QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate asistenta sociala

Abuzul ca expresie predominanta a maltratarii copilului








ABUZUL CA EXPRESIE PREDOMINANTA A MALTRATARII COPILULUI

1.1.     DELIMITARI  CONCEPTUALE

          Aparut in limba franceza de-abia in 1987, substantivul maltratare face referinta la relele tratamente ale caror victime pot fi copiii: violentele fizice, psihologice, neglijarile grave, abuzurile sexuale, etc.



   Chiar  daca nu este un fenomen nou, maltratarea este un fenomen social care a retinut atentia la sfarsitul secolului al XIX-lea. Pana in acel moment, copiii erau considerati proprietatea parintilor si constituiau o resursa economica, reprezentand o mana de lucru in plus. De atunci, in tarile occidentale a avut loc o redefinire culturala a reprezentarii copilului. Din cauza ca familia isi pierde calitatea de producator direct, copilul nu mai constituie un capital, ci un cost pe care parintii il accepta sau il refuza.

  Copilul este perceput acum ca un  bun de consum afectiv. El are o valoare afectiva si este perceput ca o garantie a unei relatii afective privilegiate.[1]

La nivel international este dezvoltata ideea conform careia copilul nu este proprietatea parintilor, nici a statului, el apartine siesi, sub protectia parintilor sai.

Cercetarea a ignorat problema relelor tratamente pana in anii ’60 cand un medic din Colorado, C. Henry Kempe, a prezentat rezultatele unor studii referitoare la fracturile multiple, vizibile cu raze X, ale copiilor batuti.

Progresele in abordarea  domeniului maltratarii au fost mai rapide, datorita mobilizarii diferitelor categorii de profesionisti din domeniul social si medical, juridic, cercetatori, ziaristi, in dorinta de-a intelege fenomenul.

Acoperirea mediatica a acestuia sensibilizeaza si atrage atentia populatiei in legatura cu relele tratamente. Organizarea resurselor (centre de protectie a copilului, numar de apel telefonic gratuit, programe de interventie pentru abuzatori, reviste specializate) permite, de asemenea difuzarea informatiei.

Violenta si neglijenta au existat dintotdeauna, apartin tuturor timpurilor, tuturor societatilor si tuturor claselor sociale. Pur si simplu, importanta acestora, chiar existenta lor era mascata in trecut dintr-o serie intreaga de motive :

- relele tratamente erau fara indoiala considerate ca factor neglijabil in contextul unei puternice mortalitati infantile;

- copilul nu era recunoscut ca fiind un subiect de sine statator, iar ceea ce i se intampla nu prezenta prea mare interes;

- o conceptie potrivit careia autoritatea parinteasca era nelimitata si conferea tatalui de familie toate drepturile asupra copiilor sai, inclusiv cel de viata si cel de moarte.

Astazi exista o noua conceptie asupra copilului: valoarea ca fiinta umana autonoma si drepturile pe care le are sunt recunoscute (Conventia Internationala a Drepturilor Copilului a fost adoptata de catre Natiunile Unite in Noiembrie 1989).[2]

Pe de alta parte, in societatile caracterizate de crestere demografica redusa, copilul nu mai este o fatalitate, ci o alegere.

Aceasta descoperire a copilului, a valorilor pe care le vehiculeaza, a sentimentelor pe care le suscita are aspecte pozitive si anume i se acorda mai multa atentie, inventism in el. Dar exista si efecte negative: asteptam prea mult in schimb.

Astfel,  se poate constata juxtapunerea a doua fenomene:

- consideratia din ce in ce mai mare pe care o avem pentru copil face ca societatea sa condamne relele tratamente;

- asteptarile excesive pe care le avem fata de copil constituie o cauza contemporana a maltratarii. Asadar, nu maltratarea este un fenomen nou, ci conceptia noastra despre aceasta.

Desi Romania a fost printre statele ce au ratificat Conventia ONU cu privire la drepturile copilului, situatia privind abuzul copilului este confuza, cadrul legislativ lipseste, iar notiunea de abuz nu este definita clar nici in randul specialistilor. Din pacate in scoli, in institutie, in familie, sunt prezente toate formele de abuz (fizic, emotional, sexual, neglijare). Cadrul teoretic al abuzului si neglijarii copilului reprezinta un ghid pretios in activitatea de diagnostic si tratament.

