala si protectie a copilului;

Ø     de strategie -asigura elaborarea strategiei de asistenta sociala;

Ø     de administrare a fondurilor pe care le are la dispozitie;

Ø     de colaborare cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si institutiilor care au responsabilitati in domeniul asistentei sociale, cu serviciile publice locale de asistenta sociala, precum si cu reprezentantii societatii civile care desfasoara activitati in domeniu;

Ø     de executie, prin asigurarea mijloacelor umane, materiale si financiare necesare pentru implementarea strategiilor;

Ø     de reprezentare pe plan intern si extern, in domeniul asistentei sociale si protectiei copilului.

Atributii in domeniul protectiei drepturilor copilului:

Ø     intocmeste raportul de evaluare initiala a copilului, victima a violentei in familie, si familiei acestuia si propune stabilirea unei masuri de protectie speciala;

Ø     monitorizeaza trimestrial activitatile de aplicare a hotararilor de instituire a masurilor de protectie speciala a copilului;

Ø     reevalueaza, cel putin o data la 3 luni si ori de cate ori este cazul, imprejurarile care au stat la baza stabilirii masurilor de protectie speciala si propune, dupa caz, mentinerea, modificarea sau incetarea acestora.

            Potrivit Legii 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului (art. 92), in vederea asigurarii protectiei speciale a copilului abuzat sau neglijat, DGASPC este obligata:

sa verifice si sa solutioneze toate sesizarile privind cazurile de abuz si neglijare, inclusiv cele venite din partea asistentilor familiali;

sa asigure prestarea serviciilor specializate pentru nevoile copiilor victime ale abuzului sau neglijarii si ale familiilor acestora.

             In cadrul D.G.A.S.P.C (componenta pentru protectia copilului) exista „Telefonul copilului” (TC) care dezvolta activitati de informare si promovare a serviciilor oferite in interesul superior al copiilor expusi la abuz, neglijare si exploatare (victime ale violentei in familie). TC dispune de:

  • materiale promotionale (pliante, brosuri);
  • asistare telefonica - pentru depasirea situatiilor de criza;
  • consiliere telefonica – pentru evaluarea nevoilor imediate si a potentialului de risc;
  • interventia in situatii de urgenta prin echipa operativa si efectuarea evaluarii riscului imediat;
  • alcatuirea si gestionarea bazei de date cu informatii din domeniile protectiei copilului, social si juridic, etc;
  • organizarea si actualizarea bazei de date cu situatiile de abuz, neglijare, exploatare etc. sesizate la Telefonul Copilului ((A.N.P.F.)  ’’Ghid de interventie in cazurile de violenta in familie’’, 2007).

            Serviciul Public de Asistenta Sociala

            Serviciile publice de asistenta sociala sunt organizate la nivelul municipiilor si oraselor de catre consiliile municipale si orasenesti, in exercitarea atributiilor ce le revin potrivit prevederilor Hotararea de Guvern nr. 90 din 23.ianuarie.2003 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare si functionare a serviciului public de asistenta sociala.

            Potrivit legii 217/2003, art.16 autoritatile publice locale trebuie sa desemneze asistenti sociali specializati in domeniu din cadrul Serviciului Public de Asistenta Sociala pentru a instrumenta cazurile de violenta in familie. Atributiile asistentilor sociali, potrivit art. 16, sunt:

Ø     monitorizarea cazurilor de violenta in familie din sectorul sau unitatea teritoriala deservita; culegerea informatiilor asupra acestora; intocmirea unei evidente separate; asigurarea accesului la informatii la cererea organelor judiciare si a partilor sau reprezentantilor acestora;

Ø     informarea si sprijinirea lucratorilor politiei care in cadrul activitatii lor specifice intalnesc situatii de violenta in familie;

Ø     identificarea situatiilor de risc pentru partile implicate in conflict si indrumarea acestora spre servicii de specialitate;

Ø     colaborarea cu institutii locale de protectie a copilului si raportarea cazurilor, in conformitate cu legislatia in vigoare;

Ø     indrumarea partilor aflate in conflict in vederea medierii;

Ø     solicitarea de informatii cu privire la rezultatul medierii;

Ø     instrumentarea cazului impreuna cu asistentul social specializat in problemele familiei ((A.N.P.F.)  ’’Ghid de interventie in cazurile de violenta in familie’’, 2007).

            2. Rolul asistentei sociale in cazurile de abuz asupra copilului 

            Identificarea de catre SPAS a cazurilor de copii :

Ø     aflati in situatii de risc de maltratare : reperarea precoce a riscului poate conduce la masuri care sa previna producerea maltatarii. In general necesita un sprijin pentru familie;

Ø     copii victime ale maltratarii : in general se evalueaza locul, forma, asocierea leziunilor, in relatie cu varsta copilului si cu marturiile acestuia (explicite sau implicite, in comportamentul copilului). Adesea, prin indepartarea copilului de relatia maltratanta semnele dispar, ceea ce constituie o dovada in plus a maltratarii (Neamtu, G., 2003, p. 697).

            Aceasta se poate face prin autosesizare cu ocazia interventiilor pe alte tipuri de cazuri, prin

referirea de astfel de cazuri de catre alte institutii sau autoritati cu atributii in domeniul protectiei si

promovarii drepturilor copilului cum ar fi : inspectorate scolare, spitale, politia de proximitate, fundatii sau asociatii de profil sau prin sesizarile/petitiile adresate de catre toti cei care cunosc astfel de cazuri sau au astfel de copii in ingrijire;

            3.  Managementul de cazmetoda generala in domeniul serviciilor sociale

            Managementul de caz este o metoda de coordonare a tuturor serviciilor de asistenta medicala, psihologica si sociala si consta in activitatea de identificare a necesitatilor victimei violentei in familie/agresorului familial, planificarea, coordonarea si monitorizarea implementarii masurilor din planul individualizat de asistenta a acesteia/acestuia, in functie de resursele disponibile, avand ca scop:

Ø     prevenirea fenomenului de violenta in familie ;

Ø     asistarea si protejarea (din punct de vedere medical, psihologic, juridic, social) victimei violentei in familie aflata in situatii de criza sau ante/post criza ;

Ø     asistarea si protejarea altor membri ai familiei, indirect afectati de fenomenul violentei in familie ;

Ø     reinsertia socio-profesionala a victimei violentei in familie/membrilor indirect afectati, activitati desfasurate de profesionisti in domeniul violentei din diferite servicii sau institutii publice sau private.

            Toti furnizorii de servicii sociale in domeniul violentei vor folosi managementul de caz, ca metoda de lucru, cu respectarea  standardelor prevazute de legislatia in vigoare.

            Principiul fundamental al practicii managementului de caz este ca resursele sa fie alocate in raport cu nevoile individului intr-un mod care sa fie eficient pentru ambele parti: rezultate pozitive pentru persoanele asistate si cost scazut pentru servicii. Eficienta managementului de caz este analizata in raport cu:

Ø     alocarea resurselor in functie de cerintele fiecarui caz;

Ø     gradul de coordonare al serviciilor astfel incat sa fie acoperite toate cerintele unui caz fara ca resursele sa fie irosite;

Ø     cresterea eficientei raportului: cost scazut pentru serviciu-beneficii pentru persoana asistata.

