QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate administratie

Functia publica



FUNCTIA PUBLICA



Functia publica si functionarul public sunt institutii juridice ale dreptului public, in general, si ale dreptului administrativ, in particular, care s-au conturat ca atare intr-o continua disputa intre doctrina, jurisprudenta si reglementare.

Functionarea oricarei autoritati sau institutii publice presupune trei elemente: competenta, mijloace materiale si financiare si personal, structurat pe compartimente, linii ierarhice si functii, dintre care numai unele sunt functii publice.



Titularul unei functii publice este, de regula, dar nu intotdeauna, un functionar public.


Bazele constitutionale ale functiei publice in Romania se regasesc, in principal, in continutul art.16 alin. (3) si art.73 alin. (3) lit.j).

Astfel, art.16 din Constitutia Romaniei, astfel cum acesta a fost modificat si completat prin recenta lege de revizuire, consacra principiul potrivit caruia:

'Functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, in conditiile legii, de persoanele care au cetatenia romana si domiciliul in tara. Statul roman garanteaza egalitatea de sanse intre femei si barbati pentru ocuparea acestor functii si demnitati'


O alta dispozitie constitutionala in materie se regaseste in art.73 alin. (3) in care se enumera domeniile in care se reglementeaza prin lege organica, statutul functionarilor publici, putand fi identificat la lit.j). Deoarece la acelasi articol, la lit.p) se mentioneaza si 'regimul general privind raporturile de munca, sindicatele, patronatele si protectia sociala' ca materie a legii organice, rezulta ca legiuitorul consti­tuant a urmarit sa consacre un regim statutar, pentru functionarii publici si un regim contractual, pentru restul salariatilor.


Mai recent, Legea nr.188/1999 a fost modificata si completata substantial prin Legea nr.161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei. Este vorba despre un act normativ cunoscut sub denumirea de 'pachetul de legi anticoruptie' continand nu mai putin de 15 obiecte de reglemen­tare, promovata pe aceeasi cale a angajarii raspunderii Guvernului, potrivit art.114 din Constitutia republicata.


Cea mai noua modificare a Legii nr.188/1999 a survenit prin Legea nr.251/2006.


Potrivit art.1 alin.1 din Legea nr.188/1999, obiectul de reglementare al acestei legii privind Statutul functionarilor publici il reprezinta:

'regimul general al raporturilor juridice dintre functionarii publici si stat sau administratia publica locala, prin autoritatile administrative autonome ori prin autoritatile si institutiile publice ale administratiei publice centrale si locale, denumite in continuare raporturi de serviciu'.


Scopul legii il constituie asigurarea, in conformitate cu dispozitiile legale, a unui serviciu public stabil, profesionist, transparent, eficient si impartial, in interesul cetatenilor, precum si al autoritatilor si institutiilor publice din administratia publica centrala si locala.

Calitatea de functionar public izvoraste din actul de numire in functie, care este un act administrativ de autoritate, si nu de dreptul muncii.

In baza actului de numire in functie ia nastere un raport de serviciu care este un raport de drept public avand ca obiect realizarea puterii publice.


Functia publica a fost definita in doctrina interbelica: 'complexul de puteri si competente, organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general, in vederea ocuparii, in chip temporar, de un titular sau de mai multi, persoana fizica care, exercitand puterea in limitele competentei, urmareste realizarea scopului pentru care a fost creata functiunea'.

Ulterior, functia publica a fost definita astfel ca reprezentand situatia juridica a persoanei fizice investita, in mod legal, cu capacitatea de a actiona in realizarea competentei unui organ de stat, teza valabila si potrivit actualului cadru legislativ, daca inlocuim notiunea de organ de stat cu cea de autoritate publica.


Potrivit art.2 din Legea nr.188/1999 modificata si completata,

'functia publica reprezinta ansamblul atributiilor si responsabilitatilor, stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor de putere publica de catre administratia publica centrala, administratia publica locala si autoritatile administrative autonome'



Principiile care stau la baza exercitarii functiei publice, potrivit legii (art.3), sunt:

a) legalitate, impartialitate si obiectivitate;

b) transparenta;

c) eficienta si eficacitate;

d) responsabilitate, in conformitate cu prevederile legale;

e) orientare catre cetatean;

f) stabilitate in exercitarea functiei publice;

g) subordonare ierarhica.



Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }