QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate administratie

Guvernul romaniei








GUVERNUL ROMANIEI

1. Introducere

In Constitutia Romaniei din 1991, republicata in 2003, Guvernul este reglementat in Titlul III – Autoritatile publice, in Capitolul III, la art. 102-110, dar prevederi cu privire la aceasta autoritate publica se regasesc si in capitolul urmator, intitulat Raporturile Parlamentului cu Guvernul (art. 111-115) precum si in alte capitole, cum ar fi: cel consacrat Presedintelui (art. 85, art. 86, art. 87 etc.) sau in cel consacrat Parlamentului, cum ar fi art. 74 privitor la initiativa legislativa.



Intr-o viziune generala, Guvernul are sarcina de a realiza politica natiunii, el este initiatorul, modelatorul si executantul masurilor de redresare economica, sca­dere a inflatiei si stabilitate economica, raspunde de ordinea publica, de apararea nationala sau de raporturile statului pe care-l guverneaza cu alte state.

Din continutul art. 102 alin. (1) din Constitutia republicata rezulta ca Guvernul Romaniei are un dublu rol: politic si administrativ. Astfel, conform acestei dispozitii: 'Guvernul, potrivit programului sau de guvernare acceptat de Parlament, asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice'.

Cu alte cuvinte, ratiunea fundamentala a Guvernului o reprezinta asigurarea realizarii liniilor politice interne si externe ale tarii, ceea ce sub aspect juridic se concretizeaza in initierea de proiecte legislative, adoptarea de hotarari pentru aplicarea acestora, iar administratia publica a carei conducere generala este reali­zata de Guvern, are drept scop tocmai indeplinirea acestor valori politice.

Rolul politic al Guvernului se exprima nu numai in sfera exclusiv executiva, ci si prin colaborarea cu celelalte autoritati publice, din care hotaratoare este actiunea sa in sfera puterii legislative, prin exercitarea initiativei legislative si a modalitati/or de conlucrare cu Camerele Parlamentului.

Intre Guvern si toate celelalte autoritati ale administratiei publice se stabilesc raporturi de drept administrativ care pot fi: de subordonare (fata de ministere si prefecti), de colaborare (fata de autoritatile administratiei publice autonome etc.) si de tutela administrativa (fata de autoritatile administratiei publice locale).

In Constitutia republicata, legiuitorul constituant a consacrat un principiu general al activitatii Guvernului, si anume, cooperarea cu organismele sociale interesate, in indeplinirea atributiilor sale. Este consacrat astfel, principiul transparentei Guvernului, in sensul ca Guvernul nu este un organ suprapus societatii civile si nici rupt de aceasta.

Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor cu modificarile si completarile ulterioare preia continutul dispozitiei din Constitutia republicata, calificand expres Guvernul ca fiind o autoritate publica a puterii executive.

Guvernul este organ al administratiei publice cu competenta materiala generala care exercita potrivit legii urmatoarele functii:

đ        de strategie

đ        de reglementare

đ        de administrare a proprietatii statului

đ        de reprezentare

đ        de autoritate de stat.

Potrivit art. 102 alin. (3) din Constitutia republicata Guvernul este alcatuit din prim-ministru, ministri si alti membri stabiliti prin lege organica. Prin aceasta dispozitie este prevazuta structura Guvernului.

In dezvoltarea normei constitutionale, Legea nr. 90/2001 stipuleaza ca Guvernul este alcatuit din primul-ministru si ministri. Din Guvern pot face parte si ministri-delegati, cu insarcinari speciale pe langa primul-ministru, prevazuti in lista Guvernului prezentata Parlamentului pentru acordarea votului de incredere.

2. Regimul investiturii, durata mandatului si statutul membrilor

2.1. Investitura Guvernului

Poate fi definita ca reprezentand complexul de acte si fapte juridice, precum si procedurile corespunzatoare, cerute de Constitutie, pentru a ne afla in prezenta unei echipe guvemamentale legale si legitime.

In mod obisnuit, procedura de investitura a Guvernului se declanseaza dupa alegerile generale, deci la inceputul unui mandat parlamentar, respectiv dupa alegerile prezidentiale, adica la inceputul mandatului Presedintelui de Republica. Ea poate interveni insa si in cursul unui mandat parlamentar sau prezidential, in caz de criza guvernamentala grava.

Potrivit art. 85 alin. (1) din Constitutie: 'Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru si numeste Guvernul pe baza votului de incredere acodat de catre Parlament'.

Initiata si finalizata de Presedintele Romaniei, conform prevederii de mai sus, procedura de investitura presupune patru etape procedurale bine definite, dar ponderea in realizarea ei efectiva revine Parlamentului prin acordarea votului de Investitura.

Cele patru etape sunt:

đ         desemnarea candidatului la functia de prim-ministru;

đ         solicitarea votului de investitura;

đ         acordarea votului de incredere de catre Parlament;

đ         numirea Guvemului, finalizata prin depunerea juramantului de credinta.

Potrivit art. 103 alin. (1) din Constitutia republicata: 'Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim­-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament si, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament'.

In ce priveste modalitatile concrete de consultare, in absenta oricaror alte detalii constitutionale sau legislative, Presedintele urmeaza singur sa decida, fiind o chesti­une ce tine de fapt, de practica vietii politice, de stilul Presedintelui ca om politic. Daca vreun partid parlamentar va fi omis de la consultari, in absenta partidului care are majoritatea absoluta, atunci acesta se va face vinovat de incalcarea Constitutiei, cu toate consecintele juridice care decurg de aici, putand fi declansata procedura de suspendare din functie a sa.

Legat de candidatul la functia de prim-ministru, acesta poate fi un om politic, eventual liderul partidului majoritar, dar in egala masura, el poate fi si o persoana neinregimentata politic, un specialist, adica, un tehnocrat. Cu alte cuvinte, nu exista obligatia constitutionala de apartenenta politica sau parlamentara a candidatului, ci doar obligativitatea obtinerii sprijinului politic parlaentar.

Desemnarea candidatului la functia de prim-ministru prezinta semnificatia unui mandat acordat de Presedintele Romaniei, personalitatii insarcinate cu formarea listei viitorului Guvern, elaborarea programului de guvernare si prezentarea cererii pentru ordarea votului de incredere catre Parlament.

Potrivit art. 103 alin. (2) din Constitutia republicata: 'Candidatul pentru functia de prim-ministru va cere, in termen de 10 zile de la desemnare, votul de incredere al Parlamentului asupra programului si a intregii liste a Guvernului'.

Astfel, in cea de-a doua etapa, rolul determinant revine candidatului la functia de prim-ministru, care, in termen de 10 zile de la desemnare, are obligatia constitutionala de a se prezenta in fata Parlamentului cu doua elemente: lista membrilor viitorului Cabinet si programul de guvernare.