          Managementul de caz ca practica de lucru propune evaluarea nevoilor individului, a mediului social in care acesta traieste si a retelei de servicii disponibile, in acord cu care managerul de caz construieste o strategie individuala de interventie pe baza nevoilor prioritare si a resurselor disponibile. Aceasta orientare de lucru arata ca asistentul social manager de caz nu se mai focalizeaza pe selectarea beneficiarilor eligibili pentru un serviciu ci se focalizeaza pe identificarea problemelor persoanei asistate si a serviciilor din retea care sunt eficiente pentru acoperirea acestor nevoi. Se va pune accentul pe stabilirea gradului de urgenta si al gravitatii actelor de violenta, victimele astfel identificate avand prioritate in acordarea de servicii.

            Managerul de caz este profesionistul care asigura coordonarea activitatilor de asistenta si protectie sociala speciala a victimei violentei, desfasurate prin intermediul unei echipe multidisciplinare si a unui responsabil de caz (care poate fi asistentul familial, conf. legislatiei in vigoare).

            Managerul de caz (asistentul social/psihologul/psihopedagogul, s.a specializat in domeniul socio-uman, cu competente in domeniul violentei in familie, prevazute legal ), este profesionistul specializat in servicii sociale (din administratia de stat sau organizatii neguvernamentale) care stabileste, impreuna cu furnizorul de servicii sociale, criteriile de eligibilitate pentru accesul clientului la servicii, colaboreaza cu responsabilul de caz, faciliteaza interactiunea intre specialistii din institutii diferite implicate in procesul asistarii victimei violentei - guvernamentale sau neguvernamentale.

            Atributii ale managerului de caz :

Ø     coordoneaza toate activitatile de asistenta si protectie speciala a victimei , asigura respectarea etapelor managementului de caz ;

Ø     elaboreaza planul individualizat de interventie/celelalte planuri specializate prevazute in legislatia privind serviciile sociale, stabileste componenta echipei multidisciplinare/interdisciplinare, stabileste responsabilul de caz,  organizeaza intalnirile de caz ;

Ø     asigura colaborarea tuturor factorilor identificati ca fiind importanti in gestionarea situatiei de violenta sau in privinta reintegrarii socio-profesionale a victimei (institutii, familie, agresor, specialisti) ;



Ø     coordoneaza , faciliteaza comunicarea  cu toti factorii importanti necesari in gestionarea situatiei de violenta;

Ø     raporteaza compartimentului cu atributii privind combaterea violentei din cadrul DMPS, respectiv directiilor/departamentelor de monitorizare/ANPF cazurile (inregistrate/solutionate/ inchise/monitorizate) ;

Ø     elaboreaza planul de siguranta si evaluare a riscului ;

Ø     comunica deciziile de inchidere a cazului ;

Ø     monitorizeaza implementarea planului de interventie sau a celorlalte planuri elaborate necesare in gestionarea situatiei de violenta in familie.

      Responsabilul de caz  (asistentul social/psihologul/psihopedagogul si alte specializari din domeniul socio-uman cu competente in domeniul violentei in familie, prevazute legal) este profesionistul din domeniul violentei in familie care, prin delegarea atributiilor de catre managerul de caz, asigura coordonarea activitatilor si implementarea programelor de interventie specializate (planul de interventie individualizat, planul de reabilitare si reinsertie socio-profesionala, planul de prevenire a redeschiderii cazului, planul de siguranta si de evaluare a riscului, s.a.).

            Atributii ale responsabului de caz:

Ø     asigura implementarea planului individualizat de interventie/ a celorlalte planuri de interventie prevazute de legislatie /planului de siguranta si evaluare a riscului, asigura furnizarea serviciilor sociale necesare gestionarii situatiei, conform planului de interventie elaborat ;

Ø     intocmeste / reactualizeaza dosarul de caz ;

Ø     asigura comunicarea tuturor deciziilor si serviciilor ce vizeaza victima violentei (asigura explicarea pe intelesul beneficiarului a tot ceea ce se intreprinde in folosul acesteia si numai in conditiile in care victima sau tutorele acesteia isi da acordul pentru serviciile propuse) ;

Ø     asigura comunicarea intre toate partile implicate in rezolvarea cazului/ medierea intrafamiliala si colaboreaza cu echipa interdisciplinara ;

Ø     monitorizeaza implementarea serviciilor presupuse de planul individualizat de interventie .

        Etapele managementului de caz (cf. O.G. nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificarile si completarile ulterioare):


            a. Identificarea, evaluarea initiala, preluarea cazului

             Implica o evaluare initiala a extensiei problemei pentru care se ofera ajutor si criteriile practicate de catre serviciu pentru stabilirea persoanelor care pot beneficia de asistenta.

         Atunci cand este semnalat un caz de violenta in familie, asistentii sociali din cadrul Serviciului Public de Asistenta Sociala trebuie sa faca o investigatie sociala in maxim 72 de ore de la inregistrarea solicitarii directe, a referirii sau a semnalarii cazului, pentru a determina:

Ø     daca este necesara o interventie de urgenta; aceasta se impune atunci cand victima violentei este in pericol de abuz imediat;

Ø     serviciile de urgenta spre care sa fie indreptat cazul.

            Pentru a decide daca copilul/persoana adulta este in pericol, este necesar ca asistentii sociali din cadrul Serviciului Public de Asistenta Sociala:

Ø     sa identifice aspectele care determina interventia in regim de urgenta si sa stabileasca modul in care acestea afecteaza victima;

Ø     sa examineze riscurile actuale in care se afla membrii familiei;

Ø     sa determine daca membrii familiei sau alti membrii ai comunitatii pot interveni fara sa fie necesara interventia serviciilor de asistenta specializate in regim de urgenta.

            b. Elaborarea planului de interventie

            Managerul de caz asigura realizarea evaluarii initiale in maxim 72 de ore de la inregistrarea solicitarii directe, a referirii sau a semnalarii cazului. – evaluarea initiala are loc in cel mai scurt timp in functie de urgenta si gravitatea cazului.

            In situatii de urgenta in cazul in care deplasarea managerului de caz sau a echipei mobile de interventie necesita o durata mai mare de o ora, evaluarea initiala este efectuata de catre responsabilii de caz din cadrul autoritatii locale din comunitatea in care se afla victima.

            Se intocmeste un raport de evaluare initiala (in maxim 48 ore de la inregistrarea cazului) in baza caruia se ia decizia continuarii managementului de caz sau inchiderii cazului prin referire sau orientare catre alte servicii/institutii abilitate. In cazul confirmarii cazului, acesta trebuie repartizat unui MC care va prelua gestionarea intregii probleme cu ajutorul RC si a echipei multidisciplinare. Se comunica beneficiarului continutul raportului de evaluare initiala.

            In cazul referirii catre alte institutii, daca inregistrarea se face la o institutie care nu poate prelua cazul, se transmite institutiei  catre care se face referirea si raportul de evaluare initiala.

            c. Evaluarea complexa a persoanei asistate si a mediului de viata:

In timp ce informatia initiala orienteaza interventia in regim de urgenta, evaluarea complexa are in vedere cunoasterea problemelor si a resurselor persoanei asistate necesara pentru elaborarea planului de interventie. 

