Abordarea contextuala a coruptiei

ABORDAREA CONTEXTUALA A CORUPTIEI

Abordarea contextuala incearca sa patrunda mai adanc in intele­gerea coruptiei, identificand factorii favorizanti ai acesteia. Cei mai importanti sunt: institutiile, cultura, puterea si actorii.

Termenul "institutii" se refera la regulile formale si informale care guverneaza un anumit sistem social, organizatie, societate etc. Acestea sunt ceea ce am putea numi "regulile jocului". Institutiile decid ceea ce pot sa faca sau nu membrii unei organizatii, ce tipuri de actiuni sunt, formal sau informal, judecate ca fiind coruptie. Regulamentele, legile si fisele posturilor sunt doar cateva dintre institutiile care regleaza activitatea membrilor organizatiilor publice. Devierea de la anumite reguli stipulate de aceste institutii constituie acte de coruptie.

Studiile facute de Rauch si Evans (1997) au aratat ca performanta organizationala creste in masura in care recrutarile si promo­varile intr-o organizatie sunt facute pe merit.

"Coruptia poate fi redusa prin cresterea sanctiunilor impotriva celor dovediti ca fiind implicati in astfel de acte. Inasprirea sanctiunilor poate reduce numarul de acte de coruptie, dar poate conduce la cresterea solicitarilor (sumelor de bani, valorii serviciilor) in actele de coruptie care totusi se desfasoara. In realitate, relativ putini oameni sunt pedepsiti pentru acte de coruptie, in pofida raspandirii fenomenului. Cu exceptia catorva tari, exista o mare diferenta intre sanctiunile specificate in legi si regulamente si sanctiunile care sunt aplicate efectiv pentru acte de coruptie. Procedurile administrative ce trebuie urmate, inainte ca un membru al unei organizatii publice sa fie pedepsit pentru acte de coruptie, sunt incete si greoaie. Cei care detin dovezi sunt adesea reticenti in a investi timp si efort intr-un proces de pedepsire a cuiva implicat in acte de coruptie. De asemenea, atunci cand coruptia este larg raspandita, costurile pentru acuzatori, in termeni de capital social, precum pierderea unor prieteni, pot fi foarte mari"

Cei care sunt investiti sa cerceteze sau sa judece acte de coruptie la nivelul organizatiilor publice pot fi ei insisi actori sau pot avea superiori implicati in astfel de acte. Aceasta atitudine poate permite tolerarea micilor acte de coruptie si poate incuraja, pe termen lung, acte de coruptie mai mari. Reguli confuze, reguli care se schimba fara o informare prealabila a tuturor persoanelor pe care acestea le afecteaza, reguli pe care numai persoane foarte specializate le inteleg si procese sau proceduri opace pot lasa loc la interpretari si fac dificila stabilirea modului in care eventuale acte de coruptie s-au produs.

Explicatiile culturale au un rol important in intelegerea coruptiei din organizatiile publice. In pofida existentei unor reglementari scrise (valori expuse) cu privire la comportamentul etic al membrilor organizatiilor publice, viata organizationala poate functiona pe baza unor reguli nescrise, informale (valori in uz, actiune) care sa sustina o serie de acte de coruptie. Propozitii precum "Eu am fost corupt, dar asa au fost si ceilalti" releva faptul ca un mediu corupt poate servi ca o justificare pentru comportamentul corupt al unei persoane (Hauk si Saez-Marti, 2002). Hong Kong-ul anilor 1974 a fost una dintre cele mai corupte regiuni din lume, locul unde toate programele anticoruptie esuasera. Imple­mentarea unui program anticoruptie care a tinut cont si de aspectele culturale a dat rezultate remarcabile care au uimit pe toti specialistii.

Studiul cultural comparativ realizat de Husted (citat de Jing si Graham, 2002) pe 44 de tari conchide ca acest fenomen este corelat semnificativ cu o cultura caracterizata de distanta mare fata de putere (acceptarea inegalitatii de putere) si un nivel ridicat al evitarii incertitudinii (nevoie sporita de reguli). Din aceasta perspectiva, se poate spune ca armata noastra, caracterizata fiind de o distanaa mare fata de putere si de un nivel ridicat al evitarii incertitudinii (Poponete, 2003), are o baza culturala care favorizeaza coruptia. Pe de alta parte, masculinitatea relativ redusa a armatei noastre poate fi un element care sa contrabalanseze intr-o oarecare masura factorii favorizanti ai coruptiei. Dollar, Fishman si Gatti (1999) au demonstrat ca in culturile mai putin "macho", in care femeile sunt mai mult prezente in viata organizationala, sociala si politica, coruptia este mai scazuta decat in culturile in care valorile masculine si diferentele mari de roluri sunt mai mult prezente. Cu toate acestea, ultimele cercetari arata ca si femeile manifesta tendinte de a profita atunci cand se afla in functii publice (Vijayalakshmi, 2004). Bineinteles ca important este si raspunsul membrilor organizatiei sau al publicului larg fata de coruptie, care difera de la un grup la altul in functie de cultura de apartenenta. Insa cu cat coruptia este mai acceptata intr-un anumit grup, cu atat vor fi mai mici costurile pentru cei descoperiti ca fiind implicati in astfel de acte.

