Valabilitatea conceptului de "experiența estetica" in arta contemporana. Arta conceptuala

Valabilitatea conceptului de "experiența estetica" in arta contemporana. Arta conceptuala

In arta conceptuala proprie artei contemporane, dimensiunea materiala este exclusa, ea nu mai este adresata cu precadere unui singur simț, arta exista fara ca omul sa o perceapa ca atare, sa o considere ca atare, in modul in care legitimarea este ințeleasa din perspectiva esteticului. De acum, ea nu mai necesita a fi legitimata de catre spectator. Ceea ce conteaza nu este primul impact sau o relație intima intre specator și opera de arta ci ceea ce conteaza este impartașirea impactului pe care l-a avut ideea artistului, ca modalitate de a produce și nu produsul ca atare.

Discuția asupra artei conceptuale o vom fi gasit tratata de Marcia Muelder Eaton in articolul Art and the Aesthetic[1]. Articolul debuteaza cu intrebarea: Mai putem afirma valabilitatea esteticii in cadrul artei conceptuale? In ce masura mai poate da seama estetica de o arta care nu mizeaza pe perceție? Autoarea va susține ca arta conceptuala nu este arta și ca cei care produc aceasta arta nu pot fi numiți artiști decat in mod metaforic.

Daca nu valorizam intre experiența estetica care este de fiecare data doar a mea și discuțiile care apar in urma relaționarii cu o opera de arta, atunci de ce nu am considera și mișcarea conceptuala o arta, numai pentru ca nu iși propune in primul rand o experiența estetica care sa fie de fiecare data doar a mea și sa nu fie transmisibila. De ce am pleca de la premisa ca experiența estetica nu e transmisibila, nu poate fi comunicata? In aceste puncte sa rezide oare relația prin excelența pe care spectatorul o are cu opera de arta? Și de aici intrebarea: Exista un singur mod in care putem intra in relație cu opera de arta, și sa fie acela doar pe calea percepției sau doar pe calea conceptualizarii? Atunci, mai putem spune ca omul intra intr-o relație, in mod voluntar, cu arta, cu opera de arta atat timp cat aceasta din urma nu mai poate fi identificata fizic? Asistam, poate, la cea mai mare ascundere a ființei lucrurilor.

Autoarea articolului spune: cand indivizii au o experiența estetica acest fapt se intampla pentru ca ei acorda atenție proprietaților intrinseci ale obiectelor sau ale evenimentelor, proprietați care pot fi percepute in mod direct. Cand atenția este indreptata asupra unei propriețați particulare ale unui obiect sau eveniment, acesta este un obiect sau eveniment artistic. Deci, ca un obiect sau un eveniment sa fie artistice, acestea trebuie sa fie deschise printr-un mod de a fi al omului: prin atenție. Daca excludem frumosul și placerea din experiența estetica, ce mai ramane pentru a putea numi o experiența, experiența estetica? Vom argumenta ca nu e nevoie sa suspendam noțiunea de frumos și placere pentru a putea spune ca experiența estetica este o relaționare cu un obiect estetic.

Ceea ce vrem sa demonstram este ca aceste doua trairi pe care le aduce odata cu ea experimentarea operei de arta, sau poate nu le aduce, nu constituie firul calauzitor catre cercetarea noastra. Ceea ce este central in cercetarea de fața este cautarea modului in care omul intra in relație cu opera de arta. Aceasta explicație ar legitima o eventuala renunțare la cuplul de cuvinte care formeaza expresia "experiența estetica"? Daca vom fi folosit in inceputul lucrarii expresia "experiența estetica", scopul nu va fi fost decat acela de a prezenta experiența umana sau modul in care omul deschide o lume experimentand ceea ce arta propune, anume opera de arta și nu un lucru oarecare.

Cu toate ca aproape oricine cunoaște, in sensul ca a intalnit, a vazut, a manuit un obiect care trimite catre tehnologie: computer, lumini, afișe publicitare etc., aceasta intalnire a omului cu aceste obiecte tehnologice creeaza, de fiecare data, inca, unimire.

H. Birault, in lucrarea sa, Heidegger et l'expérience de la pensée ( Heidegger și experiența gandirii) inainteaza urmatoarea intrebare: Ce se intampla acum cu tehnica moderna? . Raspunsul sau, venind pe urmele textului lui M. Heidegger, Intrebarea privitoare la tehnica, este urmatorul: chiar daca tehnica constituie o maniera de a des-coperi, aici, ea iși pierde orice relație cu adevarul . Omul nu mai intra intr-un raport liber cu adevarul, pornind de la lucrurile insele și pentru ele insele, ci, de acum, responsabilitatea omului in raport cu lucrurile iși propune un scop: acela de a supune lucrurile in folosul sau. Privirea pe care o exercita in zilele noastre omul, zile dominate de acesta printr-o anume tehnica, adica prin tehnologie, este o privire calculatoare care nu ii permite des-coperirea ființei ființarii, sau poate ca omul nici nu și-a mai ales modul de a fi descoperitor, ci l-a suspendat undeva. M. Heidegger vorbește de o lume care devine un obiect pus in slujba lui insuși, o lume, in tot ansamblul sau, care devine un experiment. Intr-o epoca din ce in ce mai tehnologizata, a unei priviri care se vrea des-coperitoare dar care in fond este oarba , omul are impresia ca instituie ființari, ca instituie adevarul ființarii, insa miza omului este dez-valuirea adevarului, de-voalarea ființarii catre ființa sa.