Dupa investitura Guvernului orice schimbare in programul de guvernare, pe parcursul guvernarii, va presupune acordarea unui nou vot de incredere. Daca, insa, prin vointa celor aflati la putere, se asociaza spre exemplu si un alt partid politic la guvernare, dar pentru realizarea aceluiasi program, un asemenea vot nu va mai fi necesar.

Potrivit art. 103 alin. (3) din Constitutia republicata: 'Programul si lista Guvernului se dezbat de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna. Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor'.

Candidatii la functiile de ministri urmeaza sa fie audiati in comisiile de specialitate ale celor doua Camere, in vederea obtinerii unui aviz consultativ. Aceasta audiere si avizare sunt obligatorii de realizat si respectiv, de solicitat, dar sunt facultative pentru optiunea candidatului la functia de prim-ministru, care este liber sa se confor­meze sau nu opiniei exprimate de comisii, sub eventuala sanctiune a neobtinerii votului de incredere, ori poate opera, dupa caz, modificarile de rigoare in compo­nenta listei, dupa care noua propunere trebuie sa urmeze aceeasi procedura.

Prin lista Guvernului se intelege intreaga componenta a acestuia, in totalitatea sa, inclusiv primul-ministru.

Conform Regulamentului sedintelor comune ale celor doua Camere, dezbaterea programului si a listei Cabinetului are loc in cel mult 15 zile de la prezentarea acestora in sedinta comuna a Parlamentului. Pentru acordarea increderii Guvernului si investirea Cabinetului este necesar votul majoritatii parlamentarilor, votul fiind secret, cu bile.

Hotararea Parlamentului prin care s-a acordat votul de incredere se va comunica Presedintelui Romaniei care va emite decretul de numire a noului Cabinet, acesta fiind publicat impreuna cu Programul de guvernare in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I.

Numirea Guvernului de catre Presedintele Romaniei, pe baza votului de incredere acordat de catre Parlament, reprezinta manifestarea unei competente legate, in sensul ca Presedintele nu ar putea sa refuze numirea, el este obligat sa o faca, intrucat nu dispune de o libertate de apreciere in acest sens. Aceasta nu Inseamna ca numirea ar fi un act exclusiv formal al Presedintelui; dimpotriva, ea are un caracter solemn, semnificand incheierea procedurii de investitura.

In plus, actul Presedintelui Romaniei de numire a Guvernului, ramane fara consecinte juridice in ceea ce priveste raporturile dintre Presedinte si Guvern, in sensul ca el nu va naste raporturi de subordonare intre cele doua autoritati publice care formeaza executivul, Presedinte si Guvern, prin primul-ministru.

Potrivit art. 104 alin. (1) din Constitutia republicata: 'Primul-ministru, ministrii si ceilalti membri ai Guvernului vor depune individual, in fata Presedintelui Romaniei, juramantul de la articolul 82'.

Continutul juramantului este urmatorul:

'Jur sa-mi daruiesc toata puterea si priceperea pentru propasirea spirituala si materiala a poporului roman, sa respect Constitutia si legile tarii, sa apar democratia, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor, suveranitatea, independenta, unitatea si integritatea teritoriala a Romaniei. Asa sa-­mi ajute Dumnezeu!'.

Obligativitatea depunerii juramantului decurge tot din prevederile constitutionale - art. 54 alin. (2) din Constitutia republicata - in conformitate cu care cetatenii carora le sunt incredintate functii publice, ca expresie a obligatiei de fidelitate fata de tara, trebuie sa depuna juramantul cerut de lege, in fata Presedintelui.

Potrivit art. 104 alin. (2) din Constitutia republicata: 'Guvernul in intregul sau si fiecare membru in parte isi exercita mandatul, incepand de la data depunerii juramantului'.

Prin urmare, data depunerii efective a juramantului de credinta, individual, in fata Presedintelui Romaniei, reprezinta momentul de la care Cabinetul nou investit incepe exercitarea mandatului, inlocuind Cabinetul demisionar.

In ce priveste componenta Cabinetului si posibilitatea realizarii unor modificari in structura acestuia, chiar cu prilejul unei remanieri guvernamentale, Legea nr. 90/2001 privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor prevede ca este posibila crearea de noi ministere sau reorganizarea celor existente prin procedura de formare a unui nou Cabinet.

Astfel, potrivit art. 36 din Legea nr. 90/2001 prevazut in capitolul referitor la organizarea si functionarea ministerelor: ministerele si ministrii se aproba de catre Parlament, prin acordarea votului de incredere asupra Programului de guvernare si intregii liste a Guvernului, la investitura.

In plus, prin art. 59 prevazut in dispozitiile finale ale legii, se precizeaza ca organizarea si functionarea ministerelor privind apararea nationala si ordinea publica sunt reglementate prin legi speciale.

2.2. Durata mandatului

In ce priveste durata mandatului Guvernului, ea este echivalenta cu cea a mandatului Parlamentului, intr-un regim parlamentar si cu cea a mandatului Presedintelui, intr-un regim prezidential. In practica, un Cabinet rezista atata timp cat este sustinut de majoritatea parlamentara.

Incetarea mandatului Guvernului este prevazuta in art. 110 din Constitutia republicata, care prevede ca, 'Guvernul isi exercita mandatul pana la data validarii alegerilor parlamentare generale' , fiind vorba despre situatia tipica in care un Cabinet functioneaza pe durata intregului mandat parlamentar.

Potrivit art. 110 alin. (2) din Constitutie, astfel cum acesta a fost completat, Guvernul este demis la data retragerii de Parlament a increderii acordate sau daca primul-ministru se afla intr-una din situatiile prevazute la art. 106, cu exceptia revocarii, ori este in imposibilitatea de a-si exercita atributiile mai mult de 45 de zile.

Prin aceste dispozitii, Constitutia a avut in vedere trei situatii atipice de incetare a activitatii unui Cabinet.

đ    prima modalitate o reprezinta retragerea increderii acordate unui Cabinet prin introducerea unei motiuni de cenzura, in conditiile art. 113 din Constitutia republicata, sau in cazul angajarii raspunderii Guvemului, potrivit art. 114 din Constitutia republicata, daca s-a introdus o motiune de cenzura si aceasta a fost aprobata.

đ    a doua modalitate de incetare a mandatului poate interveni in cazurile in care primul-ministru se afla intr-una din situatiile de incetare a functiei de membru al Guvernului avute in vedere de art. 106 si anume: demisie, pierderea drepturilor electorale, starea de incompatibilitate, deces, precum si in alte cazuri prevazute de lege.

In ce priveste revocarea, enumerata expres printre cazurile de incetare a functiei de membru al Guvernului, aceasta nu poate interveni cu privire la primul-ministru, incetarea activitatii sale atragand pe cale de consecinta caderea intregului Cabilnet.

đ    a treia modalitate apare in cazul in care primul-ministru nu isi poate exercita atributiile pe o perioada de peste 45 de zile, termen valabil si pentru membrii Guvernului potrivit alin. (4) din art. 107 consacrat primului-ministru.