Specialistul nu poate trata in mod izolat copilul abuzat sau neglijat. Acesta trebuie sa cunoasca sistemul tuturor conexiunilor manifestate in viata acestuia.

          Activitatea practica porneste de la diagnosticarea factorilor ce se refera la circumstantele unui posibil abuz, dar si la cei care pot fi implicati in planificarea unei masuri de protectie a copilului victima.

1.2. FORME DE ABUZ ASUPRA COPILULUI

Orice act prin care se produc vatamari corporale, tulburari psiho-emotionale si expuneri la situatii periculoase sau percepute ca fiind periculoase de catre copil constituie abuz.  Principalele forme de abuz intalnite la persoanele care se afla in mod obisnuit intr-un raport de autoritate cu copilul sunt: abuzul fizic, abuzul emotional, abuzul sexual si neglijarea.

          Violenta fizica sau abuzul fizic

Violenta fizica se exprima prin diferite gesturi aplicate copilului, in mod intentionat de catre o alta persoana, gesturi care pot merge de la pedepse corporale excesive pana la comportamente extreme, care pot pune in pericol viata copilului. Folosirea fortei fizice asupra copilului (batai la fund, palme), precum si supunerea la munci dificile care depasesc posibilitatile lui avand ca rezultat vatamarea integritatii sale corporale devin riscante atunci cand sunt frecvente.

Printre consecintele comportamentelor extreme care pot fi regasite in semnalarile referitoare la copiii abuzati fizic putem cita: arsurile de tigara, fracturile, hemoragiile interne. Acestea sunt consecintele cel mai des semnalate si identificate de medicii din spitale, pentru au consecinte grave asupra dezvoltarii copilului.



   

      Abuzul emotional sau violenta psihologica

            Abuzul emotional sau violenta psihologica regrupeaza in acelasi timp violenta verbala (insultarea copilului, umilirea, denigrarea, respingerea, refuzul), pedepsele abuzive si izolarea (inchiderea copilului intr-o camera timp de mai multe ore) si exigentele excesive, care pun copilul in situatia de esec, amenintarea cu moartea.  Expunerea la violenta familiala este o forma de abuz emotional tot mai des intalnita.                              Aceasta survine atunci cand copilul este martor al violentei din mediul familial. Copilul se poate afla in aceeasi camera sau poate auzi schimburile verbale violente dintr-o alta camera. Poate, de asemenea, sa observe consecintele unei lupte intre parinti (contuzii sau ferestrele sparte). Majoritatea copiilor martori ai violentei familiale vad agresiunea comisa impotriva unuia dintre parinti, adesea impotriva mamei, insa uneori si impotriva fratelui sau sorei.

     

    Abuzul sexual

            Abuzul sexual implica agresiuni sexuale sau exploatarea sexuala din partea adultului sau a unei persoane mai in varsta decat copilul. Este vorba despre atingerea adusa integritatii corporale sau psihice a copilului. Adultul se foloseste de copil pentru a-si satisface nevoile sexuale.

          Poate fi vorba despre contact sexual sau atingeri, penetrare, folosirea minorilor in mod obscen (pentru realizarea de fotografii sau filme pornografice) sau incitare la prostitutie infantila. Copilul este supus unei relatii de dependenta culpabilizatoare, in care el trebuie sa respecte tacerea in ceea ce priveste abuzurile sexuale, sub amenintarea ca va crea necazuri abuzatorului.

Cautarea dovezilor la copil in legatura cu un abuz sexual este controversata. Numerosi profesionisti prefera sa nu riste punand intrebari unui copil care poate confabula. Altii prefera sa nu recurga la marturia copilului pentru a nu-i agrava traumatismul pe care l-a suferit.