Pentru o evaluare corecta a nevoilor si resurselor, asistentul social trebuie sa inteleaga modul in care elementele contextului social, familial si individual afecteaza situatia persoanei asistate:

Ø     vointa persoanei asistate de a utiliza sprijinul asistentului social pentru  imbunatatirea eliminarea formelor de violenta in familie ;

Ø     cadrul familial (relatiile dintre membrii familiei; compozitia familiei si relatia cu rudele; situatiile in care membrii familiei au mai beneficiat de suportul serviciilor sociale si modul in care au fost folosite resursele pentru solutionarea problemelor; distributia rolurilor si a puterii in familie, etc.) ;

Ø     gradul de integrare al persoanei asistate in comunitate (sentimentul de apartenenta la grupurile sociale; responsabilitatile asumate in cadrul comunitatii; modul de utilizare a resurselor comunitare pentru a raspunde nevoilor personale sau familiale, etc.) ;

Ø     aspectele de natura emotionala (tendinta de a se retrage si a se izola de ceilalti; inclinatia spre stari cum ar fi furia, teama, rusinea, etc.) ;

Ø     aspectele de natura intelectuala (modul de utilizare al informatiilor pentru intelegerea propriei persoane, a problemelor si a celorlalti; modalitatea de folosire a informatiilor si cunostintelor pentru a lua decizii, etc.)

Ø     aspectele economice (disponibilitatea resurselor si capacitatea de a administra si aloca banii necesari platii bunurilor si serviciilor, etc) .

      Procesul de evaluare complexa urmareste aspectele care se refera la situatia individualizata a beneficiarului, asa cum sunt ele definite conf. OUG 68/2003, art. 33, al. (1)-(3), art. 34-39. Datele colectate in cadrul acestei etape provin din interviul asistentului social cu:

Ø     persoana asistata;

Ø     membrii familiei;

Ø     agresorul;

Ø     parintii/persoanele care o ingrijesc;

Ø     specialistii serviciilor comunitare.

      Dupa colectare si inregistrare, asistentul social analizeaza informatiile raportandu-se la punctele tari si punctele slabe ale persoanei asistate si ale mediului in care aceasta traieste pentru gasirea celor mai potrivite solutii. In baza acestei analize, asistentul social, impreuna cu persoanele asistate, stabileste modalitatea de actiune si de utilizare a resurselor existente. Dupa aceasta analiza, asistentul social stabileste impreuna cu persoana asistata (in cazul persoanelor adulte care au capacitate de discernamant) resursele pe care aceasta doreste sa le utilizeze pentru remedierea situatiei si indepartarea factorilor de risc care favorizeaza repetarea violentei.

   d. Planificarea interventiei impreuna cu persoana asistata, atunci cand aceasta are capacitate de discernamant

            Planul individualizat de asistenta si ingrijire reprezinta intentia de realizare a schimbarilor necesare si dorite pentru protectia victimelor violentei si asistenta agresorului.

            Asistentul social manager de caz impreuna cu echipa interdisciplinara, elaboreaza planul individualizat de interventie in maxim 30 de zile de la inregistrarea cazului.

            Factorii de baza ai planificarii interventiei sunt:

Ø     stabilirea obiectivelor interventiei;

Ø     identificarea a ceea ce trebuie schimbat pentru atingerea obiectivelor;

Ø     stabilirea activitatilor pe care partile implicate urmeaza sa le realizeze;

Ø     stabilirea procedurilor de lucru;

Ø     stabilirea timpul de lucru.

            Planul individualizat de protectie reprezinta o intentie de realizare a unei schimbari dorite si intentionate, de modificare a comportamentelor individuale intr-o perioada de timp limitata utilizand resursele alocate si avand capacitatea de mentinere a modificarilor produse la nivelul beneficiarului.

            Planul de interventie trebuie sa respecte alegerile, asteptarile, scopurile pe termen scurt/lung ale beneficiarului, efectele trebuie explicate pe intelesul acestuia.

 

            e. Implementarea planului de interventie si monitorizarea

             Asistentul social manager de caz este specialistul care asigura coordonarea implementarii activitatilor de asistenta si protectia victimei violentei in familie. Interventia este partea cea mai vizibila a procesului de asistenta. Un plan de interventie nu are nici o valoare daca nu exista o intelegere clara asupra modului in care va fi implementat.

            Pe parcursul implementarii actiunilor planificate, asistentul social trebuie sa monitorizeze modalitatea de implementare. In functie de efectul interventiei asupra situatiei persoanei asistate, asistentul social manager de caz va decide daca continua sau modifica actiunile prevazute in planul de interventie. Monitorizarea implica verificarea modului in care sunt alocate resursele si efectele acestora asupra persoanei asistate.

            Implementarea planului de interventie trebuie continuu monitorizata cu scopul de a se cunoaste pe de-o parte daca serviciile mai sunt corespunzatoare nevoilor persoanelor asistate, iar pe de alta parte sa poata fi realizate modificarile cerute de evolutia cazului.

 

            f.  Inchiderea cazului si monitorizarea post-interventie

             In cazul violentei in familie, inchiderea unui caz trebuie sa fie continuata de monitorizare post-interventie, in special in cazurile in care victima ramane in preajma agresorului. Chiar daca agresorul urmeaza un program individual de asistenta (consiliere, psihoterapie, tratament sub medicatie pentru scoaterea de sub dependenta diferitelor substante, etc), ramane riscul ca acesta sa repete actele de violenta.

            De aceea inchiderea unui caz trebuie facuta numai dupa o monitorizare de durata a cazului si numai dupa ce specialistii care au gestionat cazul dispun de suficiente informatii care sa arate faptul ca victima si agresorul pot face fata situatiilor de risc care pot apare.

            Inchiderea cazului trebuie facuta numai dupa ce victimei i s-au comunicat toate elementele pe care specialistii le identifica in privinta posibilitatii de „recidiva” a actelor de violenta.

            Inchiderea cazului se face prin decizia autoritatii competente la recomandare asistentului social manager de caz si se inregistreaza intr-o baza de date pentru facilitarea accesului la informatii in situatia de redeschidere a cazului. 

 

            g. Evaluarea opiniei beneficiarului

            Serviciile de asistenta sociala trebuie sa-si dovedeasca eficienta in asistarea persoanelor aflate in nevoi. De asemenea, specialistul trebuie sa fie preocupat de performanta metodelor folosite in rezolvarea cazului si cunoasterea schimbarilor necesare pentru imbunatatirea calitatii serviciului. Gradul de satisfactie va fi stabilit prin evaluarea opiniei beneficiarului cu privire la serviciile de care a beneficiat (feed-back) .

Echipa interdisciplinara

Echipa interdisciplinara si interinstitutionala include profesionisti in domeniul violentei: asistent social, psiholog, psihoterapeut, psihiatru, medic de alte diferite specialitati, medic legist, politist, jurist, referenti de specialitate ; echipa interdisciplinara, cea care asigura serviciile sociale specializate include specialistii prevazuti de legislatia in vigoare: OUG 68/2003, art.20, al.(2), (3). Echipa multidisciplinara/interdisciplinara colaboreaza cu responsabilul de caz, conform propunerilor/solicitarilor facute de managerul de caz, respectiv de responsabilul de caz. Se intalneste cu managerul de caz, responsabilul de caz (“intalnire de caz”) periodic, sau exceptional, sau cu victima/agresor/alti membri ai familiei, daca se considera necesar acest lucru.

            In cazul unor resurse umane limitate, pentru a putea asigura serviciile complexe multidisciplinare se poate face apel la prevederile Ordinului Comun nr. 384/2004 si ale Protocoalelor/Conventiilor de colaborare incheiate la nivel national si local.