In toate aceste trei situatii atipice de incetare a mandatului unui Guvern, in timpul unui mandat parlamentar, se declanseaza procedura de investitura a unui nou Cabinet devenind aplicabile prevederile art. 103, potrivit art. 110 alin. (3) din Constitutia republicata.



Conform art. 110 alin. (4) din Constitutia republicata, Guvernul al carui mandat a incetat potrivit alin. (1) si (2) indeplineste numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, pana la depunerea juramantului de membrii noului Guvern.

In aceasta situatie, functionarea Guvernului nu mai este consecinta increderii acordate de Parlament, ci a prorogarii atributiilor sale, pana la depunerea juramantului de catre membrii noului Guvern, activitatea sa fiind limitata exclusiv la administrarea treburilor publice, deci indeosebi la activitatea de conducere generala a administratiei publice.

In ceea ce priveste conotatia conceptului de 'administrare a treburilor publice', Legea nr. 90/2001 aduce un plus de precizari, clarificandu-i semnificatia. Astfel, potrivit art. 26 alin. (3) din lege, 'in cazul incetarii mandatului sau, in conditiile prevazute de Constitutie, pana la depunerea juramantului de catre membrii noului Guvern, Guvernul continua sa indeplineasca numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fara a promova politici noi. In aceasta perioada Guvernul nu poate emite ordonante si nu poate initia proiecte de legi'.

Prin urmare, din interpretarea per a contrario a acestei dispozitii rezulta in mod implicit ca un Cabinet demisionar nu poate adopta decat hotarari de Guvern.

2.3. Statutul membrilor

In ce priveste incompatibilitatile functiei de membru al Guvemului, din punct de vedere al izvorului care le consacra, acestea pot fi de doua feluri: de ordin constitutional si de ordin legal.

Potrivit art. 105 din Constitutia republicata:

'(1) Functia de membru al Guvernului este incompatibila cu exercitarea altei functii publice de autoritate, cu exceptia celei de deputat sau de senator. De aseme­nea, ea este incompatibila cu exercitarea unei functii de reprezentare profesionala salarizate in cadrul organizatiilor cu scop comercial.

(2) Alte in compatibilitati se stabilesc prin lege organica'

Incompatibilitatile urmaresc asigurarea obiectivitatii in executarea unei functii publice si evitarea concentrarii, de catre una si aceeasi persoana, a unor prerogative excesive.

Legat de intelesul notiunii de functie publica de autoritate, in doctrina actuala aceasta este privita ca orice functie de conducere din cadrul organelor administratiei publice, ale serviciilor publice administrative, cum ar fi functiile de conducere a serviciilor publice din invatamant, din sanatate, dar nu si functia de specialist intr-un asemenea serviciu public. Reprezinta de asemenea, functii publice de autoritate, functiile de consilieri locali sau judeteni, precum si orice functie, aleasa sau numita, cu caracter public, prin care se executa legile, putandu-se utiliza mijloace de coercitiune si sanctiune statala.

In ce priveste cea de-a doua incompatibilitate, functia de reprezentare profesio­nala salarizata in cadrul organizatiilor cu scop comercial, este vorba despre o solutie preluata integral din Constitutia Frantei.

La incompatibilitatile deja mentionate, Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, mai adauga urmatoarele incompatibilitati:

-              functia de presedinte, vicepresedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la societatile comerciale, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare si cele financiare, precum si la institutiile publice;

-              functia de presedinte sau de secretar al adunarilor generale ale actionarilor sau asociatilor la societatile comerciale mai sus prevazute;

-              functia de reprezentant al statului in adunarile gen­erale ale societatilor comerciale mai sus prevazute;

-              functia de manager sau membru al consiliilor de administratie ale regiilor autonome, companiilor si societatilor nationale;

-              calitatea de comerciant persoana fizica;

-              calitatea de membru al unui grup de interes economic;

-              o functie publica incredintata de un stat strain, cu excep­tia acelor functii prevazute in acordurile si conventiile la care Romania este parte.

Demn de retinut, principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese in exercitarea demnitatilor publice si functiilor publice sunt: impartialitatea, integritatea, transparenta deciziei si suprematia interesului public.

Constatarea starii de incompatibilitate se face de primul-ministru. care va dispune masurile necesare pentru incetarea acesteia, potrivit dispozitiei ramase nemodificate din Legea nr. 90/2001.

Incetarea functiei de membru al Guvernului intervine in cazurile prevazute de art. 106 din Constitutia republicata, precum si in conditiile aplicarii art. 109.

Potrivit art. 106 din Constitutia republicata, 'Functia de membru al Guvernului inceteaza in urma demisiei. a revocarii, a pierderii drepturilor electorale, a starii de incompatibilitate, a decesului, precum si in alte cazuri prevazute de lege'.

Daca revocarea unui membru al Guvernului poate interveni pe considerente pur politice, in mod obisnuit, concretizandu-se intr-o remaniere guvernamentala, suspendarea intervine intr-o situatie anormala, ca urmare a inceperii urmaririi penale sau a trimiterii in judecata a unui ministru, in conditiile art. 109 alin. (2) din Constitutie.

Astfel, spre deosebire de suspendare, cauza de incetare a mandatului unui ministru, care prezinta caracterul unei sanctiuni, revocarea prezinta semnificatia unei masuri juridice, ce reflecta un joc politic al fortelor ce formeaza echipa guvernamentala.

In ceea ce priveste situatia prezentarii demisiei, Legea nr. 90/2001 aduce un plus de precizari procedurale, stabilind ca 'demisia din functia de membru al Guvernului se anunta public, se prezinta in scris Primului-ministru si devine irevocabila din momentul in care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai tarziu de 15 zile de la data depunerii.'

Potrivit art. 8 din Legea nr. 90/2001:

'(1) In cazul in care incetarea calitatii de membru al Guvernului intervine ca urmare a demisiei, a pierderii drepturilor electorale, a incompatibilitatii, a decesului si in alte situatii prevazute de lege, Presedintele Romaniei, la propunerea Primului-ministru, ia act de aceasta si de­clara vacanta functia de membru al Guvernului.

(2) In cazul in care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o hotarare judecatoreasca definitiva sau averea sa a fost declarata, in tot sau in parte, ca fiind dobandita in mod ilicit, printr-o hotarare judecatoreasca irevocabila, el este demis de Presedintele Romaniei, la propunerea primului-ministru'.

3. Primul-ministru. Organizare si functionare

Alaturi de Presedintele Romaniei, Guvernul reprezinta al doilea element al puterii executive, privit ca o autoritate colegiala, primul-ministru fiind un primus inter pares in exercitarea functiilor autoritatii guvernamentale. Dincolo de cadrul organizatoric al Guvernului, primul-ministru apare ca o autoritate executiva de sine statatoare care are prerogative proprii, in masura sa influenteze nu numai poltica de stat, ci si deliberarile in cadrul Guvernului.