          Neglijarea

            Vorbim de neglijare atunci cand persoana care raspunde de copil omite gesturile necesare unei bune dezvoltari a acestuia. Neglijarea are mai multe dimensiuni: neglijarea alimentara (privarea de hrana, absenta mai multor categorii de alimente esentiale pentru crestere, mese neregulate); neglijarea vestimentara (haine nepotrivite pentru  anotimp, haine prea mici, haine murdare), neglijarea igienei (lipsa igienei corporale, mirosuri respingatoare, paraziti), neglijare medicala (absenta ingrijirilor necesare, omiterea vaccinarilor si a vizitelor de control).       

Neglijarea  este incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice, emotionale, de dezvoltare fizica si psihica, precum si limitarea accesului sau la educatie. Putem distinge si neglijarea afectiva, adica omiterea unor comportamente care sa arate afectiunea fata de copil. Aceasta neglijare este cel mai greu de identificat, in ciuda efectelor sale majore asupra dezvoltarii socio-afective a copilului.[3]

1.3. FACTORII ABUZULUI

1.3.1. FACTORII PSIHOLOGICI AI ABUZULUI

Abuzul este un fenomen care poate avea cauze multiple: patologia parintilor, carentele relationale copil-parinte, problemele familiei. Diverse situatii de criza familiala( divort, adoptie, recompunere familiala, sinucidere, alcoolism), care sunt generatoare de angoase pot constitui baza maltratarii. Adesea, poate fi vorba de un act de maltratare trecator, legat de momentul de criza, de exemplu, in momentul unui divort, tatal poate deveni violent fata de copii, iar mama depresiva, din cauza problemelor pe care trebuie sa le depaseasca. Dupa ce va trece criza, parintii vor impartasi din nou momente agreabile cu copii lor si vor restabili un sistem educativ eficient, fara violenta sau neglijare.

Evident, daca criza familiala din copilarie a fost de scurta durata, copilul va suferi foarte putin consecintele actelor de maltratare la care a fost supus. In schimb, un copil care traieste intr-o familie confruntata cu mai multe crize, care se intind pe mai multi ani (separare urmata de alcoolism, apoi de sinuciderea unuia dintre parinti, atunci cand celalalt se recasatoreste), va fi fara indoiala, subiect al maltratarii de lunga durata.

Explicatia cauzelor relelor tratamente evolueaza fara incetare. Primele cauze determinate se refereau la mediile defavorizate unde se regasesc, in grade diferite, saracia si alcoolismul, si puneau accentul pe factorii socio-economici.

Destul de repede, totusi, au fost pusi in evidenta factorii care tin de personalitatea parintilor, de caracteristicile lor psiho-afective, de istoria lor, de istoria cuplului, de evenimentele care au marcat viata de familie, aceasta fiind o abordare psihologica.

Daca nu exista inca un consens in ceea ce priveste importanta acestor diferiti factori, se stabileste insa un acord in jurul ideii ca este vorba despre factori de risc care, cumulati, determina aparitia unei situatii de respingere sau de violenta. Un singur factor de risc nu produce neaparat un risc dar conjugarea mai multor factori  creeaza o situatie favorabila aparitiei unei situatii de maltratare.




Se ajunge deci la identificarea copiilor, a adultilor, a familiilor cu risc, dar si a perioadelor de vulnerabilitate in viata acestor familii si a factorilor de risc legati de stres, de mediul socio-cultural, de asteptarile excesive fata de copii.[4]

1.3.2. FACTORII DE RISC SOCIALI

Observam ca, in cea mai mare parte a studiilor, copiii maltratati apartin unor familii dezorganizate, cu nivel socio-economic defavorizat. Astfel de caracteristici care influenteaza functionarea microsistemului familial constituie, de la bun inceput, factor de risc de maltratare.  

Familiile paupere, in care unul sau ambii parinti nu au statut profesional prezinta un risc crescut de abuz datorita stresului asociat saraciei (nivelul scazut de scolarizare, probleme de comunicare in cuplu, deprinderi inadecvate de administrare a bugetului familiei).

Apartenenta familiei la un grup minoritar, dezavantajat din punct de vedere social, acest factor determina in interiorul familiei frustrare, insecuritate si stres, rezultatul final constituindu-l izolarea sociala a familiei si aparitia unor comportamente abuzive.