            Managerul de caz impreuna cu echipa, elaboreaza planul individualizat de interventie in maxim 30 de zile de la inregistrarea cazului. Responsabilul de caz elaboreaza planul de servicii necesare pentru implementarea planului de interventie individualizat in maxim 30 de zile de la inregistrarea cazului. Managerul de caz desemneaza responsabilul de caz si se asigura de transmiterea catre fiecare membru al echipei multidisciplinare a responsabilitatilor si serviciilor ce urmeaza a fi furnizate beneficiarului.

            Planul de interventie trebuie sa respecte alegerile, asteptarile, scopurile pe termen scurt/lung ale beneficiarului, efectele trebuie explicate pe intelesul acestuia.

            4. Tehnici de lucru in domeniul asistentei sociale a copilului abuzat

            Tehnicile de lucru in domeniul violentei in familie, trebuie sa fie in relatie cu dinamica familiei, cu nevoile copilului si ale parintilor precum si cu limitele si posibilitatile lor.

            Unde si cum investim in tratament depinde de unde gasim cei mai importanti factori ce predispun, provoaca si mentin maltratarea. Se asociaza ei, in principal, cu factori individuali, relatii maritale, retea, alti factori economici sau sociali? De asemenea, va depinde de resursele parintilor si ale retelelor lor sociale si profesionale, va depinde de atitudinea parintilor fata de maltratare, in special daca ei o recunosc si de posibilitatile noastre de a-i motiva sa se schimbe. Primul si cel mai important tratament este planificat in relatie cu nevoile copilului si cu potentialul de schimbare al parintilor (Killen, K.,1998, p. 308).

            Furniss (1992, apud. Killen, K.,1998, p. 308), spune ca ajutorul practic legat de unele realitati dificile poate fi mai terapeutic decat terapia. A-i ajuta pe copii sa faca fata, poate fi mai terapeutic decat terapia. Aceste modalitati de ajutorare sunt exemple de ‚non-terapii terapeutice’, iar terapiile ce ignora realitatile unei situatii de maltratare constituie un exemplu de ‚terapie non-terapeutice’.

            Irvine (1979, apud. Killen, K.,1998, p. 309), a descries tehnicile de lucru in asistenta sociala ca fiind o retea individuala in care am adunat diferite ingrediente in cantitati diferite si intr-o succesiune diferita. Acest lucru trebuie facut in conformitate cu intelegerea noastra fata de problemele, resursele si nevoile fiecarei familii referitor la ceea ce e necesar in tratamentul maltratarii.

            Deseori, nu avem la dispoyitie instrumentele de care avem nevoie, insa de cele mai multe ori, dezvoltarea intelegerii vine inaintea dezvoltarii deprinderilor de abordare. Dezvoltarea viitoare cere schimbari in prioritatile politice si sociale si abilitatea si dorinta sociala de a-ti asuma responsabilitatea pentru copii. Cu ajutorul cunostintelor pe care le avem la dispozitie, trebuie sa fim in stare sa facem un pas mare inainte pentru a dezvolta o abordare diferentiata a tratamentului.

  1. Este necesara abordarea familiei;
  2. Relatia cu clientii este in centrul procesului de ajutorare;
  3. Se cer interventii active si folosirea autoritatii profesionale;
  4.  Copilul are nevoie de ajutor adecvat situasiei in care se afla;
  5. Trebuie sa investim in reteaua sociala;
  6. Este necesara structurarea si coordonarea tratamentului;
  7. Parintii, copilul si noii ingrijitori trebuie sa fie ajutati in procesele de separare si atasament.

            Este necesara abordarea familiei pentru ca masurile luate trebuie sa se focalizeze pe




intreaga familie. Abordarea familiei implica evaluarea continua a familiei ca un intreg, cu dinamica sa interioara si interactiunile cu reteaua sociala si profesionala. In diferite momente este important sa se investeasca in tratamentul unor membri sau subgrupuri ale familiei.

            Interactiunile in familiile abuzive sunt caracterizate ori de angajare negativa ori de lipsa angajarii fata de copil. Deseori, este important sa sporim angajarea si sa facem ca interactiunea sa devina pozitiva.

            Interviurile cu familia au o functie centrala, clarificatoare, motivationala si terapeutica in acest mod de abordare a familiei.

            Relatia cu clientii este in centrul procesului de ajutorare , in acest caz deschiderea si respectul constituie cheia. Parintii si copilul trebuie sa fie intampinati deschis si cu acceptare in situatiile in care ei asteapta, de obicei, sa fie criticati si respinsi.

            Trebuie sa incercam sa empatizam cu sentimentele si conflictele pe care le gasim in spatele strategiilor lor de supravietuire. Trebuie sa fim in stare sa induram situatii conflictuale fara sa incercam sa ne aparam. Trebuie sa fim prezenti cu toata fiinta noastra si sa avem grija atat de parinti cat si de copil.

            Se cer interventii active si folosirea autoritatii profesionale, experienta internationala si cercetarile arata ca o combinare a muncii sociale calificate ‚munca pe cazuri’, cu autoritatea profesionala si oficiala ca in sistemul de supervizare si folosirea resurselor retelei constituie cea mai eficienta forma de tratament pentru familiile abuzatoare (Gaudin et. al. 1991, apud. Killen, K.,1998, p. 313).

            Parintii se ‚acomodeaza’ cu sistemul de supervizare fara a fi neaparat adecvat motivati, sau fara sa fie in stare sa-l utilizeze. Ca ei ‚se acomodeaza’ poate fi o expresie a dorintei de a evita ceva mai rau, si anume plasarea copilului in afara caminului. Sistemele de supervizare rareori duc la succese in astfel de situatii.

            Copilul are nevoie de ajutor adecvat situatiei in care se afla, tratamentul pe care-l oferim copiilor trebuie sa se concentreze pe realitatile situatiei copilului abuzat. Trebuie sa gasim cai de a-l ajuta pe copil cu experientele pe care le are. Nu putem ‚alunga’ maltratarea. Copilul are nevoie de imbunatatirea ingrijirii lui. De obicei, el are o nevoie speciala pentru ajutor cand intervin lucratorii sociali si de sanatate. De asemenea, copilul are nevoie de ajutor sa-si depaseasca trauma, respingerea si abuzul pe care le-a trait. In alte cazuri, el poate avea nevoie de ajutor pentru a se atasa de adulti in afara familiei.

            De asemenea, maltratarea conduce la intarziere de dezvoltare si la o varietate de deficiente. Copilul are nevoie de ajutor pentru a face fata mai bine acestor dificultati si in diferite situatii sociale.

            Trebuie sa investim in reteaua sociala, de asemenea, trebuie sa-l ajutam sa faca fata socialului si sa-si imbunatateasca aptitudinile sociale si educationale. O asemenea ameliorare a capacitatii de adaptare la parinti si copil poate facilita interactiuni pozitive acasa si in afara casei.

            Copiii care au supravietuit cel mai bine acestor situatii sunt cei care au un atasament in afara familiei. Trebuie sa facilitam acest lucru si sa avem ca prioritate relatiile care asigura cea mai buna continuitate.

            Abilitatea noastra de a supravietui constructiv unor crize, depinde de reteaua care are grija de noi. Deseori, familiile abuzive sunt izolate, au relatii conflictuale cu reteaua sociala sau aceasta retea ii impovareaza.Trebuie sa investim in intarirea unor parti constructive ale retelei lor. In unele cazuri trebuie sa ne legam direct de reteaua familiei pentru a ajuta la rezolvarea problemelor si pentru a le preveni.