Potrivit art. 107 alin. (1) din Constitutia republicata si art. 13 din Legea nr. 90/2001:

'Primul-ministru conduce Guvernul si coordoneaza activitatea membrilor acestuia, respectand atributiile ce le revin. De asemenea, prezinta Camerei Deputatilor sau Senatului rapoarte si declaratii cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate.'

In plus, fata de teza a doua a art. 107 alin. (1) din Constitutia republicata, Legea nr. 90/2001 mai precizeaza: 'Primul-ministru prezinta Camerei Deputatilor si Senatului rapoarte si declaratii cu privire la politica Guvernului si raspunde la intrebarile ori intelpelarile care ii sunt adresate de deputati sau senatori, putand desemna un membru al Guvernului, in acest scop, in functie de domeniul de activitate ce formeaza obiectul intelpeIarii.'

Pe langa atributiile prevazute in art. 107, primului-ministru ii mai revin, potrivit altor dispozitii constitutionale, urmatoarele atributii:

đ    propune Presedintelui Romaniei revocarea si numirea unor membri ai Guvernului, in conditiile art. 85 alin. (2);

đ    cere Presedintelui Romaniei sa participe la anumite sedinte de Guvem, in conditiile art. 87;

đ    contrasemneaza cu unele exceptii, decretele Presedintelui, in conditiile art. 100 alin. (2);

đ    semneaza actele Guvernului, in conditiile art. 10

Potrivit art. 85 alin. (3) din Constitutia republicata:

'Daca prin propunerea de remaniere se schimba structura sau compozitia politica a Guvernului, Presedintele Romaniei va putea exercita atributia prevazuta la alineatul (2) numai pe baza aprobarii Parlamentului, acordata la propunerea primului-ministru '.

Este promovat, astfel, principiul simetriei juridice, in sensul ca, atunci cand primul-ministru doreste sa schimbe structura Guvernului, fie reducand numarul de ministere prin contopirea unora, fie marind numarul ministerelor si al membrilor Cabinetului, trebuie sa se prezinte in fata Parlamentului, ca si cum ar fi vorba de constituirea unei noi echipe guvernamentale.

In ce priveste continutul notiunii de remaniere guvernamentala, el semnifica o modificare in componenta Guvernului deja aprobat de Parlament, in sensul ca, in locul unui sau unor ministri care au figurat pe lista aprobata de Parlament, se numesc noi titulari.

O a doua chestiune aparuta in practica de stat, in aplicarea aceleiasi dispozitii constitutionale a vizat posibilitatea revocarii primului-ministru de catre Presedinte, problema deja analizata cu ocazia identificarii modalitatilor de incetare a mandatului Guvernului, in prelegerea anterioara.

De mentionat ca art. 107 din Constitutie beneficiaza de un nou alineat, prin care se prevede expres: Presedintele Romaniei nu il poate revoca pe primul-ministru.

Fata de dispozitiile constitutionale in materie, Legea privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor mai adauga: Primul-ministru reprezinta Guvernul in relatiile acestuia cu Parlamentul, Presedintele Romaniei, Curtea Suprema de Justitie, Curtea Constitutionala, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Ministerul Public, celelalte autoritati si institutii publice, partidele si aliantele politice, sindicatele, cu alte organizatii neguvernamentale precum si in relatiile internationale.

Potrivit Legii privind organizarea si functionarea Guvernului Romaniei si a ministerelor si a Legii privind organizarea si functionarea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, dupa cum am mai subliniat cu alta ocazie, primul-ministru este vicepresedintele Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, exercitand toate atributiile care deriva din aceasta calitate.

Potrivit art. 15 din Legea nr. 90/2001, primul-ministru numeste si elibereaza din functie:

a) conducatorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu exceptia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului;

b) secretarul general si secretarii generali adjuncti ai Guvernului, in cazul utilizarii acestor functii;

c) personalul din cadrul aparatului de lucru al primului-ministru;

d) secretarii de stat;

e) alte persoane care indeplinesc functii publice, in cazurile prevazute de lege.

In scopul rezolvarii unor probleme operative, primul-ministru poate constitui, prin decizie, potrivit Legii nr. 90/2001, consilii, comisii si comitete interminis­teriale, neexistand insa nici o precizare cu privire la distinctia dintre acestea.

Sectiunea consacrata primului-ministru se incheie cu o dispozitie referitoare la actele emise de acesta, in indeplinirea atributiilor ce-i revin, in conditiile legii, si numite decizii. Fata de controversele aparute in doctrina pe aceasta tema, ni s-ar fi parut oportuna si calificarea expresa a acestor acte administrative, ca fiind si normative sau doar individuale.

In ce priveste modalitatile de incetare a calitatii de prim-ministru, cu toate consecintele ce decurg de aici, Constitutia republicata prevede expres in art. 107 alin. (3): 'Daca primul-ministru se afla in una dintre situatiile prevazute la articolul 106, cu exceptia revocarii, sau este in imposibilitate de a-si exercita atributiile, Presedintele Romaniei va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a indeplini atributiile primului-ministru, pana la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilitatii exercitarii atributiilor, inceteaza daca primul-ministru isi reia activitatea in Guvern'.

Desemnarea este intotdeauna pe o perioada limitata.

Daca motivul ce a determinat numirea primului-ministru interimar se datoreaza faptului ca functia primului-ministru titular a incetat, potrivit art. 110 alin. (2) din Constitutie, Guvernul se considera demis, primul-ministru interimar urmand sa conduca un Guvern demisionar pana la depunerea juramantului de catre noul Guvern.

Daca insa, motivul ce a determinat numirea primului-ministru interimar se datoreaza faptului ca primul-ministru titular se afla in imposibilitate de a-si exercita atributiile (spre exemplu, din motive de sanatate) interimatul dureaza doar pana cand primul-ministru titular isi va relua activitatea in Guvern. Daca insa, perioada de interimat este mai mare de 45 de zile, potrivit art. 110 alin. (2) din Constitutie, Guvernul va fi demis.

In sfarsit, in art. 107 alin. (4) din Constitutia republicata este adaugata o alta mo­dalitate de incetare a functiei de membru al Guvernului, fata de continutul art.106, stipulandu-se expres ca, 'prevederile alin. (3) se aplica in mod corespunzator si celorlalti membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioada de cel mult 45 de zile'.

Acest termen de 45 de zile aplicabil si celorlalti ministri, a fost considerat de doctrina actuala, putin exagerat, deoarece daca in cazul primului-ministru, o personalitate politica proeminenta, care conduce un Guvern, ar fi de inteles un interval de 45 de zile, in cazul celorlalti membri ai Guvernului nu actioneaza aceleasi argumente.




Legat de organizarea si functionarea Guvernului, intr-o viziune de drept comparat, dupa cum se constata in doctrina actuala, majoritatea constitutiilor demo­ratice nu prevad decat cateva principii fundamentale in legatura cu desfasurarea activitatii Guvernului si acestea aproape exclusiv legate de sarcinile primului­-ministru, detaliile fiind lasate pe seama legilor organice.