In cazul familiilor monoparentale principalele probleme care apar si afecteaza dezvoltarea copilului determinand in acelasi timp si aparitia comportamentelor abuzive sunt urmatoarele:

- dificultati financiare care pot conduce la transferari de rol catre copil, in sensul ca acesta poate fi obligat sa obtina venituri din diferite activitati (exploatare economica)

- lipsa tatalui din familie determina mamele singure  sa preia  o parte sau totalitatea rolurilor masculine, ceea ce consuma timpul si energia care ar trebui alocate socializarii copilului (neglijare)                                                  

- mamele singure isi modifica stilul de relationare cu copilul, fapt ce antreneaza aparitia unor bariere intre rolurile de copii si adulti. Datorita absentei sotului, mama ii atribuie treptat copilului rolul de partener, de suport afectiv, substitutiv tatalui, ceea ce-l forteaza pe copil sa-si dezvolte maturitatea in devans, in neconcordanta cu varsta sa biologica.

 In familiile sarace cu un nivel scazut de trai, copilului i se distribuie sarcini de rol specifice tatalui, fiind fortat sa preia o parte din acestea, iar incapacitatea exercitarii lor poate determina aparitia unor situatii conflictuale favorizante abuzului, mama recurgand la diferite sanctiuni.

In cazul familiilor reconstituite, parintii vitregi au de obicei un comportament: hiperautoritar, frecvent abuziv fata de copiii vitregi sau hiperprotectori fata de proprii copii. Aceste conflicte genereaza complexul de rivalitate paterna.

1.4 CONSECINTELE ABUZULUI

Efectele abuzului asupra copiilor sunt devastatoare. Daca cele pe termen scurt sunt mai usor de prevazut si de analizat, cele pe termen lung scapa, de multe ori, observatiei si interventiei. Abuzul isi prelungeste, de cele mai multe ori, efectele nefaste, insotind individul de-a lungul perioadei adulte.

Conform cercetarilor efectuate si structurate in literatura de specialitate in cazurile copiilor victime ale abuzului, neglijarii diagnosticul este cel de sindrom de stres post-traumatic, recunoscut prin urmatoarea simptomatologie: anxietate generalizata, stare depresiva, amintiri obsesive, tulburari de ritm ale somnului, inhibitie cognitiv-comportamentala sau hiperexcitabilitate, compor­ta­ment de e­vi­ta­re, negare, comportamente agresive.

           Reactiile copiilor la situatia de abuz sunt in functie de urmatoarele variabile: tipul de abuz, varsta copilului in momentul comiterii abuzului, nivelul de comprehesiune al victimei, suportul postabuz pe care il primeste de la reteaua sociala (familie, prieteni, rude), caracteristicile personale ale victimei (vulnerabilitate sau rezistenta la stres), caracteristicile abuzului.

           Imediat dupa comiterea abuzului simptomatologia dezvoltata de victima este preponderent de tip somatic si emotional.

           Somatic, functie de tipul de abuz, se constata: hematoame, arsuri, echimoze, plagi, leziuni interne, fracturi, suprafete de piele inrosite, asociate cu tulburari neurovegetative (cefalee, greata, voma, hiperhidroza, etc.).

           Emotional sunt evidentiate: teama, fobii, amintiri obsesive, puternic sentiment de insecuritate, sentimente de vinovatie, jena.

           Pe termen lung, abuzul produce modificari grave in structurarea personalitatii copilului, cu consecinte grave in timp, ce se regasesc la adult intr-un comportament cu dificultati de adaptare si integrare sociala.

           Aceste modificari sunt:

- disfunctii in sfera sexuala (hipersexualitate, respingerea actului sexual sau tulburari in alegerea partenerului sexual, de tipul pedofiliei sau homosexualitatii),

 perpetuarea comportamentului abuzator alcool sau substante psihoactive) situatia de abuz)

- tulburari de relationare, adaptare si integrare sociala (dificultati de adaptare profesionala, incapacitate de constituire a unui cuplu stabil, neconflictual).



            Principalele teorii care stau la baza conturarii acestui model sunt: teoria traumatizarii, teoria sprijinului social si teoria atasamentului.