Coruptia isi are originile in valorile sociale care sustin fenomenul darului si loialitatea fata de familie si cei apropiati. Atunci cand facem un cadou cuiva, acesta se va simti obligat sa ofere ceva in schimb. Uneori, oamenii fac daruri cu intentia ascunsa de a primi in schimb avantaje nemeritate, ilegale etc. De aceea, culturile care valorizeaza puternic familia si relatiile cu cei apropiati sunt mai predispuse la acte de coruptie. Treisman(2000) afirma ca religia ortodoxa, care sustine distanta mare fata de putere si loialitatea indivizilor fata de familie ca opusa loialitatii fata de ceilalti cetateni, favorizeaza fenomene precum nepotismul.

Exemplul oferit de catre cei care conduc organizatiile publice reprezinta un alt factor ce influenteaza coruptia in organizatiile publice. Atunci cand sesii nu ofera cele mai bune exemple, pentru ca fie sunt ei insisi implicati in acte de coruptie, fie accepta astfel de acte din partea rudelor, prietenilor etc, nu ne putem astepta ca ceilalti membri ai organizatiilor publice sa se comporte altfel. Uneori, sefii pot avea impresia ca regulile de functioanare a organizatiei nu li se aplica si lor, considerandu-se deasupra lor. Acest fapt ii poate conduce la implicarea in acte de coruptie. Teoria creditelor de idiosincrasie (Hollander, 1997) sustine ca liderilor care arata competenta si conformism la inceputul vietii organizationale le sunt tolerate devierile ulterioare de la norme. Un sondaj realizat la nivelul municipiului Bucuresti (Baboi, Tiganescu, 2000) arata ca persoanele cu functii de conducere si barbatii sunt mai dispusi sa dea mita.

Explicatiile politice asupra coruptiei se concentreaza asupra competitiei politice, relatiilor dintre functiile alese si cele numite in organizatiile publice si a relatiilor public-privat. Acest ultim aspect, al distinctiei public-privat, este foarte important. Ambiguitatea granitei dintre aceste doua domenii favorizeaza coruptia.  

Explicatiile economice au in vedere veniturile membrilor organizatiilor publice. Van Rijckeghem si Weder (1997) au aratat ca:

1) in timp ce o crestere a salarilor in organizatiile publice este posibil sa reduca coruptia, pentru a aduce coruptia la un nivel minimal sunt necesare cresteri salariale enorme;

2) reducerea coruptiei exclusiv pe baza cresterilor salariale poate fi foarte costisitoare si poate genera doar realizarea partiala a obiectivului propus. In pofida acestor cresteri salariale, unii angajati in organizatiile publice pot continua actele de coruptie. Cresterea veniturilor angajatilor publici poate reduce numarul actelor de coruptie dar, in acelasi timp, poate conduce la solicitari de sume mai mari din partea celor ce continua sa fie corupti.

Abordarile de tip macrosocial ale coruptiei, in pofida faptului ca permit o analiza globala si comparativa intre tari sau intre organizatii interior unei tari, ofera o imagine simplista, generala a acestui fenomen. Pentru o intelegere mai nuantata si mai profunda a coruptiei, se impun studii la nivel microorganizational.

Perspective "micro" asupra coruptiei

Modelul echilibrului incearca sa explice de ce diferite tipuri de organizatii dintr-o tara au niveluri diferite de coruptie, incercand sa determine care sunt zonele cu un grad mai mare de pericol sub aspectul coruptiei. Modelul pleaca de la ideea ca foloasele asteptate din implicarea intr-un act de coruptie depind de numarul de persoane pe care se poate conta ca fiind corupte. Cu cat percepem ca sunt mai multe persoane corupte, cu atat probablitatea de a ne implica in acte de coruptie este mai mare. Cu cat sunt mai putini membri ai organizatiilor publice corupti, cu atat beneficiile pentru membrii onesti sunt mai mari. Cu cat numarul celor corupti este mai mare, cu atat este mai probabil ca un alt membru, anterior onest, sa se implice in acte de coruptie.

Asta arata ca, daca nivelul initial al coruptiei este ridicat, forma de organizare sociala in cauza tinde catre un echilibru stabil caracterizat de o coruptie ridicata. Situatia inversa este si ea valabila. Teoria explica modul in care tari relativ similare la un anumit moment au, dupa o perioada de timp, niveluri de coruptie diferite.

Pentru a intelege cum apare echilibrul, trebuie, mai intai, sa intelegem ca numarul membrilor corupti (sau cunoscuti a fi corupti) poate afecta atitudinile si normele care, la randul lor, pot afecta costurile morale ale indivizilor care decid sa se implice sau nu in acte de coruptie.