                                                                                                       

Pe aceasta linie de gandire, legea organica privind organizarea si functionarea Guvemului Romaniei si a ministerelor, Legea nr. 90/2001 reglementeaza in sectiu­lea a 5-a organizarea aparatului de lucru al Guvernului si in sectiunea a 6-a, functiollarea acestuia.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 90/2001, aparatul de lucru al Guvernului este alcatuit din:

o      Cancelaria Primului-Ministru,

o      Secretariatul General al Guvernului,

o      departamente si alte asemenea structuri organizatorice cu atributii specifice stabilite prin hotarare a Guvernului.

 

Aparatul de lucru al primului-ministru este alcatuit din: corpul de consilieri ai primului-ministru, compartimentul pentru monitorizarea marilor programe de interes national cuprinse in programul de guvernare – prevazut printr-o recenta modificare a legii, aparatul tehnic al corpului de consilieri, cabinetul primului­-ministru, cancelaria primului-ministru, compartimentul cu probleme speciale, compartimentul documente secrete, compartimentul care asigura protectia primului-ministru.

Atributiile aparatului de lucru al primului-ministru se stabilesc prin decizie a acestuia.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 90/2001, Guvernul are un Secretariat General condus de secretarul general al Guvemului, care poate avea rang de ministru, ajutat de unul sau mai multi secretari generali adjuncti, ce pot avea rang de secretar de stat.

Secretariatul General asigura derularea operatiunilor tehnice aferente actelor de guvemare, rezolvarea problemelor organizatorice, juridice, economice si tehnice ale activitatii Cabinetului, precum si reprezentarea Guvernului in fata instantelor judecatoresti. Secretariatul asigura, prin aparatul propriu, continuitatea derularii operatiunilor tehnice aferente actelor de guvernare, constituind elementul de legatura si stabilitate al guvernarii.

Organizarea si atributiile Secretariatului General al Guvernului se stabilesc prin hotarare a Guvernului.

Departamentul este o structura organizatorica, fara personalitate juridica si fara unitati subordonate, aflata in subordinea primului-ministru, avand rolul de coordonare si de sinteza in domenii de interes general, in conformitate cu atributiile Guvernului. Departamentul este condus de un demnitar care, in exercitarea atributiilor, emite ordine cu caracter individual.

Pe langa Guvern mai pot functiona agentii, oficii, secretariate etc., ca structuri specializate si auxiliare ale Guvernului, ai caror conducatori nu fac parte din Guvern, avand atributii, structuri si personal stabilite prin hotarari ale Guvernului sau decizii ale primului-ministru.

In ce priveste functionarea Guvernului, legea prevede ca sedintele Guvernului se convoaca si sunt conduse de primul-ministru. Preluandu-se continutul art. 87 din Constitutie, in continuare se precizeaza ca: 'Presedintele Romaniei poate lua parte la sedintele Guvernului in care se dezbat probleme de interes national privind politica externa, apararea tarii, asigurarea ordinii publice si la cererea primului-­ministru in alte situatii. Presedintele Romaniei prezideaza sedintele Guvernului la care participa'.

Potrivit Legii nr. 90/2001 'Guvernul se intruneste saptamanal sau ori de cate ori este nevoie. In cadrul sedintelor se dezbat probleme ale politicii interne si externe a tarii, precum si aspecte privind conducerea generala a administratiei pu­blice, adoptandu-se masurile corespunzatoare'.

Sedintele plenului reprezinta unica modalitate de lucru a Guvernului, in cadrul careia se dezbat si se solutioneaza probleme ce intra in sfera sa de atributii.

'Dezbaterile din sedintele Guvernului si modul de adoptare a actelor acestuia, precum si a oricaror alte masuri stabilite se inregistreaza pe banda magnetica si se con­semneaza in stenograma sedintei, certificata de Secretarul General al Guvernului'.

In realizarea functiilor sale, Guvernul indeplineste o serie de atributii.

Dupa importanta lor, atributiile Guvernului pot fi atributii principale prevazute in legea sa organica si atributii secundare prevazute de alte legi sau care decurg din rolul si functiile sale.

Dupa locul producerii efectelor, in doctrina se mai face distinctie intre atributii interne si atributii internationale.

Dupa continutul lor, atributiile pot fi de natura economica-financiara si sociala, precum si de natura politico-administrativa.

Dintre atributiile prevazute in art. 11 din Legea nr. 90/2001 mentionam:

a) exercita conducerea generala a administratiei publice;

b) initiaza proiecte de lege si le supune spre adoptare Parlamentului;

b1) emite puncte de vedere asupra propunerilor legislative, initiate cu respectarea Constitutiei, si le transmite Parlamentului, in termen de 60 de zile de la data solicitarii. Nerespectarea acestui termen echivaleaza cu sustinerea implicita a formei initiatorului (litera introdusa prin Legea nr.250/2006 de modificare a Legii nr.90/2001);

c) emite hotarari pentru organizarea executarii legilor, ordonante in temeiul unei legi speciale de abilitare si ordonante de urgenta potrivit Constitutiei;

d) asigura executarea de catre autoritatile administratiei publice a legilor si a celorlalte dispozitii normative date in aplicarea acestora;

e) elaboreaza proiectele de lege a bugetului de stat si a bugetului asigurarilor sociale de stat si le supune spre adoptare Parlamentului;

f) aproba strategiile si programele de dezvoltare economica pe ramuri si domenii de activitate;

g) asigura realizarea politicii in domeniul social potrivit programului de guvernare etc.

 4. Actele Guvernului. Delegarea legislativa

Potrivit art. 108 din Constitutia republicata:

'(1) Guvernul adopta hotarari si ordonante.

(2) Hotarariie se emit pentru organizarea executarii legilor.

(3) Ordonantele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si in conditiile prevazute de aceasta.

(4) Hotararile si ordonantele adoptate de Guvern se semneaza de primul-ministru, se contrasem­neaza de ministrii care au obligatia punerii lor in executare si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. Nepublicarea atrage inexistenta hotararii sau a ordonantei. Hotararile care au caracter militar se comunica numai institutiilor interesate'.

Preluand primele trei alineate ale art. 108 din Constitutia republicata, art.26 din Legea nr.90/2001 stabileste posibilitatea membrilor Guvernului de a propune proiecte de hotarari si de ordonante si, mai mult chiar, proiecte de lege in vederea exercitarii dreptului de initiativa legislativa al acestuia.

Potrivit art. 27 alin. (1) si (2) din lege hotararile si ordonantele guvernului se adopta in prezenta majoritatii membrilor sai. Hotararile si ordonantele se adopta prin consens. Daca nu se realizeaza consensul, hotaraste primul-ministru. Aceste prevederi se aplica si in cazul documentelor si altor masuri dezbatute in Guvern.

La randul sau, continutul art. 108 alin. 4 din Constitutia republicata, referitor la obligativitatea publicarii actelor Guvernului, de regula sub sanctiunea inexistentei este preluat ca atare, in art. 27 alin. (3) din Legea nr. 90/2001.