           Teoria traumatizarii sustine ca efectele abuzului vor fi cu atat mai grave cu cat acesta este mai traumatic. Abuzul este cu atat mai traumatic cu cat implica forta si violenta (fizica, psihica), are o frecventa mai mare, are o durata mai mare. Factori traumatizanti sunt:

- tradarea (copilul se simte tradat, inselat, cu atat mai mult cu cat autorii abuzului ii sunt teoretic, persoane mai apropriate).

- stigmatizarea (copilul nu ii culpabilizeaza numai pe autorii abuzului ci si pe el insusi, se simte frant, inutil, vinovat, rau).

-neputinta (copilul se simte parasit, inconjurat de ostilitate, neajutorat).

Ne putem usor imagina ce tip de personalitate poate dezvolta compor­ta­mentul de tip abuziv. Transformand frustarile in agresivitate, copiii abuzati devin, la randul lor, parinti abuzivi, perpetuand astfel ciclul abuzului.

           Teoria spijinului social sustine rolul moderator al suportului venit din partea retelei sociale in combaterea efectelor negative ale stresului. Considerand abuzul ca o puternica sursa de stres,  adeptii acestor teorii considera ca efectele lui pot fi reduse daca persoana respectiva (copilul) dispune de spijinul celor din jurul sau. El poate gasi acest sprijin la persoanele din familia sa, la prieteni, colegi, profesori, etc. Beneficiind de spijin social, copilul abuzat va marturisi cu rapiditate celor din jur abuzul, creand astfel premisele incetarii lui. Dimpotriva, copilul lipsit de sprijin social va incerca sa ascunda, sa ignore sau sa uite abuzul. Refuland abuzul, copilul se expune la grave afectiuni psihice.

            Teoria atasamentului dezvoltata de Joan Bowlby evidentiaza rolul relatiilor parinte-copil in dezvoltarea personalitatii de tip armonios ori patologic. Conform acestei teorii, personalitatea se dezvolta in contextul relatiilor cu parintii care aduc propriul trecut din copilarie. In specific, Bowlby, propune conceptul de internal working model al atasamentului, care porneste de la reprezentarea cognitiva schematica a relatiei copil-parinte, bazata pe comportamentul de atasament al copilului.[5]

Bazat pe modelele internalizate de reprezentare a atasamentului, copilul mic, si mai tarziu prescolarul, scolarul, adolescentul si  adultul, dezvolta expectante despre sine si altii ca fiind dorit sau nedorit, demn de ingrijire si protectie din partea altora care pot fi disponibili sau indisponibili in a i-o oferi. Cercetarile in domeniul atasamentului au accentuat diferentele intre atasamentul sigur si cel nesigur. Copiii atasati nesiguri au fost portretizati in literatura drept copii cu deficite clare de adaptare, aparand mai putin abili in a se adapta la provocarile mediului decat cei atasati sigur. Important este faptul ca acesti copii si-au organizat comportamentul lor de atasament corelat cu scopul sistemului de atasament. Ghidati de strategii primare sau secundare de atasament sigur, ambivalent sau evitat, ei au dezvoltat un set coerent si organizat de reguli bazate pe o experienta care le ghideaza viitorul comportament.

Evaluarea modelelor interne de reprezentare ale atasamentului adultului evidentiaza ca adultii siguri, autonomi isi exploreaza amintirile, sentimentele si rationamentele intr-o maniera clara, coerenta. Ei pot descrie dificultati cu parintii, inclusiv traumele si abandonul, dar ei isi mentin o inteleapta balanta in integrarea trecutului cu experientele lor actuale.



[1] Serban Ionescu, Copilul maltratat. Evaluare, Prevenire, Iterventie., Ed. Fundatia internationala pentru copil si familie, Buc. 2001, p. 14-18

[2] Ibidem, p. 25-30

[3] [Fundatia Internationala pentru copil si familie]: Curs practic de formare a specialistilor in    

   domeniul identificarii aspectelor de maltratare a copilului

[4] [Fundatia Internationala pentru copil si familie]: Curs practic de formare a specialistilor in    

   domeniul identificarii aspectelor de maltratare a copilului

 

[5] Bowlby., J. – Attachement et pers., vol I, Paris, 1978




{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:







Cauta referat