Pedepsele asteptate la descoperirea implicarii in acte de coruptie (este vorba despre pedepsele reale nu cele cuprinse in legi, regulamente si alte acte oficiale) descresc atunci cand mai multi oficiali sunt implicati in acte de coruptie deoarece este mai usor sa fii descoperit corupt de catre un sef care este si el implicat in acte similare. In sens invers, echilibrul este atins prin faptul ca numarul redus al celor corupti determina preturi ridicate pentru serviciile oferite de coruptie, avand ca rezultat descresterea numarului indivizilor corupti.

De asemenea, este posibil ca paternurile coruptiei stabilite de generatiile vechi sa

fi creat o traditie sau un climat in care tanara generatie este mai probabil sa fie corupta. Asta inseamna ca, atunci cand nivelul coruptiei intr-o societate creste, efectele pot fi pe termen lung (Andersson, 2002). Cu cat mai multi oameni sunt implicati in acte de coruptie, cu atat coruptia este considerata mai acceptabila in respectivul sistem social, creandu-se o cultura a coruptiei in care costurile morale ale angajarii in acte de coruptie sunt mici.

Teoria explica faptul ca diferenta nivelului coruptiei in diferite organizatii si domenii de activitate este data si de cei care pierd in actele de coruptie, nu numai de cei care castiga. Capacitatea primilor de a se angaja in actiuni de contracarare poate decide nivelul coruptiei intr-un anume sistem social. Cu cat este mai mare posibilitatea acestora de a se angaja impotriva coruptiei, cu atat va fi mai mic nivelul coruptiei. Cei care pierd pot contracara:

- evaziv, prin cautarea altor oficiali sau servicii care sa le rezolve problemele;

- direct, prin cresterea costurilor oficialilor angajati in acte de coruptie,

- ilicit, prin folosirea coruptiei pentru a combate pierderile produse de coruptie.

Din aceasta perspectiva, descentra­li­zarea, ca strategie de redesign organiza­tional, poate creste posibilitatea unor actiuni evazive prin crearea unor centre multiple de putere, prin scaderea costurilor informatiei si prin marirea sansei de evitare a oficialilor corupti.

Abordarea sef-subordonat

Acest model are in vedere ceea ce se intampla atunci cand autoritatea este delegata de la sef la subordonat. Delegarea are loc deoarece subordonatul are informatii si competente pe care seful nu le are. Problemele apar atunci cand subordonatul nu are aceleasi interese ca seful (organizatia), cand acestuia din urma ii este dificil sa monitorizeze activitatea subordonatului sau cand subordonatul are acces la informatii mai multe si mai bune decat seful. Complexitatea activitatilor ce caracterizeaza lumea contemporana impune delegarea ca un fapt nu numai normal, dar si necesar. In acelasi timp, dele­garea impune din partea sefului luarea unor masuri de control care sa acopere pierderea de autoritate rezultata in urma delegarii. In acest context, activitatile de audit (financiar, cultural etc.) realizate de structuri externe pot furniza informatii mult mai pertinente cu privire la starea lucrurilor.

Pentru evitarea problemelor generate de delegarea de autoritate se impun masuri prin care sa se stabileasca:

- cerintele pentru subordonat si mecanismele de control;

- mecanismele de selectie si recrutare pentru a incadra "persoana potrivita la locul potrivit"; 

- nevoile de monitorizare si de raportare si ce mecanisme de control vor fi folosite;

- reguli pentru contrabalansarea actiunilor subordonatului.

Un exemplu al unei astfel de norme este regula conform careia cheltuielile ridicate sa fie aprobate atat de conducere, cat si de organe de control. Problemele pot fi mult mai complicate in situatia in care in actele de coruptie sunt implicate structuri subordonate sau chiar sefi.

Abordarea sef-subordonat nu trebuie vazuta ca izolata de celelalte deoarece alegerea individuala se realizeaza intr-un anumit context social care joaca un rol important in luarea deciziei de implicare sau nu in acte de coruptie.

Asadar, fenomenul "coruptie" este complex, intelegerea lui presupunand abordari multiple. Coruptia este greu de contracarat, deoarece este ascunsa, mascata si prospera, avand la baza un schimb informal intre cel care da si cel care primeste. Nu presupune contracte scrise care pot fi analizate si contestate. De aceea, masurile de prevenire trebuie sa ia in consideratie domeniile succeptibile.  Promovarea unor programe de reducere a coruptiei care au in vedere doar aspecte economice sau institutionale fara a tine seama de aspectele culturale si microorganizationale nu vor trece dincolo de aparente si nu vor putea avea efecte pe termen lung. Transparenta, responsabilizare, descentralizare si educatie sunt cateva dintre domeniile de investigat in planificarea prevenirii sau combaterii coruptiei.