Semnatura primului-ministru si contrasemnaturile ministrilor 'care au obligatia punerii in executare', precum si publicarea acestora sunt conditii de validitate a actului, cu precizarea ca lipsa semnaturi atrage doar nulitatea, ce poate fi acoperita, in functie de imprejurari, in baza teoriei salvgardarii actului, pe cand nepublicarea atrage inexistenta actului, cu toate consecintele juridice ce decurg de aici.

In ce priveste hotararile Guvernului, acestea sunt acte administrative normative sau individuale, reprezentand expresia unei competente originare a Guvernului, prevazuta de Constitutie, tipica pentru rolul acestuia de autoritate publica a puterii executive.

Hotararea Guvernului, potrivit regimului ei constitutional, intervine atunci cand, in mod natural, executarea unor prevederi din lege 'reclama stabilirea de masuri si unor reguli subsecvente, care sa asigure corecta aplicare a acestora, inlaturarea unor greutati sau organizarea corespunzatoare a unor activitati'.

Hotararea reprezinta actul prin care Guvernul isi realizeaza rolul de exercitare a conducerii generale a administratiei publice, reglementand relatii sociale care sunt prin natura lor inferioare ca importanta fata de cele reglementate de lege.

Deci, hotararile se adopta intotdeauna in baza legii si privind organizarea executarii si executarea in concret a legii.

Prin urmare, atunci cand o hotarare a Guvernului incalca legea sau adauga la dispozitiile legii, ea poate fi atacata in instanta de contencios administrativ in te­meiul art. 52 din Constitutia republicata si a dispozitiilor continute in legea speciala in materie, Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Regimul juridic aplicabil ordonantelor Guvernului, rezulta atat din art. 108 din Constitutia republicata, mai sus mentionat, cat si din noul continut al art. 115, consacrat institutiei delegarii legislative.

Delegarea legislativa a fost definita ca reprezentand modalitatea de conlucrare intre Parlament si Guvern, in virtutea principiului separatiei si colaborarii puterilor in stat, in temeiul caruia Guvernul este investit cu exercitarea in anumite conditii, a unei functii legislative. Actul prin care Guvernul isi exercita aceasta delegare este ordonanta.

Astfel, potrivit art. 115 din Constitutia din 1991:

'(1) Parlamentul poate adopta o lege speciala de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante in domenii care nu fac obiectul legilor organice.

(2) Legea de abilitare va stabili, in mod obligatoriu. domeniul si data pana la care se pot emite ordonante.

(3) Daca legea de abilitare o cere, ordonantele se supun aprobarii Parlamentului, potrivit procedurii legislative. pana la implinirea termenului  de abilitare. Nerespectarea termenului atrage incetarea efectelor ordonantei.

(4) In cazuri exceptionale, Guvernul poate adopta ordonante de urgenta. Acestea intra in vigoare numai dupa depunerea lor spre aprobare la Parlament. Daca Parlamentul, nu se afla in sesiune, el se convoaca in mod obligatoriu. (5) Aprobarea sau respingerea ordonantelor se face printr-o lege in care vor fi cuprinse si ordonantele ale caror efecte au incetat potrivit alineatului (3)'.

Din analiza acestor prevederi, rezulta ca ordonantele Guvernului pot fi de doua feluri: simple si de urgenta.

Ordonantele simple sau legale se adopta intotdeauna in baza unei legi de abilitare care contine doua elemente obligatorii si un element facultativ.

Dispozitiile obligatorii privesc perioada de abilitare si domeniile in care se pot adopta ordonantele, domenii care nu pot intra in sfera legii organice, domenii identificate prin eliminare, sfera legilor organice fiind expres si limitativ prevazuta in art. 73 alin. (3) din Constitutia republicata.

 

Elementul facultativ lasat la libera apreciere a parlamentarilor se refera la obligativitatea supunerii acestora, spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative.

Ordonantele care incalca dispozitiile legii de abilitare vor fi neconstitutionale, fiind adoptate fara drept si in afara competentei constitutionale a Guvernului.

Spre deosebire de ordonantele simple care se supun aprobarii Parlamentului, numai daca legea de abilitare o cere, ordonantele de urgenta se supun toate, fara exceptie aprobarii forului legislativ, situatie ramasa neschimbata si in urma revizuirii.

In urma dezbaterii, Parlamentul poate adopta o lege de aprobare a ordonantei in forma initiala (situatia cea mai convenabila sub aspectul efectelor juridice, dar si cea mai rar intalnita in practica), o lege de aprobare cu modificari si completari a ordonantei (situatia cea mai frecvent intalnita in practica) sau o lege de respingere a ordonantei (practica intensificata mai ales in ultimii ani).

Fata de aceste aspecte sumar prezentate, iata acum modificarile si completarile institutiei delegarii legislative prin recenta lege de revizuire a Constitutiei. In mod firesc, o atentie speciala este acordata ordonantelor de urgenta, ordonante care au creat de altfel, cele mai mari probleme in practica de Stat.

Astfel, daca primele trei alineate au ramas neschimbate, alin. (4) al art.115 din Constitutia republicata are in prezent urmatorul cuprins:

'Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora'.

Intr-o interpretare sintetica, observam ca, formularea initiala 'cazuri exceptionale' a fost inlocuita cu sintagma situatii extraordinare, tot un concept nedeterminat lasat in continuare la discretia Guvernului. Insa, spre deosebire de varianta initiala, prin actuala dispozitie constitutionala se incearca clarificarea acestui concept, precizandu-se ca, 'reglementarea nu poate fi amanata'. Un al doilea element de 'noutate' priveste 'obligativitatea motivarii urgentei in cuprinsul acestora'. Or, dintotdeauna a existat necesitatea motivarii normative, sub forma unor expuneri de motive, in cazul legilor si a unor note de fundamentare, in cazul ordonantelor si hotararilor Guvernului.

Prin noua configuratie constitutionala au fost modificate si completate si dispozitiile initiale privitoare la supunerea spre aprobare Parlamentului, a acestui tip de ordonante.

Astfel, potrivit alin. (5) nou introdus al art. 115 din Constitutia republicata:

'Ordonanta de urgenta intra in vigoare numai dupa depunerea sa spre dezbatere in procedura de urgenta la Camera competenta sa fie sesizata si dupa publicarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei. Camerele, daca nu se afla in sesiune, se convoaca in mod obligatoriu in 5 zile de la depunere sau, dupa caz, trimitere. Daca in termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizata nu se pronunta asupra ordonantei, aceasta este considerata adoptata si se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea in procedura de urgenta. Ordonanta de urgenta cuprinzand norme de natura legii organice se aproba cu majoritatea prevazuta la articolul 76 alineatul (1)'.