            Este necesara structurarea si coordonarea tratamentului astfel incat sa contina toate interventiile pe care noi le consideram necesare si sa dea posibilitatea ruperii cercului vicios, in care fiecare parinte si copil sunt implicati. In acest caz structurarea si coordonarea reprezinta un aspect central al tratamentului. Structurarea implica stabilirea unui plan, in care diferitele tipuri de servicii isi unesc fortele.

            Trebuie sa-i motivam sa utilizeze tratamentul pe care il oferim. Dar cu ajutorul lor, trebuie sa ajustam si sa modificam planul de tratament, ca sa  corespunda nevoilor lor. Cu cat familiile se angajeaza mai mult si i-si asuma responsabilitatea pentru modul in care serviciile sunt indeplinite, cu atat rezultatele vor fi mai bune.

            Procesul se dezvolta in trepte, ca si intelegerea noastra fata de familie si motivatia acesteia. Procesul necesita evaluari continue. Coordonarea diferitelor servicii este o parte importanta a acestui proces. Cooperarea interdisciplinara are un rol important in structurarea si coordonarea tratamentului si este o conditie esentiala pentru un tratament de succes.

            Parintii, copilul si noii ingrijitori trebuie sa fie ajutati in procesele de separare si atasament. In cazurile serioase de abuz si neglijare a copilului este necesara plasarea copilului spre ingrijire in alte familii. Acest proces este complicat si dureros atat pentru parinti cat si pentru copil si pentru repreyentantii serviciilor sociale care sunt implicati in separare si plasare.

            Cat succes va avea plasarea depinde de cat de devreme este plasat copilul si de procesele terapeutice incluse in plan, in momentul plasarii. Succesul va depinde si de faptul daca plasarea este permanenta sau nu si de cum acordam atentie mediului de provenienta al copilului. Parintii si copilul, in separarea lor, au nevoie de ajutor terapeutic. Copilul si noii ingrijitori vor trebui sa munceasca din greu pentru a se atasa unii de altii (Killen, K.,1998, p. 318).

            5. Consilierea in asistenta sociala

            Ceea ce se intampla in momentul de fata in consiliere, ca modalitate specifica de asistenta, depinde mai putin de orientarea teoretica a unui consilier in parte, cat de un set de trasaturi comune, care conduc la cea mai des intalnita expresie in literatura de specialitate: procesul de consiliere.

            Conceptul de proces este definit si inteles in modalitati diferite, ceea ce poate produce confuzii. Identificam, impreuna cu John McLeod (apud. Girleanu, D.,T., 2000), patru sensuri:

1. Primul face trimiteri la asertiunea potrivit careia orice activitate care implica schimbarea poate fi descrisa ca un proces. Acest inteles al termenului sustine ideea ca ceea ce se intampla in consiliere nu este static, ci exista o succesiune de evenimente care au loc.

2.    Al doilea sens se refera la un set foarte amplu de factori care pot promova sau inhiba efectele terapeutice. Utilizarea termenului de proces este, acum, in contrast cu utilizarea teremenului de rezultat. Variabile ale procesului de consiliere, in acest sens, studiate in cercetari recente se refera la:

Ø     consensul asupra scopului;

Ø     pregatirea rolului de client;

Ø     alegerea clientului potrivit in formarea relatiei cu profesionistul-consilier, luand in considerare caracteristici precum: personalitate, varsta, etnie, gen;

Ø     asentimentul consilierului de a vorbi despre rasa si cultura de apartenenta;

Ø     abilitatile consilierului;

Ø     alegerea unei metode adecvate consilierului;

Ø     centrarea, pe parcursul consilierii, pe problemele de viata si pe esenta

Ø     relatiilor interpersonale;

Ø     precizia si frecventa interpretarilor transferate;

Ø     acceptul exprimat de client in legatura cu temele pentru acasa;

Ø     relatia dintre consilier si client, acceptata sau nu;

Ø     expresivitatea clientului si deschiderea spre comunicare;

Ø     autodezvaluirea consilierului;

Ø     diferentele dintre client si terapeut;

Ø     durata intalnirilor de consiliere;

Ø     modalitatea de plata si cuantumul acesteia.

3. Al treilea sens al termenului proces este regasit in perspectiva umanista a consilierii, regasindu-se in ceea ce sublinia Carl Rogers cu patru decenii in urma: „Viata, cu ceea ce are ea mai bun, este un continuu proces de schimbare in care nimic nu este fixat. De la clientii mei si de la mine am aflat ca si atunci cand viata este bogata ori recunoscatoare, procesul continua. Experimentul acesta este deopotriva fascinant si oarecum inspaimantator. Am aflat ca ma simt cel mai bine cand ma pot lasa in voia fluxului experientei mele, intr-o directie care pare sa urmeze, spre scopuri de care sunt vag constient Viata este in permanenta un proces de devenire”.

4. Al patrulea sens al procesului, care este uneori utilizat si de catre psihoterapeuti, descrie caile prin care clientii incearca sa inteleaga experientele dificile din viata lor. Aceasta utilizare a termenului poate fi legata de de o analogie metaforica. Demersul pe care clientii si consilierii il realizeaza conduce la intelegerea sentimentelor dureroase ale pierderii, trauma sau stresul pot fi vazute in mod similar procesului manufacturier, in care materialele brute sunt transformate in produse finite, utilizabile. Spre exemplu, modelul procesului emotional dezvoltat de Greenberg implica „a face ceva” pentru si cu emotiile: numirea, exprimarea lor, reflectarea asupra intelesului lor. Toate cele patru sensuri trimit, chiar daca in modalitati diferite, la sensul fundamental al consilierii: preocuparea pentru schimbare. Aceasta schimbare se construieste prin actiunile si intentiile clientului, ale consilierului, intr-o stransa colaborare. Implicita acestor idei despre proces este cea conform careia a fi consilier nu presupune doar conceptualizarea intamplarilor – spre exemplu a sti despre „subconstient” –, ci si rezolvarea, aplicarea in practica – realizarea unei interpretari, oferirea unui raspuns empatic, negocierea contractului terapeutic. Desigur, fiecare dintre procesele mentionate pot fi explorate din punctul de vedere al unui consilier, al unui terapeut, al unui client, sau din punctul de vedere al unui observator detasat. Mai mult, ceea ce are loc se poate produce simultan la niveluri diferite de constienta si vizibilitate, acceptand ideea ca exista, intotdeauna, o parte ascunsa, un proces ascuns care se desfasoara in constiinta fiecarui participant. Elliot (1991,apud. Girleanu, D.,T., 2000),   sugera intreruperea fluxului continuu al procesului de consiliere prin unitati demarcate de limite temporale:

Ø     unitate de interactiune – ca un micro-proces care nu dureaza mai mult de doua minute cuprinzand raspunsul unuia dintre parteneri;

Ø     unitate episodica, facilitand exprimarea tuturor opiniilor referitoare la o sarcina sau tema comuna. Aceasta unitate de proces este uneori descrisa ca un eveniment si poate dura cateva minute;

Ø     unitate singulara, ca ocazie unica;

Ø     unitate de tratament, pe intregul curs al relatiei de consiliere.