Se admite expres posibilitatea adoptarii de ordonante de urgenta in materia legii organice, prevazandu-se necesitatea ca acestea sa fie aprobate cu majoritatea prevazuta de Constitutie pentru adoptarea legilor organice, Iargindu-se astfel sfera legilor organice, cu legile de aprobare sau respingere a ordonantelor de urgenta ce cuprind norme de natura legii organice.

Aceasta posibilitate este limitata insa expres, prin noul alin. (6) al art. 115:

'Ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie, drepturile electorale si nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietate publica'.

Vechiul alin. (5) al art. 114 este reformulat, doar sub aspectul formei si nu al fondului, devenind alin. (7) al art. 115 in Constitutia republicata.

'Ordonantele cu care Parlamentul a fost sesizat se aproba sau se resping printr-o lege in care vor fi cuprinse si ordonantele ale caror efecte au incetat potrivit alin. (3)'.

In plus, a fost introdus un nou alineat, al optulea, al art. 115, avand urmatorul cuprins:

'Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, daca este cazul, masurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonantei'.

In concluzie, desi prin noile norme in materie s-ar parea ca se incearca solutionarea diferitelor probleme aparute in aplicarea delegarii legislative, in dorinta de a restrange sfera ei de aplicare, in doctrina nu exista convingerea ca o astfel de dezvoltare peste masura a reglementarii initiale, cu precizari avand insa un caracter mult prea general, va schimba cu ceva, practica deja existenta in materie. Dimpotriva, exista temerea ca va complica si mai mult lucrurile, lasand in continuare institutia la dliscretia Guvernului.

5. Controlul parlamentar. Raspunderea guvernului si a ministrilor

In ce priveste fundamentul controlului parlamentar, in doctrina actuala s-a sustinut ca Parlamentul trebuie sa suprave­gheze modul in care se infaptuieste conducerea treburilor statului, pentru ca aceasta sa se mentina pe linia care corespunde cel mai mult aspiratiilor intregii colectivitatii nationale, forta adunarii legiuitoare constand in puterea de a supraveghea in anamblul sau, actiunea politica si administrativa a executivului, si chiar de a o intrerupe atunci cand nu mai corespunde dezideratelor natiunii.

Astfel, potrivit art. 111 din Constitutia republicata consacrat infomarii Parlamentului:

'(1) Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice, in cadrul controlului parlamentar al activitatii lor, sunt obligate sa prezinte informatiile si documentele cerute de Camera Deputatilor, de Senat sau de comisiile parlamentare. prin intermediul presedintilor acestora. In cazul in care o initiativa legislativa implica modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurarilor sociale de stat, solicitarea informarii este obligatorie.

(2) Membrii Guvernului au acces la lucrarile Parlamentului. Daca li se solicita prezenta, participarea lor este obligatorie'.

Informarea deputatilor si senatorilor reprezinta prima conditie a exercitarii controlului parlamentar, datele oferite de aceasta informare avand rolul de a determina actiunea parlamentarilor fata de Guvern si celelalte organe ale administratiei publice.

Solicitarile adresate nu pot depasi sfera activitatii guvernamentale si a administratiei publice. Obligatia de informare exista numai daca cererea vine din partea Presedintilor Camerelor sau comisiilor parlamentare, prin intermediul presedintilor acestora si nu din partea unui parlamentar.

Obligatia de informare actioneaza si in sens invers, membrii Guvernului avand acces la lucrarile Parlamentului, iar atunci cand li se solicita prezenta, participarea lor fiind obligatorie, potrivit art. 111 alin. (2) din Constitutia republicata.

O chestiune distincta priveste limitele cererii, care poate sa vizeze doar situatii ce tin obiectiv de natura controlului parlamentar si nu interese personale ale parlamentarilor, nefiind vorba de un atribut personal al acestora.

Astfel, o cerere privitoare la furnizarea de informatii si documente facuta de presedintii celor doua Camere sau de presedintii comisiilor Imentare, fara dezbateri in plenul acestor organisme este apreciata ca fiind nula de drept.

O atentie speciala este acordata obligatiei de informare din partea autoritatilor administratiei publice locale, stiut fiind ca la baza functionarii acestora se afla autonomia locala, rezultat al descentralizarii administrative, principii consacrate constitutional.

Deoarece exercitarea atributiilor acestora se supune numai tutelei administrative, adica controlului de legalitate realizat de prefect, in calitate de reprezentant al administratiei centrale in teritoriu, cererile adresate de senatori sau deputati, in mod direct si in afara institutionalizarii controlului parlamentar, autoritatilor admistratiei publice locale, sunt nule si neavenite.

In sfarsit, obiectul controlului il reprezinta doar informatiile si documentele ce pot fi publice, in concordanta cu dispozitiile art. 31 din Constitutie, care confera dreptul oricarei persoane de a avea acces la orice informatie de interes public.

Potrivit art. 112 din Constitutia republicata, astfel cum acesta a fost modificat si completat, fiind vorba in prezent de controlul parlamentar prin intrebari, interpelari si motiuni simple:

'(1) Guvernul si fiecare dintre membrii sai au obligatia sa raspunda la intrebarile sau la interpelarile formulate de deputati sau de senatori, in conditiile prevazute de regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului.

(2) Camera Deputatilor sau Senatul poate adopta o motiune simpla prin care sa-si exprime pozitia cu privire la o problema de politica interna sau externa ori, dupa caz, cu privire la o problema ce a facut obiectul unei interpelari'.

Regulamentele Camerelor, inteleg prin intrebare o simpla cerere de a raspunde daca un fapt este adevarat, daca o infonnatie este exacta, daca Guvernul si celelalte organe ale administratiei publice inteleg sa comunice Camerei actele si informatiile solicitate sau, dupa caz, daca au intentia sa adopte o hotarare intr-o problema anume.

Prin interpelare se intelege, in principiu, o cerere adresata Guvernului, prin care se solicita explicatii asupra politicii sale in probleme importante ale activitatii interne si externe.

Intrebarile pot fi scrise si orale, iar cele scrise, Ia randul lor, pot fi: intrebari Ia care raspunsul urmeaza a fi dat in scris si intrebari la care raspunsul se da oral de Ia tribuna Camerei.

O alta forma specializata de control parlamentar asupra Guvernului si a administratiei publice, reglementata insa in capitolul consacrat Parlamentului, o reprezinta ancheta parlamentara, fiecare Camera putand institui comisii de ancheta sau alte comisii speciale potrivit art. 64 alin. (4) din Constitutia republicata, ramas nemodificat.

Pentru initierea constituirii unei comisii de ancheta este necesara o treime din membrii fiecarei Camere, iar pentru infiintarea propriu-zisa trebuie sa voteze majoritatea deputatilor sau a senatorilor, potrivit dispozitiilor din Regulamentele celor doua Camere.

Urmatorul articol din Constitutie, din capitolul consacrat raporturilor Parlamentului cu Guvernul, reglementeaza forma cea mai grava de sanctiune care intervine in cazul raspunderii politice a Guvernului si anume, demiterea prin retragerea crederii acordate de catre Parlament, prin procedura motiunii de cenzura.

Guvernul 'raspunde politic numai in fata Parlamentului pentru intreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului raspunde politic solidar cu ceilalti membri pentru activitatea Guvernului si pentru actele acestuia', potrivit art. 109 alin. (1) din Constitutia republicata.

Motiunea de cenzura este simetric opusa votului de incredere, intrucat, prin adoptarea ei, Parlamentul retrage increderea acordata Guvernului la investitura.

Potrivit art. 113 din Constitutia republicata:

'(1) Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot retrage increderea acordata Guvernului prin adoptarea unei motiuni de cenzura, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor.

(2) Motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patime din numarul total al deputatilor si senatorilor si se comunica Guvernului la data depunerii.

(3) Motiunea de cenzura se dezbate dupa 3 zile de la data cand a fost prezentata in sedinta comuna a celor doua Camere.

(4) Daca motiunea de cenzura a fost respinsa, deputatii si senatorii care au semnat-o nu mai pot initia, in aceeasi sesiune o noua motiune de cenzura, cu exceptia cazului in care Guvernul isi angajeaza raspunderea potrivit articolului 114'.

Din analiza acestor dispozitii constitutionale rezulta ca motiunea de cenzura cuprinde trei momente esentiale: initierea, dezbaterea si supunerea la vot a acesteia

Ca o conditie obligatorie de validitate, motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor. Pentru a se putea verifica indeplinirea acestei conditii este necesar ca numele si prenumele semnatarilor sa fie insotite de calitatea de deputat sau de senator, grupul parlamentar de care apartin si de semnatura.

Motiunea de cenzura se prezinta Birourilor permanente ale celor doua Camere si se comunica Guvernului de catre Presedintele Camerei Deputatilor in ziua in care a fost depusa, pentru ca acesta, cunoscandu-i continutul sa se poata apara.

Convocarea are loc in maxim 5 zile, la sedinta comuna a celor doua Camere, fiind prezentat textul motiunii de cenzura. Dezbaterea propriu-zisa are loc in maxim trei zile de la prezentare, ocazie cu care se da cuvantul primului-ministru sau unui alt ministru desemnat de acesta pentru a prezenta pozitia Guvernului. Motiunea de cenzura se adopta cu votul majoritatii parlamentarilor, prin vot secret cu bile. Este o solutie simetrica cu cea privitoare la acordarea votului de incredere unui anumit Cabinet, realizata tot in sedinta comuna a celor doua Camere, cu votul majoritatii parlamentarilor.

 

Daca motiunea de cenzura este admisa se ia act de aceasta, printr-o hotarare a Parlamentului, semnata de Presedintii celor doua Camere, hotarare care se inainteaza Presedintelui Romaniei in vederea declansarii procedurii de formare a unui nou Guvern.

Daca motiunea de cenzura este respinsa, cei care au initiat-o nu mai pot depune o alta in aceeasi sesiune, exceptie facand ipoteza angajarii raspunderii Guvernului.

Potrivit art. 114 din Constitutia republicata, astfel cum acesta a fost completat

'(1) Guvernul isi poate angaja raspunderea in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege.

(2) Guvernul este demis daca o motiune de cenzura, depusa in termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaratiei de politica generala sau a proiectului de lege,  a fost votata in conditiile articolului 113.

(3) Daca Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat. dupa caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se considera adoptat, iar aplicarea programului sau a declaratiei de politica generala devine obligatorie pentru Guvern.

(4) In cazul in care Presedintele Romaniei cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea acesteia se va face in sedinta comuna a celor doua Camere.'

Cu alte cuvinte, daca in termen de 3 zile se introduce o motiune de cenzura, iar ulterior aceasta este adoptata, Guvernul va deveni demisionar. Daca nu se depune motiunea de cenzura sau daca, desi introdusa, ea este respinsa la vot, proiectul de lege prezentat, (modificat sau completat, dupa caz, cu amendamente acceptate de Guvern, potrivit completarii aduse prin legea de revizuire) se considera adoptat, iar programul sau declaratia de politica generala devin obligatorii pentru Guvern.

Angajarea raspunderii politice a Guvernului reprezinta o procedura prin care, pentru a face fata unor imprejurari deosebite, ce reclama stabilirea de masuri urgente, care sunt de competenta Parlamentului, Guvernul urmareste adoptarea unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege, cu sprijinul majoritatii parlamentare pe care se intemeiaza si in conditii de maxima celeritate.

Ipotezele de angajare a raspunderii Guvernului au fost grupate in doua categorii: angajarea raspunderii asupra unui program sau unei declaratii de politica generala si angajarea raspunderii asupra unui proiect de lege.

Asemeni raspunderii politice a Guvernului si raspunderea penala a membrilor Guvernului cunoaste diferite solutii in constitutiile occidentale, trei elemente cu valoare de constanta fiind prezente in cazul acestei institutii: necesitatea punerii sub acuzare de catre o autoritate publica, de regula Parlamentul, competenta de judecata revine fie Inaltei Curti de Casatie si Justitie, fie Curtii Constitutionale, existenta unor prevederi, a unor fapte si corespunzator a unor sanctiuni specifice, de unde ideea unei legi a responsabilitatii ministeriale.

Potrivit art. 109 alin. (2) si (3) din Constitutia republicata:

'(2) Numai Camera Deputatilor, Senatul si Presedintele Romaniei au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor. Daca s-a cerut urmarirea penala, Presedintele Romaniei poate dispune suspendarea acestora din functie. Trimiterea in judecata a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din functie. Competenta de judecata apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

(3) Cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsa­bilitatea ministeriala'.

Raportul comisiei se inscrie cu prioritate pe ordinea de zi a Camerei, legea impunand prezenta obligatorie a celui in cauza la dezbatere, fara ca lipsa nemotivata a acestuia sa impiedice insa desfasurarea lucrarilor.

Cel in cauza are dreptul sa isi expuna punctul de vedere cu privire la fapta penala ce i se imputa precum si asupra cererii de ridicare a imunitatii parlamentare daca este cazul.

Daca a avut loc trimiterea in judecata, suspendarea din functie a membrului Guvernului devenit inculpat opereaza de drept. Dispozitiile constitutionale se aplica deopotriva membrilor Guvernului in functie, cat si fostilor ministri.

Un membru al Guvernului raspunde penal in urmatoarele situatii:

a) pentru infractiunile prevazute de legea speciala in materie;

b) pentru alte infractiuni prevazute in Codul penal sau in legi penale speciale savarsite in exercitiul functiei sale;

c) pentru infractiuni savarsite in afara exercitiului functiei, potrivit dreptului comun.

De asemenea, orice membru al Guvernului poate raspunde patrimonial, potrivit dreptului comun al contenciosului administrativ, atunci cand a cauzat o paguba printr-un act administrativ ilegal sau printr-un refuz nejustificat de a solutiona o cerere.




{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:







Cauta referat