Aceste unitati pot constitui modalitati diferite de actiune in consiliere. Analiza microproceselor este asemanatoare observarii consilierii printr-un microscop, detaliile facilitand examinarea procesului ca intreg.

            Procesul consilierii: despre inceput si incheiere

            Multi autori in domeniul consilierii au fost tentati sa divida procesul in trei faze. Spre exemplu, Mearns si Thorne ((1988) apud. Girleanu, D.,T., 2000), vorbesc despre parte de inceput, de mijloc si parte de incheiere. Abordarea „problemei managementului” de catre Egan ((1994) apud. Girleanu, D.,T., 2000),  structureaza procesul in trei mari stagii: ajutorarea clientilor in identificarea si clarificarea situatiilor problematice, dezvoltarea programelor pentru o schimbare constructiva si implementarea scopurilor. Fazele de inceput si de concluzionare ale consilierii pot fi impartite, in continuare, intr-un set de elemente componente sau sarcini directe. Spre exemplu, faza de inceput poate cuprinde:

Ø     negocierea expectantelor;

Ø     evaluarea favorabila consilierii;

Ø     formarea unei aliante terapeutice;

Ø     acordul asupra unui contract;

Ø     ajutorarea clientului sa-si spuna propria poveste.

            Faza finala poate atrage dupa sine:

Ø     negocierea incheierii;

Ø     arbitrarea;

Ø     rezolvarea unor probleme cauzate de pierderi;

Ø     asigurarea transferului celor invatate in situatii de viata reale;

Ø     anticiparea si prevenirea recaderii;

Ø     planificarea intalnirilor urmatoare.

            Fiecare dintre aceste aspecte ale procesului de consiliere constituie probleme pentru teorie si practica, puncte de plecare in asigurarea unei schimbari favorabile dezvoltarii asistentei sociale ca sistem de acordare a ajutorului. Problema expectantelor clientului a beneficiat de o atentie considerabila in literatura de specialitate. Cercetarile au aratat diferente semnificative privind modul in care oamenii percep diferite abordari ca fiind credibile sau acceptabile. Clientii care primesc o forma de consiliere corespunzatoare asteptarilor lor se descurca mai bine, in special dupa consilierea cu timp limitat. Persoanele care cauta ajutor de la mai multe surse si incep consilierea cu astfel de expectante, vin modelate dupa tipul interventiei anterioare. Grupuri particulare de clienti pot avea asteptari foarte bine definite cu privire la ceea ce au nevoie. Spre exemplu, s-a constatat ca multi clienti homosexuali acorda un timp si efort importante pentru a gasi un consilier sau terapeut care ii accepta.

          Pornind de la faptul ca multi clienti potentiali pot sa nu inteleaga modul in care opereaza consilierea, unii practicieni ofera informatii adecvate in stadiul de preconsiliere, prin casete video, brosuri, discutii. Adesea, importanta asteptarilor si a preferintelor exprimate prin preconsiliere sunt subestimate de catre consilieri. Ei sunt familiarizati cu incaperea, cu regulile presupuse de consiliere. Mai mult, majoritatea clientilor vor privi consilierul ca avand un statut de „expert”. Pentru toate aceste motive, clientul poate fi dominat de situatia de consiliere, considerand dificila articularea presupunerilor si a dorintelor cu privire la ceea ce ar trebui sa se intample. Adesea, nepotrivirea dintre asteptarile clientului si cele ale consilierului este constatata cand nu mai revine clientul la urmatoarea sesiune. In fapt, studiile occidentale in domeniu au demonstrat ca unul din trei contracte de consiliere se sfarseste asa. In unele dintre aceste cazuri, clientul poate fi multumit cu ceea ce a primit. In alte cazuri, clientii nu se intorc pentru ca nu au primit ceea ce au cautat. Inceputul consilierii este, astfel, si un proces de evaluare. Multi consilieri si multe agentii din tari cu traditie in domeniu demarcheaza explicit sesiunile de evaluare sau de „receptie” de consilierea ulterioara.    Uneori, evaluarea este realizata de catre o alta persoana, nu de catre cel ce va putea fi consilier. Se poate evidentia o varietate ampla de scopuri, incluzand perioada de timp agreata, programul si costurile. Unii consilieri utilizeaza teste de evaluare privind variabile psihologice precum: anxietatea, depresia, suportul social si relatiile interpersonale. Altii utilizeaza chestionarele cu intrebari deschise pe care potentialul client le completeaza inaintea interviului de evaluare.

            Motivele pentru care se realizeaza o evaluare inaintea consilierii presupun:

Ø     stabilirea unei relatii;

Ø     diagnosticarea clinica;

Ø     aprecierea punctelor tari si a celor slabe ale clientului;



Ø     oferirea de informatii;

Ø     a-l face pe client sa se simta inteles;

Ø     formularea unui caz sau a unui plan;

Ø     oferirea de speranta;

Ø     adunarea informatiilor despre nevoile culturale si asteptari;

Ø     explicarea modalitatii terapeutice de lucru;

Ø     obtinerea consimtamantului informal;

Ø     oportunitatea clientului de a intreba;

Ø     oferirea unui model de tratare;

Ø     motivarea clientului;

Ø     stabilirea si programarea viitoarelor evaluari necesare – medicale etc.;

Ø     selectarea clientilor pentru consiliere;

Ø     selectarea strategiei si a consilierului potrivit pentru client;

Ø     oferirea unei baze de alegere a clientului cu privire la modalitatea de

Ø     consiliere;

Ø     stabilirea unor chestiuni de ordin practic: timp, loc, acces;

Ø     oferirea de date pentru cercetari sau audit (McLeod, (1998) apud. Girleanu, D.,T., 2000) .

            Natura evaluarii depinde de modelul teoretic utilizat de consilier sau agentia de consiliere, putand fi identificat un larg spectru de practici. Consilierii psihodinamici si psihoterapeutii considera foarte importanta evaluarea in aprecierea trasaturilor cheie ale cazului. Cei behavioristi, prin contrast, privesc evaluarea ca necesara pentru identificarea unor scopuri realiste ale intalnirilor de consiliere. Consilierii umanisti tind sa se eschiveze de la o evaluare formala, in domenii in care nu doresc sa eticheteze clientul sau sa se prezinte pe ei ca experti. Unii consilieri care opteaza pentru modalitatea umanista pot dezvolta metode calitative de evaluare, prin care clientii sa fie invitati sa participe la exercitii de invatare / evaluare, integrate in sesiunea de consiliere. Un exemplu al unei astfel de evaluari poate fi introducerea liniei vietii, solicitand astfel perceptiile clientului asupra punctelor semnificative din dezvoltarea sa, a relatiilor importante cu altii si a valorilor. Halgin si Caron ((1991) apud. Girleanu, D.,T., 2000) , sugereaza o serie de intrebari-cheie la care sa raspunda consilierii gandind la relatia ulterioara cu un viitor client:

Ø     Are nevoie acel client de consiliere?

Ø     Cunosc respectiva persoana?

Ø     Sunt competent sa tratez acest client?

Ø     Care sunt reactiile mele personale fata de client?

Ø     Sunt capabil emotional sa tratez acest client?

Ø     Clientul se simte confortabil cu mine?

Ø     Isi poate permite clientul asistenta acordata sub ingrijirea mea?

            Exista situatii in care rezultatele evaluarii vor conduce la trimiterea clientului spre o alta institutie sau organizatie. Acest proces starneste sentimente puternice atat la client cat si la consilier. Evaluarea din timpul preconsilierii se comunica clientului intr-o forma scrisa sau se poate analiza impreuna cu clientul. Exista si factori externi care influenteaza evaluarea. Spre exemplu, in SUA, consilierul si psihoterapeutul, care diagnosticheaza pentru prima data un client si ii stabilesc un tratament, sunt platiti de companiile de asigurari de sanatate. Exista o legatura intre evaluarea initiala si rezultatele consilierii sau alte variabile. Studiile au demonstrat ca acei clienti care renunta prea devreme sunt mai putin motivati si au un nivel scazut al tolerantei la frustrare. Dar acestor cauze ale intreruperii intalnirilor de consiliere li se adauga sentimentele negative ale consilierului din timpul sedintei de evaluare. Toate acestea demonstreaza importanta cautarii raspunsurilor la intrebarile anterioare. Poate consilierul sa lucreze cu acel client? Exista multe probleme in legatura cu oportunitatea sau inoportunitatea evaluarii, precum si in legatura cu modalitatile de realizare. Una dintre sarcinile initiale principale ale consilierului, urmand evaluarea, este stabilirea unei aliante de lucru productive. Introducerea acestei sintagme este atribuita lui Bordin ((1979) apud. Girleanu, D.,T., 2000) , care sublinia existenta a trei elemente-cheie in stabilirea aliantei:

Ø     acordul asupra scopurilor consilierii;

Ø     intelegerea mutuala a sarcinilor de catre ambele persoane implicate;

Ø     ce are de facut fiecare participant pe parcursul consilierii pentru ca aceasta sa aiba succes;

Ø     existenta unei bune relatii interpersonale intre client si consilier.

            Nucleul modelului datorat lui Rogers include, printre conditii, aceasta alianta. Chiar si terapia comportamentala necesita o buna alianta. Un studiu al lui Saltzman sublinia necesitatea consolidarii aliantei terapeutice, la cea de-a treia sedinta. Daca aceasta nu s-a realizat pana atunci, exista mai putine sanse sa se manifeste ulterior. Negocierea cu succes a expectantelor, evaluarea corespunzatoare si formarea unei aliante productive conduc catre principala faza „de lucru” a consilierii. Este important de notat ca, in unele cazuri, procesul de consiliere nu urmeaza neaparat aceste cai si ca exista situatii in care consilierul este nevoit sa revada bazele relatiei cu clientul. Cu toate acestea, cand consilierea decurge rezonabil, va exista un stadiu in care consilierul si clientul vor lucra impreuna pentru o invatare productiva, pentru o schimbare interioara sau comportamentala.

            Partea centrala a consilierii

            Schimbarea este esentiala pentru consiliere. Fiecare perspectiva asupra consilierii se construieste in jurul unui set de idei privind cum si de ce se petrece schimbarea, dar si care profesionisti o pot promova. O viziune particulara asupra schimbarii o ofera modelul asimilarii dezvoltat de Stiles si asociatii ((1990) apud. Girleanu, D.,T., 2000). Ideea de la care s-a pornit este ca individul poseda un model al lumii sau un set de scheme cognitive care ii ghideaza comportamentul. In aceste scheme se impun asimilate noi experiente, daca persoanele in cauza vor sa fie intelese de ceilalti si sa-si aiba un rost. Experientele care nu se gasesc in schema sau modelul individului pot conduce la un proces de schimbare sau de acomodare a modelului insusi. Baza teoriei se afla in psihologia dezvoltarii, a lui Piaget, dar corespunde celor mai multe modele de consiliere. De altfel, teoria respectiva reprezinta un model integrati Cel mai interesant aspect al modelului asimilarii priveste seria de stadii sau procese realizate.

In consiliere, procese semnificative de asimilare se petrec in relatie cu experientele problematice: clientul reclama o experienta dureroasa, iar sarcina consilierului este de a-l ajuta sa o preia, sa transpuna aceasta trista actiune in modelul propriu despre lume, sa-i devina confortabila ideea sau sentimentul care, initial, au fost problematice.

            Stadiile asimilarii unei experiente problematice in consiliere, asa cum le-a subliniat Stiles, inscriu:

1. Ignorarea problemei – clientul nu este marcat de problema. Poate fi afectat in mica masura, reflectand la evitarea ei.

2. Aparitia gandurilor nedorite – clientul prefera sa nu gandeasca la respectiva experienta. Problema este starnita de consilier sau de circumstante externe. Se manifesta sentimente puternice, dar necentrate, iar conexiunea lor cu continutul poate fi neclara.

3. Vaga constientizare – clientul este constient de existenta unei situatii problematice, dar nu o poate formula clar. Se poate manifesta o traire dureroasa acuta, sau panica, asociate cu experienta problematica.

4. Clarificarea problemei – se formuleaza clar problema drept ceva care poate exista sau exista. Se lasa ideea unei rezolvari, clientul fiind afectat negativ, dar nu sub forma de panica.

5. Intelegerea psihologica – experienta problematica este formulata sau inteleasa intr-un anume fel. Clientul poate fi afectat de recunoasteri neplacute, dar si de surprize placute de genul „aha!”.

6. Investigarea problemei – se apeleaza la intelegere pentru managementul problemei. Tonusul afectiv este pozitiv, optimist.

7. Solutionarea problemei – clientul ajunge la o solutie de succes pentru o problema specifica. Starea de spirit este pozitiva, iar clientul este satisfacut, multumit de stadiul in care a ajuns.

8. Stapanirea problemei – clientul genereaza automat solutii. Starea de spirit este pozitiva sau neutra, problema nemaireprezentand ceva care sa il deranjeze. La inceputul procesului, problema este ignorata, iar clientul nu reclama vreo emotie puternica. Cand problema incepe sa intre in atentie, in centru, prin intermediul unor ganduri vag constiente, clientul pare sa aiba sentimente foarte puternice. Cum procesul continua spre clarificare, interiorizare si rezolvare, starile provocate de probleme devin mai putin intense.

Modelul asimilarii aduce laolalta aspecte ale catorva modele teoretice diferite. Faptul ca problema poate fi inconstienta se reflecta in stadiul ignorarii sau al refuzului de a o recunoaste. Insusirile abordarilor umaniste sau ale celor centrate pe persoana privind procesul de interventie solicita acceptarea sentimentelor si prelucrarea emotiilor corespunzatoare stadiului vagii constientizari. Este de notat faptul ca prelucrarea problemelor clientului prin asimilare incepe in stadiul 1 si continua spre stadiul 8 al modelului. Un client poate intra in acest sistem cu o vaga constientizare a ceea ce i se intampla sau poate ajunge deja in stadiul formularii problemei. La fel, clientul poate parasi consilierea inainte de a ajunge la o stapanire a problemei, fie din cauza insuficientei duratei ori frecventei intalnirilor asistentiale, fie ca el considera suficient stadiul in care a ajuns. De asemenea, clientul poate avea doua sau mai multe probleme in acelasi timp sau mai multe experiente problematice in paralel, dintre care, una constituie tema majora a intalnirilor de consiliere. Atractia modelului asimilarii pentru practicieni este aceea ca ii permite clientului sa stie unde se afla si sa stie unde va ajunge. Asimilarea experientei il determina pe client sa nu mai vorbeasca despre o anumita tema sau problema. Modelul asimilarii este un stimulent util consilierului-asistent social, determinandu-l sa reflecteze la propriul repertoriu de abilitati.

            Faza de incheiere

            Provocarea, pentru consilier, la faza de incheiere, o constituie utilizarea acestui stadiu al consilierii in beneficiul maxim al clientului. Scopul priveste consolidarea a ceea ce s-a acumulat, generalizarea celor invatate in situatii noi si utilizarea experientei pierderii sau a dezamagirii, in construirea unor strategii pentru a face fata pe viitor unor astfel de situatii.

            Cele mai dezvoltate strategii sunt cele referitoare la prevenirea recaderii, regasite cu preponderenta in traditia cognitiv-comportamentala si in explorarea temelor atasamentului, ale pierderii asociate consilierii dinamice scurte. Raspunsul la intrebarea: cand este gata clientul sa incheie consilierea? constituie un subiect de analiza. Cercetarile au identificat diferente semnificative intre criteriile incheierii terapiei utilizate in sectorul public si cele utilizate in sectorul particular. Consilierii care lucreaza in sectoarele publice raporteaza ca cele mai comune cauze ale incheierii sunt multitudinea de cazuri si factorii administrativi. Consilierii din practica privata, prin contrast, considera ca pe primul plan se afla certitudinea, atat din partea terapeutului, cat si a clientului, ca scopurile au fost atinse. Poate constitui un motiv de ingrijorare faptul ca multi consilieri si psihoterapeuti exprima o atentie exagerata cu privire la incheierea sesiunilor de consiliere. Exista prea putine studii cu privire la ce simte clientul la sfarsitul sedintelor de consiliere sau terapie. Cercetarile au subliniat faptul ca majoritatea clientilor se simt mandri de ceea ce au realizat, demni, si regasesc un sens al implinirii, al realizarii. In marea parte a practicii de consiliere, incheierea este neplanificata sau relativ hazardata. Uneori clientii nu se mai intorc pentru ca sunt deziluzionati de sedinte, pentru ca au obtinut ce au dorit sau pentru ratiuni practice cum ar fi: ingrijirea copiilor, a casei, transportul sau munca. Alteori consilierul este cel care initiaza incheierea din motive profesionale sau personale – schimbarea domiciliului, boala, graviditate etc. Fiecare dintre aceste motive, pentru a incheia vor avea un anume impact asupra relatiei de consiliere si asupra clientului. Un tip special de incheiere este trimiterea la un alt consilier sau la o alta agentie.    Trimiterea poate presupune o alta evaluare initiala sau alte cateva sedinte de consiliere. Spre exemplu, in unele tipuri de consiliere, clientii beneficiaza de un numar limitat de sedinte – uneori nu mai mult de sase – carora le urmeaza trimiterea catre un alt specialist, o data ce numarul de sedinte programate a fost epuizat. Experienta trimiterii de la un consilier la altul este dificila, in aceeasi masura uneori, atat pentru consilier, cat si pentru client (Girleanu, D.,T., 2000).

6.  Sa ajutam copiii sa faca fata experientelor lor traumatizante 

            In cursul experientelor traumatizante prin care a trecut copilul, acesta a dezvoltat strategii de supravietuire si mecanisme de aparare. Deciziile luate pentru binele copilului trebuie duse la indeplinire. Aceasta cere abilitatea de a conduce copilul printr-o serie de experiente cognitive si emotionale.

            Principiile care guverneaza aceasta abordare sunt (Killen, K., 1998, p. 347-356):

1. Reduceti haosul interior al copilului si impartasiti-i durerea: cand incercam sa acceptam sentimentele coplesitoare si infricosatoare ale copilului, acestea pot deveni mai putin infricosatoare. Punand nume sentimentelor contradictorii si aratandu-ne intelegerea si acceptarea vom reduce haosul interior.

2. Faceti viata mai usor de inteles: atat de multe lucruri se intampla simultan, incat copilului ii este dificil sa le inteleaga si sa le vada extinderea. Copilul isi foloseste o mare parte din energie incercand sa inteleaga ce se intampla. Aajuta copilul sa inteleaga situatia mai bine ii poate reduce efortul si ii da posibilitati mai mari de a-i face fata.

3. Faceti viata mai previzibila: copiii au posibilitati limitate de a anticipa ce s-ar putea intampla sau de a se imagina in viitor. Este necesar ca ei sa fie informati despre ce se intampla, pe cat posibil. Aceasta inseamna implicarea copilului in activitatea de planificare.

4. Reducerea sentimentului de responsabilitate si vina al copilului pentru maltratare: se incearca sa se reduca sentimentul de vinovatie al copilului, repetand insistent urmatorul mesaj:

Ø     copiii nu sunt niciodata vinovati de ce fac parintii lor;

Ø     este responsabilitatea parintilor sa aiba grija de copii si nu invers;

Ø     unii adulti nu reusesc sa aiba grija de copiii lor; unii pot invata, altii nu;

Ø     este responsabilitatea celorlalti adulti sa aiba grija de cei care nu reusesc sa se ingrijeasca singuri.

Brendenbekk (1990, apud. Killen, K.,1998, p. 353), descrie lucrul in grup cu copiii, unde o parte din scop era de a le reduce sentimentele de responsabilitate si vina pentru abuzurile si rusinea parintilor.

5. Ajutati copiii sa-si exprime sentimentele: este important sa stim ca desenul si joaca sunt importante pentru a face fata suferintei.

6. Remarcati copilul  pentru ca de obicei imaginea lor despre sine este proasta. Prin mijloace simple putem face copilul remarcat, atat pentru sine, cat si pentru altii. Un mod simplu de a face aceasta este de a comenta cu interes ce face copilul.

7. Dati copilului o traire noua si diferita a relatiilor : in primul rand, copiii maltratati au nevoie de ‘experiente vii’ si nu de ‘experiente care invie’. Ei au nevoie de experiente care sa le dea o traire buna despre sine in contact cu alti oameni. Ne straduim sa evitam repetarea experientelor negative anterioare.

8. Ajutati copilul sa faca fata situatiei : problemele comportamentale pe care le au multi copii abuzati fac ca relatiile lor cu alti copii sa fie dificile. Multi au abilitati sociale limitate.Invatarea de deprinderi sociale poate contribui la dezvoltarea unei relatii mai bune cu mediul. Aceasta ar contribui la formarea unor ‘cercuri bune’. Posibilitatea de a se atasa de persoane din afara familiei creste. Aici este in primul rand nevoie de a dezvolta diverse abordari ale terapiei de grup si de a invata despre interactiunea cu alti oameni.

            Metodele si principiile care au fost descrise pot fi integrate in abordari individuale, familiale, ale grupurilor si retelelor.

            Multi copii maltratati au experienta unor situatii traumatizante, ceea ce le-a lasat rani adanci. Ei au nevoie de o terapie pe termen lung (Boston si Syur, 1983, apud. Killen, K.,1988, p.356). Terapia prin hipnoza (hipnoterapia) a dat rezultate bune cand copiii nu au fost capabili sa fie tratati prin alte cai (Leyonhufvud Both, 1990, apud. Killen, K.,1988, p.356). Este important sa recunoastem faptul ca nu ne putem plasa pe noi insine in exteriorul abuzurilor. In primul rand trebuie ca ingrijirea ce se acorda copilului sa fie imbunatatita.


loading...




{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:





loading...



Cauta referat